Piesă într-un act

 

Personajele: P1, P2, Litră și Zamă.

Decorul: O peșteră care inițial este confundată cu un tunel.

(Este semiîntuneric.)

P1: Ne-am rătăcit.

P2: Nu se poate. Acesta e tunelul în care mi-am petrecut copilăria. Veneam aici cu prietenii și treceam dintr-o parte în alta a muntelui. Ce-i drept, e mult de atunci.

P1: Tunelul copilăriei tale este un labirint.

P2: E adevărat. În copilărie părea vesel și primitor, astăzi e plin de capcane. Dacă nu suntem atenți ne lovim de roci ascuțite, alunecăm în gropi adânci. Cândva drumul a fost lin.

(Câțiva lilieci planează pe lângă cei doi.)

P1: E o peșteră! Liliecii trăiesc în peșteri.

P2: E un tunel săpat de om, dar a trecut mult timp peste el.

P1: Rocile acestea au fost lustruite de apă. E plin de rămășițe de stâncă încă nedizolvate de apă. Știam cum se numesc. Da, îmi amintesc, speleoteme.

P2: Te înșeli. Nu ai vizitat multe grote și amesteci lucrurile. Poate și-a mai regenerat muntele măselele peste tunelul săpat de om.

P1: Locul acesta nu e un tunel. E din ce în ce mai înfricoșător. Doar natura își poate săpa casa tainelor în acest fel.

(Cei doi ajung într-o fundătură.)

P1: Acum ce mai spui?

P2: E posibil ca în urma unui cutremur tunelul să fi suferit ușoare modificări.

P1: Noi ce facem?

P2: Ne întoarcem pe aceeași cale.

(Cei doi încearcă să găsească drumul, dar ajung lângă un râu subteran.)

P1: Un râu! Prin tunelul copilăriei tale trecea un râu?

P2: Prin tunel nu trec râuri.

P1: Unde m-ai adus? Mi-ai promis că-mi arăți un tunel prin care poți traversa dintr-o zonă în alta, dar tu m-ai dus într-o peșteră și acum rătăcim fără să găsim o cale pentru a scăpa din acestă capcană.

P2: Cred că am greșit. Tunelul meu era în partea de Est a muntelui.

P1: Noi am pătruns în munte prin partea de Sud-Vest.

P2: Am uitat acest amănunt. Am gustat în copilărie din dulceața mărului ascuns în inima muntelui, iar astăzi, dornic să redescopăr drumul de altă-dată am pășit greșit.

P1: Și m-ai tras după tine în aceeași capcană.

P2: Cred că nu este momentul să ne facem reproșuri unul, altuia, ci e momentul să căutăm o cale de a birui întunericul ce ne-nconjoară.

P1: Mi-ai întins mărul ca Eva lui Adam și îmi ceri să tac? M-ai dus într-un loc al morții și eu trebuie să-mi plec capul.

P2: Dacă ai fi înțelept ai căuta să te eliberezi din acest loc fără a arunca neputința ta în spatele altuia.

P1: Te-am considerat prietenul meu.

P2: Eu te-am considerat prietenul meu. Un prieten adevărat te ajută, te încurajează, ar merge până la sacrificiul suprem.

P1: Îmi pare rău că te dezamăgesc.

P2: Acum am înțeles.

P1: Ce să înțelegi?

P2: Mi-ai fost prieten atâta timp cât ai avut nevoie de ajutorul meu.

P1: Tu m-ai adus aici, e de datoria ta să mă eliberezi.

P2: Era de datoria ta să analizezi cu atenție fiecare lucru. Puteai să accepți propunerea mea de a cunoaște tunelul, puteai să o refuzi. Eu nu te-am obligat la nimic.

P1: Am avut încredere în tine.

P2: Dar și raționament. Ți-am spus că tunelul se află în partea de Est a muntelui. Și tu ai greșit.

P1: Trebuie să plec de aici.

P2: La început mărul a fost dulce, pe urmă te-ai înecat cu el asemenea Albei ca Zăpada.

(Încercând să găsească o ieșirea ajung într-o galerie.)

P1: O galerie. De aici nu mai ieșim. E un adevărat labirint.

P2: Haide pe aici, cred că e o ieșire!

(Ajung într-o sală.)

P1: Din galerie în sală. Să mai ascult de tine? Mă inviți la bal?

P2: Am crezut că e o ieșire.

P1: Așa cum ai crezut că acest gol natural e un tunel. Acum o să fac eu primul pas.

(P1 zărește o posibilă ieșire și aleargă spre ea. Ajunge în apă.)

P1: Sifoanele!

(P2 se uită cum P1 încearcă să reziste în apa rece.)

P2: E o galerie total inundată.

P1: Ajută-mă!

P2: Spuneai că vei găsi drumul cel bun.

P1: E gheață! Nu mai rezist!

(P2 întinde lui P1 o scândură găsită în aproiere. P1 se agață cu disperare de scândură și P2 îl scate afară din apă. P 1 tremură de frig.)

P2: Cred că au mai fost și alți oameni pe aici din moment ce am găsit scândura acesta.

P1: Mi-a tare frig. Cred că o să mor în grota aceasta.

(P2 își dă sacoul jos și-l oferă lui P1.)

P2: Eu ți-am fost prieten adevărat, dar tu nu ai înțeles.

P1: Dacă nu găsim o ieșire cât mai repede din acest labirint o să mă prăpădesc.

P2: Vino!

(Cei doi fac câțiva pași și se prăbușesc.)

P1: Acu nu mai simt frigul.

P2: Ce-a fost asta?

P1: A fost un puț.

P2: Înțeleg.

P1: Ce înțelegi?

P2: A fost o galerie în podeaua peșterii.

P1: Mormântul nostru.

P2: Privește!

P1: Unde?

P2 (arătând un urcuș spre o altă deschizătură în munte) Un drum.

P1: Un horn.

P2: Un horn:

P1: O galerie verticală ce pleacă din tavanul altei galerii.

P2: Să mergem!

(Cei doi pornesc spre galeria descoperită.)

P2: Aproape am ajuns.

P1 (privind în jur) În locul de unde am plecat.

P2: Poate acum descoperim drumul cel bun spre lumina de la gura peșterii.

(Se aud voci.)

P1: Taci! Mai e cineva în peșteră.

(Cei doi ascultă și pornesc spre locul de unde aud vocile.)

Litră: Nu ești bun de nimic, Zamă!

Zamă: Nici cu tine nu mi-e rușine, Litră!

Litră: E ultima dată când te mai ascult. De astăzi înainte ori vei face cum îți spun eu, ori întrerupem orice colaborare.

Zamă: Și până acum tot cum ai vrut tu am făcut. Nu m-ai ascultat niciodată.

Litră: Pentru că nu gândești bine.

Zamă: Ești învechit.

Litră: Până ce te convingi că părerile mele sunt cele bune.

Zamă: Așa vrei tu să crezi.

Litră: Mereu mi-ai dat dreptate la final.

Zamă: Din cauza ta am pierdut diamantul în râu.

Litră: Nu ai fost atent pe unde calci.

Zamă: Puteai să-l recuperezi.

Litră: Nu m-ai ascultat când ți-am spus să întri după el.

Zamă: De ce eu?

Litră: Fiindcă te camuflezi bine în apă. Eu sunt cam obosit.

(P1 și P2 se apropie de Zamă și Litră.)

Zamă: Avem asistenți.

Litră: Cine sunteți?

P1: Ne-am rătăcit.

Litră: În căutarea diamantelor.

P2: Noi căutam un tunel.

Litră: Și ați găsit un diamant.

P1: Nu am găsit niciun diamant.

P2: Ne-am rătăcit și nu mai găsim ieșirea din grotă.

Zamă: Ar trebui să-i lăsăm să putrezească aici.

Litră: De ce v-aș arăta calea spre lumină? Mâine o săveniți după diamante cu întăriri.

P2: Nu. Eu sunt un om corect. Mi-am adus prietenul într-un loc ce-mi era drag în copilărie și vreau să-l conduc acasă în siguranță.

Litră: Acesta e locul meu. E casa mea. Cine ajunge aici nepoftit, nu mai poate pleca.

P2: Noi nu dorim diamante. Singurul diamant pe care-l dorim e libertatea.

Zamă: Par sinceri.

Litră: Veniți!

(Cei patru trec printr-o galerie plină de minerale.)

P1: Ce de diamante!

Litră: E comoara mea.

(Cei patru ajung la lumină.)

P1: Mulțumim!

Litră: Să nu vă mai prind pe aici!

P2: O să ocolesc acest loc. Vă mulțumesc că mi-ați salvat prietenul.

(P1 se reîntoarce la peșteră a doua zi.)

P1: Credeau că voi rămâne indiferent în fața bogăției. Peștera aceasta e șansa mea. Odată ce am gustat mărul, doresc să-i mănânc și semințele. Și când mă gândesc că ieri mă plângeam de ghinionulde a vizita grota. Astăzi mă simt înviorat. Nici de moarte nu ie- teamă.

(P 2 intră în grotă. Nu face câțiva pași, că un cutremur îi blochează ușa spe lumină.)

Litră și Zamă observă din exterior tragedia.

Litră: A gustat din măr și acum suportă consecințele.