A FOST FURTUNĂ

Mi-am deschis inima
în așteptarea
venirii tale,
vântul îmi răvășea părul
ce cândva se pierdea
printre degetele-ți
petale.

Nu eram sigură
că vei veni,
ori dacă mă vei
mai putea iubi.

Știam doar
că trăia în mine
o poftă nebună
de tine.

Nu am tras obloanele
de la fereastră,
voiam ca lumea toată
să vadă
dragostea
noastră.

A venit mai întâi
o rază de lumină.
S-a așezat
peste sufletul meu
fară vină și
mi-a murmurat,
asemeni unui
cântec legănat:
,,nu o să vină!".

N-am dat crezare
acestor vorbe
ciuntite de zare,
am stat cu privirea
spre răsărit
și am așteptat.
Soarele a asfințit.

Se făcuse răcoare
în inima mea
fară apărare.

O pasăre cu ciocul
de sticlă,
cu aripa ei de timp,
privirea îmi despică.

Îmi este teamă
să o privesc,
simt cum
din ghearele ei violet
o veste rea o să primesc,
scrisă pe un
ciob de primăvară
gasit în grădină,
pe seară.

Cu degetele împietrite
abia pot atinge
cuvintele înșiruite.

Nu le recunosc,
parcă vin din altă lume,
nu pricep
ce vor a-mi spune.

Luna coboară
în palmele mele reci
și îmi citește
toate acele cuvinte seci:
,,Iubito, a fost furtună.
Nu am putut ajunge.
Noapte bună!".

Un zgomot
precum un trăznet
ce zdruncină
cerul sihastru
prevesti atunci
un dezastru.

Pasărea
cu ciocul de sticlă
îmi prinse inima
între gheare
și spre necuprins
o ridică.

Era prea grea,
îi încetinea zborul
deja obosit,
în cele din urmă,
de ea s-a descotorosit.

I-a dat drumul
din gheare
înainte să ajungă
la soare.

Lovită de pământ,
inima s-a spart
în bucăți de cuvânt
ce s-au risipit
pe pământ.

Cu răbrarea unei
flori nemuritoare
le-am adunat
pe toate
și le-am așternut
cu grijă într-o carte.

Dacă o găsești
pe un raft din
biblioteca ta de vise,
te rog, cu grijă
să o răsfoiești
și cu luminile stinse.



ÎMPREUNĂ

Împreună înflorim
livezile de emoții tăcute.

Împreună redescoperim
aripile ce ne poartă
spre iubiri neștiute,
pe care le credeam
demult pierdute.

Împreună
privim răsăritul
ce împarte în două
infinitul
și apusul înfocat
de zare
întorcându-se mereu
la prima lui
dragoste
ascunsă uneori
în mare,
alteori după
un deal
cu flori de cicoare.

Împreună
stârnim gelozia
fluturilor de hârtie
ce vor dori să trăiască
aceeași poezie.

Împreună
înmugurim săruturi
pe coapsele
iubirii ce
însuflețește
luturi.

Cu tălpile goale
pășim împreună
prin anotimpul
cu brumă.

Luna ne așază
pe frunte
a timpului cunună,
ursindu-ne că
vom fi împreună.

Doar stelele măsoară
nisipul
ce din ceasul
de sticlă coboară.

Vor aduna
din cenușa
de gânduri
bucățile de aripi
rătăcite printre
aceste bolnăvicioase
rânduri.

Cu milă vor încerca
să recompună
cuvântul împreună.
Ce veste bună!





CERCUL

Cercul se stănge.
Sub coasta mea stângă
o coardă se frânge.

Nu există drum drept,
doar o cărare
ce își împreunează
mâinile a nepăsare.

Din colțul meu
nu pot vedea prea bine,
o umbră de gheață
simt cum vine spre mine.

Caut cu disperare
o cale de scăpare.

Cândva, aripile mele
știau să zboare.

Colivia rotundă
nu lasă să pătrundă
nici măcar o undă
de lumină,
zarea necuprinsă
pare dintr-o dată
stinsă,
iar zborul
nu își găsește izvorul.

Afară se aude
un cântec,
pare a fi un descântec.

Nu știu cine
îl fredonează,
sunetul
e tot ce contează.

Blestemul cercului
se va destrăma.

Sub sternul stâng,
din nou o coardă
va vibra.

Un cântec de liră
peste linia cercului
se deșiră.

Acum,
e din nou lumină.

Se naște ziua senină.

Aripa își umple zborul
cu plutire divină.


CĂUTĂRI

Nu aș vrea
să mă pierd în căutări,
nici să rătăcesc
printre morminte
de visări.

M-ar întrista
să văd cruci
cu nume de flori
scrijelite pe ele
și să aud
strigătele
necuvintelor
ce răzbat
de sub
criptele grele.

Orice pasăre
ce s-ar avânta
deasupra
timpului
ar simți
mirosul
de pucioasă
al anotimpului.

Ar căuta copacul
cu apă vie
care să le primească
zborul istovit
de-atâta zare
ce a înghițit,
să le învie
zbaterea de aripi,
să poată pluti
către lumina
ce nu le poate orbi.

Nu aș vrea
să mă ascund
de amintiri,
nici să îmi acopăr
chipul de negura lor
din priviri.

Stau cu trupul gol
în lumina lunii despletite,
simțind cum noaptea
înfometată de viață,
bucată cu bucată,
mă înghite.

Nu aș vrea
să vărs nicio
lacrimă amară,
păsările care
le vor sorbi
ar putea să moară,
iar eu
mă voi pierde
în căutări
iară....