-Andrei, hai tată, trezește-te că e șapte.
          Aș mai fi dormit mult și bine dar cu tata nu era de glumit. Așa că mă dau jos din pat și mă îndrept spre baie târând picioarele. Apa rece îmi trezește puțin simțurile. Apoi mă îmbrac și mă duc la bucătărie.
         -Bună dimineața mamă.
         -Bună dimineața Andrei. Hai la masă.
          Tata deja plecase. Mama îmi pregatise o cană de ceai, pâine cu dulceață și puțină brânză.
         Vorbesc puțin cu mama, termin de mâncat după care îmi iau ghiozdanul și mă îndrept spre ieșire.


         -Sărut-măna mamă, am plecat; o salut eu din ușă.
          Pe scara blocului, la etajul unu, mă aștepta Iulian. El și cu Marius erau cei mai buni prieteni ai mei. Locuiam în același bloc și învățam la același liceu. Eu aveam apartamentul la etajul doi iar ei la etajul unu, ușă lângă ușă. Eram nedespărțiți și ne înțelegeam foarte bine.
         -Hai mă Andrei că pierdem autobuzul, ce ai întârziat atât, de cinci minute te aștept.
         -Stai calm Iulică, că nu pierdem niciun autobuz. Marius nu a ieșit?
         -El cred că e deja în stație. Știi doar că-l trimite maică-sa de la șapte la autobuz. „ Nu cumva să întărzie băiatul lui mamica la școală”.
         Pe scări râdem puțin de gluma lui Iulian și ieșim în stradă. În stația de autobuz nu era nimeni.
          -Na Andrei. Am pierdut autobuzul. Hai mai repede că întârziem la școală.
         Începem să ne grăbim când din spatele nostru se aude strigând Marius:
         -Băieți așteptați-mă și pe mine.
        -Hai mă, ce faci tocmai tu ești ultimul? Sau nu e maică-ta acasă?
         -Lăsați mă glumele. Ce mi-a făcut că nu am auzit ceasul. Nu-mi mai trebuie. Că a muncit schimbul doi și nu a auzit nici ea ceasul.
        Ne îndemnăm unul pe altul și mărim pasul. Era o zi frumoasă de mai. Soarele deja ne încălzea și ne dădea o stare plăcută. Se anunța o zi frumoasă și am uitat imediat de pierderea autobuzului. Nu era nici prima dată și nu avea cum să ne strice ziua această pățanie. Mergeam cu pas grăbit, glumeam, râdeam. Ca trei tineri fericiți și lipsiți de griji. Iulian era în clasa a douăsprezecea iar eu cu Marius eram întra unsprezecea.  Iulian, chiar dacă se pregătea de examenul de bacalaureat mereu își facea timp și pentru noi. Învăța mult mai bine și ne ajuta și pe noi la teme.
          Nu mai aveam mult de mers. Înainte să ajungem la liceu treceam pe lângă un cartier de blocuri. Câte odată o luam printre blocuri dar de multe ori preferam să mergem pe strada principală pe lângă ele. În acea zi o luăm printre blocuri, cu gândul să scurtăm puțin drumul și să nu întârziem. Chiar în dreptul singurului bloc de zece etaje din acel cartier ne iese în față o femeie destul de frumoasă, care avea în jur de treizeci de ani și care era îmbrăcată cu un halat roșu și papuci de casă.
          O priveam curioși și facem un pas în lateral spre a o ocoli. Rămânem toți muți dar nici nu ne puteam lua ochii de la ea. Pe sub halat se putea vedea un corp frumos, dar în primul rând niște sâni imenși. Nu purta sutien și aceștia apoape că ieșiau afară din halat.
          Când să trecem de ea ne privește zâmbind și ne spune:
          -Băieți, vreți să urcați până la mine în apartament? Vă rog, mi s-a ars lumina și nu știu pe cine să chem.
        Ne uităm mirați unul la altul. Ea, observând nedumerirea noastră, trage puțin de halat și dezglolește un picior, în tot acest timp privindu-ne în ochi și zâmbind.
         -Noooi ... ne ... grăbim ... întârziem la școală, încearcă Marius să îngâne câteva cuvinte.
         -Poate s-a ars siguranța, încerc eu s-o fac pe deșteptul. Tata lucra electrician și mă pricepeam și eu puțin.
         -Haideți băieți până sus. Mă ajutați să repar lumina și nu o să vă pară rău. O să am eu grijă de toți trei.
        Spunând asta se apropie de mine și cu un gest senzual mă mângâie pe obraz că mi se îndreaptă părul în cap.
        -Dar soțul dumneavoastră nu este acasă? Intervine și Iulian.
         -Soțul meu este marinar și e plecat de șase luni de acasă. Se întoarce abia în decembrie. Haideți sus că nu o să regretați.
          Ne uitam unul la celălalt și nu știam ce să facem.
         -Haideți băieți, hotărâți-vă odată că nu pot sta aici toată ziua dezbrăcată. Schimbă ea puțin tonul. Mă văd vecinii!
        Atunci Iulian își arată veleitățile de lider al grupului și spune:
         -Cred că azi putem chiuli de la școală. Haideți sus băieți să o ajutăm pe doamna.
        Atunci ea se întoarce și începe să meargă spre bloc, spunând doar atăt:
          -Haideți după mine.
        Ne mai uitam odată unul la altul. Prindem puțin curaj și nu ne gândeam decât la ce noroc am avut în acea zi că am pierdut autobuzul.
         Intrăm în scara blocului imediat după ea și ne oprim toți patru în fața liftului.
         Ajunge liftul la partier și Iulian, ca un adevărat cavaler se grăbește să deschidă ușa. Intrăm în lift toți patru iar ea apasă butonul care ne ducea la etajul șapte. Dar pentru noi nu mai conta asta. Nu visam decât la momentele de plăcere ce ne așteptau.
        Ea și mai dezinvoltă, cu piciorul și mai dezvelit că ne dam seama că nu purta deloc lenjerie intimă, ne întreabă:
          -Cum vă numiți dragilor?
          Imediat, ca și cum nu am fi vrut să o supărăm pe doamna ne prezentăm.
           Ne zâmbește, iar după puțin timp liftul încetinește viteza și imediat se oprește.
          -Am ajuns, spune ea împingând ușa liftului. Poftiți în casă.
          Ieșim din lift și ne îndreptăm spre apartamentul din capătul culoarului. Cum deschide ușa, ne vine în față un miros greu, chiar urât, de măncare, băutură, țigări și nu mai știm ce.
          Intrăm totuși și ea închide ușa după noi. În dreapta holului se vedea bucătăria. Era o mizerie de nedescris. Masa era plină de sticle, farfurii, scrumiere pline cu chiștoace. Ghiuveta de asemenea era plină de farfurii murdare. Ezităm puțin dar ea observând agitația noastră ne liniștește imediat:
          -Nu dați importanță băieți, intrați în sufragerie.
          O urmăm, iar în sufragerie avem surpriza vieții noastre.
         Mizerie de nedescris, masa plină cu de toate, iar în capătul mesei ... fuma un tip imens, plin de păr pe piept , cu barbă, cu brațele acoperite de tatuaje. Tatuajele erau de proastă calitate, tipul de tatuaje care se fac în pușcărie. Îți insufla teamă doar dacă-l vedeai într-o poză. Avea pe el un maieu care cândva fusese alb. În față, pe masă, avea un cuțit imens, cu lama lată, ca acelea de macelar.Deja ne tremurau picioarele. Duce țigara la gură și ne întrebă:
         -Ce e băieți? Vreți să f.....i și voi ceva?
         -Noi... noi... Încercăm să spunem ceva dar nu eram în stare.
        El, văzându-ne cum tremuram și ne bâlbâiam, râzând foarte zgomotos ne spune:
         -Uitați cum facem. Aseară am avut niște oaspeți și s-a făcut puțină mizerie. Na... ce să facem, trebuia să tratăm oamenii ăia cum se cuvine. Nu? Doar erau oaspeții nostri. Nuuuuu?
            Ultimul cuvânt îl rostește țipând, în timp ce se ridica în picioare și punând mâna pe acel cuțit imens. Nouă ne îngheață sângele în vine văzîndul.
           Apoi se așează din nou pe scaun și calm ne spune:
          -Sunteți trei, unul se duce în bucătărie, unul la baie iar ultimul rămâne aici. În jumătate de oră faceți să strălucească totul de curățenie și apoi sunteți liberi. Si eu uit că ați atentat la nevastă-mea.
         Noi, ne uitam în gol nemișcați.
        -Mă nu ați auzit? Se mai ridică odată de pe scaun și țipă la noi.
          Fără să mai stau pe gânduri fug la bucătărie. O aud doar pe ea cum spune:
         -Aici aveți un sac. Puneți toată mizeria în el. Sticle goale, resturi de mâncare, chiștoace.
        În bucătărie nu știam cu ce să încep. Nu văzusem în viața mea așa mizerie. Auzind de sac încep să adun sticlele goale și să le duc  pe hol. Apoi dau drumul la apă. Nu curgea decât apă rece. Pe marginea ghiuvetei se afla un burete la fel de murdar și un bidonaș aproape gol cu detergent. Am terminat toate vasele și paharele de spălat apoi le-am spălat și pe cele din sufragerie. Între timp Iulian terminase la el și a venit cu o mătură să mă ajute. Spălam și-mi curgeau lacrimile.
           Am terminat toți trei și așteptam nemișcați pe hol. Nu știam dacă să fugim sau ce să facem. Atunci Îl auzim pe tip cum ne chiamă:
          -Ați terminat băieți?
          -Da, răspundem noi în șoaptă.
         -De ce nu spuneți? Veniți încoace.
          Intrăm în sufragerie. El tot cu țigara în gură. Ea statea foarte liniștită, pe canapea, picior peste picior.
          -Acum luați sacul băieți, îl aruncați la tomberon și să nu vă mai prind în veci pe la nevastă-mea că vă omor. Și ridicându-se din nou de pe scaun ne spune țipând:
          -Ați auziiiit? Valea acum.
         Fără alte invitații, am luat sacul și am fugit direct la ușa liftului. A trecut o eternitate până a ajuns liftul la etajul șapte. Am intrat în lift unul peste celălalt iar când liftul s-a pus în mișcare ne-am așezat toți trei în fund. Ne tremurau picioarele că nu mai puteam sta drepți. Ne uitam unul la altul și nu știam dacă să plângem sau să râdem.
           Când a ajuns liftul la partier, am deschis ușa și am fugit până acasă fără să ne oprim. Din lift nu a mai luat nimeni sacul. Trebuia să facem și noi un act de bravură.
           Am rămas la fel de buni prieteni. Nu am mai vorbit niciodată de pățania noastră. Doar cănd treceam pe lângă acel bloc număram etajele până la șapte.