O acompaniam pe bichonita mea in plimbarea de seara. Ea isi alege singura intinerariul, iar eu nu fac altceva decat sa ma potrivesc dorintelor ei si sa o urmez. In aceea seara a vrut sa intre intr-un fel de camp, in fapt un teren viran pe care cresc balarii, in asteptarea unui proprietar ce va sa vie si sa confere locului un aspect citadin. In spatele acestei vegetatii salbatice, am vazut un maidanez de talie mare care incerca asiduu sa se apropie de locul in care isi adapostea puii de-abia fatati, o corcitura de soricar. Ca dimensiuni maidanezul o intrecea de vreo zece ori pe putin pe mama puilor, dar asta nu o oprea sa-i sara la jugulara intrusului, mergand pana a-si da viata, numai ca puii ei sa fie in siguranta. In prima faza m-am temut sa intervin, ceea ce a ingreunat mult sarcina catelusei, care cine stie de cat timp ducea aceea lupta de una singura. Ori de cate ori  strainul maidanez incerca sa se apropie de culcus, isi aduna tóate fortele si devenea   fiara de destavilit.

Ajutata de un body guard, dar mai ales alungat de disperarea mamei de a-si proteja  puii de rele, am convins tustrei maidanezul sa-si abandoneze intentiile si sa-si vada de drumul lui. Dupa plecarea acestuia, am ramas pret de cateva momente de vorba cu body guard-ul, amandoi vadit impresionati  de puterea dragostei manifestata de un patruped, in apararea puilor.
In drum spre casa, am intrat intr-o pravalie sa cumpar ceva. Cei cativa clienti si cele 2 casierite pareau a juca rolul statuilor Vivante, pe aceeasi scena performand in paralel, alte doua protagoniste, in rolul de mama si fiica. Rolul celor din urma fiind cu atat mai dramatic cu cat era real. Fetita care nu avea mai mult de 7 ani, plangea schimonosindu-si fata, de rusine in fata privitorilor si de  durerea din sufletelul ei de copil . Am aflat ulterior ca o rugase pe mama sa-i cumpere un album pentru colectia de strufi, o “ mult ravnita” atractie,  in mare voga in randul copiilor de varsta ei. Mama a refuzat-o din prima secunda printr-un raspuns ferm. Copilul isi dorea mult prostioara aia si a insitat timid, atat cat s-o scoata din tatani pe sensibila mama, care simtindu-se agresata de rugamintea propriei  copile, s-a napustit ca un tsunami, improscand-o de abjectii verbale si agresiuni fizice, in vazul tuturor.
-    Iti rup gura daca mai scoti un cuvant, striga iubitoarea mama la propria fiica, timp in care o tragea vartos de par. Fir-ai a dracului, nu intelegi ca nu-ti iau nimic… plangi ca proasta !
Cand i-a venit randul mamei la casa, s-a achitat constiincios si plina de autosuficienta de contravaloarea pachetului de tigari si a sticlei de cola, iesind din magazin in ritmul aceluiasi repertoriu care tocmai ce o consacrase.
Aveam ura in mine. As fi calcat-o pe cap si i-as fi strigat: “esti o catea infecta!”, dar m-am oprit la timp, inainte de a face si eu o nedreptate si astfel nepretuind  proaspata  marturie a unui autentic gest de iubire, manifestat instinctiv, nu de om, ci de un caine.  M-am multumit in a o scurta cu privirea din cap pana-n picioare, intr-o scarba pura si la vedere.
Gandurile mi-au plecat inspre catelusa, mare cat doua palme si suflet de mama.