Erezii alternative

S-au desprins sfinți din icoane
crez mai deunăzi nestare
umeri șogui prin altare
caznei îndrăznelii tale,




Amânar de-a invers vremii
fără surle ca negare
gârlele să nu-și mai care
c-au rămas atât de goale,


Genunind creste sub cer
aspre otova-n urcare
zei pereche fiecare
de-ai uitat moartea la poale.



Istov


Mi-au amorțit potecile-n picior
de cetine la vale spre călcâie
pășind în gol prin desfrunzișul lor
pădurilor pe vreascuri putregâie,


S-au cătrănit trecutului troiene
de vraiștea începutului alungă
să nu-mi mai curgă iernile prin vene
la margine uitarea să m-ajungă,


Doar pulbere din crestele de-odată
spre cele patru vânturi mă desparte
retinei cicatrice dându-i roată
și ciotului ce moare mai departe.











Derivate


Stol răsmărginind cuminte
rombul vrednic pelerin
arc de cerc târziu fierbinte
orbind serile când vin,


Molipsit revers ce doare
mai prejos inel-coral
crestând brazde-n lat de mare
golul înspre plin egal,


Fără lună-i restul zării
clăi de umbre-n loc de stele
nopți cojite înserării
pentru tihna dintre ele.





Antipod


Într-un răstimp ce bântuie a cruce
mă-nghite restul arcuit pe veci
alt dincolo neconvertit s-apuce
banchizele de care nu mai treci,


Am înglodit zăpezile-ntr-o vale
să-ngheț cernit cu amintirea frustă
că dincolo nimic nu se prăvale
când puntea mi se-nchide prea îngustă,


Desțelenind poteci abia-ncrustate
cu pașii lâncezi încă prea ușori
mă-ndoi astâmpăr crucilor de spate
că dincolo prin timp mai poți să zbori.








Reprim


Se-mpuținează toamnele în crome
transpar cărunți mestecenii deodată
își tulbură-mprejurul de arome
cât ceasurile uită să mai bată,


De-a brumei presărare norii plâng
s-au osândit luminii care-ngheață
feștilelor spre ziuă când se strâng
să nu se mai aprindă-n astă viață,


Din cerul lor degeaba a pustiu
un cor de sfinți își scutură dojeni
de parcă ninge iarăși prea târziu
să poată umple iarna de troieni.






Cataracte


Pereche-mi rămâi dincoacelui mire
aproape de malul simetric coșmar
doar umbre s-adun deloc amintire
iertând prea târziu rotit în zadar,


Se-nchină cruciș mistuit a robie
sub ultimul strop nealbastru
în mări revărsare să-i fie
prin ochi hăituiți de sihastru,


Printre valuri dureri ce-și retrag
nicăieri de-aș ajunge mai jos
însemnat cu blestemul de prag
să desnec din potop morții scos.










Desveșnicire


Crapă-n văi înguste rezemate zorii
fire de lumină se deșiră-n gol
ziua ce-ar urma să dezgroape norii
se-amână vremelnic dinadins ocol,


Rituri altădată strict mănăstirești
cu mintea încrustă neted sanctuar
să uiți de tăcere veste că mai ești
crezul nesfârșirii pustnic în zadar,


Turn spre cer devreme numai porții lui
rătăcind iconic laolaltă-n moarte
dincolo te-adaugi capătul că nu-i
zeii singuratici de-ți rămân deoparte.





Aparența îndurării


La poarta mării strânsă ne e calea
deja ursită-i noaptea fără stele
doar goluri răvășite nerăbdării
se-nchid răscruce ostenelii mele,


Să-ncap cât rest destinului pe urme
în mintea asmuțită prea întreagă
spre cerul spart poverii de-ntuneric
la asfințit când răul ochii-și leagă,


Prăpastie durerii ce fumegă-a nestare
sub cicatricea-ntoarsă prăsită din rugine
să-ncolăcească zeii că se-ndoiesc de jertfe
cenușile prin care uitarea ne mai ține.








Interferențe


Mă sting urzind printre dureri
din colții lunii scap mai rar
să nu pot umple dâra-ngustă
potecilor sub munți hotar,


Și rabd de-o creastă-nscăunată
în locul meu proscris sumar
vremelnic cumpănesc la umbre
ce nopților din vise-mi sar,


Ating din ochi uitarea-n urmă
întors prin cearcăne-a zadar
m-alătur nepereche turmei
spărturii-n care apoi dispar.




Matricial


Trecutul dimprejur se strânge
nu pot să ies căzând deodată
mă arde nedurerea-n sânge
a clopote ce-ncep să bată,


O poartă-n dreptul meu deschid
nu știu încolo de-am mai fost
să recunosc pe-alături zid
afară sau spre adăpost,


Că vin plecând dar nerămas
să-nfrunt uitarea de-a mă ști
ospăț la ultimul popas
urmez tăcerii tot ce-ar fi.










Sinoptic


Călăuză înapoi rareori înainte
mă trezesc prospectiv în stingher
să durez ascunziș prin cuvinte
celor minți regăsite-n eter,


Peste timp cât am prins laolaltă
rupt din visul neclar inerent
unei nopți neurmată de-o altă
ce-a rămas atârnată-n prezent,


Să m-ajungă uitarea a tot
într-aici cu păcatul târziu
doar sfârșind începutul când pot
înăuntrul ființei să fiu




Insularii graduale


Ne-am rătăcit de-atâția munți
ce-și rabdă Sfinx printre iluștrii
întruchipând versanți cărunți
de la Quijoți la Zarathuștrii,


Rămân în urmă cei pigmei
se-adună vârstelor de-o treaptă
ce-nchide zarea peste ei
tot orizontul într-o dreaptă,


Pierduți încet spre oareunde
uitând de-ntinderi și durată
că pe sub cel ce îi ascunde
mai trec și alții câteodată.






Scurtând infinitul


Desperecheat luminii nestatornic
când vântul nopții urlă-n loc s-adie
refugiu mi-e o țandără de colnic
printre morminte-ndoliate a pustie,


Nevindecat în locul smuls de cer
împărtășind tăcerilor cuvinte
m-am condamnat părerii-n care pier
uitând apoi de restul celor sfinte,


De timp trecut deodată-n viitor
cu-o urmă omenească printre zei
mă-nchid în fiecare cei ce mor
a necuprins alesul pentru ei.





Descins extrem


De răspântii destinul să-nfrunte
prin râpe ce-ațin drept poteci
se-ntrec neființei sub munte
când dincolo n-ai cum să treci,


Orbiți de-a cădea tăcerii-n prezent
printre umbre în noapte coline
mor aici unde-i cerul absent
împreună cenușii din sine,


Nestatornic c-aș fi o fugă întruna
cad urcând suprapuselor turme
țăndărind când lumină e luna
sihăstria durerea să-mi curme.









Secătuind prezicerii


Mă-ndur de dinaintea vieții încă
strivind cum calc cărările tumulte
s-ajung la mal înspiralat a stâncă
zăgăzuit în amintiri prea multe,


Se-înnourează semnelor mai sus
orbecăind trezirii-n ochi de noapte
cu pleoape-atârnate-s primul dus
din tot trecutul desnecat în fapte,


Unui târziu ce morții parcă scapă
răzleț cu margini zimțe fără zid
prin ploi sfârșind în oazele de apă
să umple golul meu cu-același vid.




Meteorice


Urc spiralei tot mai strânse
peste timp se vede-n moarte
de ochi lacrima ce-și plânse
netihna cât ne departe,


Vârstelor târziu supuse
facla mea printre scântei
pribeagul ce-n cer se duse
la-ntâlnirea altor zei,


Necuprins de-atât avânt
orb luminii la strâmtoare
ce-a uitat să fie sfânt
și cât de murit mai are.










Dincolo de-a fi


De drum târziu întors acasă
abia mai dibui o potecă
printre pelini să nu mă-ncoasă
la capăt cât de-aproape meccă,


Cu mine-n umbra de afară
ca să mă văd pâlpâi feștile
ce-ngustă calea tot neclară
și-n capăt fără alte zile,


Trecut pe-aici descins vreodată
cu urme nevenine-n toartă
înșir grăbite să răzbată
spre capăt unde-a fost o poartă.





Nerezonanțe


Zbor de rondul sorții mele
peste creste nezvântate
cât arsura ce durează
depărtarea dintre stele,


Doar cu-nsemne ca de corb
sfâșiat în colții nopții
ce  pândește dedesubt
rănilor tăceri să-mi sorb,


Leg împovărat de vise
porțile dintre destine
ce despart în bolți nestinse
vieți de-a pururi interzise.










Dinapoia axiomei


Timp în fapt curmat spirală nedreaptă
din străbuni doar mit permanent revers
descopăr prin mine alt real advers
țintuit de vrere îngropat în șoaptă,


Recompus balans tăcerii totuna
se-ntinde vremelnic gândul dedublat
creastă prin noroaie același păcat
somnul ce-și refuză înnoptării luna,


Zbor instantaneu mai tărziu hotar
vid între mistere penumbrelor fiu
regăsit sihastru numai eu să știu
începutul morții sub care dispar.