În biroul secretarului de partid cu propaganda dă buzna Bazil Cufureac, directorul Căminului Cultural, frământând pălăria în mîini și zâmbind nenorocit:
- Săru'mâna, stimată tovarășă secretară!
Tovarășa Lenuș, nou unsă pe funcția de secretar cu propaganda din comună, o tovarășă cu har, blândă ca un amurg de lună mai, dar și dură ca un retefei de ulm, suferind uneori de gingașe complexe, roșind ușor și neprevăzut, își ridică ochii din documente, întrebând:
- Ce s-a întâmplat, Bazil, dau turcii?
- Nu dau turcii. Dau cei de la Comitetul Județean de Cultură peste noi!
- În ce problemă?
- În legătură cu formațiile artistice care vor participa în actuala ediție a Festivalului Național Cântarea României.
- Foarte bine.
- Cum foarte bine, că nu avem nimic?!
- Cum nu avem nimic? Păi, ce faci acolo la Căminul Cultural, dormi pe tine? Cheia succesului stă într-o bună organizare
- Eu, tovarășa secretară...
- Niciun eu... Nu plecăm de aici până nu rezolvăm problema. Dormim aici, trăim aici, murim aici, după care încropim un spectacol pentru tovarășii de la județ. Cheia succesului înseamnă muncă, muncă și iar muncă.
- Ușor de spus, greu de făcut! filozofează Cufureac.
- Las' că rezolv eu și treaba asta... Facem fișe de participare la fiecare... Ce mare lucru? Doi-trei care cântă, doi-trei care dansează, doi-trei... vreunul care recită bine avem?
- Da. Pe badea Mitică. E chiar acum la contabilitate.
- Ia adă-l aici! Cheia succesului depinde de ce spunem și cum spunem!
Bazil Cufureac iese și după câteva minute apare în birou trăgându-l după el pe recitatorul minune, menit să salveze activitatea cultural-artistică a comunei.
- Așaaa, deci, numele? întrebă tovarășa Lenuș, pregătită să-i completeze fișa de participare.
- Mitică... Mitică Bombonică!
- Bravo, bade Mitică, hai că ești dulce... Soția?
- Ioana!
- Născută...
- Da!
- Când, bade?
- Pe-ntâi iunie...
- Ei, pe-ntâi iunie... Păi, de ce-ți faci nevasta copil, bade...
N-ai găsit și dumneata o dată, așa, mai pentru o femeie?
- Da... Pe 8 Martie...
- Păi vezi? Așaaa, deci bade Mitică, dumneata reciți frumos, nu-i așa...
- Ba-i așa... întărește Cufureac...
- Sigur că da... Așa că pentru spectacolul pe care îl pregătim trebuie să reciți două poezii. Ai ceva?
- Numai una...
- Bade, intervine iar Cufureac, a zis tovarășa două, două!
- Numai una de George Coșbuc...
- Aha... Ia să vedem cum sună. Cheia succesului unei poezii e cum sună la ureche. Zi-i!
- Pe umeri pletele-i curg râu...
- Stai! intervine tovarășa Lenuș. Cum adică pe umeri pletele-i curg râu? Noi ne chinuim să-i tundem pe pletoși și dumneata vii aici cu pletele pe umeri?
- Păi, așa a scris poetul! se justifică badea Mitică.
- Ce vorbești? Crezi că noi suntem puși aici să-i lăsăm poeții să spună care și cum vrea? Cheia succesului e să spui ce trebuie și nu ce vrei. Modificăm. O să spui așa: Pe umeri n-are pic de plete. Ia s-aud!
- Pe umeri n-are pic de plete...
- Perfect! Mai departe!
- Mlădie ca un spic de grâu...
- Nuuuu! Păi unde-i robustețea omului nostru de la munte?! Nu merge... Schimbăm!...O să spui așa: Robustă ca un sac de grâu! Zi-i!
- Robustă ca un sac de grâu..., zice badea Mitică, derutat.
- Așa, așa, mai departe!
- Cu șorțul negru prins în brâu...
- Na, na, na, na, e obscen... Adică noi ne ridicăm poalele-n cap?! ce înseamnă asta, tovarășe? Să lăsăm poalele la locul lor. O să spui așa: Cu șorțul lung până la glezne, chiar și mai lung! Ia s-auzim de la capăt!
- Pe umeri n-are pic de plete -
Robustă ca un sac de grâu,
Cu șorțul lung până la glezne, chiar și mai lung,
O pierd din ochi de dragă...
- Da, asta cu pierdutul e bună. Să ne întărim vigilența tovarăși, să nu lăsăm risipa să-și facă loc în activitatea noastră de zi cu zi. Mai departe!
- Și când o văd, înnebunesc;
Și când n-o văd, mă-nbolnăvesc...
- Merge! Și asta cu înbolnăvitul e bună. Să se vadă lipsa de preocupare a cadrelor medicale din dispensarul nostru comunal. Auzi bade Mitică, da' una mai contemporană, nu ai?
- Vă spun eu una contemporană din zilele noastre, intervine Bazil Cufureac, directorul Căminului Cultural.
- De cine?
- De Coșbuc...
- Coșbuc și mai cum? întreabă tovarășa Lenuș.
- George. George Coșbuc.
- Aha, știu, ăla care a scris numai una. Cam neinspirat tovarășul. Da' poate asta-i mai bună. Ia zi-i!
- Vânturile vânturau,
Valurile vălureau,
Și povestea povestește...
- Nicio masă fără pește, tovarăși! îl întrerupe tovarășa Lenuș. Este indicație venită de sus și merită s-o valorificăm. Cu poezia am lămurit-o, cântărețe avem, pe Floarea de la statistică și pe Catrinuța de la contabilitate, ca dansatori aducem o formație de nuntași, numai că trebuie să bagi de seamă, tovarășe Bazil, că au niște strigături cam buruienoase.
- Am în repertoriu niște strigături mai de viață nouă...
- Ia s-aud una!
Bazil Cufureac ia poziția regulamentară și urlă din rărunchi:
- Haide, lele, sara-n șură
Să te pup dulce pe gură!
- Păi, asta-i strigătură nouă, în spiritul partidului?! răbufnește supărată tovarășa Lenuș.
- Poate o putem adapta, că-i bună, rău! încearcă s-o dreagă Cufureac.
- Sigur că o putem adapta. Cheia succesului e să adaptăm folclorul la directivele partidului. O să zicem așa:
Haide, lele, sara-n șură
Să-ți citesc dintr-o broșură!
Și uite așa a găsit tovarășa Lenuș cheia succesului, spunând porumbei cu dezinvoltură, râzând cu gura până la urechi și făcându-și un mic și discret titlu de glorie din ghinionul și norocul ei nemaipomenit. De fapt, cheia succesului avea s-o găsească mult mai târziu, abia după ce a luat-o comunismul la vale, când ghinionistei noastre norocoase i-a pus Dumnezeu mâna în cap.