FORME


De parcă mâine e trecut
şi ieri mai e încă prezent;
în perna unde dormi doar tu,
e forma unui monument!

Mă culc în colţul meu de pat,
să nu strivesc forma din pernă
dar patul nu e foarte lat
şi forma ta nu e eternă!



Şi voi visa ceva sălbatic,
în patul căptuşit şi strâmt,
te-oi mângâia ca un lunatic
şi-apoi mă pierd şi eu în vânt...

Fantomă – tu, fantomă – eu,
în patul închiriat din lume,
e forma ta -- sunt formă eu,
un monument fără de nume!

Şi alţi chiriaşi vor sta pe rând
îmbrăţişaţi în patul rece,
iubiţi în pat, fantome-n gând,
murim subit şi forma trece...











VERB APOCALIPTIC


Eu ştiu
tu ştii
el ştie
că dintr-o cruntă nebunie
într-o oră prea târzie
sau prea devreme pentru noi
s-a plămădit curgând şuvoi
un verb dumnezeiesc --
să fie

Noi ştim
voi ştiţi
ei ştiu
căci iar din crunta nebunie
într-o oră prea târzie
dar prea devreme pentru noi
ne-om prăpădi curgând şuvoi
prin lavă sfântă
sau noroi
în verbul nou --
să fie












NOAPTEA ÎNVIERII


Plâng miei, miei albi ca îngerii din cer
Şi clopote bătrâne au bubuit de fier.
Lumina se aprinde în palme de păgâni
Şi pasca se sfinţeşte de trei preoţi bătrâni.

E noaptea învierii dar nimeni nu e viu;
Cu lumânări în mână şi gândul în pustiu,
Mai mângâiem icoane cu chipul lor mirat
Că iarna a trecut dar noi n-am înviat!

Un cîntec ne mai trece, fugar, pe la urechi.
De-atâta nou în lume, noi am uitat ce-i vechi,
De-atâta nepăsare ne-nţeapă iar un gând:
Să înviem cu moartea, pre moarte călcând...

De-atâta-nfumurare şi ură peste ani,
Am devenit năluci şi mai puţin umani;
Pământul nostru moare dar cerul încă naşte!
De-am deveni mai buni cu fiecare Paşte...

Să înviem şi noi ca Fiul de dulgher,
Când clopote bătrâne au bubuit de cer,
Să ne spălăm timid pe suflet, la fântână,
Curaţi şi înviaţi să împrăştiem lumină!











TU EȘTI…


Am aflat că azi, pe Pământ,
Ca un vis dintr-o veche poveste,
Tu exişti şi eu încă sunt
Fiind totul din puţinul ce este...

Eşti scoica din steaua de mare,
Eşti vaporul din ancora rece,
Eşti cerul din norii cu soare,
Eşti statul din vântul ce trece!

Eşti pomul din floarea ce moare,
Eşti cuibul din oul ce naşte,
Eşti cuptorul din pâinea cea tare,
Eşti Crăciunul ce moare în Paşte!

Eşti pădurea din bradul cel verde,
Eşti câmpia din firul de iarbă,
Eşti visul ce creşte şi crede
Gânduri pierdute prin barbă!

Eşti eternul din mijlocul morţii,
Eşti apă de zbor pentru peşti;
Şi-aşa ne-au fost pururea sorţii:
Eu să plec...când tu încă eşti!











OBLOANE


Astea nu-s vise şi ăsta nu-i trai
Când ziua e muncă şi nopţile grele,
Când juguri mai porţi şi obloane de cai,
Când biciul îţi muşcă din piele!

Obloane pe ochi, obloane pe case
Şi-atât întuneric ne curge prin vene!...
Pe suflet e zgură, rugină pe oase
Şi carnea se-mpute de lene...

Am învăţat să tăcem, am învăţat să murim
Şi-atât de dulce ni-e traiul...
Nu ştim, nu putem -- dar nici nu dorim
Să ne scoatem din ochi bârna sau paiul!

Juguri şi ham, obloane de cai,
Fălos ne mestecăm zăbala;
Păşim apăsat ca fiii de crai,
De zici că pentru noi cântă fanfara...

Obloane pe suflet, obloane pe gând,
Obloane coboară din cer pe pământ,
Obloane se pun la omul de rând,
Obloane sădim pe flori şi mormânt!

Şi, Doamne, atât de bizar mi se pare
Că nu ne-au crescut în frunte coarne,
Noi ce-am dorit -- cu-atâta ardoare,
Liberi să fim -- să n-avem obloane!








DE VÂNZARE!


Aici ţara se vinde pe un balon de săpun,
Se vând vise bătrâne din gând de bătrân,
Se vinde pădurea de cei ce ne spun
Că suntem trecători. Dar copacii rămân!

Aici credinţa se vinde pe cecuri şi bani,
Se vând mame bătrâne şi taţi în Ardeal,
Se vând case tăcute şi rămânem orfani
Ca-ntr-un vis nebunesc dintr-un timp ireal!

Ne minţim de parcă mâine vine-un potop;
Nu mai avem vise, nu ne facem un rost,
Ne vindem şi dealuri şi munţi şi aurul tot!
Şi, Doamne, întrebăm de ce trăim prost!...

Contemporani, mi-e ruşine şi scârbă de noi!
Ar trebui să ne dăm foc pe lac de cianură!
Of, şi iertaţi-ne străbuni, iertaţi-ne voi
Că n-am fost capabili numai de ură!

O, Doamne, de ne-ar ierta şi cei ce vor veni,
Că le-am furat speranţa şi le-am vândut şi munţii,
Că i-am lăsat săraci, cu multe datorii,
C-am devenit ca Iuda şi ne-au plăcut arginţii!...











LĂSAȚI-MĂ!


Lăsaţi-mă să zbor
Nu – nu îmi tăiaţi din aripi
promit să nu ating
cu pana mea
nici tălpile
nici buzele
nici tâmplele voastre

Lăsaţi-mă să zbor
Nu, nu îmi daţi foc la aripi
promit să nu sărut
nici florile
nici ploile
nici frunzele voastre

Lăsaţi-mă să zbor
Nu, nu trageţi în aripi
promit să nu visez
nimic
din gândurile
ori visele voastre

Lăsaţi-mă să zbor
şi să mor
în strâmta colivie
cu miros de cavou
lăsaţi-mă să zbor
cu aripile mele
întregi
şi albastre...







AȘTEPTARE


Tu aştepţi şi eu aştept
şi nimic nu se întâmplă
parcă-ntregul univers
între noi se mai frământă...

Şi din huma asta moale
ce ne-nconjură mereu
ne vom regăsi o dată
chiar în piept la Dumnezeu...

Tu vei râde ca nebuna
eu voi râde – sunt nebun
şi ni se va șterge urma
de pe-al vieţii val de fum...

Tu aştepţi şi eu aştept...
















CRIPTA


Voi trage uşa după mine,
E uşa unei cripte reci.
Voi mirosi mereu a tine
Şi voi dormi în veci de veci!

Vei fi în visul meu mereu,
În cripta asta nemiloasă.
Va fi şi frig, va fi şi greu
Dar tu vei fi mereu frumoasă...

Voi fi un înger decăzut,
Întins pe marmura uscată
Mă vei uita că ai văzut
O altă umbră minunată...

Şi vei pleca spre alte zări
Cu alte gânduri, alte vise,
Vei flutura batiste-n gări,
Deasupra şinelor prea-triste...

Şi voi dormi în veci de veci,
Cu toată dragostea în mine
Şi voi visa că nu mai pleci
Şi-oi mirosi, mereu, a tine!









MĂICUȚĂ BĂTRÂNĂ


Iisus te cheamă în alb îmbrăcată,
Măicuţă bătrână cu mere în mână...
În alb te îmbraci şi-n lacrimi-cristal,
Îmi dai nişte mere, sărutul din urmă
                   Şi mergi spre albă lumină...

În mână cu mere cu spini şi nuiele,
Rămân să îndur plutind printre stele.
Dar nu sunt stele, sunt jocuri de iele
Şi-am sufletul lin înecat în pelin...
                   Rămân, rămân şi nu e senin...

Doar noaptea în visul-leşin
Şi-n păr cu albe petale de crin,
Apari în faţă şi-mi dai o povaţă:
„Aruncă păcatul şi spinii din braţă,
                   Şi intră-n lumină!”