salon sase    Era o dimineaţă de toamnă răcoroasă. Cu toate că ceaţa mai persista încă pe ici pe colo, clădirea spitalului de boli nervoase era vizibilă încă de la intrarea în parcul instituţiei.
Unul din pacienţii spitalului era G ce se afla internat de două luni cu o depresie atipică, accentuată de un alcoolism cronic. Pentru că starea lui G s-a mai ameliorat în urma tratamentului medicamentos se putea începe recuperarea lui psihică.    
Doctorul M, ajutat de asistenta medicală B, se ocupă de cazul lui. Decizia pentru ca G să poată fi lăsat din spital îi aparţine lui M, ce poate hotărî, în urma şedinţelor de terapie când anume se poate întâmpla aşa ceva.

Prima şedinţă

Cu paşi hotărâţi M intră în salon. Purta un halat alb, poate puţin prea lung pentru înălţimea lui, iar în mâna stânga ţinea ferm un dosar plic. Ochii îi erau abea vizibili datorită ochelarilor cu lentile fumurii. Cum îl văzu, pacientul se ridică respectuos în şezut.

cg2Deci, pentru tânărul informatician cu ochii albaştri, situaţia participării sale la această misiune spaţială se clarificase, el nemaiîntâmpinând nici un fel de probleme, pentru că nu se confrunta cu împotrivirea îndârjită a părinţilor săi.
Prin urmare, matematicianul porni liniştit maşina albastră a directorului înapoi spre Institut. Afară se înnoptase, dar era tare plăcut. Desigur, Lucian ar fi preferat ca şi pentru el lucrurile să se rezolve cu bine în privinţa neînţelegerii cu părinţii, dar, deocamdată, nu părea a avea această şansă.
Când domnişoara doctor Stela ajunsese acasă, afară nu se înnegurase încă. Ea sosise de la Institut cu un taxi, care oprise drept în faţa blocului ei. După ce coborâse şi plătise şoferului, doctoriţa privi în sus: Apartamentul ei era situat la etajul 13, ceea ce coincidea cu numărul anilor duratei misiunii. Intră în bloc şi trecu pe lângă lifturile de la parter, fără a se opri. Ştia ce o aşteaptă – era nevoită să urce pe scări cele 13 etaje, pentru că, vechea poveste, ca de obicei, liftul blocului era defect. Rareori, în mod surprinzător, mai funcţiona din când în când, însă acum nu era unul dintre acele fericite cazuri. Norocul ei că era tânără şi nu obosea prea mult urcând atâtea scări, dar vai de cei bătrâni sau bolnavi, care stăteau la etajele superioare. Din fericire pentru vecinii ei suferinzi, ea era un medic foarte bun şi nu refuza niciodată să le acorde ajutor în caz de necesitate.

ecreatorDeschide ochii cu un efort. Încă se simte istovit, iar orice mişcare îi contractă muşchii.
Se află pe un pat de spital.
Un cordon lung prin care circulă un lichid incolor este legat la un aparat. Aparatul piuie de câteva ori încet, apoi pare că o ia razna.
Pereţii sunt albi, iar o perfuzie atârnă deasupra capului său. El aude serul cum îi picură în venă. Mâinile îi sunt brăzdate de înţepături de ace. Injecţia intravenoasă încă e lipită de încheietura mâinii lui şi simte o durere ascuţită până în măduva oaselor.
Se zvârcoleşte printre aşternuturi. Sunt ude de transpiraţie. Uşa salonului e întredeschisă şi aude vociferări pe coridor. Ce se întâmplă?
Firele care îl împresoară îl împiedică să se mişte. E ca o legumă. Vede trei pete de sânge pe cămaşa de noapte cu care este îmbrăcat. Pulsul îi creşte deodată la vederea sângelui. Nu suportă să vadă acel lichid. Mirosul de metal îi provoacă ameţeli.

AAS 1Totdeauna mi-au plăcut femeile fără condiţii prealabile. Îmi placi probabil pentru că eşti blondă însă şi pentru că ne asemănăm în esență!
Ştiam demult, mai bine zis pronosticasem întâlnirea noastră din vremuri imemorabile. Aveam presentimentul că îmi va fi destinat să fii poetesă.
Eşti realistă şi-ţi trăieşti suprarealismul din fiecare clipă ştiută şi împlinită în exagerări nemărturisite… cum parfumul mierii de coriandru se adâncește molcom în respirație, și amintirile se transformă în visare permanentă până separă cele două planuri. De fapt, totul se petrece în mintea noastră, hiper-stimulată continuu, iar ție îți place să te joci cu minţile oamenilor. Acum eşti ghicitoare în vise, explică-mi te rog cum combini permanenţele, cum tălmăceşti realităţile şi faci să dispară provocările? 
Aseară, târziu… începusem să visez însă trebuia să încep lecția de masaj fizio-terapeutic. Era zăpuşeală şi nimeni acasă. Mă cuprinsese toropeala. La ora fixată a pătruns în cameră o maseuză. Nu am recunoscut-o în momentul acela, și mi-a spus că mă remarcase în sanatoriu, la tratament. Ştia despre ce e vorba, de situaţia mea, însă a făcut schimb cu terapeutul care venea de obicei.

cg2De cum intră în casă, Lia fu întâmpinată mai întâi de un pisoiaş gri, cu blăniţa moale şi pufoasă, care-i sări în braţe de cum o zări intrând pe uşă, lăsându-se dezmierdat de mângâierile ei pline de tandreţe şi afecţiune. Cu motănelul gri în braţe, Lia intră în camera de zi, unde se aflau părinţii ei, ambii treji. Ea-şi salută părinţii, care se ridicară în picioare, zărind-o; pe ea o aşteptau.
- Cam târzior astăzi, domnişoară, îi reproşă blând domnul Virgil Stancu, care părea a fi îngrijorat de întârzierea fiicei sale.
- Nu foarte târziu, tati, surâse ea, ceea ce-l dezarmă rapid pe tatăl ei; acesta îi răspunse tot printr-un zâmbet, renunţând pe loc la alte reproşuri pe care, probabil le avusese în minte înainte de sosirea fiicei sale.
Părinţii ei o aşteptaseră pe ea, îngrijoraţi de întârziere şi foarte probabil, nerăbdători să afle rezultatul concursului, după încheierea celor cinci testări.
- Am auzit o maşină; ai venit cu taxiul? întrebă, tare curioasă, doamna Valeria Stancu.
- Nu, mami, nu cu taxiul; m-a adus un coleg cu maşina, explică ea.
- Un coleg?! se miră mama ei. Păi, care dintre colegii tăi are o maşină? Nu ştiu nici unul care să aibă.