ÎN DRUM SPRE LUMINĂ CU ANTONIA PITU

Valentin Lupea

          Un nou debut interesant la Editura băimăreană eCREATOR, cazul în speță, tănăra studentă a Facultății de Litere a Universității OVIDIUS din Constanța, Specialitatea Limba şi Literatura Franceză - Limba şi Literatura Italiană, anul al II-lea de studiu, cu cartea dânsei LACRIMĂ DE CÂMP, Editura eCREATOR din Baia Mare, 2024, Colecția DEBUT, o carte de poezie structurată inițial pe trei secțiuni: DRUMUL SPRE LUMINĂ (31 poeme); RĂSCRUCI TEMPORALE (29 poeme) şi AFORISME (140 aforisme).
          La baza formării personalității creatoare a Antoniei Pitu a stat şi stă în continuare o experiență de viață creatoare, încă în devenire, bazată pe studiul aprofundat al literaturii române şi al literaturii universale, experiență academică care i-a trezit şi adâncit pasiunea pentru scris şi analiză literară, şi nu în ultimă instanță, lecturile diverse şi studiile critice din încărcata listă obligatorie a unui student la filologie, pentru fiecare seminar în parte, toate acestea ajutând-o să exploreze noi dimensiuni ale poeziei şi ale creativității, ale limbajului poetic, oferindu-i perspectivele de rigoare asupra artei scrisului.

Antonia Pitu, poeta care explorează temeinic evadările din labirintul sufletului...

Gabriela Dimitriu

Volumul ”Lacrimă de câmp” scris de tânăra Antonia Pitu este tipărit la Editura ECREATOR Baia Mare și face parte din Colecția de Debut.
Antonia Pitu este studentă în anul II, la Facultatea de Litere la Universitatea Ovidius din Constanța, specializarea Limba și Literatura Franceză-Limba și Literatura Italiană.
Studiază în același timp literatura română și universală, iar această experiență literară i-a înfiripat în inimă, dorința de a scrie. Născută în 16.11.2004, Antonia Pitu mărturisește că a iubit poezia de când se știe, iar cartea de față confirmă această dragoste.
”Lacrimă de câmp” este un volum de poezii și aforisme, care invită cititorul la o circumspecție a trăirilor interioare, la dragostea și lumina care izvorăște din noi, la contemplarea naturii și a sentimentelor de iubire care ne ghidează existența.
Poeziile sunt structurate pe două capitole: ”Drumul spre lumină” și ”Răscruci temporale”, iar ultimul capitol (III) al acestei cărți, este dedicat aforismelor (”Aforisme”).
”Drumul spre Lumină” trecând prin ”Călătoria cu spini” și ”Din spini spre lumină”, poposind în casa părintească considerată ”Cuibarul sufletului meu”, ajunge într-o ”Altă dimensiune”, ”Sub scutul iubirii materne”, datorită poemelor prezentate, configurând calea încărcată de versatilitate a poetei asemenea culorilor curcubeului (”Metamorfoza culorilor”), cu...

Catharsis la malul mării

Adriana Crăciun

Antonia Pitu, o tânără poetă, își îmbrățișează trăirile interioare prin versuri încărcate de emoție și sensibilitate. Studentă la Facultatea de Litere din cadrul Universității Ovidius din Constanța, Antonia explorează temele universale ale iubirii, timpului, familiei și naturii în volumul său de poezii, Lacrimă de câmp, apărut în 2024 la Editura eCreator din Baia Mare.
Influențată de experiențele sale academice și personale, poezia devine pentru ea un limbaj al sufletului, un refugiu în care îngerii, animalele și natura prind viață, invitând cititorii să descopere profunzimea și grația ascunsă a lumii ei interioare.
Titlul Lacrimă de câmp sugerează o sensibilitate față de natură și emoțiile trăite în raport cu aceasta.
Lacrima este un simbol al durerii, al melancoliei, dar și al purificării emoționale, în timp ce câmpul reprezintă un spațiu deschis, natural, unde sufletul poate găsi protecție sau poate reflecta asupra vieții.
Împreunarea acestor două elemente reflectă o dualitate: pe de o parte, câmpul vast și natura înconjurătoare oferă liniște și meditație, pe de altă parte, lacrima evocă trăiri intense, fie de pierdere, fie de catharsis.

TOAMNA ÎNSINGURĂRII

Ică Sălișteanu

 Motto: 
                   " Bǎtrâne, iar te amǎgeşti cu vise de iatac                  
                        ţi-aratǎ din splendoare  cadâna doar un crac                     
                    şi-n toi de zaiafet, petrecere destrǎbǎlatǎ ,                      
                    Ianache se desfatǎ ...Costache, altǎdatǎ..."  
Constantin (Ticǎ) Ardeleanu
 
Constantin (Ticǎ) Ardeleanu este omul care respirǎ creaţie literarǎ într-un mod atât de personal încât îşi trǎieşte viaţa  zilnicǎ uimit şi uimind , încercând sǎ-şi "bandajeze" rǎnile rǎmase deschise din adolescenţǎ şi tinereţe când sfǎtuit şi aproape silit sǎ trǎiascǎ numai îndatoriri şi sǎ-şi reprime exuberanţa şi nesǎbuinţa lucrurilor şi faptelor specific vârstei, fapt care ulterior l-a înzestrat cu o sensibilitate sufleteascǎ ,aproape maladiv de poeticǎ ,pe care şi-o înǎbuşǎ cu alte genuri literare, parcǎ speriat de reacţia în lanţ pe care i-ar pricinui-o abandonarea în reverie poeticǎ a stǎrii în care îşi trǎieşte clipe speciale, camuflate în ironii tip fumigenǎ.
Îşi consumǎ destinul ,dar nu ca într-un joc de...

(RE)DESCOPERIRI LIRICE, ALĂTURI DE GHEORGHE IONEL BOBOACĂ, SAU UN TRUBADUR AL ZILELOR NOASTRE

Valentin Lupea

          Între coperțile prezentei cărți, (RE)DESCOPERIRE, Editura eCREATOR, Colecția DEBUT, 2024, volum de versuri care reprezintă debutul domnului Gheorghe Ionel Boboacă în miraculoasa lume a cărților, descoperim şi redescoperim în cele 104 poeme care, deși diversificate par a fi, la prima vedere, faptul că acestea, privite îndeaproape, sunt unificate în aceeaşi mare temă - adorație, iubire, dragoste - , lucru mai rar întălnit într-o carte de debut.
          Se pare că autorul cărții a ştiut încă de la început ce vrea, dovadă fiind contiuarea întru poezie, visare şi reverie, pe tot parcursul cărții.
          Poate nu întâmplător, cartea se deschide cu simbolicul poem OGLINDA, pentru că partenerul în dragoste este asemenea unei oglinzi, iar în oglindă i se relevează eroului liric soluția.
          Într-o relație nu se petrece nimic întâmplător, deoarece ființa pe care eul poetic a atras-o în viața lui, de acum face și va face parte din planul vieții sale. Ceea ce spune sau nu spune, ceea ce gândeşte sau simte şi modul în care se comportă oglindesc acele forțe energetice lăuntrice ale eului poetic care, din momentul de față, îi vor ghida viața în această relație dorită, asumată şi perpetuum trăită.
          Privindu-se-n oglindă, eroul...

Scările imaginației

Ioan Romeo Roşiianu

Beneficiind de o imaginație luxuriantă și fiind înzestrat cu un har demn de toată invidia mai vârstnicilor scriitori, Raul Alexandru Mitruți propune astăzi o carte în care și-a pus întregul suflet, toată emoția și simțirea primilor pași făcuți într-o lume în care oamenii pot face văzut nevăzutul prin simpla racordare continuă la actul inspirativ.
Personajele lui sunt vii, iar dincolo de aparente influențe ale unor lecturi specifice vârstei, Raul aduce-n atenție acțiuni pline de suspans, iar faptul că și-a îmbogățit scrierea cu desene făcute de el relevă complexitatea artistică a acestui tânăr precoce.
Traducerile îi aparțin, de asemenea, imaginea căzută astfel asupra unei personalități atinse de aripa geniului căpătând imediat contur.
În lumina celor spuse Raul Alexandru Mitruți va fi o voce peste care nu se va putea trece în literatura contemporană, naturalețea cu care jonglează cu fapte și planuri argumentând acest lucru.

Poezii de Costel Zăgan

Costel Zăgan

Erezia incertitudinii absolute

Cică asta-i norma cotidiană a poetului
firmamentul
ori după caz stratul cu sârmă ghimpată
de la piept
mugur de fier lângă mugur de fier
steaua cea mai pitică
lângă supernova cea mai sexy
muze ce pendulează brownian
între infinitul mare
și
infinitul de la degetul cel mic
libertate șerpuind iar și iar
în
închisoarea cea de toate zilele a trupului

Poezii de Iulia-Maria Ciherean

Iulia-Maria Ciherean

Eu și tu

Eu nu mai știu de noi
De noi amândoi
De ce am fost și ce puteam fi
Și nu vom mai fi niciodată.

Puteam să fim și soare și mare,
Și lumină și valuri,
Dar, nu mai suntem
Și nu vom mai fi niciodată.

Poezii de Valerian Bedrule

Valerian Bedrule

Ah, ce-i mai pasă timpului de mine

Cum timpului de mine îi mai pasă
a gelozie darnică,-n sfumato,
m-a răsfățat în goana-i c-o grimasă,
din oase, frica mi-a eliberat-o,

m-a rătăcit în cărți cu multe file,
vreo câteva decenii, frământate
cu apoziții, virgule virile,
atât cât ochiul stâng mi se mai zbate;

atât cât ochiul drept, din eleganță,
adaugă-nțelesuri ne-nțelese,
cuvinte oarbe,-ascunse într-o stanță,
mă caută ubicuu, nu-ți pese;

Poezii de Gheorghe Ionel Boboacă

Gheorghe Ionel Boboacă

O zi cu tine

N-avem habar ce mult contează,
Să simți alături sufletul cel drag,
Iar inima tresaltă și mintea creează
Un vis de o zi cu tine -mi pun șirag.

Să fie legământ pe pânza orizontului,
Privirea poartă deschisă către suflet,
Doruri nestinse rămase văzduhului,
Alint și plăcere, o zi, așezate pe șervet.

Am așteptat o viață să pot să-mi spun iubirea,
O zi cu tine-n suflet, de mută vreme aștept,
De s-ar putea aș vrea să-ntreb clepsidra,
Poate să stea cât bate inima în piept.

Fotoliu pentru Esmeralda

Anton Ieșeanu

    „Bătrâne, îmi zicea prietenul meu Toni Slăvean, într-o seară când umblasem la o  damigeană de căpșună, vinul acesta al tău când îl beau îi face numai rău neveste-mii, dar, paradoxal, mie îmi face numai bine. Ce damigeană e asta?   N-am mai văzut până acum!...”     „E italiană, îl lămuresc, am doar două…”  „Ai dracului italienii ăștia, domnule, ce formă poetică au dat damigenei…Când  mă uit la ale  noastre, burduhănoase și strâmbe,  parcă   le văd pe italiencele lor grase și deformate,  dar când mă uit la damigenele lor de forma picăturii  de  ploaie, parcă le văd  pe româncuțele noastre frumoase  ca  forma poeziei, ca și cum natura le-ar făcut pe românce frumoase după același șablon ca damigenele italiene, iar pe italience după același șablon cu damigenele românești. Ei, măcar cu femeile, conchide Toni, cu o ușoară undă de amărăciune, să ne lăudăm  și noi… Prima nevastă a  lui  Toni  a plecat   în Italia  -   „să ia doar o probă de sămânță  de la  italieni …”, glumește adesea el și n-a mai venit.              
Când lui Toni Slăvean i se face chef de discuții și de bancuri, „eliberat de cămașa de  cenzură a actualei”, vine la mine, la boxă, să se delecteze cu un pahar de căpșună, „care dezinhibă până și spiritul cel mai autist!”

Umbrele inimii

Adriana Crăciun

Într-un orășel micuț, ascuns între munți, trăia Mira, o tânără artistă ce își petrecea zilele pictând și nopțile, pierdută în vise despre iubirea perfectă. Deși sufletul ei era plin de lumină, Mira părea să fie atrasă mereu de persoane care o lăsau în întuneric.
Prima dată a fost Andrei, un pianist talentat și inginer, dar cu o inimă neliniștită. Mira era fascinată de melodiile lui melancolice și de felul în care părea să sufere în tăcere. De fiecare dată când el o lăsa singură pentru proiectele lui tehnice sau pentru alte persoane care îi admirau talentul, Mira găsea scuze pentru comportamentul lui. „Este doar rănit,” își spunea ea, confundând durerea lui cu adâncimea unei iubiri neînțelese.
Andrei era rănit din cauza unei copilării marcate de absența tatălui său și de așteptările imposibil de atins ale mamei. Crescut într-un mediu rece, unde doar rezultatele contau, Andrei învățase să-și ascundă emoțiile în spatele pianului și al muncii. Fiecare proiect pe care îl termina sau fiecare melodie pe care o compunea era o încercare de a exprima ce nu reușise niciodată să spună cu voce tare: că se simțea neînțeles și abandonat.

Legenda lui Archel

Raul Alexandru Mitruți

A fost o dată ca niciodată, că de nu ar fi, nu s-ar povesti. Un regat mare, mult mai mare decât oricare altul. Și un palat atât de mare, vai! Mare de ajungea până la cer. Și toți cetățenii care erau în regat erau fericiți. Copiii se jucau, adulții munceau și tot regatul era în armonie.
  Pentru un loc așa de mare și vesel, era evident, trebuia să fie și un conducător bun! Regele Jasper era unul dintre cei mai apreciați regi din lume. Știa să facă pace în tot regatul, dar provocat nu dă lipsă de curaj și putere. Soția lui, regina Catherine este o femeie foarte blândă, cu suflet mare pentru ori și cine. Împreună au domnit acest regat, având grijă să fie toți cetățenii fericiți.
  A existat o singură problemă totuși, aceștia nu au avut niciun moștenitor. Regina nu putea face copii. Au adus vrăjitori de pretutindeni sperând că aceștia vor găsi o cale ca regatul să aibă un prinț. Anii treceau și nici o veste îmbucurătoare. Regele și regina au început să îmbătrânească și odată cu trecerea anilor speranțele erau tot mai slabe. Regina nu mai voia să iasă în mulțime. Se retrase în lumea ei și o tristețe apăsătoare o ținea captivă în palat. Regele deveni din ce în ce mai îngrijorat de soarta ei și nu știa cu ce și cum să o înveselească. În zadar au organizat petreceri, grădina palatului a umplut-o cu flori și cu cele mai frumoase păsări cântătoare.

Frații Twin și Tărâmul Necunoscut

Raul Alexandru Mitruți

Henry visa de când era copil să călătorească în jurul lumii. Acum crescu destul de mare încât să-și împlinească acea dorință efemeră. El își pregăti aproape tot ce crezu că îi va fi de folos, dar când se gândi mai bine, nu putea să plece pur și simplu și să își lase singură sora mai mică. Așa că îi propuse să-l însoțească în această aventură.
  - Dragă Beatrice, eu am să pornesc într-o lungă călătorie. Nu pot să te las singură acasă, așa că aș dori să mă însoțești.
  Ea nu stătu prea mult pe gânduri, și acceptă de îndată. Deși ei nu îi plăcea să plece prea departe de casă, se gândi că tot mai bine este să fie lângă fratele său fiindcă, nu se știe, poate îi va fi de folos.
  În scurt timp, Henry pregăti barca cu tot ce considerau că este necesar și porni la drum în dimineața următoare. Valurile mării luă barca și o dăduse spre necunoscut. Nici unul nu știa încotro se îndreaptă sau ce îi așteaptă pe celălalt mal, sau dacă chiar există vreunul. Zile în șir nu au zărit decât apa întinsă și câțiva pescăruși undeva în zare. Când deodată, marea deveni furioasă, valurile începuse să ridice barca cu putere, cerul se întuneca și o ploaie cruntă se abătu asupra lor, crezând că le-a venit sfârșitul.

Wireless

Adela Iancu

Exterior. Vară. Se crapă de ziuă. Imagine panoramică a unui sat românesc încă în adormire. Ici colo se aprinde câte o luminiţă pe la ferestrele caselor, în timp ce imaginea coboară treptat până în curtea unei gospodării, focalizându-se pe prispa casei.

(atât casa, cât şi vestimentaţia personajelor este tradiţional ţărănească).

ION, ţăran tânăr şi vânjos, tocmai iese din casă la bustul gol. E încă somnoros. La impactul cu răcoarea dimineţii se întinde în pragul uşii, cască zgomotos, apoi se scutură zdravăn. Se îndreaptă spre un lighean aflat pe marginea prispei, ia canceul de apă şi vede că e gol. Strigă scurt:

AL II-LEA ADAM

Dumitru Hurubă

Personaje:
                
                   VOCEA DIVINĂ
                    SCARAOSCHI
                    MAIMUŢA-FEMEIA
                    CORĂBIERUL

Decor. Intrare într-o peşteră. Pe-o lespede de piatră, maimuţa se scarpină cu înverşunare pe burtă gemând de plăcere.

VOCEA DIVINĂ: Ce ai, animalo ?
MAIMUŢA (rânjind veselă): Râie căprească.

NARCIS HYPERIONIC

Petru Ababii

Această lucrare nu are ca scop de a face o analiză critică literară obişnuită a operei  eminesciene, utilizând instrumentele şi metodele caracteristice (clasice) necesare în astfel de cazuri şi nici să valorifice potenţialul argumentelor aduse de  poezia eminesciană în spriginul oportunităţii folosirii lor, dar se ocupă de scoaterea la suprafaţă prin intermediul procedeului descriptiv filosofic al gândirii critice a profunzimii conţinutului ei şi a esenţelor intime ale materiei spirituale, care alcătuiesc (umplu) /anima/ a arhietipului fiinţial al poetului împregnată de substanţa densă a întregii sale opere.

„Din moment ce poetul posedă o cheie, fie şi prin capacitatea sa de iluzionare, are certitudinea posibilului, a absolutului” (M. Cimpoi. Narcis şi Hyperion.-Iaşi,1994,p.10). Care altă posibilitate ar avea un romantic ca să atingă absolutul, dacă nu cu ajutorul acestei chei magice? Oricît de mult ar cunoaşte omul, întotdeauna dincolo de această aventură se mai află loc pentru încă o iluzie. Iată de ce romanticul Eminescu găseşte această unică modalitate de pătrundere în necunoscut, de altfel excelent efectuată cu ajutorul actului său poetic remarcabil.
Profunzimea Universului este atît de infinită, încît numai cu ajutorul imaginaţiei poate fi explorată. Capacitatea gnoseologică a omului este în felul acesta substituită de această posibilitate alternativă de percepere a lucrurilor.

Religia sau nevoia stringentă a omului de Transcendent (3) (Elemente de filosofia religiei)

George PETROVAI

I.Homo religiosus

            Cele spuse despre transcendență și Transcendent ilustrează universalitatea experienței religioase, respectiv nevoia acută de acel Unic, Maxim, Ultim sau Dincolo, care umple și, deopotrivă, dă sens vieții credinciosului și ateului (cazul lui Nietzsche).

            Cât privește realitatea Transcendentului, ea ar trebui să fie la fel de evidentă și indiscutabilă, fie și pentru aceea că „lucrurile de care oamenii au nevoie, există realmente”.

Or, dacă toți oamenii au nevoie de Transcendent, fapt demonstrat mai sus, atunci trebuie să existe undeva Acel ceva fundamental, care să împlinească această trebuință, chiar și atunci când unii dintre ei nu-L găsesc. Și nu-L găsesc pentru că, negându-I din start existența, El nu poate fi găsit de aceia care, încrezători doar în nihilismul lor și al celor de-o seamă cu ei, nici nu-L caută!