Eu sunt de profesie inginer, căruia poeziile nu-i spuneau nimic. Am citit poeziile cu o mare lehamite, doar erau cele impuse nouă la școală. După ce-am terminat liceul, nu am avut nicio tentative de a mai citi o poezie. Mă agasau, deși eu sunt un mare cititor. N-am suportat să citesc piesele de teatru și poeziile.
Brusc m-am trezit scriind poezii. Ascultam o melodie, citeam o carte, savuram un citat postat pe facebooke și mă trezeam că compuneam o poezie. Cuvântul compuneam nu este relevant, întrucât expresiile, cuvintele și aranjamentul îmi apărea parcă din senin. M-am mirat și mă tot întrebam cum un om sec, un inginer poate să aibă atâta sensibilitate.


Atunci l-am întrebat pe Dumnezeu de unde îmi vine pornirea de a compune și cum de aeam insirație. Dumnezeu mi-a răsuns că inspirația știu eu de unde o am. Am răspuns că știu că este de la el. Cu altă ocazie când l-am întrebat dacă să editez aceste poezii, mi-a dat un răspuns surprinzător. Sufletul meu se delectează compunând poezii.

Prin aceste poezii am căutat să cuprind sentimentul iubirii, privită din toate unghiurile posibile. Astfel am conștientizat că dragostea este infinită și are
 
mai mult de-o infinitate de aspecte, de la iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, a unei mame sau a unei femei, până la gelozie și frică. Nimic nu-i străin dragostei. Nimic. O parte din poezii tratează sexul ca pe o parte din Dumnezeu, căutând să nu profaneze acest act divin. Noi trebuie șă-i mulțumim și să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru pur și simplu o plăcere, care transcende plăcerea fizică într-o adevărată beție a sufletelor noastre înlățuite.

O altă descoperire este că femeia este o minune Dumnezeiască, o regină a naturi și că noi bărbați merităm să-i arătăm iubirea stând în genunchi. A rezultat în cupinsul poeziilor o adevărată apologie a femei divine, a eternului feminine, atât ca amantă, cât și ca mamă. Desco- perirea femeii adevărate este o graţie, o binecuvântare, un dar divin. A fi fără de teamă în faţa ei, un alt dar. Unirea cu ea cere bunăvoinţa lui Dumnezeu..


…Tu iubita mea,

ești o adevărata femeie,

care vine la mine

din noaptea timpului…

…Tu, iubito,

mi-ai fost dată de Dumnezeu,

ca să luminezi cu surâsul tău srtălucitor

cealaltă extremitate a Creaţiei…

…Tu soția mea,

aparţii în întregime,

unui univers diferit de cel al meu,

Universul Eternului Feminin…

…Unde se duc gândurile mele?

…Toate se scufundă în tine,

iubita mea…
 
Copile drag îmi spune Domnul, tachinându-mă fin: “Fii atent la poezie. Fii atent la muzică. Fii atent la picturi şi sculpture, la expoziţii de fotografie, baletele şi piese de teatru. De ce? Pentru că arta este modul lui Dumnezeu de a spune bună ziua. Lumea ta este cea care strigă la tine, dezvăluind ceva glorios și intrinsec despre sine. Ascultă cu atenţie. iubește arta și felul în care arta iubeşte viaţa. Nu lăsa toate astea să treacă neobservate.”

Să căutăm să ne concentrăm pe ceea ce iubim, nu pe ceea ce nu iubim. Odată ce reușim să ne iubim pe noi înșine, avem un preaplin de iubire, care erupe în infinitul acum și aici și nu o mai putem ține doar pentru noi. O oferim altora, cu care poate intra în rezonanță și va forma o formă-gând, care reverberează înapoi la noi. Suntem interdependenți. În acest model nu în- seamnă că nu există emoții naturale. Dar ele au o mare calitate, ele nu mai sunt nenaturale, deci nu sunt negative. În acest model, noi căutăm să ne cuplăm conștienți cu Dumnezeu și să ieșim din povra dualitatăți. Apoi, aceste emoții naturale ne fac să conștientizăm lucruri, pe care avem nevoie să le experimentăm și să evoluăm. Fără supărare, nu ar putea fi fericire, fără întuneric, nu ar fi lumină. Ele au nevoie una de alta pentru a exista, sunt interdependente.

Presupunând prototipul unei fiinţe umane perfecte, care până în prezent nu a păcătuit vreodată, care nu a “căzut” şi care nu a comis niciodată vreun rău, vom remarca imediat că ei îi lipseşte tocmai această experienţă a slăbiciunii, a greşelii, a păcatului, a durerii proprii, care este resimţită adeseori atât în trup, cât şi în suflet.

Fără experienţa acestor slăbiciuni şi greşeli este dificil, dacă nu chiar imposibil, să se ajungă la o justă înţelegere a unor realităţi fundamentale, care există în creaţie. Dacă nu ar fi aşa, ar fi dificil să se accepte condiţia umană, societatea umană, întâlnirea cu o altă fiinţă umană, relaţiile de tot felul, care intervin.

 

De cele mai multe ori, acest gen de experienţe fac să se nască iubirea cea mai pură şi înălţătoare, care în acelaşi timp este şi plină de compasiune. Nu se poate pretinde că noi putem iubi într-un mod total doar din înălţimi, deoarece în egală măsură trebuie să fim şi jos, printre cei pe care îi iubim, cunoscându-le astfel printr-o experienţă intensă, profundă şi vie suferinţele, păcatele şi necazurile lor.

Astfel, dacă ne gândim bine, putem realiza imediat că problema răului a sfărâmat pentru

totdeauna multe dintre schemele, pe care unii oameni şi le fac cu anticipaţie în ceea ce-l priveşte pe Dumnezeu, determinându-ne astfel să devenim mai modești şi mult mai realişti în ceea ce priveşte diferitele aspecte complexe ale creaţiei lui Dumnezeu.


…Fiecare femeie,

care îmi caută iubirea,

intră în rezonanță cu mine,

și este atrasă

de ceva propriu iubirii sale…

…Cu ce atrag eu prin iubire,

se poate aseamănă cu un releu,

ce mi se găsește în interiorul inimi,

pentru a putea

să intru în iubire rezonantă cu ea...

…Iubirea mea trecută,

nu este decât o amintire a ceva,

care a fost și nu va mai fi…

…Iubirea mea viitoare

este un vis si o himeră a ceva,
 
care este posibil să fie…sau să nu fie...

…Numai aici si acum,

pot eu iubi cu adevărat…

…Iubirea,

este cel mai mare dar divin,

îl primim toți,

dar avem liber arbitru,

ca să apelăm la ea…sau nu…

…Iubirea perfectă,

mă duce cu mintea

la filme horor cu roboți,

în care totul merge ca pe roate,

și programarea lor face pentru ei

o iubire perfectă…

…Această poate fi o iubire magică…

Off…sau mai bine nu…

…În programele fără erori,

roboți sunt fără greșeli,

și totul merge strună în iubire...

…Acesta este paradisul…

sau nu…este infernul…

…În lumea reală maximul

îl ating prin iubirea mea necondiționată, și nu prin cea perfectă… care nici nu poate fi…

…aceasta este iubirea mea divină…

…și cu bine…și cu rău…

….Iubirea necondiționată include totul,
 
care îmi aduce în câmpul iubirii…

…și frica…cu ale ei emoții nenaturale,

și care mă conduc la,

nesiguranță și gol interior…

….Iubirea necondiționată,

înseamnă în primul rând

să mă accept pe mine însumi,

cum sunt…ceea ce pot,

…ce ofer și ceea ce doresc…

de la femeia mea în iubire…



De câte ori am simțit impulsul, că la ceea ce compuneam trebuia să trec ca autori pe Dumnezeu sau pe Isus n-am ezitat. Și bine am procedat.