La adăpostul perdelei

la adăpostul perdelei
m-am încăierat cu gândul de-a te vedea într-o zi
iubire inegală, ce nu-mi dădeai pace,
descompusă în factori
divizibili doar cu noi doi


te hrăneam din palmă, pe săturate
într-un joc fără reguli impuse
mi te imaginam uneori aşezând pe diagonală
energii primite de la admiratoare

te vulturai prin preajma mea nepăsător
de mă opream mai departe
să rămân descumpănită la răscruce de vise
imortalizând pe retină dorinţe succesive
pentru care aş fi calculat la nesfârşit volume şi arii

târziu am descoperit teorema iubirii absolute
n-am primit însă niciun Nobel
cum m-aş fi aşteptat
pentru că pe mulţi dintre participanţii la experiment
n-au mai putut fi găsiţi
nicăieri.

PS: încă mai caut supravieţuitori




Iubirea mea

Ca o pasăre îmblânzită
m-am trezit în colivia ta
în care mi se petrecea mai repede valsul inimii
în fiecare dimineață mă reîncarnam
pentru legănarea visului tău
mă învârteam prin lumea asta
ca o nălucă
ochii îmi erau ca două ploi primăvăratice
la fiecare intersecție cu tine
și fugeam
de tine fugeam
să te pot regăsi
puneam semne de carte peste tot
să păstrez taina doar pentru mine
ce dacă timpul trecea
cu mine la grămadă
erai singura presimțire a mea
ca din infinit tăiam din tine felii
să văd cum rămâi întreg
întreg
ce bine că într-o zi nişte aripi
au binevoit să te inventeze
doar pentru mine



Caut prin sertare iubirea


Căutam prin sertare iubirea
scrisesem ceva despre ea
deși greu mai venea
dar venea
erau clipele mele cu de toate
trăiam o duioasă fixație
ca o nimfă de marmură zvâcneam în clipele acelea
și visul meu se tot răsfira
se tot împlinea
cu dulci șiruri de cuvinte pe care
nici măcar nu trudeam să le rostesc
nici nu știam dacă umbra care se ținea scai
de mine
era a mea sau venea se sus
simțeam că niciun amin n-ar fi dat roade mai bune
totul se petrecea într-o toamnă ambră
care-și sorbise ultimul strop de rouă
iar acum graseia cu ardență
îngânându-mi picul meu de liniște
cam ca un mic haos dintre zi și noapte
dintre noapte și zi
îmi era dulce să fiu ținta unei săgeți cu dorul în vârf
ca o creangă atârnam nedesprinsă de iluzia mea
singur sângele îmi ducea clipocitul iubirii mele
pe care o purtam ca pe un semn de carte
pașii mă îndreptau asemenea unui alfabet într-acolo
și totul era fragil
precum această poezie neterminată



Suflet românesc

ne naştem într-un univers de cuvinte
neînţelese la început
gângurind printre suflete transparente
mamele şlefuiesc sinonime
încercând să astâmpere curiozitatea noastră
prinsă între jucăriile de pluş
şi braţele tivite cu dragoste maternă

nesiguri căutăm sensuri noi lumii
bâjbâim printre sunetele limbii române
până când totul începe să aibă o formă
atât de perfectă
încât orice abatere ne pune  pe gânduri

creştem păstrând file din vieţile
bătrânilor noştri
mândrii că aparţinem lor
cei ce ne-au lăsat moştenire
o ţară şi-o limbă care-şi revarsă gingăşia
în coridoarele sufletului nostru tricolor



Ai călătorit printre litere vreodată?

ai călătorit vreodată
noaptea
printre litere
fără nicio scânteiere
să le atingi
doar aşa
să simţi cum ele
îţi mângâie vârful degetelor
apoi obrajii
să simţi dintr-o dată cum
îţi pătrund în suflet
trăgându-şi după ele
picioruşele?

încearcă şi vei vedea
că e numai e nu e
e un cuvânt întreg
ca toate cele
iar m nu e m
ci doar o mângâiere

când ai să ajungi
la capătul călătoriei
ascultă-ţi bătăile inimii
să simţi câtă iubire
poate exista
într-o singură literă



Poetul

când se-odihneşte
poetul ia umbra şi-o aşază
alături
ascultându-i respiraţia
liniştit
chiar dacă muza
nu-i dă pace
o prinde în piept
c-un sinonim auriu
şi muşcă din fiecare secundă
de tăcere
cu pofta zilei
ce se zbate
să mai rămână un pic
între el
şi titlul poemului
niciodată acelaşi




nu mă grăbesc

planurile mele-s încurcate de-o muză
ce creşte odată cu pielea mea întinsă
precum un balon
gata să explodeze
de-atâta aglomeraţie
în mintea mea zilnic e un război
din care învinse sunt întotdeauna
ideile apărute de-a lungul zilelor răguşite
nu mai au nici ele putere
să mi se-opună
vor mai degrabă să le fac un orar
ca la şcoală
să fie sigure că în sfârşit
vor rămâne cu ceva timp liber
chiar şi ziua mea de naştere-mi spune
să nu mă grăbesc
nefiind pregătită să-mi împletească cele
paisprezece codiţe promise
nu ştiu de ce
dar viaţa aceasta
mi-a cam luat-o înainte
habar n-am cu ce viteză s-alerg
s-o pot ajunge din urmă





M-a ridicat îngerul

m-a ridicat îngerul
cu o treaptă mai sus
decât ultima conversaţie
ce şi-au imaginat-o oamenii
scanaţi la intrarea în universul neutru
nu m-am opus
stârnind invidie între necuvântătoarele
vremii     
pe coloana mea vertebrală
ideile răsăreau tot mai rare
dureros de adânci
furând câte puțin din mine
cu fiecare poem
bine înfipt în pământ
din grabă însă
am uitat să-l întreb pe Dumnezeu
despre care destin mi-a vorbit
ultima oară
 



În fiecare zi

în fiecare zi mă-ntrec cu solstiţiul
grăbit să alunge păsările călătoare
dimpreună cu gândurile perechi
dilatând unghiurile cuburilor
imperfecte

pornim din laturi opuse
zărindu-ne umbra în oglinzile
aşezate strategic
ascundem orice fir de respiraţie
ce se scurge pe lângă
buzele strânse

teama nu mai are putere
să muşte din noi
striveşte-ntre dinţi sâmburi de poeme
mai mici decât mine
şi-aşteaptă sfârşitul promis
într-o prefaţă căzută
pe verticală


ridicăm la pătrat
dimensiunile ce ni se-agaţă de picioare
calculând volumul
speranţelor trimise în plicuri nesigilate
fiecare vrea să câştige
dar noi ştim că
sfârşitul va fi
de fiecare dată acelaşi




Poem adolescent

dimineaţa aceasta mi-am privit călcâiele
roase de-atâta umblet prin copilărie
au alergat nopţi întregi
de la o fereastră la alta
notând fiecare joc câştigat
cu un asterisc provizoriu

mi-amintesc cum odată
m-am împiedicat de marginile
unui şotron desenat
în scoarţa terestră
mult prea jos pentru ca eu
să pot sări printre pătratele haşurate

altă dată mi-am zărit propria umbră
închisă într-un planetariu
încercam să ne atingem
dar curenţii de aer ne ridicau mereu
una deasupra celeilalte
am renunţat abia atunci când
strigătul unui copil
a speriat-o atât de tare
încât s-a ascuns să n-o mai găsesc

cern cu atenţie gândurile
păstrate în rucsacul pregătit
pentru orice eventualitate
sunt în buzunarele lui
amintiri prea grele
iar umerii mei nu pot să mai ţină
visele ce uită să socializeze
până ajungem la destinaţie

iau cu mine doar viitorul
apreciat de unii cu un simplu like
neştiind că se vor întâlni
acolo unde se-aşteaptă mai puţin