Timp

Tic...tac...
Ăsta-i graiul unui timp grăbit
Să înconjoare circumferința ceasului de mână.
Citeam cuvinte răstălmăcite într-un volum
Uitat în umila mea bibliotecă.
Câte cuvinte să mai tot scriem?
Noi ăștia care pretindem că suntem poeți
Nu ne înțelege nimeni suferința
Înțelesul
Subînțelesul.

Mă holbez la geamul negru
Pictat de înnoptarea de afară
Și nu deosebesc dacă e noapte, sau
Am intrat eu într-un univers paralel.

Mă chinuie cuvintele...
Să fie pe înțelesul omului?
Nici de scriu în silabe, nu înțeleg
Omul... Înțelege tot
De acceptat e mai lesne...
Trebuie să accepți!
Că dincolo, post mortem...
Există o judecată mai aspră decât cuvintele mele neînțelese.


Scriitorii...

Scriitorii-s obosiți
De câte inimi triste văd.
Aduc leac de vindecare,
Fără durere, împăcare,
Pe Pământ azi e prăpăd.

Sunt un suflet răvășit și confuz.
Confuzia mi-e liniște-n suflet.
Mi-aduc idealul în poezie
Și tac... e superb să taci.
Să-ți spui gândurile doar ție.
Să le pui pe-o foaie veche,
Măzgălită, răsucită,
Să zâmbești.
Că iubirea ta minune,
Ai putea s-o dăruiești...
N-ai pe cine să iubești.
Scriitorii-s obosiți
De ochii lumii
Ipocriți.