Teatru pentru copii

Monodramă

Decorul: Un parc.
Personaje: Copilul.

(Copilul se plimbă prin parc cu o colivie. În colivie se află doi porumbei. La un moment dat se așază pe bancă.)
Copilul: Am ajuns.

E locul perfect. (Se uită la porumbei.) O să vă eliberez. A trecut mult timp de când v-am primit cadou și nu am citit pe chipul vostru decât tristețe. Cu siguranță tânjiți după libertate. (Așază colivia lângă el.) Libertate! Ce frumos sună cuvântul libertate! Li-ber-ta-te! Partu silabe. E cuvânt plurisilabic. Două perechi. Depărtarea de singurătate. În curând voi eliberea perechea zăvorâtă în colivie. Când prima rază de soare va fulgera în văzduh, o să deschid colivia. Ce fericiți vor fi atunci porumbeii! Își vor întinde aripile și vor săgeta văzduhul. Ce tainică și prețioasă e liberatatea! Ce fericire aduce celor ce se împărtășesc din ea! Da, îmi amintesc! Mi-am prins într-o zi mâna în colții lui Ursu. Da, Ursu, am spus bine. Am fost captiv în colții lui. Ursu este câinele ce l-am primit cadou de la mama mea vitregă. Ce mai femeie! De câte ori văd fructele acelea micuțe și gingașe, nebunele, îmi amintesc de ea. Are un chip angelic, precum nebunelele, dar ființa ei e plină de otravă. Dacă o guști, mori. Ursu a fost învățat de drăgăstoasa mea mamă vitregă să-mi rupă oasele. Nu a luat bucata de pâine ce i-am întins-o, ci mâna mea. De atunci mâna mea stângă s-a înjumătățit. E bine că mai am o mână. Tata m-a certat tot pe mine. Nu a putut trece peste farmecele nebunelelor ce i s-au vârât în suflet. A doua zi am luat colivia aceasta cu porumbei, primită cadou de la tatăl meu și am plecat la bunici. Nu mi-am permis să las porumbeii cu mama vitregă. I-ar fi oferit lui Ursu ca desert. Și eu mă simțeam asemenea porumbeilor din colivie în acea casă, așa că am plecat. Am luat-o pe scurtătură. Am trecut dealul, am străbătut pădurea de la poalele lui și am ajuns în satul vecin. Mă simțeam aseamenea Lizucăi, atâta doar că locul lui Patrocle a fost ocupat de doi porumbei. Bunicii mi-au zâmbit când m-au văzut. Au crezut că am venit să mă joc prin grădină cum făceam și altă dată, dar când au aflat ce doresc, să mă mut în umila lor căsuță, s-au întristat. Erau bunicii din partea tatălui. Ei o iubeau pe sora mea, fiica mamei mele vitrege, ce a rezultat din căsătoria cu tatăl meu. Pe bunicii mamei mele bune nu i-am cunoscut. Au murit cu mult timp înainte ca eu să apar pe lume. Și mama mea a fost chemată dincolo, în timp ce mă trimitea pe mine în această lume. Au trecut ceva ani de atunci. Între timp a apărut mama mea vitregă și sora mea. Mama vitregă a avut de grijă să mă schilodească pentru a mă face inferior copilului ei. Da. Am un handicap care nu se mai poate vindeca niciodată. Copiii din povești, acei copii ce au fost prigoniți de mamele lor vitrege, au depășit toate obstacolele. Cenușăreasa și-a găsit prințul, la fel și Albă ca zăpada. Lizuca și-a găsit alinarea la bunici. Fata moșneagului a rămas să trăiască fericită lângă tatăl ei după ce balaurii au savurat-o pe mama vitregă cu fiică cu tot. Eu nu-mi găsesc locul niciunde. Tatăl meu crede că mama mea vitregă mă iubește enorm, în timp ce eu sunt soi rău. Mama mea vitregă e asemenea soarelui ce sărută timp îndelungat iarba, până ce aceasta se usucă și devine fân. Tatăl meu ce vede sărutul memei crede că eu sunt buruiană. Vai de copiii ce rămân în grija mamei sau al tatălui vitreg! Acei oameni își urmăresc interesul arătând dragoste fățarnică față de cuiul din pantof ce-i incomodează. Odată înlăturat cuiul, își pot trăi viața fericiți, fără teamă că vor împărți o bucată de pâine cu cel prigonit. Vitreg. Dușman. Ce poate să fie altceva? Potrivnic. Te închide într-o colivie și îți pregătesc sfârșitul ca vrăjitoarea lui Hansel. Hansel a scăpat. Și eu am scăpat. De o săptămână mi-am găsit adăpost în casa părăsită de la marginea satului. Nimeni nu îmi are treaba. Toți ocolesc acea casă. O consideră bântuită. Nu are nimic malefic casa. E încărcată cu energie pozitivă. Acolo locuiesc copiii abandonați. Trecătorii aud zgomote și cum o consideră nelocuită, cred că-i necuratul pe acolo. Ne gospodărim singuri. Muncim cu ziua pe la cine ne primește și pe urmă împărțim ce am câștigat. Astăzi am plecat departe de noua mea locuință. M-am urcat în căruța lui Ion și am ajuns la oraș. Nici nu a cunoscut Ion că m-a purtat și pe mine printre sacii plini cu cereale. Era întuneric când a plecat din sat și eu m-am ascuns printre marfa comerciantului. Trebuia să duc porumbeii la loc sigur. La sat puteau să ajungă în oala de supă. La oraș am înțeles că sunt protejați. Am văzut în centrul orașului mulți porumbei. Oamenii le aruncau firmituri și ei se plimbau fără teamă ciugulind. Eu nu am lăsat porumbeii mei acolo. Ar putea să devină leneși și captivii unor resturi lăsate din mila unor oameni cu suflet mare. Eu i-am adus în parc. Aici e multă verdeață și lumină. Ar putea să învețe ce înseamnă libertatea. (Privește colivia.) Nu ați gustat niciodată libertatea. O să fie greu la început. Pentru voi o să fie o enigmă. Ați crescut în colivie, iar aripile vă sunt greoaie. Nu ați învățat încă să zburați. Vi s-a interzis acest lucru. (Deschide ușa coliviei, dar porumbeii nu îndrăznesc să părăsească închisoarea.) Nu pot să cred. Păsările crescute în colivie se tem de libertate! Preferă să trăiască în captivitate mulțumindu-se cu resturi. (Scoate o bucată de pâine din buzunar. O frământă între degete, se ridică de pe bancă și o presară la nici jumătate metru de colivie. Un porumbel a îndrăznit și s-a apropiat de pâine. La scurt timp l-a urmat și al doilea. Au început să ciugulească.) I-am ademenit. (Copilul închide ușor ușa coliviei.) Poate că vor dezlega taina libertății și se vor bucura de dulceața ei. (Un vânt ivit din senin a speriat porumbeii, iar aceștia au alergat spre colivie încercând să se agațe de ea.) Dumnezeule! Porumbeii aceștia consideră că singura lor protecție e colivia. Colivia nu-i poate apăra nici de vânt, nici de primejdii, mai mult decât atât le va îngrădi și posibilitatea de a se apăra singuri. O să-i învăț să lupte! (A rupt o creangă și a aruncat-o peste colivie. Porumbeii nu și-au deschis aripile pentru a zbura din fața primejdiei, ci s-au lipit de colivie, așteptând-o.) Dacă era o creangă mare, erau zdrobiți. În loc să-și folosească ariplie să zboare s-au lipit de locul osândei. (A luat un porumbel. L-a ridicat în văzduh și i-a dat drumul. Speriat porumbelul a deschis aripile, pe urmă a aterizat.) Ciudat. Chiar nu vor să zboare. (În parc apar mai mulți porumbei.) Se pare că porumbeii din centru se plimbă și prin parc. Cei doi porumbei se apropie de ceilalți.) Poate că împreună vor învăța să zboare. (Porumbeii ciugulesc restul de firmituri, pe urmă se plimbă.) Ce porumbei leneși! Preferă să fie robii unor rămășițe, să tremure în colivie, când ar putea să cucerească văzduhul cu zborul spre libertate. (Copilul ia colivia și o aruncă într-un coș de gunoi.) Să nu o mai văd! Ea a șters orice urmă de zbor din viața unor porumbei. O să plec spre noua mea casă. Pe ei îi las aici. Poate vor înțelege într-un târziu ce sfântă este libertatea. De fapt libertatea are prețul ei. În cazul porumbeilor prețul a fost colivia ce am rătăcit-o într-un coș de gunoi. (Copilul pleacă. Cei doi porumbei intră în coșul de gunoi.)