alexandra goldstein„La orice trebuie să ai noroc în viaţă, dar mai ales la oameni.”  Ileana Vulpescu

    Sunt oameni care, deși merg pe același drum cu tine, fac parte din lumi diferite. Sunt oameni care, deși fac parte din viața ta nu înseamnă că fac parte din sufletul și din destinul tău! Sunt oameni care aud cuvintele tale, dar nu aud durerile sau bucuriile tale! Sunt oameni care, deși par că te ascultă, nu rezonează cu ceea ce spui! Sunt oameni care te privesc în fiecare zi, dar nu reușesc să vadă cine ești cu adevărat! Sunt oameni care te văd în fiecare zi, dar nu reușesc să te cunoască cu adevărat pentru ceea ce ești și sunt oameni care te vad în fiecare zi și care descoperă în tine, mereu, ceva frumos! Sunt oameni care, deși te iubesc fizic, nu te iubesc cu tot sufletul și cu toată ființa lor și sunt oameni care, deși trăiesc pentru a te iubi total, profund și etern, nu au nici măcar șansa unei strângeri de mână!
   Sunt oameni care te iubesc din tot sufletul, deși vă despart ziduri, oameni, ape sau continente și sunt oameni care, deși nu vă desparte nimic de ei, vă desparte totul! Sunt oameni care te iubesc pentru ceea ce ești și sunt oameni care te iubesc pentru ceea ce poți face pentru ei!

AAS 1     Purtăm în noi numeroase amintiri nedescifrate.
      În 1988, la sfârșitul lui Septembrie, e chemat de Secretarul partidului pe întreprindere în biroul organizației. Acolo lucra și secretara, o femeie sau mai degrabă o fetișcană pistruiată, plăcută la vedere… și la restul! Bănuia că-și găsise combinația parteneriatului ideal deși nu se afișa cu nimeni. Își spunea zâmbind:
-    E credincioasă partidului! 
Dar să lăsăm femeile partidului în pace! Fiecare cu idealul și modelul său indescriptibil!  
     Secretarul de partid, era maistru scos din producție. El îi spunea nea Popa. Nu îi bătea la cap, aveau destule probleme în cadrul serviciului. Știa, vedea, observa care e  situația reală de pe teren și acesta îi spuse:
-    Laure, trebuie neapărat să mergi la Universitatea de partid Gheorghe Gheorghiu, cursuri serale! Am discutat în prealabil cu directorii și ne-am orientat spre tine. Nu trebuie să pleci nicăieri până capitală! Cursurile se fac în orașul nostru, în Constanța! Vin aici profesorii de la București.

cg2Fiecare dintre cei şapte tineri mergea acasă cu familia, evident, cu maşina personală. Lucian mergea alături de părinţii lui, spre locul în care Enka Iulian parcase maşina. Ajunşi în apropierea maşinii, domnul Enka scoase cheile, dar le întinse fiului său:
- Poftim, domnule comandant! Te rog să conduci tu; de acum înainte asta-ţi va fi ocupaţia, de a conduce; desigur, nu maşini...
- Mersi, blondule, spuse Lucian într-un târziu şi luă cheile; îl deranjase remarca tatălui său şi parcă ar fi dorit să-i răspundă altfel, dar se abţinuse.
De ce să înceapă iarăşi o discuţie în contradictoriu cu tatăl său, când doar ce se împăcaseră, deşi, practic, nici nu fuseseră supăraţi. Poate doar i se păruse că tatăl lui, „blondul”, îi vorbise pe un ton uşor ironic, iar dacă ar fi încetat cu amabilităţile, tot el s-ar enerva, Iulian Enka rămânând de obicei calm, nepăsător, sau doar aşa părea.
Lucian ocupă locul şoferului şi le deschise părinţilor săi. Tatăl său se aşeză lângă el, Diana Enka – în spate. Cei doi habar n-aveau că în buzunarele hainei uniformei fiului lor se aflau cheile de la maşina directorului Institutului sau că Lucian avea permisiunea de a utiliza oricând doreşte acea maşină; acum însă, o lăsase în parcare.

AAS 1Agonia se apropia de sfârșit… cu ultimele convulsii, pământul dobrogean rezista coloșilor de metal, ce-i fragmentaseră trupul în două! Era sfârșitul primăverii. La kilometrul 48 se retrăgea ultima draglină… își arunca cu înverșunare cupa și da înapoi pas cu pas, centimetru după centimetru, distrugând rampa, pe unde până atunci aveau asigurat accesul în canal. Interesant cum se prevăzuseră în proiect toate aceste amănunte aparent nesemnificative. Pacea se instalase peste aceste tărâmuri, care niciodată nu fuseseră tulburate atât de brutal de mâna omului.   
     Într-o dimineață a văzut șerpuind magistrala albastră! Albia i se umpluse cu apă din Dunăre. Nu a crezut c-o vede aievea… i s-a umplut inima de bucurie, dar și de tristețe! Peste câteva zile va pleca la noul loc de muncă. Nu, nu era constructor însă constituia veriga cea mai importantă din sistem, fără de care nu se făcea nimic. Era mecanizatorul care scutea munca brută a mii de oameni, și îl încercau același emoții ca pe toți oamenii care-au lucrat împreună ani de zile.    
    Circula printre ei o zicală înțeleaptă…  Canalul s-a terminat dar lucrările continuă! Zâmbea ironic, însă nu-și vedea capul de treburi! Se mutau pe un nou tronson… Poarta Albă – Midia Năvodari, de fapt urmăreau traseul început și abandonat cu zeci ani în urmă.

ganeaO vedeam destul de des de la fereastra mea, când pleca sau se întorcea acasă.
Părea că face parte din categoria acelor femei inaccesibile, care tratează sau mai bine zis, are pentru cei din jur un fel de dispreț intelectual, un soi de blazare care te ținea la distanță, însă pe măsură ce o cunoşteai mai bine, puteai uşor să-ți dai seama că nu e deloc aşa, că atitudinea ei e mai degrabă un fel de prudență în ce priveşte oamenii...
De o eleganță sobră, fără a fi senzuală, atrăgea mereu privirile. Astăzi, pare că nu se grăbeşte. A închis uşa de la intrare, apoi a privit cerul pătat doar de câțiva nori ireal de pufoşi şi deloc amenințători şi s-a îndreptat cu mersul ei princiar în direcția Muzeului de Artă Contemporană.
Era îmbrăcată într-un pantalon lejer de culoarea nisipului, cu un tricou fără mâneci, mulat, şi un trenci mătăsos ce părea mai degrabă un halat, dar care îi conferea eleganța-i consacrată.
Adeline avea o poveste destul de stranie şi dureroasă, peste care se pare că trecea cu dificultate.
În urmă cu zece ani s-a căsătorit cu un conte de undeva , din Anglia, ea neavând sânge nobil, doar o sumă frumuşică de bani, casa în care locuia şi acum şi mai multe bijuterii de valoare, rămase în urma morții neaşteptate a părinților ei, într-un accident.