ti— Partash! Partash!
Satrina începu să-l strige de la mare distanţă, după ce văzu coada şarpelui gigant cum îl plesni pe Partash, aruncându-l cât colo. Până să se apropie de el, văzu şarpele şi nu-şi putea explica dacă pielea lui era din ceea ce credea ea: dintr-un soi de marmură strălucitoare, de o culoare închisă. Când şarpele se deplasa, cădeau din el bucăţi de marmură, dar fără să lase urmă de lipsă. Îl auzea pe Caleb cum o striga — mai mult suna a rugăminte — să încetinească.
Ochii ei nu se putură dezlipi de la trupul lui Partash zăcând pe iarbă. Atunci, văzu că Partash nu era singur.
La doar câţiva metri de el, văzu o siluetă în albastru, reuşind să desluşească faptul că era o femeie. Îi văzu părul lung şi blond şi ţinând ceva în mână; ceva ce începu să strălucească. Dar cine era femeia aia şi ce treabă avea ea cu Partash? Dacă i-a făcut ceva lui Partash, o descompun în milioane de bucăţele.
— Repede, trage-l cât mai departe de şarpe, vorbi femeia cu părul blond. Satrina simţi nevoia să-i spună câteva femeii, dar era mai important să-l salveze pe Partash din raza şarpelui. Intuiţia ei fusese una reală. Niciodată nu păţise aşa ceva. Dar o explicaţie avea. Iubirea ce i-o purta lui Partash, chiar dacă nu şi-o mai arătaseră de multă vreme. Reuşi să-l ascundă, pe cât posibil, pe Partash după un trunchiul gros al unui copac.

stanescuA. Iubiri proscrise. Transformarea

De ce mă strângi atât de tare la pieptul tău probabil fleşcăit? Nu vezi că bâţâim, că ai un Parkinson incipient, că tremuri din toate încheieturile, că suntem bătrâni iar vocea îţi este ezitantă? Ai riduri subţiri întinse pe toată faţa, te-ai creponat, ai slăbit însă ciudat, tare ciudat! Eşti la fel de frumoasă ca atunci!
În ochii tăi blânzi văd marea, văd nesfârşitul. Gura ta, nu-i stafidită în canioane scurte, concentrice şi cosmetice. Memoria îţi este intactă când îmi mângâi trăsăturile şi răsfeţi privirea, oferindu-mi bujorii obrajilor emoţionaţi. Acum, când te înalţi în vârful picioarelor să-mi dai sărutul de bun venit, buzele ţi le simt moi şi fierbinţi pe obrazu-mi împietrit!
Când ne-am cunoscut cu adevărat ţi-am văzut sânii întâia oară! Îţi hrăneai pruncul, nu-i ascundeai de mine! Nici n-aveai cum… erau infiniţi, puternici, inflamaţi ca oceanul spre revărsare, iar invidia mă sfârteca când observam cum sugarul îi strânge înverşunat, îi suge lacom şi-i loveşte nervos să-i curgă mai repede viaţa.

gnAceia dintre voi care in trecut ați citit scurta mea istorioară despre Porcul bețiv, sunteți deja familiarizați cu isprăvile amuzante ale celor trei "Cavaleri ai dezastrelor"- fiul meu Bogdan şi tovarăşii lui , verii mei, Sorin şi Cipri, artizani ai multor întămplări haioase. Când cei trei se întâlneau, micul lor univers înconjurător suferea profunde şi traumatizante "cutremure"!
Cu mulți ani în urmă, când încă internetul nu ne cotropise viețile, iar copiii aveau un vis suprem, acela de a petrece cât mai mult timp pe afară, tatăl meu, un om inventiv şi întreprinzător, îi construise fratelui meu o maşinuță din lemn, extrem de atractivă, cu manetă de schimbarea direcției, iar cum curtea părintească e puțin în pantă, copilul se distra cu ea pe cinste. După ce a crescut, fratele meu a abandonat-o, preluînd-o mai târziu Bogdan.
Într-o vară, cei trei băieți au hotărât să transporte "bolidul" la casa mătuşii mele, mai spre centrul localității, unde băieții erau convinşi că mulți copii vor plesni de invidie văzându-i ce minunăție au! În capul lor, se credeau intr-un Ferrari al jucăriilor!

rezvOchii lui albaştri mă priveau de la depărtare, transmițându-mi fiori de gheaţă pe șira spinării, întrucât el se născuse să sperie şi să nimicească. Mi-am înghițit forțat nodul din gât, enumerând fiecare respirație reținută cu greu. Inima-mi bătea nebunește, iar trupul slab îmi tremura sub privirea sa demonică. Băiatul de acum nu ar putea fi asemănat cu cel care mă protejase în copilărie. Trupul său îmi era străin, acţiunile sale mă derutau şi-mi inspirau repulsie. Repulsie față de persoana care, cândva, obișnuia să îmi ofere zâmbete.
Nenumeroasele tatuaje ieşeau la iveală prin cămașa subţire de un alb imaculat, întinzându-se în culori vii pe pielea fină a gâtului său. Îi vedeam pieptul umplându-se cu aer şi coborând lent, în timp ce ochii săi mă fixau, exact ca pe o ţintă slabă. Ştia că mă poate nimeri chiar şi de la depărtare, întrucât el este puternic, iar eu sunt un nimic într-o mare de oameni importanți. O fricoasă printre luptători. Privindu-l acum, mă întrebam unde a dispărut băiețelul de altădată, acel copil mic şi blând care râdea din orice prostie. Acel copil care îmi jurase prietenie veșnică, care devenise acum un om matur şi necunoscut. Fără a mă gândi la faptele mele, am ridicat mâna în aer, mimând un salut prostesc şi nelalocul lui. Abia când sprâncene i se uniră pe frunte mi-am făcut curajul de a-mi lăsa mâna să cadă, răpusă, pe lângă corp, şi să îmi reproșez mental prostia făcută.

stanescuClipă ce valoroasă ești și cit de puțin te prețuim!

Din clipa aceea pentru cei doi, spirala nesfârșită a timpului o porni din nou de la început și se derulă alene!
S-au trezit examinându-se atent, într-un alt mediu mai prielnic, mai prietenos. Indiferența privirii s-a topit gradual până au ajuns la alt nivel de înțelegere, la sclipirea de care aveau nevoie!
Bărbatul, recunoscu imediat semnificația unei acceptări necondiționate asociată cu îngăduința unui neprevăzut îndemn al simțurilor. A căutat iarăși în ochii ei scânteietori, și a desprins o stare afectivă aglomerată, bizară, ce n-o avusese poate niciodată. O susținu curios, iscoditor, strecurându-și mâna pe la subțioara femeii, când deodată realiză interesul sporit ce-l căpătase pentru persoana ei, depășind sentimentul pustiitor ce-l copleșise acum câteva momente. Simți cum îi presa palma încetișor cu subrațul și înțelese gestul în aceeași măsură ca o eliberare de frustrații. Sutienul, ca protecție ar fi fost inutil. Primise permisiunea tacita să o atingă peste tot, identic cum ar fi necesitatea de a răsufla adânc… poruncă ce-i fusese indusă concomitent în memorie cu îndemnurile:
– Respiră! Atinge-mă! Mângâie-mă! Strânge-mă! Propuneri de nerefuzat.