Londra, Marea Britanie

Dove,Dove?!...

Unul din bunii mei prieteni, ce l-am întâlnit acum ceva timp in urma la Londra, mi-a împărtășit una din peripețiile sale in timp ce voia sa ajungă in vest...mi-a povestit asta cu calmul lui de Oșean neaoș, si am ras de „mi-au sărit nasturii de la cămașă”...si de fiecare data când spun povestea asta altora pare sa aibă același efect.
Evident ca odată scrisa este posibil sa-si piardă farmecul vorbirii directe, dar am sa încerc sa o reproduc in dorința de a împărtăși peripețiile emigranților romani ce au suferit in tăcere in separarea de Romania draga, de prieteni si rude.
Nelu vine dintr-o familie de Români Oșeni, naționalist convins, dar internaționalist inevitabil...

Adesea îl tachinez zicându-i ca numele sau de familie este ungur (Oros);nu se supară niciodată; daca o face ii trece incredibil de repede. El muncește din greu, foarte adesea șapte zile pe saptamana, sa-si întrețină familia, sa strângă suficient de mulți bani sa se retragă in Oaș, acasă. Își susține părinții din agoniselile sale in același timp, fără sa întrebe cum si de ce sistemul i-a abandonat cu o pensie vai de mama ei.
Serios si devotat, prietenos peste poate, este acolo când ai nevoie de el la greu si la bine. De aproape douăzeci de ani el este in Marea Britanie, dar a locuit mult timp si in Italia, la Roma, unde a făcut diverse joburi de tot soiul, si ele presărate cu umor veritabil.


Povestea emigrație pentru Nelu începe la Copșa Mica, in Romania ;pentru cei ce cunosc peisajul acelor locuri cuvintele sunt de prisos. Intr-o „tabără de munca” a mers prin anii nouăzeci sa lucreze acolo, avea 16 ani si ceva. După doua săptămâni s-a întors acasă; negrul de fum era așa de îmbibat in piele încât a mai durat mult si bine sa-l leapăde. Au urmat alte „tabere de munca”in Ungaria, la cules de struguri, unde munca i-a fost remunerata echitabil si a fost tratat cu respect de „dușmanii romanilor”. Încurajat de succesele sale la o vârsta așa de frageda, a decis sa meargă mai departe...


Se vorbea prin sat ca Legiunea Străină Franceza angajează si pregătește luptători de elita, vorbea lumea prin Huta Certeze, lângă Negrești Oaș, de unde se trage Nelu. Idea asta i-a intrat in minte rapid, si cu doi trei prieteni s-au înarmat cu gândul asta si au purces la a escalada granițele Europei Vestice. Au ajuns eventual in Franța, după săptămâni de peripeții, însă lucrurile nu stăteau chiar cum își plănuiseră ei. Nelu avea atunci șaptesprezece ani, un cap plin de vise si o inima curajoasa pana peste poate. Barierele erau doar lucruri simple pe drum ...nu in drumul sau. Drumul sau mergea inevitabil unde visul îl chema.


Ajuns in Franța, după ce s-a prezentat la poarta de recrutare, i s-a spus simplu :nu are înălțimea necesara ( un metru șaptezeci, ceva de genul); însă lucrul asta nu l-a supărat prea tare. A petrecut câteva săptămâni si luni bune in căutare de munca, dar lucrurile nu erau deloc roz pe unde mergea el. Stătea cu zece oameni in casa, majoritatea Romani, si seara de seara era trimis sa le aducă vin ieftin la cutii de carton celor mai bătrâni care făcuseră pactul cu adicția la alcool. Așa mergea treaba acolo, atunci...pana când Nelu si doi, trei camarazi de ai săi au hotărât sa meargă in alta parte, sa traca Alpii in Italia, fiindcă acolo, se auzise ca lucrurile merg mult mai bine financiar.


Călătoria lor pe jos prin munții Alpi a fost plina de peripeții, beau lapte de oaie sau de capra (turmele erau slobode si ușor de muls) sa-si astâmpere foamea, fără un sfanț in buzunar, dormind sub stele sau oriunde găseau. Frig, caldura,dor de casa, lipsa de bani si mâncare după noroc. Un cap plin de vise însă, o inima curajoasa e tot ce aveau.


Intr-o buna zi au ajuns si au trecut granița Italiei, dar la scurt timp au fost interceptați de Carbinierii Italieni. Era o zi însorita, ei erau înfometați si însetați, obosiți pana peste poate. Au fost toți trei, patru aliniați de soldații italieni de graniță. Fetele lor erau tumefiate de ura si vorbeau tare, răstit. Nelu știa ca italienii vorbesc in felul asta, urmărise filmul italian La Piovra (Caracatița) in Romania, cu comisarul Corrado Cattani si restul ; diferit de vorba domoala oșeneasca. El a încercat sa-i liniștească pe prietenii săi, zicând-le ca „nu-i dracul chiar așa de negru”. Carabinierii însă arătau cumva spre o harta a Italiei si repetau la nesfârșit „Dove,Dove”. Pentru cei care știu, in Romania anilor nouăzeci exista o îngheță cu numele asta, si ciocolate de tot soiul...Nelu nu studiase engleza sau italiana la scoală, nu știa ca acest cuvânt înseamnă porumbiță in englezește, ( chiar si acum se cunosc bine produsele igienice marca Dove) si „unde/de unde in Italiana”...i-a scăpat amănuntul asta. Era pur si simplu convins ca soldații vorbeau de înghețata Dove...văzându-i cu buzele crăpate de soare si obosiți. A crezut ca sunt gata sa le ofere înghețată, sa se răcorească puțin...


„Bai v-am zis eu sa va liniștiți...uite oamenilor asta le pasa, vor sa ne răsplătească cu o înghețată Dove, ce naiba va văicăriți aici ca niște țațe...”le-a zis Nelu tovarășilor de drum. Toți, așa de bucuroși ca nu este vorba de altceva decât de o înghețată, au început sa rada din tot sufletul, sa mulțumească astfel generozitatea italienilor...Râdeau in hohote de bucuriei...Însă, chiar in mijlocul acestei bucurii greu de descris, a început sa ploua cu pumni, palme si picioare in coaste (oferite generos de frații noștri latini).


După câteva zile bune de arest au fost eliberați...in Franța, daca îmi amintesc bine. L-am întrebat ce a urmat apoi, au abandonat planul? Mi-a zis ca era imposibil, norocul lor era ca erau minori încă...si ca au ajuns la Roma eventul după doua trei săptămâni, fără bilet, fără bani, coborați des din gara in gara de controlorii italieni. Acolo Nelu avea sa își facă ucenicia si sa învețe diverse meserii: cea mai de preț aceea de Om. Despre astea cu alta ocazie curând.


Povestea lui nu se termina acolo, el a ajuns apoi la Londra, nu cu bilet la clasa business evident...Este la fel de voios, cu inima ușoară si capul plin de vise, cu doi copii frumoși si o soție pe măsură. Si-a construit casa ce se uita după soare in Huta, Certeze, lângă Negrești, aproape de casa părinteasca. Merge regulat acasă sa-si vadă rudele si se bucura de succesele sale, neuitând sa rada de sine, o calitate a omului simplu ce poate face lucruri extraordinare. A investit inteligent in piața imobiliara din Londra si are suficienți bani de o pensie decenta. Lucrează inimos, si pozitivitatea sa este absolut debordanta; imposibil sa-l prinzi cândva trist; totdeauna are un proiect in desfășurare. Mă întreb adesea cum face asta si totodată realizez ca in fiecare neajuns, cădere libera, aripile iți cresc instantaneu, mai puternice, miraculos...totul se întâmplă când renunți sa joci rolul de victima.
Mai multe despre bunul meu prieten Nelu cu alta ocazie, cu siguranță.


P.S. urmează un episod haios (așa îl consider eu) când Nelu merge la cumpărături la faimosul Harrods din Londra. Dar despre astea mai in amănunt altădată.