Dimineața, plouă, nu mai petrece nimeni pe străzi.S-a așezat toamna, lumea e tot mai ursuză. Îmblânzitorul de șerpi s-a retras păsările stau ascunse sub streașinile caselor, ca un miraj tăcut al orientului- o căruță bătrână cu rod de struguri trece prin târg. Pline de rouă sprâncenele unui bătrân mă îngână. Lumina miroase a gutui coapte prea devreme.Întind mâna și ți le pun în palme, te întreb dacă îți mai amintești de mine. Eu sunt copilul cu privirea caldă, care-ți șoptea prin ochii închiși iubirea. Vremea a trecut. Spre cer urcă corăbii cu aripile unei toanne bacoviene fără sfîrșit și fără de-nceput, a oprit ceasornicul la vremea ploilor.
Mult prea devreme mă reculeg. Adio, maci și fluturi. Tăcerea vântului tot crește. Steaua ta e mult prea departe, spre amurguri ferestre le se risipesc în mii de cioburi, devenind pulberea din univers.