„Vis și Împlinire”, jurnalul unei călătorii de suflet

Johnny Ciatloş Deak

„Întregul Pământ este deschis omului înțelept, pentru că patria unui suflet frumos este lumea întreagă.” – (Democrit)

Anul 2025 este un an extrem de prolific pentru scriitoarea  Aurelia Rînjea, care adaugă în vasta sa  panoplie literară, noi cărți de poezie, proză scurtă și note de călătorie, ajungând la impresionanta cifră de 58 de cărți personale de autor, publicate. Activitatea domniei sale nu a trecut neobservată  pe sub radarul literaturii române contemporane, fiind răsplătită cu numeroase  diplome, premii, medalii și  distincții, atât în țară cât și în străinătate.
Noua carte „Vis și Împlinire” a bine-cunoscutei scriitoare Aurelia Rînjea, apărută în România în primele luni ale  anului 2025, se așază firesc în seria cărților de tip jurnal de călătorie ale unei autoare polivalente, care și-a transformat pașii în poveste și călătoriile în meditații lirice asupra vieții și a sensului de a fi. 

Răstignirea iluziilor în „Litanii pentru ultimă uitare”

Liliana Moldovan

    Prin clepsidra sufletului poetului Ioan Romeo Roșianu, cuvintele se strecoară firesc, ca și cum, prin deplasarea lor, în vederea  sedimentării   în rodnic gând poetic,  scriitorul ar încerca să oprească secundele și să  le transforme   într-o simfonie de poeme de o neasemuită sensibilitate și frumusețe. 
Așa cum a procedat și în celelalte volume de versuri din seria „Litaniilor...” , poetul se ia la trântă cu moartea, nu îi neagă existența, ci îi transformă prezența, transpunând-o într-o inconfundabilă realitate lirică. Interesant este faptul că, aici, în originalul său univers literar, creatorul de frumos deține controlul, el este stăpânul cuvintelor și le poate mânui după bunul său plac. 
 Astfel, dacă ființa poetului este amenințată cu dispariția, ființa poeziei este iremediabil atinsă de nemurire. Timpul, nu îi diminuează existența, ci o îmbogățește, dăruind-o cu atributul veșniciei. 
    Cu gândul la momentul tăcerii finale, Ioan Romeo Roșianu, continuă să scrie pagini pe poezie, pe care le cizelează cu nespusă dragoste și grijă, pregătindu-le  pentru întâlnirea cu cititorii de azi, de mâine și din viitor. 

,,Litanii pentru ultimă uitare”, mitologia poetului care arde în interior, din dragoste pentru poezie...

Gabriela Dimitriu

,,Litanii pentru ultimă uitare” este o continuare a volumelor: ,, Litanii pentru sufletul gol” și ,,Litanii pentru inima surdă”, apărute la Editura ECREATOR în cursul 2024, volume la care am atașat referințe critice subliniind capacitatea extraordinară a poetului Ioan Romeo Roșiianu de abordare a frământărilor metafizice care-l însoțesc în fiecare clipă, având o viziune complexă asupra vieții și a morții. 
    ,,Litanii pentru ultimă uitare” a apărut la aceeași editură (condusă de Ioan Romeo Roșiianu), în vara anului 2025 și face parte din Colecția Poesis. 
    Coperta cărții este semnată de mereu inspiratul Florin Dochia și înfățișează în prim plan, imaginea unei femei îmbrăcată într-o rochie portocalie, care-și metamorfozează la final franjurile rochiei, în rădăcinile prelungi, ale unui copac subțire. În spatele femeii gigant, distingem prezența unui bărbat din umbră care scrutează infinitul și cărarea de culoare portocalie, hotărât să calce în picioare calea portocalie. Acesta este însuși poetul aflat în contemplare și meditație, care-și teleportează trăirile interioare la bordul unei corăbii ce-l așteaptă în largul mării. 

Moarte, Iubire și Lumină

Adriana Crăciun

Volumul „Litanii pentru ultimă uitare” al poetului Ioan Romeo Roșiianu, apărut în 2025 la Editura eCreator din Baia Mare, se deschide printr-un titlu cu rezonanță profundă și paradoxală.   
Cuvântul „litanii” trimite la o succesiune de rugăciuni, adesea repetate, invocate către o divinitate sau o forță superioară, în timp ce „ultimă uitare” pare a închide o poartă definitivă spre memorie. În această tensiune dintre chemare și ștergere se așază întreaga poezie a volumului, ca într-o margine fragilă a ființei, unde cuvintele sunt expresii ale dorului, ale suferinței sau ale iubirii şi instrumente ritualice de alchimie sufletească.
Lectura integrală a volumului relevă o densitate impresionantă a temei thanatice. 
Cuvântul „moarte” apare de 99 de ori, iar formele conexe, precum „mor”, „murit”, „murim”, ridică numărul total al referințelor la aproximativ 210. 
Nu e o moarte abstractă; este una viscerală, trăită, amintită, presimțită, proiectată, uneori chiar dorită. 
În paralel, iubirea și familia ei lexicală, dominată de verbul „a iubi”, apare de 133 de ori. 

A treia transcedere a litaniei în arta creației literare

Valentin Lupea

          Natură problematizată fiind, Ioan Romeo Roşiianu, ca om, ca artist creator de literatură, este un interpret profund al vremurilor noastre, atât de tulburi și-atât de nesigure, vremuri care-i provoacă o anumită stare de neliniște, o stare de angoasă, aproape patologică, o stare caracterizată prin neliniște sufletească, prin tulburări și îngrijorare, toate acestea manifestându-se la nivelul liricului domniei sale, la modul filosofico-psihologic al unui existențialism dominant, brut, dar pătrunzător, aspru, dar năucitor de frumos și de cutremurător în același timp. 
          Proieminenta personalitate literară a domului Ioan Romeo Roşiianu îl face cunoscut atât în țară cât și peste hotare, nu numai prin lungul șir al scrierilor Domniei sale, un șir de-a dreptul fabulos (17 volume de poezie; 2 volume de religie, coautor; 1 volum de publicistică; 5 volume de critică literară; 3 volume de cărți traduse, iar în curs de apariție, încă 2 volume, unul de poezie și altul de critică literară, precum și o piesă de teatru), dar și prin semnătura pe care și-a pus-o până acum pe scrierea prefețelor, postfețelor sau referințelor critice la peste 500 cărți, fiind inclus în 11 dicționare și în peste 100 antologii literare, dintre care...

Murind moartea în poezie

Mioara Bahna

Ioan Romeo Roșiianu – cel puțin în ultimele volume publicate – este unul dintre puținii scriitori care aproape că pun semnul egalității între viață și scris, pentru care, altfel spus, viața se identifică în totalitate cu literatura, așa cum este și cazul volumului de față, „Litanii pentru ultimă uitare” (Ecreator, Baia Mare 2025), o lungă confesiune pendulând dramatic între sfâșiere sufletească și resemnare, stări care-i vin din firescul nevindecabilului dor de rădăcini și, cu deosebire, de părinți, de mamă întâi de toate, pe care poetul o divinizează, încât pare să accepte sporirea grabei, mai ales în ce-l privește, a ceea ce Lucian Blaga numea Marea Trecere ca pe o posibilitate de regăsire a fericirii primordiale. „îmi e dor de jalea mea de dus / dar mi-e liniștea pocal de nori / mama mea tu în apus te-ai dus / să m-aștepți la margine de sori”.
Cu luciditate tragică, străbătută totuși nu de puține ori de un sentiment de frustrare, venit din intensitatea cu care se arată semnele limitelor propriei condiții, prin vocea textuală Romeo Roșiianu realizează, de fapt, din perspectiva unui „dor adânc” de propria moarte, un rechizitoriu al existenței, în general, și, totodată, al destinului uman, dar și o...

Poezii de Mihaela CD

Mihaela CD

Ale clipelor cinstiri          

Trandafirul ce mi l-ai dăruit
Poartă amprenta sarutului tău
Şi-n sufleţel îmi şade lustruit
Parfumul tău de adorat flăcău

Catifelat ating genele-n vis 
Pe raze de iubire se strecoară
Imagini din al minţii paradis
Ce le-am trăit intens odinioară

Şi am sorbit secundele din mers
Regăsind comori prin amintiri
Le voi aşterne într-un tandru vers 
Ca s-aduc clipelor dragi cinstiri.

Poezii de Ioana Stroe

Ioana Stroe

Mă iartă...

Să mă ierți stimate domn
Domn al sufletului meu...
Din tăcerea ta odată
Mi-am făcut din plâns ,nesomn...

Și-am pierdut din clipe...multe
Înșirate pe-un obraz...
Cu-ale mele lacrimi calde
Astăzi plâng...dar în zadar...

Duc o rugă către cer
Lacrimile să-mi asculte
Sfinții toți mi-i chem în noapte
Să îmi facă-n vis...o punte.

Poezii de Daria Hristina

Daria Hristina

Rosé

Lângă un pahar de vin
sub un cer senin
se-ascunde dragostea mea.
Pe interior eu ard
dar în zadar
chipul nu ți-l găsesc.

Sub file de lumină,
am gustat cu finețe
din a ta blândețe.
din al tău alint,
și acum mă mint.

Poezii de Marinela Belu-Capșa

Marinela Belu-Capșa

Fii optimist!

Nu toți merită privirea ta,
zâmbetul tău,
liniștea ta.
Trebuie mare atenție la cum îți distribui
prietenia  și bunăvoința.
Uneori dai din tine celor ce nu o merită.
Răuvoitorii îți iau energia,
așa cum ia cucul cuibul altora,
apoi te consideră slab și șantajabil.
Să îmbătrânești este inevitabil,
să rămâi tânăr și bun este o alegere.
Să nu stricăm prezentul
de frica celor răi și egoiști,
îmbătrâniți înainte de vreme!
Să ne bucurăm de viață acum,

Verile care au fost

Elena Dican

…fără să ştim sau să ne pese, Bratia era pentru noi copiii ceea ce era Ozana pentru Nică. În ea, tot aşa de „limpede şi frumos curgătoare”, ne scăldam noi, ceata de copii, în timp ce mamele ne urmăreau discret. Aparent fără să ne dea vreo importanţă, albeau rufele cu maiul, un pic mai sus, pe râu.
     Aşa se spălau rufele pe Bratia. Bătute cu maiul, aprig. Se înmuiau bine în apa râului, se săpuneau zdravăn cu săpun de casă, se aşezau pe o piatră mai mare, un pietroi mai bine-zis, apoi se atingeau fără milă cu maiul când pe-o parte, când pe alta, până ce dispărea orice firicel de murdărie, orice pată. Urma limpezirea lor în apa râului, apa se scotea din ele tot cu maiul care acum îndeplinea funcţia de storcător, se aşezau în albie şi se purcedea spre casă prin crâng şi prin grădini. Nu mi-amintesc ca îndeletnicirea asta să-mi fi trezit o mare curiozitate, Aveam alte preocupări la vârsta aceea şi în momentele acelea. Nu mă îndoiam că ştiau ele, mamele, de ce bietele rufe trebuiau agresate aşa. Bucata de lemn gros, paralelipipedic sau cilindric, cu o coadă ataşată, tot din lemn, făcea probabil ceea ce, peste ani, aveau să facă cele mai performante maşini de spălat.

PÂRGA

Milian Oros

Împreună cu soția urcam dealul spre cimitir, pe lângă casa lui Pârga.Gospodăria era frumoasă.Casa părea nouă, ridicată probabil de fiu-său pe locul celei vechi, pe care mi-o aduceam bine aminte.Și de badea Gusti, Pârga, cum îi ziceau oamenii, îmi aduceam aminte, deși trecuse de mult în lumea celor drepți. În minte, pentru un timp, i-am revăzut chipul așa cum mi-l mai aminteam de pe vremea copilăriei. Probabil că mi se așezase un zâmbet pe față, căci deodată am auzit-o pe soție întrebându-mă:
- Ce s-a întâmplat?... La ce te gândești?

Vara, simfonia luminii și a sufletului dezgolit

Gabriela Dimitriu

Vara este anotimpul care, poate mai mult decât oricare altul, ne aduce aminte că viața trebuie trăită cu poftă și recunoștință. Cu soarele său generos, cu zilele lungi și nopțile parfumate, vara se așază în inima noastră ca o promisiune de libertate, de aventură și de liniște sufletească. Este anotimpul vacanțelor, al reîntâlnirilor cu marea, cu muntele, dar și cu noi înșine.
Natura atinge apogeul vieții în timpul verii. Verdele frunzelor este mai intens ca oricând, florile colorează câmpurile și grădinile, iar aerul e încărcat de miresme care trezesc amintiri și emoții. Soarele, în toată splendoarea lui, încălzește pământul și sufletul. Lumina sa nu doar că alungă umbrele, ci pare că împrăștie și grijile adunate peste an. De aceea, vara este un anotimp al optimismului și al redescoperirii de sine. Vara îmbracă oamenii în transparență. Zâmbetele sunt mai largi, privirile mai. Sub lumina ei, ne descoperim unii pe ceilalți, ne prezentăm fără măști. E ca și cum soarele ne-ar topi armurile și ne-ar lăsa așa, vii, vulnerabili și frumoși. Iubirile de vară nu sunt neapărat veșnice, dar sunt sincere, ca o bătaie de inimă între două furtuni.

La răscruce de drumuri

Boroianu Gabriela Mimi

Mergea apatic, cu jumătăți de pași, încercând parcă să întârzie curgerea imposibilă a timpului, trăgând după el căruciorul cu toamne. Tristețea îi cocoașase sprâncenele încețoşându-i privirea iar tinerețea-i tăiase riduri adânci cu unchiile pe față, când trecutul o smulsese nemilos din brațele lui prea neputincioase spre a o mai putea păstra. Doar bătrânețea ca o amantă credincioasă îi rămăsese alături mergând umăr lângă umăr, numărându-i pașii târşâiți.
 
Călca cu teamă să nu strivească vreo frunză, amintiri rupte din pomul vieții scrise de mâna destinului. Când trecuseră anii? Parcă mai ieri cobora pe-o coajă de copac lunecând peste pârâul de frunze ce șerpuia din buza ogaşului până jos lângă ochiul trist de apă, chiuind...

Pictorul de pancarte | Monodramă în dou…

Marian Ilea

Personaj : Un om între șaizeci și șaptezeci de ani. În mijlocul scenei, stă pe pat în capul oaselor, rezemat de perne. În stânga lui, la doi-trei metri, un  televizor (stins); în dreapta lui, lipită de pat o mică noptieră cu două sticle: una de apă minerală (sau sifon) și una de vin, un pahar și niște șervețele. În spatele lui, în fundul scenei, la înălțime, sunt suspendate două pancarte mari cu două lozinci; pe cea din stânga lui scrie: „Trăiască Tovarășul Nicolae Ceaușescu”, iar pe cea din dreapta lui: „Trăiască Scumpa Noastră Patrie Republica Socialistă România”. Nici un alt decor.

Tetru scurt - comedie în trei acte

Flora Mărgărit Stănescu

ACTUL I

Scena 1

(în biroul familiei Duțescu, d-na Elvira, Bogdan, Sabina,  C-tin, Dinu, se aude o muzică de fundal cântată la pian).

Elvira - Dragul meu, într-o jumătate de oră am și eu nevoie de calculatorul cel mare. Ți-aș fi foarte recunoscătoare Bogdane, dacă ai trece pe laptop-ul tău. Mă supără scrisul mărunt și aș vrea să-mi văd mesajele.

(2)ARTA ESTE O MINCINOASĂ CARE FURĂ EXPERIENȚEI CALITĂȚILE SĂNĂTOASE

Valentin Lupea

          Privită în ansamblu, rezistența morală a creștinismului timpuriu devine eroul celor două obiecții principale opuse de Platon artei în cartea a X-a a STATULUI său. 
          La fel cum Platon afirmase că datorită caracterului lor imaginativ ireal, poezia și pictura se află la trei trepte depărtare de creator și de adevăr, tot aşa și gânditorii creștini au derivat artele disimulante și creatoare de imagini - în special artele teatrului - de la Diavol, "mincinosul dintru început".
          Tertullian scria următoarele: "Autorul adevărului nu iubește falsitatea; tot ceea ce este prefăcut este adulter în ochii Lui. Pe omul care-și contraface glasul, sexul sau vârsta, care face paradă de iubire și ură false, El nu-l va aproba, căci El osândește orice fățărnicie. În legea Sa, El îl înfiereaza ca pe un blestemat pe bărbatul ce ar îmbrăca straie femeiești; și atunci care îi va fi oare judecata aruncată asupra pantomimului anumit instruit ca să joace rolul femeii?"(DE SPECTACULIS, XXIII, ed. LOEB, p. 287).

(1)SPIRITUL MEDIEVAL A DĂRÂMAT OARE ESTETICA?

Valentin Lupea

          "Care a fost soarta esteticii în era creștină timpurie?", se întreabă unul dintre cercetătorii moderni ai istoriei gustului, dându-și tot el răspunsul: "S-au zămislit noi oameni și, asemenea Heraclizilor din vechime, aceștia au întemeiat o nouă cultură. La început, estetica n-a existat pentru ei (...). Comparativ barbarilor, ei nu aveau ce face cu rafinamentele civilizației antice (...). S-au clădit biserici după planul bazilicii, pline până la refuz de sculpturi, fresce și mozaicuri de tip păgân(...). Dar vechea estetică sofisticată dispăruse(...). Doar o mână de sfinți și erudiți răsăriteni mai cultivau spasmodic batrâna estetică fără a contraveni conștiinței lor curate, dar erau cazuri excepționale. Creștinismul rigid al controversei iconoclaste a pus capăt până la urmă și acestor rămășițe estetice întârziate(...). Înseși Evangheliile, prin unica și exclusiva lor menționare a frumuseții arhitecturii, păreau a fi purtătoarele reproșului lui Cristos, reproș simbolic pentru atitudinea și caracterul veacurilor ce aveau să urmeze(...). Creștinismul timpuriu renunța necondiționat la artele frumoase ca atare (...). În fapt, estetica fusese atât de strivită de către presiunea moralei creștine, încât istoria ei era silită să înceapă iarăși cu începutul (...). Inocența documentelor medievale nu este niciodată tulburată de vreun semn de frumusețe formală, conștientă de sine (...).