Cum se măsoară timpul? Mâinile mele au scris neîntrerupt, dragostea meas nu s-a măsurat în arginți. E toamnă, frunzele s-au rirsipit și ochii și ochii tăi în dansul lebedelor s-au prins. Am sorbit absolutul, vântul și ploaia
alăturide tine. Lumina ne e dată pentru a cunoaște albul ce s-a zbuciumat până spre moarte și spre viață. Dar am uitat în singurătatea ta și a mea cum ne-am cunoscut pe câmpul de maci ce nu se mai termina. Păsările au prins viață. Adu-ți aminte că atunci ploua. Din cerul senin o margine de lume se oglindea, dar era și vântul care ne striga. Un apus de soare ne-a trezit. Astăzi port aceiași eșarfă la gât- prinsă într-un peisaj de zăpadă. Crucea se ridică la asfințit și ochii mei au uitat să mai vadă. S-a dus îngerul ceruit în icoane și apa a uitat să vorbească.