Înainte de a fi ceea ce gândim, e absolut firesc să încercăm a gândi despre cum ar fi să fim de-adevăratelea. Ne trebuie dimensiuni cât mai colorate pentru a explicita prin ce anume fel de viaţă ne petrecem, sau pot fi şi alb-negru ori chiar invizibile, însă câte sunt, cum se împart şi împacă, şi mai ales unde duce concurenţa lor?
           Cu formule mai avem de lucru cât vom respira şi după aceea, însă când e vorba despre o ecuaţie, şi mai ales nu oricare, atunci când se transpune într-o privelişte greu descriptibilă, ar trebui să dăm la o parte oricare cortină şi chiar să renunţăm la ideea de aşa ceva.

O poezie de forţă, surprinzător de vie şi de plină de simbolistică şi trăiri creştine adună poeta Katy Şerban în volumul „Clipă de eternitate”, mesaje premonitorii, la limita misticului sau chiar într-o interesantă contopire cu emoţia credinţei.
O carte inspirit împărţită în trei secţiuni, „Culoarea iubirii”, „Iubire necondiţionată” şi „Clipă de eternitate”, secţiuni paşi într-o devenire personal, borne existenţiale pentru un drum al coborârii în tina vieţuirii şi-al ridicării în lumina actului existenţial şi inspirativ.
Multă divinaţie străbate ca un cordon ombilical, ca un fir roşu această carte, versurile strârnind în lector imagini şi emoţii ştiute, aprofundate la nivel individual, însă dincolo de interesanta senzaţie de cunoaştere a ceea ce urmează, dincolo de starea de complicitate, chiar de coautor cartea rămâne scrisă cu evident forţă creatoare.

În stricta recentare a regrupărilor literare pe vechi- noile itinerarii, Dumitru Tâlvescu
Este acel om , tipic- atipic ( sic, n) – pe care „îl cunoşti decând lumea”. Nefiind „ consacrat” critic, deşi am câteva cărţi în acest sens, simt datoria a mă pronunţa, sincer vorbind şi în contextul ce precipită delirant, condiţionările „ recunoaşterii” statutului de scriitor în cetate, de dorit a fi în criteriul unic- peren, al Valorii. La un recent colocviu din sinagoga Orăştiei, mi-a arătat actul de „ şomer în drepturi” ( vei de ele ! ) şi ne-am revorbit despre mizeria politikon..., despre ce e de făcut împreună, şi despre rostul de a scrie acu,m cu acel patriotism al inimii, aş zice Matriotism ! aici, acum la ...Vămile Dorului ( igitur Curţile dorului!...reductiv, în familii- „ celula de bază a societăţii”., aici, în Criza interferenţelor şi deviaţionismelor toate ! Cuvântul românesc, pare-se, ne rămâne unica şansă, a nu „ învăţa să murim, vreodată”, insuportabil, cum dixit Eminovici -escu.

Este un mare curaj care se traduce de la sine într-un fenomen, atunci când te înalți spre a scrie despre clarul imaginii, găsind totodată cu focul dorinței și gheața înțelepciunii negăsirii veșnice a absolutului, însă a frumosului, da. Departe de orișicare rost de moft, așa cum s-ar putea crede într-o prinsă-n grabă introspecție, avem de-a face cu un grad ridicat pe scara împlinirilor existențiale și deloc întâmplător lirice pentru simplul motiv de a fi vizibile și ieri și azi și mîine. Adică, trecând prin suflet și ancorând acea pană sau măcar un fulg, uneori improbabile dar care trebuie pentru ca trebuie.
    Tot ce se poate să avem de-a face cu o împlinire spre-mpreunare fericită de spații pe fondul unei rememorări ce voiesc a conștientiza într-un multi-plan temporalul, înainte mai dificil de găsit printre unde și printre când-uri, trecând peste de ce-uri.

De la bun ȋnceput, prin titlul atât de esențializat al volumului său de poeme, Dumitru Tâlvescu ȋși exprimă aspirația de a fi ALTFEL... Ȋn raport cu el ȋnsuși sau cu sensul poemelor sale, cu modul de a le scrie sau de a le (re)trăi, citindu-le, dăruindu-le. Spre a fi altfel primite de receptorii gândurilor-stare pe care poemele le ȋmbracă ȋn cuvinte? Așadar, ce este altfel și ce este specific ȋn dialogul Poetului cu Lumea Poeziei sale? Iată doar câteva ȋntrebări de referință cărora considerațiile ce urmează vor căuta să le deslușească răspunsul.
*
    Neȋndoielnic că o primă tentativă de clarificare se află cuprinsă – ca un subiectiv punct de vedere – ȋn introducerea semnată de Ion Popescu-Brădiceni, care – cu un notabil simț al sintezei – apreciază că: