cg2După intervievarea celor şapte tineri, oficializarea misiunii chiar se putea considera încheiată. Toţi reporterii şi persoanele oficiale invitate plecaseră în jurul orei 21.00, zona rachetodromului fiind mai liberă de abia în jurul orei 21.30. Mai rămăseseră doar cei şapte tineri, părinţii acestora, domnul profesor Manea şi directorul. Plecase chiar şi Adela, cu părinţii ei. Evident, lunganul îşi luase rămas bun de la ei, doar el îi invitase.
Acum, la acea oră, era mai puţină aglomeraţie, iar cei rămaşi se pregăteau şi ei de plecare spre casă. Înainte însă de a se retrage cu toţii, profesorul Manea îi îndemnă pe cei şapte tineri să mai intre puţin în nava lor, pe puntea principală, singuri, părinţii lor rămânând afară, să-i aştepte, iar ei procedară întocmai.
Pentru câteva clipe, Lucian privi spre colega lui, domnişoara psiholog. Tocmai îi promisese şi tatălui ei, domnul Stancu Virgil, că nu va încerca să se apropie prea mult de fiica dânsului, că va păstra între ei doar acea relaţie strictă, de colegialitate. Se întreba de ce oare procedase astfel? Îi promisese acelaşi lucru atât ei, cât şi tatălui ei, când, de fapt, ea era singura domnişoară care reuşise să-i atragă atenţia asupra ei, deşi o mulţime de alte tinere frumoase încercaseră în fel şi chip să-l cucerească. Ea nu încercase deloc, absolut nimic, dar reuşise. Iar el tocmai făcuse o promisiune absurdă! Cum să nu se apropie deloc de ea în toţi cei 13 ani, cât vor fi plecaţi în misiune, când, de fapt, el tocmai asta îşi dorea cel mai mult? Şase buline mici, aurii, străluceau acum pe reverul hainei lui!

FB IMG 1554300598700Ofițerul îl lăsă singur în fața unei tejghele pe care se afla o foaie și un pix. Documentul pe care Cezar îl semnase din prima, fără să se uite interesat asupra lucrurilor pe care le conținea, fu primit cu o oarecare încruntare curioasă din partea femeii de pe partea cealaltă a geamului. Acesta ridică foaia în aer și întoarse prima pagină către Cezar.
– Aici scrie că ești de acord cu faptul că ești încadrat în rândul persoanelor cu dizabilități și incapacitatea de a munci în locuri care necesită un efort fizic și psihic intens. Realizezi că o să mori de foame cu detaliul acesta așezat la dosar?
Cezar clipi molcom și plescăi plictisit.
– Chiar ai impresia că eu cred că o să îmi reconstruiesc viața atunci când ies din ghena asta de gunoi?
Femeia îi aruncă o privire plină de dispreț și ștampilă iute actul, după care îi înmână o copie. Cezar fu escortat de ofițerul de serviciu din acea secțiune a închisorii și avu un oarecare șoc în momentul în care își primi înapoi hainele cu care ajunsese inițial în acel loc. Costumul său părea nou la prima vedere, dar Cezar se înfioră când văzu câteva picături de sânge pe manșeta cămășii. Înghiți în sec de câteva ori și încercă să pară complet neafectat.

AAS 1     Când satul se termina brusc, șoseaua neîntreruptă despărțea distinct vegetația în două. În partea dinspre fluviu o lizieră de sălcii scorburoase începea pădurea stejarilor de luncă, plopilor și frasinilor care aruncau arome sălbatice de ghindă, verdeață și fluviu domolit. Iarba înaltă, grasă și moale urca înspre cetate iar dincolo în zare, Dunărea, scăzută mult, lăsa o insuliță din bolovăniș și nisip să iasă la iveală. Peste șosea cădeau abrupt câteva coaste prăpăstioase și făgașe făcute de ploi. Dealul înalt aflat la limita pădurii, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la întâmplare.
      Scânteia înțelegerii o pătrunse brusc, încălzindu-i excesul de foliculină din pântec. Avea nevoie de el însă bărbatul nu-i dădea atenție, o evita mereu deși îi vedea trupul tremurând nelămurit, ca o clepsidră nesfârșită când își expune singurătatea. Îl urma în toate ideile trăsnite, supunând-o la încercări suplimentare și inutile. Acum alerga după el ațâțată de vâltoarea întrecerii, fericită că îl urmează la câțiva pași vrând să demonstreze fizic că-i egala lui.
      Urcau și aproape îi simții răsuflarea fierbinte în ceafă. O lăsă să se apropie mai mult iar când îl prinse de mână, pricepu că n-o poate refuza la nesfârșit. Își potoli ardoarea fugind mai încet și trăgând-o după el.  
     Hormonii dansau neîntrerupt, testosteronul, transpirația și mai ales dorința își transmutaseră fața. Încetini ritmul… aveau peste zece minute avans față de ceilalți.

cg2Acum deja se cunoştea nu doar componenţa echipajului, ci şi funcţia pe care o avea fiecare dintre cei şapte tineri, membrii ai echipajului.
Ceremonia oficializării misiunii, condusă de directorul Institutului, fusese transmisă în direct la mai multe posturi de televiziune, iar acum nici unul dintre cei şapte nu putea scăpa de intervievare. Normal, în primul rând, cei mai mulţi dintre reporteri se năpustiră spre tânărul numit în funcţia de comandant al misiunii, deci spre Lucian. Băiatul era obişnuit ca asupra lui să se năpustească un grup format din mai multe persoane, cu diferenţa că până atunci persoanele din grup erau doar domnişoare frumoase, nu reporteri de televiziune sau alţi reprezentanţi ai presei, ai mass-mediei. Bineînţeles, doar unul dintre acei reporteri câştigă dreptul de a-l intervieva pe tânărul comandant. Dintr-o simplă coincidenţă sau poate nu, reporterul respectiv era o domnişoară foarte frumoasă. Cu microfonul în mână, ea se prezentă degrabă, fără a uita să menţioneze şi postul de televiziune pe care-l reprezenta. Lucian o salută pe acea domnişoară cu gesturi elegante, zâmbind fermecător; nici nu era nevoie de mai mult, sau poate nici măcar de atât, pentru ca domnişoara să cadă în mrejele lui; o cucerise şi pe ea de partea lui, fără ca el să vrea măcar acest lucru. Foarte emoţionată, începu:
- Stimaţi telespectatori, stăm de vorbă cu un tânăr care în curând va deveni celebru peste tot în lume; el tocmai a fost numit în cadrul ceremoniei pe care aţi urmărit-o, în funcţia de comandant al misiunii. Să-l salutăm şi să încercăm să-l cunoaştem puţin mai bine. Se numeşte, după cum probabil aţi aflat deja, Lucian Enka. Bună seara, domnule comandant!

AAS 1     De fapt, visul canalului începuse din vremuri imemoriale! Acum, în această epocă doar cu puțini ani în urmă, în comunism se scrijeliseră suferințe de neimaginat care-l bântuiau încă din copilărie.
     Cât a lucrat la Canalul mare, zilele i s-au părut lui Laur toate la fel; mohorâte sau senine, viscolite, calme sau cu arșița-n toi, geroase sau friguroase, uneori caniculare, însă monotonia îl mărunțea sufletește și puținele întâmplări ieșite din cotidian îi păreau adevărate sărbători. În spatele cifrelor reci și seci ale raportărilor zilnice se găseau numeroase dezechilibrări nervoase pe care le trăia din plin.
     De la nimic până la sublim e-un pas micuț care te aruncă în abisul susținut de *sustenabilități și ne face mai deschiși, mai flexibili, mai comunicativi, mai constructivi în schimbări radicale.   
     În primul rând trebuiau evacuate utilajele de la cota zero; fiecare șenilat termic sau electric ridica probleme, având tehnologia  proprie de deplasare, însă acum necesitau mutarea urgentă pe noul front, pe noile șantiere și recurgeau la tot felul de improvizații. Cu macaralele turnuri, utilizate la turnarea zidurilor de sprijin era simplu; se demonta macaraua, se foloseau trailere ușoare și la urmă se fragmenta calea de rulare.