E mic. Mic și îndesat. Grăsuț, cu ochii negri, cu mânuțele și picioarele – pernuțe, de grăsuțe. Își trage parcă, după el, papucii, pe coridoare. Un fel de lene…? Sau picioarele îi sunt prea scurte…
-Măi, ți-s mari,  papucii? Cum îți tragi așa, picioarele?
El se uită la doamna învățătoare, serios  și răspunde, răsucind capul.
-Nu , nu mi- s mari!

E doar de o palmă de la pământ. Și, nu vrea să facă nimic. Nu vrea să scrie, nu vrea să citească. Nu vrea.  Doar când vrea el și dacă  vrea.
-Știți, doamnă,  de cum aude că vine tatal lui acasă, nu mă mai pot înțelege cu el. Dorul de tati al lui, îl dă gata.
Te privește fix, dând din cap, aprobator:
-Doamna, acolo e. ..altfel… Știți?...
Cu asta te întâmpină, de cum intri în clasă.
Doamna crede acest lucru și încearcă să îl înțeleagă. Numai că, programul  școalar e program! Altfel, nu se va acomoda,  niciodată.
Refuzul  său e motivat și de faptul  că se plictisește la lecții, că el lucrează  repede și foarte bine. Numai  că asta se întâmplă foarte rar sau deloc.
Aici…., nu e ca acolo. Acolo de unde s- a întors, de curând. Acolo, nu e ca aici. E altfel, cu totul! Până acum, el n-a cunoscut o altfel de lume. El acolo s- a născut , acolo a crescut, acolo a frecventat  grădinița. Acolo.
La dictare, acum, face greseli tocmai din neatenție. Multă neatenție! Neatenție, nesupunere și …visare. Visare la  tati, la grădi…
Toată lumea începe dictarea, el pictează...Începe târziu și rămâne în urmă.
Nu se poate acomoda. Dacă toți au scris câteva rânduri, el n- a scris deloc. Dacă toată  lumea tace, el cântă.
-Știți, acolo, era o doamnă  mai bătrână  și … graaaasă. Noi îi spuneam altfel, nu d-na învățătoare... Și  știu  să număr  în altă limbă și știu poezii. Vreți să vi le spun?
Pentru el, limba maternă nu e asta. Normalul e altul și ce- i aici, nu înțelege. Deloc. Nu poate…
De câteva zile îl așteaptă pe tati. Tati al lui. El a rămas acolo, să lucreze , să faca bani. Să- i căștige din greu, muncind pe șantier.  Mama a rămas cu ei, în țară. O mai ajută  bunicii, că îi e tare  greu. Aici, nu mai trebuie să  plătească  pe nimeni  ca să o ajute.
-De când m- a auzit vorbind la telefon , că  se întoarce tati, el visează, doamnă. Viseaza  mai  mult și nu se poate concentra. Ce să mă mai fac , cu el?
Sosește ziua mult așteptată. Toată noaptea, copilul a vorbit în somn cu tati și s- a întors,  în așternut. Era să  ajungă… jos. Tati… vine tati!
L- au așteptat la aeroport. Cea micuță a plâns mult. De obosită și speriată. L -a întâmpinat și ea …
Sărbătorile și le vor petrece împreună. Toți.
În scurt timp , tati a observat că  lipsesc regulile și că trebuie impuse altele. Obligatorii. Pentru cine, oare?
-Mă  pedepsești  tu, tati, dar să știi că eu am să- mi iau săniuța și într- o bună zi, mă bag cu ea sub un Tir. Și, nu mă mai aveți…
Tata rămâne fără cuvinte. I s- au oprit în gât. E “blocaț” și speriat. Nu- i vine să creadă, ce aude. Oare, e prea multă minte sau prea puțină? Într- un copil de șapte ani? Oare, ce e in capul lui? Ce pedeapsă  să- i aplice? Urmată de o... recompensă?
Și, când? Concediul e scurt.Trebuie să se întoarcă la serviciul lui ,din străinătate. Altfel, îl pierde. Sunt atâția, la rând… Nu are prea mult timp, la dispoziție.
Se va întoarce acolo, purtând în suflet o durere atât de adâncă, spaimă  multă și o mie de întrebări. Ce să facă? Ce se va alege cu copilul său, când va fi mare, dacă nu se corectează, acum? Cine va reuși, însă, să o facă? El e plecat, să adune… Oare, ce?
Dar, își promite că se va întoarce acasă , repede. Cât de repede  poate. Nu va trebui să stea așa mulți ani, precum colegul  lui de muncă. Nu, acela are de plătit Banca, care e gata-gata să-i ia apartamentul  și să-i arunce în strada. Pe soție  și pe copil. Cum să lase să se întâmple așa ceva? Va munci din greu…
Nu, nu va face nici ca celălalt coleg, care nu s-a întors când îi erau mici copiii și îl așteptau. Nu va privi cum îmbătrânește, pierzându- și dinții, unul câte unul… și-l dor. Și-i cad… Se va întoarce mereu acasă și îi va repara. Și pe ai lui și pe ai lor. Ce rău este să n-ai dinți!!! Câte ți se pot îmbolnavi? Si, poate, atunci când vei avea bani destui, să- i repari, organismul tău nu va mai primi… implantul.
Iar la nunta copiilor lui, va fi prezent. Nu îi vor pune numai numele pe invitație . E tatăl lor și ei vor fi mândri cu el.
Vor fi socrii, împreună cu soția, mama copiilor lui. Nu cu o tanti care să dea numai like- uri la pozele copiilor. Nu, îsi vor  petrece împreună  vacanțe și concedii  și vor fi o familie.
Vor locui într- o casa modestă, curată și primitoare, cu curte, flori  și cațel, vor merge la picnic și le va scrie o scrisoare, așa cu mâna lui… “Dragii mei ..!”
Nu vrea ca ai lui copiii să fie triști, precum prietenul  lor, care se minte într- una cu gândul că tatăl lor face bani doar pentru ei, să le fie bine. Nu știe că tatal  lor are acolo o tanti iar aici o are pe mami... Cu toții se prefac că nu știu. Doar, mama a aflat prima, atunci când a vrut să- i facă o surpriză soțului, ajungând  la el, fără  veste. S -a făcut că nu înțelege ce se petrece. S-a prefăcut că nu își dă seama de ce el era de negăsit, nici la serviciu, nici acasă. S- a întors plângând. Înghițea  noduri și lacrimi, dar le zâmbea copiilor, povestindu- le, cât de greu îi este lui tati! Care muncește din greu, pentru ei…  
E adevărat, ultima dată a uitat bomboanele, acolo… Nu le- a adus… Dar, nu- i nimic! A venit tati!
 O înțelege acum și pe sora ei, care a divorțat , după șase ani de căsătorie. El era frumos… foc. Ea, e sufletistă. Amândoi  s- au întâlnit acolo și și -au găsit echilibrul, fugind de greu și de singurătate. Unul,  în brațele celuilalt. Au trimis acasă de toate. În cutii sigilate. Să aibă cu ce începe o viața nouă, aici. I-au ajutat si pe ceilalți, ai lor. Cum să nu o facă? El era tipul frumos, atletic, stilat și cu …bani. Bani caștigați de amândoi. S- a întors în țara, să- si repare dantura, la cea mai bună  doctorița, din oraș. Cea mai dotată… la cabinet. Numai că ea l- a vrut, cu totul, pentru ea. Cu bani… chiar și fără dinți. Care- i problema? Oricum, era si fără  copii. Nu o deranjase. Decât pe soția lui, cea care a venit acasa, în aceea și zi, banuind ceva. Ce răspuns  să  mai aștepte? L- a găsit…
Povesti, destine frante…
Povestea lui va fi altfel. Va avea final fericit. El îi va trimite copilului, de acolo, jucării  și haine de firmă. Nu  pistol-jucărie. Nu-i trebuie, pentru că  aici, e înconjurat  de dragostea mamei  și a  bunicilor și nu trebuie să  se apere. Nici de loviturile date cu picioarele, așa cum face el, cu bunica, atunci când îl cheamă  la mâncare. El nu le primește, el le dă. Așa că, îi e dor de tati și vrea să mănânce doar ce îi trimite,  în pachet… De aceea, bunicuI i- a cumpărat un cățel, unul mic, de rasă. E un fel de Zdreanță.  El te cuprinde cu lăbuțele și te linge. Nu te lovește. Și are nevoie de mângâiere.
De mângâiere și vorbe bune are nevoie și Eliza, colega lui de banca. Ea a rămas cu bunicii. A rămas să umple golul lăsat de plecarea mamei și de ei in urma cu cativa ani. Dar, ea s- a întors. Tatal ei a plecat în altă parte. Abia își mai amintește de ea. Din când în când.
Cât și-ar dori- o  pe mama ei, să lucreze aici, în școală! Ar fi atât de mândră de mămica! Ar putea să-i privească  de sus pe colegii ei, care ar invidia- o! Dar, mămica ei, profesoara, a rămas să lucreze acolo… departe. E coafeză, acum. Și ea,  îi duce dorul.
A început să-și adune toate lucrurile din cameră, în jurul ei: și scaune, și masă, și fotolii, și birou… S- o apere ca un scut și s-o sprijine. De tot și de toate.
Are acolo tot ceea ce își poate dori un copil: hăinuțe, mobilă, covoare ,jucării. Are de unde să dea  oricărui copil sărac. Dar, de ce să le dea? Sunt trimise de mămica ei. Nu, nu vrea. Refuză! Le ține! Ceilalți, toți, o au lângă  ei, pe mamica…. Recunosc.
Ea îi duce dorul și e mereu singură.
Singură aici, singură acolo, când merge în vacanțe. Ah, ce mai așteaptă  vacanțele! Cât o  mai  visează pe mama! Dar, se trezește, de fiecare dată,  închisă în apartament, până  seara. Fără casă, fără curtea  ei, fără Mița,  pisica favorită, fără... Dar, toate nu le poți avea!
Unde să își afle locul? Unde?
Prietenii  ei? Mulț simt  ceea  ce simte ea. Sunt în aceeași situație. Poate, de aceea se înțeleg, atât de bine…
Își  amintește de vorbele  doamnei  învățătoare:
-Dacă părinții vostri  n-ar fi plecaț, voi nu ați avea multe din ceea ce vă doriți și ar trebui să  suferiți , pentru că vă lipsesc ,atâtea…
Lucruri…? Oare, la ce se referă d- na învățătoare? Eliza si colegul ei de banca, cad pe ganduri, visand la parintii lor.
Dar, parinții lor se gândesc. Mult. Încearcă  să găsescă o soluție. Aici nu e ca acolo și nici acolo, ca aici.
Sigur, vor face tot ce pot ca ai lor să nu sufere! Copiii lor trebuie ajutați să se acomodeze. Fără dragostea  și iubirea celor din jur, nu vor reuși…
,,Iubirea e aerul de sub aripi!’’