În data de 25 februarie 2024 am semnalat faptul – pe Facebook – că (a)numita Iulia – Florentina Paciurea a publicat, în antologia „Fior de argint” - recent apărută la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu, coordinator Izabela Tănasă – un...
ContinuareCu mii de ani în urmă, Socrate punea bazele gândirii antropocentrice prin celebrul său „Gnothi seauton” (Cunoaște-te pe tine însuți), convins fiind că numai cunoscându-și sinele, omul are posibilitatea să...
ContinuareTare plângăcioși au ajuns românii. Îndeosebi de la Decembriadă încoace, de când toate s-au dus pe sfârlă și de muncitori și țărani nu mai are nimeni trebuință după ce...
Continuare Nimeni altu` decât Radu Paraschivescu. Autor c-o stivă de cărți ce-i poartă binevenit semnătura. Grație condeiului său scormonitor copios în realități, mentalități, activități, insanități criticabile-n veci...
Trei* le-am...
MARIA MIRELA PODUŢ
Nu era voie să ieie femeia gravidă în poală poame, nu era voie să pui...
ContinuareStefan Maris
Cultura tradițională românească cuprinde folclorul, arta populară, obiceiurile și ceremonialul...
ContinuareProf. Dr. Mihai Dăncuş
„Maramureşul – situat în cursul superior al râului Tisa – formează în privinţa topo-hidrografică un...
ContinuareLiliana Popa: cultura europeană s-a manifestat ca un tot uneori în pofida orientărilor religioase, care este logica terțíului inclus ?
Pavel Șușară:In pofida faptului că o percepție idividualizatoare a...
Liliana Popa: Scenaristul și regizorul Dan Pița, cel care a studia 5 ani de zile Regia de Film la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografia "Ion Luca Caragiale" (IATC) din...
Continuare
1. Pentru că numele noastre s-au intersectat de multe ori în paginile unor reviste literare și ținând cont de faptul că facem parte din aceeași generație de...
ContinuareAvram Iancu, bibliotecarul şi sportivul de anduranţă din Petroşani, a lansat, și la București, la sfârșitul săptămânii trecute, cartea „PROVOCAREA RINULUI”.
El a ales să își lanseze oficial volumul, ÎN PREMIERĂ ȘI ÎN EXCLUSIVITATE...
Asa cum știți, in fiecare an in preajma ZILEI LIMBII ROMANE ( 31 AU 2024) are loc evenimentul si concursul GALA ARTELOR.
Gala Artelor reprezinta in fapt aniversarea revistei TIPARITE Poezii pentru sufletul meu, revista ...
Imaginile de la evenimentul ''Secretul Reușitei ''organizat de editura Globart Universum la Domeniul Roman din Berthierville (Montreal) de sâmbăta 9 decembrie 2023, în cadrul căruia a fost lansată cartea de aforisme GREU DE ATINS/HARD TO...
ContinuareOlimpia Mureșan
Motto:
„În vremea care ne-a rămas,
Noi te rugăm pe Tine, Doamne,
Oprește-te! Sau fă un pas,
Spre cei cu șaptezeci de toamne.
Nu-ți cerem bani sau bogății,
Că ni le-ai dat în timp pe toate.
Te vrem cu noi mereu să fii,
Să ne dai, Doamne, sănătate!”
(Noi, te rugăm!)
Volumul scris de Ana Ardelean Vecerdea cuprinde poezii și proze scurte cu idei strânse-ntr-un buchet de zâmbet cu reflexe din trecut punând amintirile la un loc bine stabilit și inteligibil.
Poezie și proză îngemănată scrisă din suflet de poet pentru suflete „chinuite” de dragostea de oameni.
Trebuie să spun de la-nceput că cea mai mare descoperire a omului din toate timpurile a fost SCRIEREA.
Aurelia Oancă
Destinul, firul roșu al existenței noastre, care-și urmează drumul între două puncte: naștere și moarte. Trăim, creștem, ne dezvoltăm fizic și intelectual, fără a ști că facem pași pe acest drum prestabilit. Realizăm că el există, atunci când se întâmplă lucruri la care nu ne așteptăm sau nu le putem explica. În general totul decurge lin până în momentul în care apare dragostea. Deși este cel mai nobil sentiment, el poate provoca uneori o durere sufletească greu de depășit, greu de suportat.
Prin astfel de momente trece și Elvira Vifor, eroina principală din romanele: „FEREASTRĂ SPRE MÂINE” și „DESTIMUL, O JUCĂRIE STRICATĂ” ale autoarei Simona Mihuțiu.
Având profesia eroinei principale, gândul te duce la o poveste autobiografică. Dar nu este așa, Desigur cunoștințele, experiența, problemele, trăirile unui medic oncolog, sunt niște atuuri în acest caz, eroina fiind tot medic oncolog. Chioar și așa, Elvira este un om cu o inimă fierbinte în piept și capabilă în cel mai înalt grad, de iubire.
Gelu Dragoș
Cu bucurie semnalez faptul că editorul Ioan Romeo Roşiianu este un promotor cultural, editor şi scriitor de cursă lungă. Dovadă este antologia „Iubire din IUBIRE”, sub semnul Prietenii literare, colecţia Antologica, în care apar un număr de 51 de autori, atât din ţară cât şi din diaspora. Nici nu mai știu a câtea antologie este! Deci, a devenit brand marca IRR.
Aşa cum este politica editurii, nici eu nu o să fac o selecţie a celor prezenți ci am să-i nominalizez pe toţi, în ordine alfabetică. Tema fiind generoasă, așa cum spune și titlul antologiei.
Estera Bălan ne propune un număr de 11 poezii, printre care un acrostih și trei rondeluri; Valentin Bălan se prezintă cu 11 poezii, printre care şi poezia „De ziua ta”; Rodica Ioana Bândilă este prezentă cu un grupaj de 8 poezii de dragoste; prietena Maria Bem ne propune 6 poezii, printre care şi poezia „De Dragobete”; Violeta Bobocea este prezentă cu 7 poezii; băimăreanca Elena Borcuti semnează 4 poezii de dragoste, printre care şi poezia „Când tu zâmbeşti: „... Când tu zâmbeşti,/Şi fulgere-n vară taie văzduhul/Pe cer din norii grei ca plumbul,/Din întuneric soarele răsare,/Mă simt cuprinsă/De mreaja frumuseţii tale!”;
Maria Felicia - Oprişor
Motto:
,,Dascălul este făclia care se stinge luminând”
Onisifor Ghibu
Ana Vecerdea Ardelean este dăscăliţa care timp de 40 de ani a luminat mintea generaţiilor de elevi pe care i-a îndrumat în clasele primare la prestigiosul Colegiu Naţional Pedagogic ,,Andrei Şaguna” din Sibiu.
Având vocaţie profesională, simţul datoriei, un caracter integru, domnia sa s-a dăruit cu pasiune profesiei de dascăl.
Generaţii de elevi o stimează pentru exigenţa faţă de sine şi faţă de ei, pentru durabilitatea cunoştinţelor transmise cu care au plecat în viaţă.
Dragostea pentru profesia aleasă, pentru copii, pentru şcoală, nu s-a diminuat nici după pensionarea dânsei.
Acum, deseori se retrage în satul natal Topârcea, în casa părintească, unde a început să scrie cărţi dedicate copiilor.
Astfel au apărut volumele de poezii: ,,Întreabă-mă, copile!”, şi ,,Şcoala de după şcoală”. Tot despre copii şi copilărie este romanul autobiografic ,,Fântâna cu cumpănă”.
Autoarea descrie cele mai frumoase clipe ale copilăriei sale, petrecute alături de harnicii săi părinţi şi de cele două surori, care aveau mare dragoste de carte.
Iulia-Maria Ciherean
Scriitoarea Ana Vecerdea Ardelean ne propune un inedit volum de versuri ce apare la prestigioasa editură de la Baia Mare, eCreator.
Volumul face parte din colecția ,,Poesis” a aceleiași edituri.
Autoarea deschide volumul cu un cuvânt-înainte, în care justifică decizia de a scrie, în ideea de a rămâne ceva în urma sa, mai exact niște cuvinte așternute pe hârtie: ,,Îmi doresc să las un semn urmașilor mei, un semn cules din lumea asta, semn care să le amintească de existența mea. […] Dar nicicum nu-mi pot îndeplini această dorință fără ajutorul lui Dumnezeu, singurul care îmi va putea da cuvintele potrivite.”
Doamna Ana Vecerdea Ardelean și-a dedicat întreaga sa viață învățământului, preocupând-o în prezent extrem de tare poezia, activitate ce îi umple sufletul de bucurie, după cum însăși susține în debutul acestui volum: ,,Preocuparea mea, persoană ajunsă la anii senectuții, preocupare care-mi umple sufletul de bucurie!”
Ioan Romeo Roşiianu
Lucia Steffens aduce-n spațiul poetic românesc fiorul fericit al cunoașterii unei lumi și vieți adesea improprii visului și meditației, tocmai de aici trăgându-și seva poeme de spectaculoasă prospețime, imagini de forță susținând emoția creatoare și starea de creație primordială ce apasă umerii făcătorului de cald, bine, plăcere și puritate.
E firul roșu ce străbate o carte adusă ca închinare unei educații menite receptării frumosului ca element de bază pentru devenirea personală, mesajele ei având darul limpezirii vederii în profunzimea cuvintelor și (i)luminarea unor lumi nevăzute ochiului de ignorant, de dincolo de efemerul unor astfel de clipe ivindu-se emoții personale ce-au fost ridicate la dimensiuni planetare.
Poeta câștigă spațiul și timpul creației sale printr-o elegantă neimpunere a propriilor viziuni, din jocul ei cu tușarea vieții reliefându-se respectul față de valori interioare pe cale de dispariție acum, o poezie aducătoare de liniște venind să ofere cititorului provocări și întrebări menite uitării profanului ce cade-n ignoranță, libertinism și nonvaloare, mereu având scuza experimentelor stilistice ale vremii.
Lucia Steffens este egală cu sine-n acest demers temerar de rescriere a unor orizonturi prea îndepărtate încă de noblețea unor cuvinte născute pentru-a mângâia, nu pentru-a răni.
Valentin Lupea
"Cuvântul este Logosul suprem, Inteligența infinită, este El, Creatorul Cerului şi al pămăntului, iar noi nu-l putem accesa decât dacă avem permisiunea! De aceea îmi strig rugămintea: Dă-mi Doamne, cuvânt!" (DĂ-MI DOAMNE, CUVÂNT!).
Da! La început a fost Cuvântul, aşa cum spune şi mottoul prozei scurte sub titlul amintit mai sus, motiv pentru care doamna Ana Vecerdea Ardelean aleargă continuu, cu zmerenia cuvenită, spre Dădătorul de viață şi Lumină, cerând mereu câte ceva.
"De multe ori îi cer Cuvânt! Da cer Cuvântului, cuvânt!", pentru că numai prin cuvinte pot fi transmise mai departe nebănuitele frumuseți ce ne înconjoară şi care"... de cele mai multe ori ne lasă fără cuvinte".
Vrerea cea mare a autoarei este aceea de a lăsa urmaşilor "un semn cules din lumea asta", pentru că, aşa cum este şi firesc, "orice om vrea să-şi poarte prin mărginitul timp, nebănuit, mărginirea sa", vrere care nu poate fi îndeplinită, decât cu ajutorul lui Dumnezeu, "singurul care-mi va putea da cuvintele potrivite".
Ștefan Aurel Drăgan
DINCOLO
Cineva, de dincolo de oglindă, îmi tot șterge chipul;
eu mă mut și mă uit prin altă fereastră,
cu alt chip,
cu altă înfățișare,
cu alt cânt,
cu altă mirare,
cu altă visare și cu altă chemare
și iar chipul meu dispare,
și iar mă scald și mă scufund în fiecare arătare
cu care cuvânt,
cu care strig,
cu care râd,
cu care plâng,
cu care îl chem pe cel de dincolo de ascunziș...,
Tanasă Costina
Ninge, Doamne, cu lumină!
Am orbecăit prin ceață de la optzeciș'nouă-ncoace,
țara mea ca o crăiasă a îmbătrânit subit,
oamenii, luați de valoare revoluției opace,
au sperat în luminare dar se pare c-au orbit.
Au migrat în țări străine să cunoască bunăstarea,
lăsând în următorii copii și bătrânii, rătăciți,
tot orbecăind prin lume, au uitati țării valoare
și în loc de-îmbogățire, suntem tot mai sărăciți.
Gheorghe Apetroae d.l.B
ANOTIMPUL MIRACULOASELOR COMBUSTII
ÎȚI AMINTEȘTI ?
Ou sont neiges d'antan?
Francois Villon, Ballade des dames du temps jadis.
Îţi aminteşti? Era cumplită iarna
în munţii din zăpezile cu-aşternere
în straturi mari pe-alei…!
De când în lungile plimbări, de mâini,
pe-ascunse străzi, prin nefeline seri,
două inimi se înflăcărau
cu privirea şi-ardeau cu foc celest,
deslănțuit,
în ale dragostei văpăi...!
Tanasă Costina
Mă îmbrac în primăvară
Îmi scald privirea într-un verde crud
Abia mijit de sub pământul aspru,
Iar pomii, ce umblau cu trupul nud,
Și-arată mugurii, zâmbind la astru.
De prin grădini de oameni gospodari
Stau rânduite flori de primăvară,
Deschid și râd în soare ochii mari,
Își etalează rochia de gală.
Roxana Romina Ciutan
Anotimpuri
Ai scos din mine anotimpuri,
O primăvară ca-nainte.
Mugurii îmi stau cercei,
Și-am nori în loc de gânduri.
Soarele de sub pupile
L-ai adulmecat în vară,
Pe vârfuri mă ridic și sper
Să văd prin tine, zile.
Livezi ai îngrijit în mine,
Fructe de tot soiul.
Și flori mi-ai împletit în păr
Și miere de albine.
Ștefan Aurel Drăgan
Lodin și Ana s-au căsătorit de tineri și din dragoste, neamestecând pretențiiile tradițiionale legate de avere între ei. Au avut patru prunci, dar parcă un blestem vechi al casei, al familiei - „ A mamii, zicea, glumind, Ana, pân' ce am vinit după tine... C-ai fo' colduș.” -, o fatalitate, i-a condus spre viața care i-a primit în brațele ei necuprins de încăpătoare până ce au apucat și ei cu ale lor brațe dulceața slavei și apoi i-a abandonat. Blestemul, bănuiau ei și îl sugerau și niște femei atotștiutoare din sat, s-a slobozit peste casa lor – o pasăre de negură cu chip neclar și schimbător – atunci când Ana, revoltată pe nesațul puiului de sub talpa casei, un șarpe alb care a subjugat grija bărbatului ei, Lodin, într-o dimineață când acesta aducea donița cu lapte din grajd, spre dauna primului rod la căsniciei, care agoniza, i-a spus răstit de pe talpă, strângând în brațe pruncul ce-și dădea ultima suflare.: „ Să nu mai văd pă diavolu' aiesta pă lângă casa me'”.
Oricât le-au sugerat babele din sat că ar trebui să recurgă la anumite ritualuri vechi și la ceva descântece, cei doi au refuzat; din considerente religioase, în parte, dar mai cu seamă că femeia, Ana, nu credea în asemenea lucruri. Le considera practici depășite de un om civilizat. „ Povești băbești..., bazaconii!. Cine poate crede în bolunzăniile aiestea, amu la asta vreme?...” zicea ea când cineva îi amintea pe ocolite și precaut, la un taifas, la o clacă, la o șezătoare, despre aceste practici.
Ion Toma Ionescu
Să relatezi o întâmplare imaginară sau trăită, acumulând prin scris tensiunile dintre personaje, când se înfiripă între ele în crescendo aproape din nimic legăturile periculoase, sentimentele contrarii, amestecate cu trăirile tale instinctuale, subiective, de care nu ai puterea să te disociezi ca să rămâi doar un observator fin analitic şi rece, nu este atât de simplu. Dar Maria, indiferent că ar fi chemat-o Sanda, Ioana, Ana sau altcum, e numele personajului feminin de referinţă pentru proza mea pe care l-am adoptat de la primele încercări şi m-am raportat la el de-a lungul vieţii cu disperarea celui care iubeşte fără speranţă ceva de neatins. Nu ca să mă ascund de ochii celorlalţi cât mai ales să mă apropii de mine însumi cel care sunt sau aş vrea să fiu, mult mai liber în atitudini şi fără prejudecăţi.
Ţineam la Maria mai mult decât mi-ar fi permis o prietenie normală. Pe deasupra funcţiona între noi un dat (indus?)acceptat de amândoi, un fel de grad de rudenie, pe care ni-l impusesem, sinonim celui căpătat prin alianţă cumva, dar nu era chiar aşa. Ea era verişoară cu cea care mi-a devenit soţie şi eu prieten cu cel care-i devenise soţ.
Adriana Crăciun
Anul 2050
Într-o bibliotecă veche, slab luminată, plină de cărți prăfuite şi de pergamente gârbovite de timp, ascunse după rafturi, doi curioși, Ela și Tudor, răsfoiesc o carte pe care au curățat-o aproape evlavios, intitulată ,,Earth’s Forbidden Secrets” şi este scrisă de Max Igan, retrasă de pe internet după anul 2024.
Ela şi Tudor s-au cunoscut într-o împrejurare amuzantă. Într-o toamnă se anunțase eclipsă totală de lună. Amândoi au mers în parcul cel mare din oraș să privească din întuneric luna sângerie. Cu ochii agățați de cer şi cu picioarele relativ pe pământ, Ela s-a împiedicat de o bancă pe care nu o văzuse, s-a dezechilibrat şi a prins-o Tudor care se pregătea să se așeze pe bancă. Parcul, cunoscut pentru legendele urbane despre apariții misterioase în nopțile de eclipsă, devine scena primei lor întâlniri, când curiozitatea pentru cerul înstelat și atmosfera încărcată de mister i-au unit pe cei doi într-o conversație captivantă, deschizând porțile unei potențiale mari iubiri sub semnul unui eveniment cosmic rar.
Pe lângă flacăra iubirii, s-a aprins şi flacăra cunoașterii în inimile şi în mințile lor, şi au început să cerceteze împreună, îmbinând utilul cu plăcutul.
Claudia Mariana
”Moralitatea” persoanelor: perle cu nuanțe de unicitate sunt răspunsul vieții la perceperea timpului în conștiință.
Perle de-o greutate consistentă și frumusețe fără vârstă, dețin un farmec aparte, lipsite de imperfecțiuni sunt purtătoare de stări euforice și de predicție.
”Moralitatea” există pentru a o monta pe șiraguri de respect, de realități în care, apoi ne identificăm.
Cât timp mi-a trebuit să las șiragul să se scurgă printre degete asemenea unei mătănii... Fiecare perlă vibra viu sub presiunea degetelor, încât auzeam vocea sufletului în rugăciune, apăsând pe manifestările conștiinței.
”Femeie cu coloană de tămâie, cu pielea de-o textură atât de aeriană și nepământească, fluidă ca atmosfera propriului eu prosternat în fastul contradicțiilor.”
O singură pulsație ca o poruncă a inimii m-a dezbarat de mine însămi încrustată într-o montură din oase, m-a smuls atât de ușor. Nevoiea de iubire m-a întors împotriva mea, atunci din farmecul proprii disperări am ascuns chipul în sărutul tău. Preludii de emoții conduceau spre o clipă fericită compromisă de conștiința sfâșiată.
Elena Dican
Nu se gândise de la început să plece, nu-i trecuse prin cap aşa ceva. El nu plecase „cu valul”, ci mai târziu, după ce mulţi se întorseseră deja. Cel puţin aci, în satul lui, aşa se întâmplase. Dar auzise că mai peste tot se petrecuse la fel. Cei care plecaseră primii sau printre primii se întorceau de-acuma de tot. Aşa o să facă şi el. O să stea câţiva ani şi o să se întoarcă. Va rămâne acolo doar cât va fi nevoie. Nici măcar o zi mai mult.
Se gândea că e cam bătrân şi nu ştia dacă o să facă faţă. Nu mai era aşa de uşor, că se apropia de cincizeci de ani. Se cam temea, cu toate că muncise toată viaţa lui.
Însă nu munca îl înfricoșa, era obişnuit cu truda. Că doar asta făcea zilnic. Îi era să nu se facă, Doamne fereşte!, de râs. Faţă de ai lui şi faţă de străini. Şi nici nu ştia prea bine cum o să fie cu adaptarea asta despre care îi mai auzea pe unii vorbind. Înţelegea despre ce e vorba, nu era străin pe de-a-ntregul de cuvintele mai pretenţioase. Nu citise el prea multe cărţi, dar făcuse liceul. La timp şi la zi.
Simona Mihuțiu
Muzeograf - Puteți vedea aici celebra compoziție a marelui maestru Miguel de la Ganet, „Copilul și cornul”.
Vizitator 1 - Oare care este copilul și care este cornul?
Muzeograf – Este o metaforă a unei reacții idiocrazice și dilematice la problema funfamentală a existenței contemporane, o contopire a temelor fundamentale ale omenirii într-o simplă și totodată complexă variațiune alchimică a unui ev cuprins de înflăcărări și îngrijorări urbane...
Vizitatoare 2 – Ooo, așa...
Vizitator 3 – Într-adevăr!
Muzeograf – Domnule, domnule!
Vizitator 1 (se uită în stânga, în dreapta) – Cu mine vorbiți?
Muzeograf – Domnule, ați călcat în mușuroi! Ați stricat opera de artă a artsistului Jean Jean Gunod!
Nina Gonța
- comedie… de Bahlui într-un act -
Personaje:
2 jurnaliști
1 chelner
Ionel Holbănescu – critic literar
Costache Drămuiescu- critic literar
Azinia Iacovescu – critic literar
Mărculescu, poreclit Euripide (de „prea multă școală”) – critic literar (de mâna a doua)
Pocăita, scriitor
Bătrânul, scriitor
Medicul, scriitor
Tehniciana, scriitor
Băiatul bun la toate, scriitor
Observatoarea, scriitor
Funcționara Roza
Vlad Grecu
Scena 7
Pe fundal, nişte pereţi de bloc murdari, scobiţi de gloanţe, cu două geamuri sparte din care fumegă ceva. În faţă, dosul unei bănci de parc. Înnoptează. Se aud explozii sporadice şi rafale de armă automată. Nicolae, cu două arme pe umeri, îl târâie pe Radu rănit şi-l sprijină cu spatele de spătarul băncii. Ambii sunt în ţinute de militar, Radu are epoleţi de locotenent, Nicolae este fără grad dar încins cu două curele, una de ofiţer cu diagonală. Se opresc pentru a se odihni un pic.
NICOLAE (respiră din greu, se şterge pe frunte): Stai să-mi trag un pic sufletul.
RADU: Am tras o sperietură soră cu moartea, uite cum mi se scutură mâinile. Îmi tremură carnea ca-n agonie.
Vasilie Aurelian Alin
În cartea Apocalipsei se vorbește despre Fiară, despre numele fiarei, despre numărul numelui ei, despre icoana fiarei, despre rana fiarei, despre o a doua fiară, etc., dar oare ce înseamnă toate aceste lucruri? Cine sau ce este Fiara? În cele ce urmează vă propunem un posibil răspuns la această întrebare.
Mai întâi vom cita capitolul al treisprezecelea din cartea Apocalipsei în care se vorbește în mod explicit despre Fiară și despre toate lucrurile asociate ei: ,,1. Apoi am stat pe nisipul mării. Şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi şapte capete; pe coarne avea zece cununi împărăteşti şi pe capete avea nume de hulă. 2. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs şi gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare. 3. Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară. 4. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”
Valentin Lupea
În concepția lui Platon, pe măsură ce civilizația progresează, arta devine o operație ştiințifică controlată, a omului asupra naturii, în scopul unui "bine" intervăzut, fiind definită nu numai prin opoziția față de natură, ci şi prin infuzia ei de cunoaştere precisă bine calculată.
Iată aşadar varianta metodei matematice pe care Platon o asociază artei, care variantă conferă acesteia un caracter teologic, extrăgând-o din rândul procedeelor pur matematice!
Asimilându-ṣi acest tip de calcul care gravitează în jurul unui etalon sau al unui bine, arta se percepe consacrată măsurării feluritelor genuri de bine privite în raporturile lor reciproce.
Pitagora, mai bine zis, spiritul său, lăsat liber în artă va merge mult mai departe. Astfel, în platonism, Pitagora se transcende, ideile lui metamorfozându-se în ceva rar şi fastuos.
Platon desprinde, prin propriile lui filtre, o profundă doctrină a artei binelui omenesc şi a înțelepciunii contemplative, din aritmetica şi geometria lui Pitagora, doctrină rezultată prin metamorfozare şi care se desfăṣoară prin multe trepte intermediare.
Mihaela CD
Într-o lume plină de tumult și efervescență, ea, FEMEIA, creația sublimă, lăsată de Dumnezeu pe pământ, strălucește ca un stol de fluturi în zori, aducând cu sine esența pură a frumuseții și grației, căutându-și sensul în fiecare zi..
Unduindu-se precum o melodie delicată în grădina timpului, femeia, a jucat rolul principal al existenței în nesfârșitul dans al vieții, de la începutul lumii și până în zilele noastre, ca un simbol al subtilității și forței, al fragilității și rezistenței.
Eleganța sa transcende trecerea timpului fiind o comoară veșnică așezată parcă în scrinul istoriei. În antichitate, grecii o venerau sub numele de Afrodita, zeița iubirii și a frumuseții, iar sculpturile în marmură ce o reprezintă sunt grăitoare, rămânând pietre de temelie ale esteticii clasice. În perioada renascentistă, pictorii au căutat să îi surprindă grandoarea în opere de artă, iar poeții au scris sonete ce îi omagiau splendoarea.
Ea a fost muza multor simfonii, fiecare notă reprezentând o nuanță a sufletului său complex, un amalgam de rafinament și forță. Femeia, considerată o melodie plină de inteligență și delicatețe, a fost întotdeauna un subiect nesecat de inspirație, a fost venerată, uneori incomprehensibilă, dar întotdeauna fascinantă, un adevărat templu în care se adora misterul și finețea.