Piesă într-un act

 

Personajele:

Mama

Copilul 1

Copilul 2

Copilul cu acatistierul

Tata

Prietenul tatălui

Hoțul

Soția hoțului

Decorul: O cameră de oaspeți.

Mama (plimbându-se prin cameră și oprindu-se din loc în loc): Am rămas săracă, atât de săracă încât nu știu cu ce o să-mi cresc copiii. Tot ce am avut s-a risipit într-o noapte. Și ce noapte, Doamne! Văzduhul părea că a luat foc de la descărcările electrice. Vântul se agăța în tot ceea ce întâlnea în drumul lui. Rupea. Smulgea. Ploaia cădea atât de furioasă, încât pământul se simțea biciuit sub presiunea ei. Eu, eu, am intrat în casă. Am chemat copiii lângă mine și-am început să mă rog. Noaptea a trecut greu, foarte greu, dar în zori, când toată natura s-a liniștit a început furtuna vieții mele. În noaptea aceea stranie am uitat ușa grajdiului descuiată și am pierdut tot ceea ce aveam. Cineva mi-a dezlegat vaca și calul de la iesle și mi le-a dus departe. Am încercat să le găsesc. Le-am căutat. Am anunțat poliția, dar zadarnic. Nu mai am cu ce să lucrez pământul! Nu mai am lapte, ca să dau copiilor de mâncare! Nu știu ce aș putea să fac! (Se așază pe un scaun.) Am avut o viață mică, mică de tot. Nici nu am împlinit șapte ani până ce am rămas singură pe lume. Părinții m-au părăsit din cauza unui accident de mașină. Eram și eu în acea mașină, însă eram atât de neînsemnată, încât niciun fier smuls nu s-a atins de mine. După accident am ajuns în grija mătușei mele, sora mamei. Ea avea copiii ei, copii mari, puternici, frumoși. Eu eram mică, ștearsă, aruncată într-un colț al casei ca o jucărie veche. Primeam și eu câte un colț de pâine asemenea lui Lăbuș, câinele, prietenul și tovarășul copilăriei mele. La școală ajungeam rar. Mă trimiteau cu vacile de dimineața până seara. Iarna ajungeam și eu mai des în acea lume luminoasă a științei, dar zadarnic. Eram mereu ultima din clasă la învățătură. Ani au trecut. Eu am crescut. Eram mică și slabă. Într-o zi a trecut prin satul meu un om cu avere. Era trecut de prima tinerețe, dar avea casa lui, pământul lui și mătușa m-a căsătorit cu el. Mi-a dat și mie zestre o vacă. Măcar atât. Ei i-a rămas moștenire casa părinților mei. (Se ridică de pe scaun și se plimbă.) Căsătorită am ajuns și eu mare. Casa, soțul, copiii ce mi i-a daruit Bunul Dumnezeu m-au făcut mare. Toate acestea până într-o zi când soțul a plecat de acasă și nu s-a mai întors. L-am căutat. L-am căutat pretutindeni. Am anunțat oamenii legii. Zadarnic. Nu l-am aflat nicăieri. Cred că s-a prăpădit pe undeva. Singurul meu sprijin era calul ce mă ajuta să muncesc pământul și vaca, bătrâna mea vacă de lapte. Cu ajutorul lor îmi creșteam copiii. Acum (se așază pe canapea), acum nu mai am nimic, nimic. Sunt atât de mică, de săracă, de neputincioasă.

Cei trei copii (Vin în cameră.): Ne ai pe noi, mamă! ( Se duc lângă mama lor. Copilul 1 și 2 se așază pe canapea. Copilul cu acatistierul se așază pe scaunul de lângă masă unde se afla icoana Sfântului și un acatistier.)

Copilul 1 (luând mâna mamei): O să trecem cu bine peste această încercare, mamă!

Mama (luând de mână și pe al doilea copil): Dragii mei, cum o să vă asigur eu viitorul fără sprijinul tatălui vostru? Ce o să vă mai dau de mâncare când o să terminăm roadele pământului dobândite anul trecut? Fără cal nu am cum să ar pământul, cum să car recolta!

Copilul 2 (mângâindu-și mama): Trebuie să avem credință că vom ieși la lumină. Chiar tu ne-ai sfătuit să fim puternici în toate încercările vieții.

Mama: Eu am crescut fără părinți și mereu am avut credința că o să ajung eu la lumină cumva, dar acum, acum când trebuie să lupt pentru voi, pentru tot ceea ce iubesc mai mult, mă împiedic în întuneric și nu văd nicio ieșire.

Copilul 1 (explicând): La ora de religie am auzit de un mare sfânt care este grabnic ajutător celor aflați în nevoi. Și el a rămas de timpuriu orfan de părinți, prima dată de tată la vârsta de 11 ani, ca peste trei ani să se mute și mama lui la cele veșnice. El nu și-a pierdut nicio clipă credința în ajutorul Lui Dumnezeu, nici atunci când a fost supus la chinuri grozave de închinătorii la zei.

Copilul 2: Cunosc cine este sfântul. Îi vorbești mamei despre Sfântul Mare Mucenic Mina.

Copilul cu acatistierul (citește din acatistier):

„(Condac 1):

Folositor și ajutător mare te-ai arătat lumii în primejdii, mucenice, că pe mulți ai izbăvit de pagube: furii urmărind, pierderile depărtându-le și celor ce aleargă la tine cu credință, împlinind cererea lor; pentru aceasta te rugăm, fii milostiv și nouă care îți cântăm: bucură-te Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule.

Copilul 2 (Se ridică de pe canapea, se apropie de copilul cu acatistul și îi ia acestuia cartea să o răsfoiască.): Nu ar fi mai bine să găsim o rugăciune în mod direct către Dumnezeu? (caută în carte)

Copilul 1 (Se duce la copilul al doilea și îi ia cartea.): Nu. (Dă cartea copilului cu acatistul, își ia fratele de mână și se întorc pe canapea lângă mama lor.)

Copilul 2: De ce, nu?

Copilul 1: Adesea omul are nevoie de un mijlocitor între el și Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos a venit în lume ca noi toți să fim mântuiți, ca prin El să ajungem din nou la Tatăl nostru cel Ceresc. Creștinul are nevoie de un părinte duhovnic care să-l povățuiască a merge pe calea cea bună. Drepții Vechiului Testament călăuzeau oamenii pe calea lui Dumnezeu așa cum a făcut Moise în pustie. Proorocii erau sfetnici regali. Apostolii au răspândit cuvântul Lui Dumnezeu în toată lumea. Tobit a fost călăuzit de un înger în drumul lui și așa a învins demonul și s-a întors acasă cu soția ce i-a fost destinată. Sfinții și-au închinat viața Lui Dumnezeu și au răspândit învățătura Lui, și-au iubit și ajutat aproapele, au acceptat să moară pentru credința lor în Dumnezeu.

Copilul cu acatistierul (citește din acatistier):

„Bucură-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu târsâne;

Bucură-te, cel ce ai fost ars pe urmă cu foc;

Bucură-te, cel ce ai răbdat usturimea ciulinilor;

Bucură-te, că ai fost străpuns peste tot cu sule;

Bucură-te, că ai suferit pe tâmplele tale ciocane de fier;

Bucură-te, că și alte chinuri ai suferit cu răbdare;

Bucură-te, că n-ai cârtit împotriva lui Dumnezeu pentru pătimirea ta;

Bucură-te, că mai ales te-ai luptat cu bucurie împotriva trupului și a sângelui;

Bucură-te, că Alexandria s-a îngrozit de credința ta cea tare;

Bucură-te, că tiranii erau mustrați de cutezarea ta;

Bucură-te, că nemaiavând cu ce te spăimânta, au poruncit de te-a tăiat cu sabia;

Bucură-te, că mulți din privitori te binecuvântau, zicând:

Bucură-te, Sfinte Mare Mucenice Mina, mult-pătimitorule!“

Copilul 2: Eu dacă aș ruga-o pe mama să-mi ajute un prieten, mama ar face acest lucru. Așa este și cu sfinții Lui Dumnezeu. Ei sunt grabnic ajutători celor aflați în nevoi.

Mama (plângând și ștergându-se pe la ochi cu o batistă): Cu ce aș mai putea să ajut pe cineva, când nu mai văd nicio ieșire din întunericul ce ne-a ajuns.

Copilul 1 (mângâindu-și mama): Nu plânge, mamă! (către fratele său) Vezi, ai supărat-o!

Mama: Nu vă certați! Frații nu se ceartă între ei. Ei trebuie să se iubească necondiționat și să se ajute.

Copilul 2 (Se așază pe podea și își pune capul în pola mamei.) Iov a pierdut avuția, copiii, trupul i-a fost acoperit de lepră și tot a avut încredere în Izbăvitorul lui. (Se ridică. Se plimbă.) Să vă povestesc!

Copilul 1: Despre viața Sfântului Mare Mucenic Mina?

Copilul 2: Da.

Copilul 1: Te ascultăm!

Copilul 2:

Soția lui Eudoxius la Maica Domnului s-a rugat

Când în biserică a intrat,

Un copil să-i dăruiască,

Bătrânețea să-i veselească.

Semn de la icoana Maicii Domnului a primit

Și pe copil Mina l-a numit,

L-a crescut, l-a îngrijit,

Despre Dumnezeu i-a vorbit.

După ce părinții i-au adormit,

Sfântul Mina pe săraci a miluit,

Locul tatălui a ocupat,

Pe toată lumea a ajutat.

Mai târziu în oaste a intrat

Și a fost un bun soldat,

Până ce împăratul Dioclețian a ordonat

Moarte celor ce la idoli nu s-au închinat.

Atunci sfântul în pustie a plecat

Sete și foame a răbdat

Până ce un praznic pentru idoli cei din cetatea Cotuanului au dat

Și Mina pe Dumnezeu în mijlocul lor a lăudat.

Atunci a fost închis, martirizat,

Cel care de Bunul Dumnezeu nu s-a lepădat.

După moarte Sfântul Mina a ajutat,

Pe toți cei ce în ajutor l-au chemat.

Copilul 1 (Se ridică și se apropie de fratele lui.)

Cunosc și eu minunile ce Sfântul a făptuit,

Căci Bunul Dumnezeu rugăciunea i-a auzit,

Pe fata împăratului Constantinopolului de lepră cu nisipul de pe mormânt a vindecat

Și o biserică în acel loc s-a ridicat,

Pe creștinul ce la biserica sfântului să se închine a plecat,

Din somnul morții l-a ridicat,

Gazada creștinului pe acesta în somn l-a tăiat

Și toți banii lui a luat,

Pe urmă într-o coșniță l-a ascuns,

Dar sfântul rămășițele la loc le-a pus,

Creștinul din moarte s-a ridicat,

De la furi banii a recuperat

Cu ajutorul sfântului ce-a apărut soldat.

Copilul cu acatistul (citește din acatist):

„(Condac 10):

Rămășițele călătorului omorât de gazda făcătoare de rău, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, tăindu-l bucăți și îngropându-l în grădina sa, tu l-ai dezgropat a doua zi, refăcându-l precum a fost și dându-i viață, de care minune îngrozindu-se ucigașul, a căzut la picioarele tale cu lacrimi rugându-se să nu-l pierzi. Iar călătorul, deșteptat ca din vis după moarte, a dat lui Dumnezeu laudă, cântând: Aliluia!“

Copilul 2:

Pe mulți Sfânul a ajutat.

Copilul cu acatistierul (citește din acatistier):

„Bucură-te, că șchiopul, spăimântându-se, a fugit;

Bucură-te, că muta, spăimântându-se, a vorbit;

Bucură-te, că și alți bolnavi ai tămăduit;

Bucură-te, că pe necredincioși i-ai smerit;

Bucură-te, că pe iubitorii de Hristos i-ai veselit;

Bucură-te, că pe străini i-ai adăpostit;

Bucură-te, că pe flămânzi i-ai hrănit;

Bucură-te, că pe văduve le-ai miluit;

Bucură-te, al celor din primejdii apărătorule;“

Mama:

Haideți, Sfântului să ne rugăm!

Ajutor să aflăm!

(Toți merg lângă copilul cu acatistierul, îngenunchează în fața icoanei Sfântului și se roagă. Copilul cu acatistierul citește, iar ei se roagă în gând.)

Copilul cu acatistierul:

„vezi, sfinte, paguba mea, vezi sărăcia și ticăloșia mea; vezi bubele și rănile trupului și sufletului meu. [...] Minunile și ajutorul tău m-au făcut și pe mine ticălosul și scârbitul, ca să alerg la ajutorul tău. Am auzit de neguțătorul acela din pământul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugăciuni, nu numai că ai vădit pe ucigașul său și l-ai scos din paguba lui dându-i îndărăt punga cu galbeni; dar, o! minune, că și din mort și tăiat în bucăți, tu l-ai vindecat și l-ai făcut sănătos. Asemenea și lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur ținut în mâini, fiindcă îl făgăduise bisericii tale. Tot așa și femeia Sofia, care venea spre închinare în sfânt locașul tău, nu numai că a fost izbăvită de ostașul acela ce o silea spre păcat, dar și pe ostaș, după cuviință l-ai certat. La fel și șchiopul care venea la sfântă biserica ta spre închinare, cu rugăciune îndată l-ai tămăduit. Asemenea și femeii celei mute, i-ai deschis graiul și vorbea curat. De asemenea atunci când evreul dăduse prietenului său creștin o pungă cu glabeni, pe care creștinul tăgăduia că a primit-o, jurând pentru aceasta chiar în biserica ta, tu nu numai că ai izbăvit pe creștin de jurământ, dar și evreul, văzând minunea ta, a crezut întru tine și a venit la credința creștină. Aceste minuni ale tale, sfinte, m-au făcut și pe mine a crede că la orice facere de bine ești gata ajutător și grabnic folositor și minunat. De aceea încredințat sunt că tot cel ce aleargă la tine, cerând cu credință ajutor, nu-l treci cu vederea.“

Toți: Amin.

(Copilul 1, 2 și mama se întorc pe canapea.)

(În cameră apare tatăl copilului. Copiii aleargă la el și îl iau în brațe.)

Copiii: Tată!

Tata: Hai la tata!

Mama (apropiindu-se): Te-ai întors? Sfântul rugăciunile ne-a ascultat. Unde-ai fost plecat atâta amar de vreme? Ai uitat de casa ta?

Tatăl (depărtându-se un pas de ei): Vițelul cel îngrășat nu-i, reproșuri sunt. Ia să puneți o masă bogată că mi-am adus prietenul cu mine!

Mama: Fără animale am rămas.

Tata: O să mă ocup eu de toate. O să avem alte animale.

(Copiii pleacă din cameră.)

Tatăl: Prietene! Vino în casa mea!

Prietenul tatălui (Se adresează familiei.): Bine v-am găsit.

Mama: Bine ai venit!

Tata: Poftește pe canapea să te odihnești!

Prietenul tatălui: Mulțumesc!

Mama: Unde ai fost?

Tata (așezând-se pe canapea și el): Nevestele! Dacă știu un lucru, tot lucrul acela îl repetă.

Prietenul tatălui: L-am găsit pe prietenul meu pe drum, nu mai știa cine este, unde locuiește. Probabil a suferit un accident. L-am luat în casa mea. Cum s-a vindecat s-a întors imediat la familia lui.

Mama: Îți mulțumesc, omule a lui Dumnezeu!

Copilul cu acatistierul (revine în cameră): Un om străin împreună cu soția lui e la poarta noastră.

Tatăl: Spune-le să intre!

Copilul cu acatistierul: Poftiți!

Hoțul (Intră în cameră și se pune în genunchi în fața lor, plângând și ștergându-și lacrimile cu o batistă.):

Tatăl (Părăsește canapeaua și încearcă să-l ridice pe omul ce se afla în genunchi.): Ce faci, omule?

Hoțul: Iertare!

Tatăl: Cu ce ai greșit?

Hoțul: O știam pe soția ta singură și am furat vitele din grajdi ca să-mi sporesc averea, dar în loc să mi-o sporesc am început să o pierd cu fiecare zi ce trecea. Mi se îmbolnăveau animalele și mureau, iar un soldat mă mustra noapte de noapte în vis. Inițial s-a îmbolnăvit vaca, vaca mea cea mare și bună de lapte, în timp ce vaca pe care am furat-o înflorea pe zi ce trece. Am chemat medicul veterinar, dar vaca nu și-a revenit. Am sperat clipă de clipă că-și revine, dar într-o dimineață am găsit-o umflată, abia mai respira. În câteva ore a murit. Noaptea s-a îmbolnăvit calul ce-mi era mâna dreaptă în tot lucrul, iar calul ce nu-mi aparținea, înflorea. În trei zile a luat-o și el pe urmele vacii. Acum băiatul meu e bolnav, iar eu am înțeles mesajul soldatului din vis. Viața băitului meu depinde de îndreptarea mea, de corectitudine, de aflarea lucrurilor ascunse. Vă rog să mă iertați!

Copilul cu acatistierul: Era Sfântul Mare Mucenic Mina!

(Apare copilul al doilea.)

Copilul 2: Sfântul Mare Mucenic Mina ne-a auzit rugăciunile!

Mama: Ce bucurie!

Tatăl: Ridică-te! Fii bărbat!

Hoțul: Iertare! Am adus vitele înapoi. Le-am legat la iesle.

Tatăl: Ridică-te! Te-am iertat!

Hoțul (Se ridică): Vă mulțumesc!

Soția hoțului: Sunteți oameni buni, cu frica lui Dumnezeu și noi v-am făcut o mare nedreptate. Vă mulțumim, pentru că ne-ați iertat!

(Apare primul copil.)

Copilul 2: Copilul dumneavoastră e bine! Și-a revenit! E sănătos!

Hoțul și soția lui: (își fac cruce): Îți mulțumim, Doamne!

Mama: Îți mulțumim, Sfinte Mare Mucenice Mina!

(Soția hoțului se îmbrățișează bucuroasă cu mama copiilor.)

Prietenul tatălui (ridicându-se de pe canapea): Până la urmă tot ceea ce este ascuns, Dumnezeu scoate la lumină prin credința celor păgubiți și ajutorul sfinților Lui.

 

(Copiii se iau de mână și se închină publicului.)