Desprind cioburi!

Desprind cioburi arse de timp prin vine
Cu agonii continue ce nu mă lasă să respir!
Frâng patima ce zace în mine
Tu suflet mărunt, căzut la pământ!

Strâng aripi de înger rănite în zbor,
Cu secera timpului ce m-a sluțit...
Peste chipul ce nu mai pare ce sunt
Eu cad în uitare, eu cad în visare!
Privesc în oglindă și se miră de mine
Tu nu erai azi ce visasei de mâine!
Încerc să mă adun, să deslușeasc
În palmă destinul ce vreau să-l croiesc!
Sunt flacăra venus ce mocnește în mine
Desculță de visuri mă scutur de tine
De praf și moloz construit și apus
E totul mizer, azi obosisem să sper!







Ați trăit degeaba!

Simt muzică pe pielea ta!
Un surd ecou și totuși dulce!
Simt emoția ce-mi furnică învelișul sufletului meu
Cutremurul ce-mi învăluie simțurile!
Te simt cum mă simți și tu... întru totul!
O operă de artă, capodoperă nemuritoare!
Surâs de copil...și când te gândești
Că toate-s trecatoare!
De nu ar fi!...
Aș aplauda ca un spectator înfocat până la final!
Aș cerne vise frumoase să ai!
În locurile unde ne plimbam, aș scrie "Interzis trecătorilor"!
Aviz amatorilor de senzații tari și prestanță cu numele,
Ce se laudă cu noi cuceriri!
Vă zic...!
Ați trăit degeaba... dacă nu simțiți!

Autor: Ancuța RoRo





Mistic moment!

Deși nu te cunosc de mult...
Privesc la tine ca la o icoană!
Deslușesc în semne...
Te repictez...și nu mă satur să te admir!
Zâmbesc ca un nebun hlizându-mă ori decate ori trec pe lângă!
Ore în șir...!
Mozaic în culori e trupl tau
Cu arome și texturi nemaivăzute...!
Un delir continuu cu dus și întors
Cu dute vino, cu miraj deșertic...
Așa simt așternutul tău!
Mistic moment!...
Aș putea crede că-mi faci vraji, descântece și deochiuri
Care mai decare, să-mi tortureze mințile înainte să adorm!
Nu-mi stă gândul decât cum să ajung mai repede la tine
Să te admir, să-ți gust esența!...
Privirea ta mă ține în sevraj
Atât de continuu încât nu mai știu să fug
sau dacă să fug, sau să merg încet!
Mi-e frică să m-ai merg...!
Mă simt poleit cu praf magic...
Ceva parcă la suflat peste tot trupul meu amorțit de dorință!
Cu tremur... doream să mă înclin!





Te cunosc!

De când te cunosc am uitat cum e să mai fii singur
Tu îmi îndrumi mersul, scrisul și somul!
Visele nocturne ar fi grele fără mâinile tale ce-mi citesc pielea părticică cu părticică!
Îți cunosc mersul, te aud de departe cum ai pășit la ușa mea...
Niciodată nu m-am înșelat!
Îți simt trăsărirea când ațipești, pot ghici că mă visezi
după zâmbetul buzelor tale!
Pot mirosi parfumul tau de la kilometrii distanță
Îl inhalez și îl aprofundez în meditații cu ochii închiși!
Te simt cum aș simți fiecare parte din mine...
Îți cunosc trăirile, mulțumirile și temerile!





Interzis!

Minciuna se strecoară...în noi, în tine!
Te doresc impropriu dar personal!
Cu sau fără șanse, cu sau fără așteptări
Optuze și orizontale, paralele sau verticale idei matematice
Cu formule nerezolvate de chimie!
Ce mă otraveste încet dar sigur fiecare sărut al tău!
Muribunzi în așternut...plini cu prea plinul din inimă
Ce nu mă lași să-l spun, să te caut
În diverse forme sau universuri paralele!
Mă sochezi cu fiecare prezență a ta... eu te vad mereu altul!
Altul în tine, pe care vreau să-l explorez,
Tu vrei doar să mă devorezi... hai mușcă?
Sunt toată a ta...lipsește-mă de toate gandurlile la care mă închinam
Ce rost mai au alți ochi, dacă ai tăi nu mă știu!
Ce rost mai au alte mâini?
Când ale mele tremură când mă ating
Simt răcoare și fior... febră și al tău dor!
Contopirea sufletelor la noi e normală
Se savurau cu fiecare privire
Chiar de era interzis!





Ciopleșite-mă în piatră!

Tu strânge-mă în brate!
Sufletul meu parcă mi se descoase de atâta neputință
Se umpluse tot, se înveninase cu cerneală neagră...
Se târa doar pe coate!...
Ciopleșite-mă în piatră cu vorbele tale
Mângâie-mi tâmpla, mi-e udă de ploaie!
Cusute am mâinile le simt numai sloi!
Ridică-mă Doamne deasupra de ploi!
Vreau să văd totul cu alte culori
Cu lume ce caută în inimă flori!
Descalță-mi trupul de timp cu răbdare
Alungă-mi vorbele ce nu dau culoare!
Dă-mi roade în suflet să iubesc frumos!
Ciopleșite-mi zâmbetul pe chipul sticlos!
Cu țipete surde din călimară,
Strivesc doar penița, trimit o scrisoare!




Nostalgic gând!

Să te prind în decorul viselor mele
Acolo eu vreau sa ațipesc,
de dor,
de gânduri,
de tot...
În abisul tău sufletesc,
albastre vise cerești,
lumești!...
Să te aprind,
să te sting,
să te pot fura...
Tu micul meu gând,
eu marea ta!
De idei,
de cântec,
de noi!...
Maree să-ți fiu
la lună când privesc
Nostalgici în brate,
...să-ți spun că te iubesc!



Te știu de crai!

Mireasma noptilor de Mai,
Te știu de-o seară, te știu de crai!
Din prima lumanare arsă,
Amorul nostru se descoasă!
-"Te știu de-o seară, te știu de-o viață
Tu via mea ce îmi dai viață!
Cu vis măreț de odinioară, măreață îmi ești tu fată dragă!
Ce mai iubit în iarbă o seară, tu verde a mea făr' de coroană!
Amețești după o țigară...
cine ești tu de n-ai, n-ai mai avea stare,
Dacă nu apar când soarele dispare!
Să te frig de nerăbdare!
Cum mă frigi tu dar fără sare!
Ruptă parcă din tablou,
Cu mersul tras la indigou, lingou, trofeu
Și mult marou, cu caii verzi,
Dar far' de pereți, doar ochii verzi,
Pătați în dungi, că doar mă știi...ce mă lasă fără minți!
Cu sânii goi, ce mă fac să mă înclin
Și nu la icoane, sunt doar de fasoane
Elementare modele cu multă culoare în ele
Și multe aberații, sarcasm, vă rugăm să ne faceți donații!
De mărunțiș, mărunt fără valoare, pe nasturi muncesc
Îmi caut chemare, un loc de muncă
Asaltat de talent nativ, naiv, plin de nevoi... doresc doar un patent!
Căci mi sa incâlcit norocul, la dans...
Dar fără de extaz, tu orele le-ai ars, blocat, plecat
Furat și înecat în armură de arbore viu,
viu ca mainile tale"-
Ce mă furnică, urzică pe aripă de sticlă cu ceas
De oraș, mă laș, te las cu ochii in soare,
Să ți se decoloreze mai tare,
Dragă mincinos, frumos, drăcos și iar frumos!
Îmi vine sa te omor puțin câte puțin!
Dacă nu pe ea, sigur mai apare alta,
Tu pacoste, arzăte-ar focul și cu tot norocul!
Că ai zis așa, tu cu vorba ta!
Dulce și mieroasă, să te iau acasă
Să te am așa și așa și altcumva!
Pe tine dragă, dumneata!...




Mi-e...de tine!

Mi-e toamnă, mi-e suflu,
Mi-e ger și iar umplu!
Nectar cu iubire din rouă și murmur!
Mi-e inima-n cârjă și dorul desculț...
Întinde-mi o pătură de vise în munți!
Am ape-n suflet tulburi și râncezi!
Golașe-s de pene, cu aripi de înger!
Mi-e toamnă în suflet,
Cu luna tarzie, cu stele pe cer
Și frunză pustie!
Mi-e timpul în prispă așteptând un bătrân!
Mi-e inima tristă că nu pot sa vin!
Am vântul pe frunte ștergând amintiri,
Grozave momente, cu dulci nemuriri!
Mi-e patimă-n toate de oriunde vin
Mi-e sete de tine, rămân amintiri!
143!




În ramă!

De ce aș mai fi eu?
Când eu...
Mă găsesc pe mine într-o ramă veche...!
De de aș mai întârzia, în veșmântul ăsta posac...
Trecută mă simt...parcă de prima tinerețe!
De ce aș mai fi eu...?
De ce ai mai fi tu o iluzie optică
Îngenuncheată abraziv în sticlă...știi, de mult zâmbeam!
După atâtea vremuri reci, am sloiuri în vene!
Pustiul din ramă mi-a schilodit sufletul plin de cerneală ce-mi curgea prin vene,
Am apucat să-ți scriu un vers!
Dar de teamă să nu...l-am ars!
Crezând că poate mă încălzesc!
Sunt numai ruine pe aici...
Mi-ar fi rușine să mă vezi așa...
În alb și negru, la măsuța mea uitată la lumânare!
Oare...atât mi-a mai rămas?
Să trăiesc în deșertul ăsta...
Mereu amorțită, mereu înlănțuită?
Și vreau să-mi creez aripi, din ceară le-am creat...!
Și noaptea am zburat...!
Căci ziua...s-au topit degrabă!
S-au frânt...iar în căderea mea târzie,
Tu nu ai fost acolo alinându-mi agonia!