Dor

Topit de dor mi-e gândul,
Aș vrea să-ți fiu aproape,
Dar știu că mie zborul
Nu mi s-a dat în fapte.

Genunea neagră și adâncă
Săpată-n beznă și pustiu
De netrecut se află încă
Și fi-va și pe mai târziu.

Pentru cel ce simte


În ochii tăi planează steaua
Mimez cu gura -
parc-o simt!
Feresc cu sufletul perdeaua,
citesc din tine,
nu te mint!!!
Și-mi place gustul
și culoarea,
textura fină de sub coajă,
îți intuiesc steaua senină,
evit cu ochii orice vrajă!

Apa vie

Ți-a fost și Ție sete, când erai Om,
cerând femeii din alt neam,
ca un drumeț obosit, trecând spre Galileea:
„Dă-mi să beau!”
Tu, Doamne, izvor de apă vie
din care cine bea, nu mai însetează,
Tu ai cerut de la noi apă?!

Am împachetat iluzii

Tot împachetez iluzii
şi le vâr sub nori.
Cerul se miră
că oamenii poartă
atâtea vise
într-un geamantan fragil.
Dintr-o iluzie în alta
urc şi cobor
într-un tren ce mă duce
tot mai departe de mine.

Te rog...
 
Te rog, mă iartă Doamne, iartă,
De câte ori în mine n-am crezut,
Privind cu poftă vieţile străine,
Bucata albă-a altuia de pâine...
Nici nu ştiam, ce fericită sunt.
Vedeam doar vârful marilor gheţari,
Doar ceea ce-n oglindă se reflectă,
Visam frumoasă ca să fiu, însă eram,
Doar zâmbetu-l purtam după ureche,
Ascuns, de supărare că e veche
Rochiţa albă, din care creşteam...