dg4Bunicul meu,Ion Fărcaş a avut trei copii: George - cel mai mare, la doi ani diferență Onița sau Nițuca(mama mea) şi mezina-Viorica, la diferență de aproximativ 6 ani de Nițuca.
Cei trei au copilărit în vremuri destul de grele, dar care, privite din viitor cu detaşare, au avut un farmec aparte, farmec dat de perioada de pionerat în tehnologie şi de aceea copiii trăiau fascinația fiecărei noi descoperiri.
Onița, mama mea, evocă şi acum cu drag şi nostalgie partea vieții ei cea mai frumoasă, în pofida tuturor greutăților pe care ea şi familia ei le-au avut de trecut.
Copiii Fărcaş, se pare, au fost nişte copii atipici , inteligenți, erau preocupați în a-şi face singuri jocuri şi jucării.
Ajuns la vârsta preadolescenței, Gicuță, împreună cu alți copii din vecini, şi cel mai des este evocat Luțu Brigadirului, asta fiindu-i porecla populară, inventau lucruri fascinante. Şi-au făcut între casele lor "telefon fără fir" şi un fel de sistem morse, prin care comunicau , citeau foarte mult, erau pasionați de fizică, geografie, istorie, cu alte cuvinte, erau copii inventivi şi cu inițiativă.
Astfel, că pe la acea vârstă Gicuță şi-a deschis "cinematograf"! Toți copiii din vecinătate, îi apreciau şi doreau să se joace cu ei, pentru că erau fascinați de ideile lor avangardiste.

dg1E toiul verii. Căldură mare!
Sorin, Cipri şi Bogdan sunt toropiți de căldură şi în lipsă de idei "geniale"care i-ar putea scoate din starea de mare plictis!
Cipri, care are vreo 11 ani, a făcut un duş rece, să se învioreze, şi cum băieții erau singuri acasă, Cipri nu se grăbeşte să se îmbrace. Execută în fața celorlalți doi un fel de ritual, cică, al ploii, un dans ce-i zdruncinau toate încheieturile şi îi bălăngăneau toate părțile moi, ca să mă exprim mai delicat!
-Pune ceva pe tine, că cine ştie cine o să vină şi te găseşte aşa! Nu apucă Sorin să-şi termine fraza, când Eleonora, fata din vecini, trânteşte poarta cu putere, înaintând vertiginos spre camera unde erau băieții. Venea atât de hotărâtă, de parcă făcea parte din armata rusă, care ne-a eliberat de sub "jugul fascist"!!!
Cipri nu mai are timp să-şi tragă ceva pe el, aşa că se aruncă în pat şi trage peste el o plapumă groasă, acoperindu-se în totalitate. Sorin şi Bogdan chicotesc, timp în care Eleonora intră în cameră fără anunț prealabil, fără a saluta, doar izbind uşa de perete, ca un uragan!

dg3Se întâmpla prin anul 1956...Copiii lui Ion Fărcaş se întorceau în acea zi dintr-o excursie, făcută cu şcoala, la Năsăud...erau fericiți, nu aveau prea des ocazia să meargă în excursii.
Veneau pe jos, cântând cântece şcolăreşti, îndemnați de doamna învățătoare Țărmure, o femeie destoinică şi corectă.
-Aşa, copii, fiți veseli, primăvara e frumoasă, iar noi suntem plini de energie!!!
Înaintau încet spre satul lor, Rebrişoara, fără prea multe griji, doar cele ale copilăriei.
-Doamna învățătoare, oare de ce s-a înnegrit cerul, acolo, înspre sat? întrebă un copil din grup şi-i indică doamnei direcția.
-Hmm, pare a fi fum, nu cred să fie de bine...o să aflăm imediat ce intrăm în sat...spuse doamna, cāzând pe gânduri, dar nu voia ca elevii ei să fie cuprinşi de panică.
Grupul a ajuns la intrarea în sat, iar aici pe la toate porțile erau ieşite femei şi vorbeau zgomotos, fiecare emițând păreri.
-Bună ziua, ce s-a întâmplat, le' Măriucă? , se interesează doamna, începând să se îngrijoreze...
-Doamna Țărmure, ard trei case, prima s-a aprins a lui Ion Fărcaş ! Şi uite ce nenorocire cu vântul ăsta!

dg1E iarnă...verii mei Sorin şi Cipri, împreună cu fiul meu Bogdan, se pare că iar au o zi din acelea cu plictiseală "de se scorojesc pereții", ca să-i parafrazez chiar pe cei trei eroi ai narațiunii!
-Hai să jucăm fotbal! exclamă Bogdan.
-Fugi mă, de-aici! Nu vezi ce e afară?! îi răspunde Sorin din poziția de lider al grupării"Cum să faci prostii în neştire".
-Las', măi Sorine, că ne jucăm în casă, se surprinde vorbind Cipri.
Cei trei nu mai stau pe gânduri şi se apucă serios de treabă!
-Ne trebuie o minge mai mică şi mai moale, şi să mutăm masa, fotoliile şi scaunele în camera din față!
Când îşi propuneau ceva, nimic nu li se părea prea greu, depuneau eforturi nemaipomenite, numai să obțină ceea ce şi-au propus.
Astfel din cameră au dispărut obiectele care se pare că îi încurcau, iar spațiul a devenit satisfăcător.

dg2După cum aminteam şi în alte istorioare de-ale mele, bunica, mama bună Raveca Fărcaş, la fel ca şi tata bun Ion Fărcaş, mi-a încântat copilăria cu multe poveşti incitante şi fascinante.
Ceea ce urmează să vă povestesc aici, dragii mei, mama bună susținea că i s-a întâmplat cu adevărat, pe vremea când era nevastă tânără.
Într-o primăvară, în vremea prăşitului, ea împreună cu tata bun aveau de făcut un drum la una din țarinile din afara satului, pentru a îngriji culturile de porumb şi cartofi ce le aveau acolo.
Până la destinație era drum destul de lung, aşa că înhămau frumoşii lor cai la căruță, îşi luau uneltele trebuincioase, apă şi mâncare pentru ei, căci pentru cai se găsea la câmp, şi astfel, urcați în căruță, o porneau în toiul nopții spre destinație, ajutați de lumina unui felinar, lompaş, cum îi ziceau oamenii de pe Valea Someşului.
Drumul ce-l aveau de străbătut era îngust, între două dealuri. De o parte a drumului, între drum şi deal se interpunea un pârâu, a cărui albie era mult mai joasă decât nivelul drumului. Cei doi din căruță puteau foarte bine auzi clipocitul apei şi sunetele pădurii, unele chiar stranii, înfricoşătoare.