Edi(c)torial

Care Zi mondială a libertății presei, ca…

Care Zi mondială a libertății presei, care presă liberă?

Sunt printre puținii jurnaliști din această țară care știe gustul sărat al sfidării autorităților, unul dintre cei care și-a văzut viața prăbușindu-se, sănătatea ruginid pentru… „principiul libertății de exprimare”.
Am câștigat un proces la CEDO pentru așa ceva, am fost...

Continuare

Opiniuni

Avertismentul președintel…

Avertismentul președintelui Academiei Române legat de școala online

Școala online nu poate fi altfel decât temporară, iar aspectul temporar ar trebui relevat mereu, spune președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, care este de părere că a sugera că acest...

Continuare

Un pământ fără flori

Un pământ  fără flori

Azi dimineață pe bulevardul principal al capitalei, se plimba un înger printre oameni.
Voia să cumpere flori, însă acestea stăteau ofilite-n gălețile florăreselor, fără culoare și fără miros. Trecea nevăzut...

Continuare

TRICOLORUL BATJOCORIT

TRICOLORUL BATJOCORIT

Mai este sfânt Tricolorul nostru după ce l-a pupat Dodon?
Mai este acesta sacru, după ce miniștrii, judecătorii, deputații lui Dodon își șterg zilnic mucii și mâinile lor murdare de...

Continuare

Traditii

Obiceiuri pastorale …

Corina Isabella Csiszár

Obiceiuri pastorale din Maramureș


În viața unui popor ocupațiile reflectă condiția esențială din punct de vedere economic. Alături...

Continuare

Orații de nuntă din…

CORINA ISABELLA CSISZÁR

Orații de nuntă  din Oncești

Strigătură la găină

Zî-mi ceteraş, mai cu drag,

Să mă pot culca pă prag.
Că...

Continuare

Miturile și istoria …

Adrian Popovici

Miturile și istoria din spatele doctorilor de ciumă

Acești doctori sunt unele dintre cele mai cunoscute personaje din Europa medievală.
Atunci când ne...

Continuare

Interviu

Interviu cu sculptorul Dr…

Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș

”Sunt prea bătrân pentru a mă mai putea maturiza!” (Ioan Marchiș)

 Interviu cu sculptorul Dr. Ioan Marchiș, realizat în atelierul său din Ocoliș

-Aici, în atelierul tău de la Ocoliș, te-am...

Continuare

Adevărul ascuns 71 de ani…

Adevărul ascuns 71 de ani despre lovitura de stat din 23 August 1944. De ce a oprit Iuliu Maniu de la publicare un interviu istoric acordat de Corneliu Coposu

Marele om politic Corneliu Coposu a acordat pe 20 august 1945 un interviu amplu pentru Associated Press în care a dezvăluit în detaliu culisele acţiunii din 23 August 1944, care...

Continuare

Interviurile regăsite cu …

Interviurile regăsite cu Viorel Marineasa

motto:

„Treaba asta oricum trebuie făcută de cineva//dar pun rămăşag/că nici un redactor nu s-ar încumeta/să publice un text ca ăsta prin reviste/cu atît mai puţin ideologii/cu care odată şi odată...

Continuare

Posta redactiei

Consiliul Județean Maramu…

Consiliul Județean Maramureș finanțează cu 55 mii lei organizarea evenimentului cultural „Întoarcerea cărților în satul românesc”

În ședința ordinară a Consiliului Județean Maramureș din luna iunie, aleșii județeni au aprobat participarea judeţului Maramureş la realizarea evenimentului cultural „Întoarcerea cărților în satul Românesc”, în parteneriat cu comuna Rozavlea.
În cadrul evenimentului, care...

Continuare

Revista „Freamăt” a Cenac…

Revista „Freamăt” a Cenaclului LSR MM apare, ca un metronom, şi în vremuri de pandemie!

În editorialul semnat de poeta Carmena Felicia Băinţan intitulat „Metaforă şi modestie” aflăm idei şi concepţii interesante despre scrisul actual: „ Înainte de a dezvolta subiectul, aş propune o meditare asupra acestor două cuvinte, atât...

Continuare

George R.R. Martin a anun…

George R.R. Martin a anunțat când va lansa partea a şasea din „Cântec de gheaţă şi foc”

George R.R. Martin vrea să lanseze romanul „Winds of Winter” anul viitor, iar un spin-off al serialului „Game of Thrones” este în plină pregătire. Romanele seriei „Cântec de gheaţă şi foc” s-au vândut în peste...

Continuare

Critică literară

Prev Next

Cartea zilelor noastre | Un tandem malefic

Adrian SIMEANU

Cartea zilelor noastre | Un tandem malefic

Djugașvili și Beria. Adică dictatoru` și unealta sa. Criminali cu bună știință. De fel din Georgia. Purtați de soartă pe culmi. Nu doar de putere, ci, îndeosebi, de ticăloșie. De cruzime. Inumanitate. Corupție, carierism, parvenitism. Politicianism feroce. Egolatrie. Minciună. Uneltiri o droaie. Lașitate. Lipsă de scrupule. Patologie, până la urmă. Nefericire, în ultimă instanță, pentru milioane și milioane de oameni nevinovați. Care-au pierit cu voia și din cauza lor decenii la rând...
 Câinoși chiar între ei. Ca și pe la noi, de altfel. Fiindcă nu suportau niciun afront. Nicio părere contrară. Considerându-se cei mai grozavi. Beria gudurându-se și lingușindu-l pe Stalin în permanență. Mistificând c-un tupeu enorm. Inventând dușmani și pericole neîntemeiate. Omorând în dreapta și-n stânga înfiorător. Rude, prieteni, colegi, adversari, inamici. Pentru generalisim, bolșevism și soviete.  Veritabil Himmler comunist. Umblând după demnități și avantaje la care alții nici nu visau. Atât că până la urmă o justiție divină le-a luat piuitul și s-au dus în iad, cuvenit înmiit...

Continuare

Dressing pentru simţuri

Daniel Marian

Dressing pentru simţuri

(Nicolae Vălăreanu Sârbu – „Arome de suflet”, Ed. Armoniei Culturale, 2020)

             Este hotărât mare lucru să ştii a-ţi face viaţa un amplu pastel, unul care să îmbrace dar şi să dezbrace suflete, care să te însoţească la deal şi la vale, care să-ţi înţeleagă şi primăvara şi toamna. Un pastel reprezintă cea mai clară dar şi complexă formă de exprimare în cuvinte, la el nu se stă pictând, ci se umblă, se visează, se trăieşte sau după caz nu se mai trăieşte. Niciodată un pastel nu poate fi obiectiv, pentru că nu e artă fotografică, de fapt nici n-ar avea vreo legătură cu obiectivitatea.
              Nicolae Vălăreanu Sârbu este omul pastelului. El face şi desface forme, contururi,  pentru a ieşi la iveală conţinutul, dar nici vorbă a se gândi la acestea şi la acesta, ci la cum să le şi să îl coloreze frumos, interesant şi adesea nemaivăzut. „Arome-le de suflet” sunt de esenţă tare, nerecomandate acelora care se ştiu cu sufletul nerotund, în colţuri, pe unde încercându-le ar putea să le puşte. Şi preferabil nu încercaţi aşa ceva acasă, ci în spaţii mult mai largi, cum ar fi acelea pe care sunteţi siguri că le ştiţi...

Continuare

Arderea timpului

Daniel Marian

Arderea timpului

(Costel Simedrea – „plecarea din clepsidră”, Ed. Hoffman, 2020)

              Timpului îi expiră perioada de garanţie, se consumă la grad de pericol, e tot mai netimp, i-a venit vremea să se ducă la culcare. Posibil să fie şi incinerat, dacă se va dovedi în cele din urmă suficient de toxic. Mai departe, probabil că se va mai naşte un alt timp, sau ăsta a fost tot, s-a terminat rezervele de timp şi va fi tare trist pe lume – care lume?...
               Atmosfera creată de Costel Simedrea în „plecarea din clepsidră” este una de final existenţial, ne găsim acolo unde nimicul începe să umble cu paşi din ce în ce mai grei, ca şi cum ar lua în stăpânire universul. Interesant e cum se petrece acest apocaliptic într-o muzicalitate aparte, proprie poetului: „Nisipul s-a scurs tot în mare,/ Clepsidra e-n doliu acum/ Învaţă cum e să măsoare,/ Timp de uitare, postum./ Azi plaja-i totuna cu marea,/ Imens necuprins de nisip,/ Iar marea stăpână-i uitarea!// Uitarea... ce trist arhetip!” (Marea de nisip). Ideea este apoi  reluată într-un (de)canto mai larg: „Purtăm o clepsidră în noi, fiecare,/ Ca pe un bagaj care ne-a fost menit,/ Şi curge din ea nisipul...

Continuare

Cartea zilelor noastre | Patru nume cu renume

Adrian SIMEANU

Cartea zilelor noastre | Patru nume cu renume

 Yes, Queen, Toto, Sting. Două supertrupe de prin Albion, un solist asemeni și-un grup de calibru nord-american. A postat despre toți consecvent, competent colegu` Sorin Călin. A scotocit, povestit, explicat și comparat îndelung și avizat despre ce-au creat și lăsat pân-acu niște ani. Înnebunit chibzuit după pop, rock  jazz și simfonic de soi cum nu-s mulți pe la noi. Cunoscător avansat clar documentat, în teoria, tehnologia de gen. Căutător îndârjit de nume și date despre discografii, concerte și interpreți, tehnicieni, studiouri, producători. Încercând, izbutind a etala nimerit virtuțile de neclintit ale unor creații de vârf în domeniu. Ce au adunat, la-nregistrare și prezentare, instrumentiști, vocaliști care mai de care. Unii, răposați între timp, alții, activi încă în varii formule pe diverse scene. Sorin reușind astfel să dea informații utile celor curioși, loiali, serioși. Iubitorilor de rock, în mod special. E o midienciclopedie în muzica asta și-i socot efortu` de apreciat, neîndoielnic de lăudat. Meritoriu cert pentru pentru urbea sa, Râmnicu Sărat. Ce se mândrește, de pildă, cu Vali Sterian și Flori Cristoforeanu, etern îndreptățit...

Continuare

La o plimbare prin grădina cu memorii

Daniel Marian

La o plimbare prin grădina cu memorii

(Camelia Monica Cornea – „Contemplând paşii prin viaţă”, Ed. Stef, 2019)

              Poezia este mai întâi despre identitate şi abia apoi despre viaţă şi percepţia asupra vieţii, acesta fiind un aspect care traversează spaţii literare tangente timpului nostru. Cererea de identitate este inimaginabil de mare în comparaţie cu oferta (chiar dacă aceasta ar suna oarecum la marginea logicii!), tentaţia locurilor comune se face simţită chiar şi în rândul celor mai grăitoare voci lirice. Iar ţintirea acestui argument existenţial care să determine şi să rostuiască în plan uman, presupune energii puternice, la rândul lor îndrăzneţ şi (re)confortant (re)generative.
              În spiritul acestui optativ, o  rezonanţă în plină formare, dublată de o motivaţie conştientă, întâlnim la Camelia Monica Cornea, odată cu ieşirea ei editorială în lume, prin „Contemplând paşii prin viaţă”. Din start, sub semnul titlului, ne punem problema unei recuperări din punct de vedere al vieţii trăite, ori ca alternativă, ar putea fi vorba de repetabile dedublări în consonanţă cu starea emoţională evolutivă. De aici şi necesitatea unui ’stoc’ de paralelisme care prin constructivă concurenţă să ofere o bună rezultantă. 

Continuare

Promenada interioară

Daniel Marian

Promenada interioară

(Mihaela Meravei – „Colivia de sticlă”, Ed. Ex Ponto, 2020)

               Anotimpuri sălbatice, închise înăuntru a ceva indefinit. Devreme şi târziu, într-o alcătuire demnă de ziua de mâine care tocmai ce a fost ieri. Se întorc privirile piezişe ca venite de la război, când de fapt petrecură o pace adâncă. Ar putea fi lucruri definitive sau numai un gest de cremene şi am(n)ar. Se lucrează la o nelinişte de soi, care să îmbrace mai apoi în linişte până şi ceea ce n-a fost făcut pe lume şi nu va fi niciodată. Apocalipsa de carton a unora se revarsă peste ce am mai avea noi din străfulgerări.
               Poemele Mihaelei Miravei ating un apogeu personal, de la cunoaşterea trăirilor încoace spre o paroxistică netrăire, are loc o grea echilibristică pe muchia unui timp ce nu ar fi trebuit inventat înspre nefolosul nimănui.  „Colivia de sticlă” fiind o rupere de nori ce inundă dureros şi tandru în acelaşi timp. Disperarea a fost ţinută ca leul în cuşcă şi acum devine cel mai grozav animal de companie care zburdă fără frâu. E primăvară înaltă şi e toamnă adâncă, ziua şi noaptea îşi împart bucate la un colţ de masă ce a...

Continuare

Surprizele unui plus de memorie

Daniel Marian

Surprizele unui plus de memorie

(Maria Niţu – „În sertarul umbrei”, Ed. Semne, 2020)

              Dimensionarea fiinţei după nefiinţa însoţitoare, şi nu invers aşa cum ne-ar fi venit a crede. De la naştere până la moarte, pentru că înainte şi după aceea avem şi golul de nefiinţă. Deşi nefiinţa ar mai putea trăi, sau poate că trăieşte chiar, dar nu ne spune. Cum să ne spună, de când ştie să vorbească nefiinţa?
              Pentru Maria Niţu, nefiinţa are magie, are mister. Şi are un rost indiscutabil, care trebuie conştientizat şi povestit. Cu consideraţie şi cu ardoare, despre nefiinţa-umbra poetei. Despre ascunzişul fiinţei în secretizarea nefiinţei-umbrei.
              „În sertarul umbrei”, aşadar. Un fel de grădină a minţii mai trează decât s-ar crede, şi care cunoaşte forme şi contururi nebănuite chiar dacă prin renunţarea la substanţă. Într-un mod ludic cu inedite apeluri la raţiune, marcat de o autoironie vastă, cu accente obligatorii de sensibilitate înaltă şi adâncă.

Continuare

 

Poezie

Prev Next

Poezii de Petronela Apopei

Petronela Apopei

Poezii de Petronela Apopei

Lacrimă

Prima lacrimă a căpătat un nume
În durerea amintirii din vreme
Oare câte lacrimi, târziu îmi vor spune
Că iubirea din noi încă geme?


Într-o lume nefastă, am iubit ca un drac,
Într-a ei nebunie m-am scăldat vinovată,
Dacă timpul nu iartă, dacă micul tic-tac
Mă ascultă-n tăcere, scăldându-mă toată

Continuare

Poezii de Elena Coca Mahalu

Elena Coca Mahalu

Poezii de Elena Coca Mahalu

În acorduri fine

În acorduri fine
De-august grăbit,
Un ,,rămas cu bine"
Razele trimit.
       Parcă se grăbesc
       Florile să treacă,
       Trist, se ofilesc,
       Chiar și păsări pleacă...
Se coc roade-n fugă
Timpu'- i tot mai scurt,

Continuare

Poezii de Petronela Apopei

Petronela Apopei

Poezii de Petronela Apopei

Au gust cu tine

tic-tac-ul se îndrepta
spre linia de demarcație a jumătății de pâine
trei prăjituri tronau la umbra unei
lumânări parfumate
mângâiai ustensile din bucătărie
prinzându-mi sufletul în palme
îți spălăm picioarele cu mâini înflorite
în lumina unui Crai Nou agățat inert
de-un colț de cer
prevestindu-ne în taină

Continuare

Poezii de Elena Coca Mahalu

Elena Coca Mahalu

Poezii de Elena Coca Mahalu

           Ce e săracul?

Ce e săracul? Monedă de schimb
Pentru bogații lumii, nemiloși,
Ce n-au în suflet al iubirii nimb
Atunci când fac negoțul, ticăloși.
         Avuții calcă-adesea pe cadavre
         Au grijă doar de buzunarul lor,
         Fac pentru asta sute de manevre
         Și nu țin cont de viața slugilor.

Continuare

Poezii de Ioana Cîrneanu

Ioana Cîrneanu

Poezii de Ioana Cîrneanu

DEFINIȚIA ARMONIEI

Când celulele tale devin bizare între ele
nimic din tine nu cunoaște pe nimeni
o muțenie bolnavă se așează pe suflet
și trăiești ca o amorțire
te privești pe tine ca de departe
și totul țipă-n tine nepotrivire
ca o ironie despre armonia ce-o purtai cândva,
și toate sentimentele din tine
sunt prinse ca fluturii într-un insectar,
ca o ironie despre iubirea
care poate fi  înghețată doar cu moartea....

Continuare

 

Proză

Prev Next

Iubir 2

Regis Roman

Iubir 2

- La ce te gândeşti acum?
    - Poftim?
    Întrebarea a fost repetată pe un alt glas, nu mai grav cum s-ar fi aşteptat, dimpotrivă, timid.
    - De aş fi sincer aş spune minciuni. Mă gândesc cum să nu mai gândesc! De ce să-i tot judec pe ceilalţi? Poate aşa aş fi liber. Dar aş dezamăgi multe persoane, mai ales pe tine şi nu vreau. Până obţin ce doresc, normal. Apoi n-o să-mi mai pese nici de tine, deşi n-o să-ţi arăt în mod explicit asta şi chiar o să încerc să te conving că greşeşti. Ştii jocul de-a şoarecele şi pisica. Este pură gândire. Şi mă întreb dacă eşti epilată peste tot sau alte bazaconii. Prin urmare, mai bine nu gândesc.
    Îşi căuta un rost. Adică nu mai primea ajutor social. Ce să facă un tip tânăr şi inadaptat societăţii materne. Adică, un fals minoritar într-o ţară care detesta expaţii. Cam tuciuriu, când era văzut oamenii gândeau sec: ţigan. Nu era, dar pielea asta şi ochii diferite de cele fade şi normale. Însă, avea două calităţi. Limbile şi zâmbetul. Gândirea şi ironia.

Continuare

Iubir

Regis Roman

Iubir

măh. Te iubesc atât de tare că tot mă sparg. Dacă nu îmi răspunzi. Mă împrăştiu ca un fier fără magnet, un soare fără untură degresantă, o dragoste libidinoasă fără gelozie, ştii că ţi-am dăruit totul, întregul, aşa finit cum eram în stare eu să mă ofer, adică între limitele personale şi adecvate sentimentelor desăvârşite pe care le-am avut mereu în inima mea plină de apă şi metale, sângele meu albastru se face, nu sunt monarh, dar ia lasă-l la soare câteva minute şi o să observi regalitatea îndrăgostirii mele de tine. Regeşte. N-o vezi? Spui. În realitate n-ai chef s-o recunoşti, dar eu tot te iubesc ca un nătâng şi mă preling peste pământ, no, nu-ţi place ţărâna că are şi bălegar, bine, mă aşez aşa tiptil peste poiana plină de iarbă nepişată, adică plină doar de roua frigului nopţii şi al stelelor păgâne şi reci. Este mai bună ultima imagine? Te cred. Cum să nu. Fac orice ca să-mi înţelegi sentimentele preacuvioase şi elaborate la adresa ta, chiar te declam o sfântă! Şi nu mai fac comentarii în legătură cu anumite decăderi îngereşti. Aş fi penibil. Ioi. Ce-mi place de tine...
    Ea. Mergea prin centrul oraşului abătută. Avea o senzaţie de despărţire imanentă. Adică nu erau chiar separaţi, dar parcă se distanţase.

Continuare

Mehmet Deliù

Tudor Cicu

Mehmet Deliù

În satul meu dobrogean, Azaplar, taica-moşu, cum îi spuneam eu bunicului când eram copil, povestea odată că a visat cum se văzuse dintr-odată singur pe pământ. Nici ţipenie de suflare în jur. Oriunde alerga, nu dădea de nimeni. Trezindu-se el atunci, s-a ales cu o spaimă teribilă. Spune undeva Balzac, că spaima e un sentiment care te îmbolnăveşte pe jumătate. Unuia, care-mi pricinuise şi mie pe vremea copilăriei o astfel de spaimă, noi copiii îi spuneam: Mehmet Deliù. Nu-l chema așa, dar unui nebun ori smintit tătarii îi spuneau, în sat la noi, „deli”. Dacă acel om n-ar fi existat, poate copilăria mea, privitor cu ochii de acum, nu ar fi avut şi partea cealaltă a monedei, numită „preţuirea fericirii”. Se spunea despre el că în vremea tinereţii fusese o adevărată maşină a terorii pentru cei ce îndrăzneau a-şi cere dreptatea la stăpânire ori căutau să ridice cumva crucea adevărului. Și ca să nu-i dea prin cap cuiva să intre peste primarul de atunci, fusese pus paznic peste primărie și înfipt bine tătarul, la intrarea în clădire. Dar cum aţa vieţii nu-i nesfârşită, trecuse şi peste el anii şi, dat afară de la „stăpânire”, obişnuit de a juca rolul nebunului, devenise el însuşi marele nebun. Bufonul de odinioară îşi juca acum pe arena vieţii tragicul rol.

Continuare

Săptămâna de dinaintea suspendării (sau) O zi din viaţa lui Vodă Hrisant Hrisoscelu

Tudor Cicu

Săptămâna de dinaintea suspendării (sau) O zi din viaţa lui Vodă Hrisant Hrisoscelu

                   - istorii vechi în pamflet -                 
                                               
       În prima parte a zilei Judecăţii, poporul a aşteptat cu sufletul la gură, să vadă ce mai avea de gând Măria Sa Vodă, în legătură cu promisiunea de a ieşi fără alai, de unul singur, să facă obişnuita baie de mulţime şi, mai apoi, a merge la urne. Numai că boierul, după ce se închinase pe ascuns, voind a scăpa ca dracul de tămâia ce i se pregătea, se închisese în spatele porţilor de la palatul Caragua şi nu mai spusese la nimeni. Era limpede (pentru cei mai mulţi), că boierul lor nu mai era în minţile sale. „Are o troahnă”, spunea cel care mai deschidea porţile şi-şi vâra ochiul să vază dacă nu cumva or fi plecat antenele ce pândeau pe la porţi. Aceştia îl auzeau trântind zăvoarele de fier, plescăind din papuci prin multele odăi ale casei şi, când cerea lămuriri despre cifrele statistice, se înfuria şi îi dădea afară pe beizadele, ameninţând că va aduce oamenii Agiei să-i cerceteze. Un singur gând îi sfredelea creierul ca un burghiu: „Toţi ard mangalele degeaba, iar slugile astea nu-mi spun nemic, de parcă aş fi, deja, mort ori nebun…”. Cuvântul îl speria, avea în el o ameninţare neştiută: oare era cu adevărat nebun, aşa cum ziseseră ăia care-l pusese la popreală? Încerca să-şi odihnească trupul pe-o canapea, aţipea, dar se scula asudat, cu „părul” măciucă, i se părea că în rama uşii apăruse Trimisul de la Înalta Poartă.

Continuare

Un car cu boi pierdut prin nămeţi

Tudor Cicu

Un car cu boi pierdut prin nămeţi

Unchiu' Nicolae, din sătucul unde m-am născut, îmi povestea odată, că, pe când era mai tânăr, împreună cu moşu-său Neagu, pornise într-o iarnă, cu carul cu boi, la iarmaroc la oraş. Şi-au terminat ei treburile pe acolo prin iarmaroc, au băut şi aldămaşul, pentru o vînzare de grâu şi porumb cu străinii aceia şi, după aceea, s-au întors către casă. Au mers ei ce au mers, drumul lung, boii mergeau încet, hăis şi cea, hăis şi cea; când pe la mijlocul drumului, moşu-său zice:
-  Nepoate, ai tu grijă de căruţă şi de boi (începuse să şi ningă), vezi bine de ţine drumul drept, că eu mă simt cam obosit. O să mă învelesc cu dulmanul de lână şi o să aţipesc o ţâră pe fundul carului. Când n-o să mai poţi tu, mă trezeşti şi trec eu la boi.
...Zis şi făcut, continua el istorisirea. Numai că zăpada continua să crească şi să astupe drumul, iar ninsoarea fulgilor de nea albise totul în jur până la orbire. Nu ştiu câte ceasuri să fi trecut, numai ce se pomeneşte unchiu' Nicolae cu moşu-său, că-l zgâlţîia cât putea de tare:

Continuare

 

Teatru

Prev Next

În căutarea luminii

Ana-Cristina Popescu

În căutarea luminii

(Teatru pentru copii)

 

Decorul: O stradă prăfuită

Personajele: Orbul, Tânărul, Bătrâna, Copilul 1, Copilul 2, Femeia tânără care curăţă mere, Omul ameţit de băutură.)

(Un bătrân merge pe drum ajutat de o bătrână. Într-un colţ al străzii o femeia tânără curăţă mere. Doi copii se joacă.)

Continuare

JURNALU’ UNUI ŞOBOLAN FERICIT

Radu Macrinici

JURNALU’   UNUI   ŞOBOLAN   FERICIT

Motto: “Cine are o casă unde să se-ntoarcă, nu va câştiga nici un război.”

Personajele : ŢESĂTORUL, SOLDATUL, SAMI AZA, ANCHETATORUL, FEMEIA, IMACULAŢII                             

La un război de ţesut, făcut din roţi dinţate, arcuri şi resturi metalice, un personaj cu cagulă manevrează

mecanismul, de parcă ar bate la o maşină de scris. Apoi îşi scoate cagula, ca pe o pălărie, şi salută voios.

Continuare

ARCA LUI GIORGIO

Marian Ilea

ARCA LUI GIORGIO

piesă de teatru în două acte cu un epilog

 

Motto: "Ce frumoşi sunt oamenii pe care nu-i cunoaştem... "

                       (Hortensia Papadat Bengescu)


Personajele:

Continuare

 

Eseistică

Prev Next

Sistemul demagogie-necinste-necalificare al politrucianismului nostru postdecembrist

George Petrovai

Sistemul demagogie-necinste-necalificare  al politrucianismului nostru postdecembrist

Indiscutabil că poetul latin Titus Lucretius Carus (pe scurt, Lucrețiu) avea dreptate atunci când, în urmă cu peste două mii de ani, enunța în celebrul lui poem De rerum natura (Despre natura lucrurilor) că Ex nihilo nihil (Din nimic nu apare nimic). Da, căci pentru confortul și comoditatea logicii noastre, infinit inferioară metalogicii divine, este realmente necesar să presupunem că Însuși Atotputernicul n-a creat macrouniversul și microuniversul din nimic, ci din preaplinul dragostei Sale, respectiv din inepuizabila Sa energie.
    Iar acest punct de vedere este în perfectă concordanță cu cele mai recente „adevăruri” ale științei: Nimic nu poate veni în existență de la sine și „Cele mai multe particule elementare, dacă nu cumva chiar toate, pot fi create prin materializarea energiei”! Ultima axiomă îi mulțumește atât de mult pe atei, încât aceștia sunt dispuși să-I recunoscă Mântuitorului „unele vindecări” (doar cele pe care ei le atribuie unei „acțiuni psihosomatice” sau „puterii spiritului asupra materiei”), dar resping cu îndârjire prostească majoritatea miracolelor hristice, considerându-le „pure născociri sau întâmplări fundate pe realități deformate de către tradiție”. Altfel spus, nu poate să fie real ceea ce depășește ridicola putere de înțelegere a „științificilor”, întrucât ei stabilesc nestatornica graniță dintre adevăr și fals, dintre realitate și fantezie...

Continuare

Vacanță în timpul pandemiei sau cum un pantofar se poate descurca și el la munte

Monica Alexandru

Vacanță în timpul pandemiei sau cum un pantofar se poate descurca și el la munte

Planificarea vacanței a devenit pentru majoritatea dintre noi, mai consumatoare de timp decât în alți anii.  Ar fi fost frumos să putem spune că am putea-o petrece online. Cred însă, că este printre puținele lucruri care nu pot fi digitalizate și am simți un gust extrem de „fake” dacă ne-am închipui într-un peisaj de vacanță mirific ce ni se arată într-un video (excludem varianta ochelarilor 3D și tehnologia „Augmented Reality”). Și atunci am avea de ales între: stăm acasă și trăim o “vacanță amintită” sau “riscăm pe viu” o schimbare de latitudine și longitudine.
Dacă ne gândim că “vacantele amintite” sunt printre cele câteva bucurii târzii ale vieții, pe care încă le putem amâna-a cumpăra suveniruri la tinerețe de prin călătorii este ca și cum ți-ai asigura portofoliul de excursii adresat gândurilor la adânci bătrâneți- rămâne a doua opțiune cu schimbare de peisaj și coordonate geografice, într-o continuă fugă de urmăritorul covidaș.
Atunci când spunem „vreau la munte” chiar și pentru un week-end, cei mai mulți din leatul meu (noi care cuceream maturitatea imediat după revoluție) se gândesc la aer curat cu aromă fumegândă de grătar pe malul râului, în apropierea unei cabane animate cu tot ce trebuie, restaurant, terasă și eventual, un târguleț în care să ne mai îmbrâncim puțin la tarabele cu figurine din lemn, lăcuite colorat, ca pe vremea copilăriei.

Continuare

„De profundis”, impresionanta carte a lui Oscar Wilde despre transfigurarea sa

George Petrovai

„De profundis”, impresionanta carte a lui Oscar Wilde despre transfigurarea sa

Ca să putem vorbi de transfigurarea lui Oscar Wilde, așa cum ne-o relatează el însuși – cu senzațională sinceritate – în opusculul De profundis, trebuie să știm cine a fost și ce încercare a vieții lui (era, ne spune André Gide, în Amintiri despre Oscar Wilde, atât de „bogat, mare, frumos, încărcat de fericire și onoruri”, încât strălucea ca zeul Apollo, cu care era asemuit de unii contemporani) l-a determinat să-și renege trecutul efemer-spectaculos, pentru ca, prin mila de care se lasă pătruns, să guste din negrăita duioșie generată de suferința pentru altul, pasul decisiv spre fericirea sui-generis de-a suferi pentru altul.
    Iar transfigurarea sau radicala schimbare de macaz moral a lui O. Wilde se învederează chiar din titlul De profundis, începutul Psalmului 130 (O cântare a treptelor), cu echivalentul românesc „Din fundul adâncului”...
    Despre Oscar Wilde se știe că s-a născut în Dublin pe data de 16 octombrie 1854 (fusese botezat Oscar Fingall O’Flahertie Wills), ca „fiu al unui medic și al unei poete, traducătoare din Lamartine și Dumas-tatăl” (Dan Grigorescu, prefațatorul și autorul Tabelului cronologic la romanul Portretul lui Dorian Gray, tradus în românește de D. Mazilu și apărut la noi în anul 1969 la Editura pentru Literatură din populara BPT – Biblioteca pentru Toți); că în 1864, când Oscar era elev la Portora School, doctorul William Wilde „e condamnat pentru atentat la pudoare”;

Continuare