ovodiu gliguOvidiu Gligu, în volumul de versuri Poemele fericirii (Editura Sfântul Ierarh Nicolae, Brăila, 2018), reamintește cititorilor săi un adevăr arhicunoscut, dar neglijat: fericirea se află lângă noi, în ființele dragi, în locurile ce ne înconjoară, în lucrurile mărunte, și nu altundeva.
    Bunăoară, în bățul ce scrijelește pământul, în prietenii necuvântători („Ne este bine nouă aici Doamne / eu știu că ai lăsat fericirea în lume / pentru fata care este cu bățul în pământ / și pentru câinele care fuge / speriat și bucurors” – Nuielușa de alun) sau în ținuturile dragi („valea Carașului / a fost totdeauna patria / și neamăgirea / mea” – Valea Carașului).
    Dar numai pentru că în fiecare din acestea viețuiește o fărâmă de divinitate („Stăteam pe o treaptă / și auzeam foarte bine / culorile lumii ieșind / din cupa palmelor Tale / spre mine” – Funii de aer).
    Timpul trece pe nesimțite, iar viața omului cunoaște transformări profunde, însă niciodată nu va putea uita copilăria, cea mai fericită vârsă a sa, cu bucuriile și candoarea de netăgăduit, aceasta făcând legătura dintre basm și realitate („Basmul / se stinge încet / odată cu lumânarea / mă fac mai mic / sub dună / tăcerea mă adună / răsucit ca ecoul / celui din urmă / cuvânt” – Basmul serii).

Bele si DanciVasile Bele din Chiuzbaia, scriitor consacrat şi Nelu Danci din Plopiş un „fârtat” şi o descoperire a celui dintâi au început un dialog pe facebook sau pe blogul subsemnatului, care a prins foarte bine la cei care care utilizează asemenea reţele de socializare. Ce au în comun cei doi este dragostea pentru poezia populară, un gen literar tot mai des uitat şi neglijat, pentru catren (amintindu-ne astfel că multe poezii ale Poetului Naţional Eminescu sunt o înşiruire de catrene), pentru tradiţia şi frumuseţea locului în care s-au născut, copilărit, maturizat. Şi mai au ceva în comun, multă, foarte multă energie, motiv pentru care s-au străduit să le ofere cititorilor şi în special adepţilor acestui gen, o surpriză literară, semnată de cei doi, numită „Dialoguri populare lirice”.
 Este un volum de suflet, scris cu inima lor mare, realizat surprinzător de repede, pentru care cuvintele mele din prefaţa cărţii ar fi prea sărace, banale, după ce veţi citi poemul semnat de cei doi coautori „Pentru tine...”, din care totuşi spicuiesc: „Pentru atunci când n-oi mai fi.../Şi prin carte vom grăi.../Pentru tine sat şi grai.../Pentru tine sfinte Rai...” sau „Pentru cei ce m-aţi născut.../Pentru cei ce m-aţi crescut.../Pentru tine mamă, tată...” ori „Pentru tine român, român.../Ce doar pe Dumnezeu îl ai stăpân...”

Veronica BalajCu o denumire specifică și destul de interesantă, romanul „Amiază nevindecată” (Editura „Victor Babeş” din Timişoara, 2018, pagini 311), de Veronica Balaj (scriitoare, poetă, jurnalist, membră a Academiei Româno Americane, pornește de la  o sensibilitate deosebită față de procesele vitale ale omului, simultan întruchipând în mod concret fenomenele esențiale ale vieții umane ce sunt într-o legătură indispensabilă cu existența cotidiană, având în relief aspectul dragostei, al suferinței morale, al fericirii și al dimensiunii afective.
Sub raportul acestor înfățișări se distinge sentimentul uman în relațiile dintre oameni, adică procesul afectiv specific uman ce exprimă atitudinea omului față de realitate, față de cele înconjurătoare, față de a cunoaște și a simți credința și pasiunea intimă legată de cineva printr-o prietenie foarte apropiată, caracteristică unui mediu restrâns.
Pe această atitudine  se spijină conținutul integral al acestui roman cu triplu plan epic.
În contextul acestor descrieri, cunoscutul critic literar Adrian Dinu Rachieru își expune propriile viziuni în prefața acestei lucrări, „Amiază nevindecată” fiind romanul care impresionează nu numai prin structura internă și externă a conținutului, dar și prin calitatea stilistică în a formula acțiunea subiectului.

Florica Bud un secol de vanzarePrintr-o conjunctură nefavorabilă mie, ce m-a ţintuit la pat, am avut parte, la început de an 2012, de lecturi consistente, iar bucuria este şi mai mare când autorii cărţilor citite sunt maramureşeni de-ai mei: Florica Bud, Ioan Dragoş, Nicolae Goja, Vasile Morar, Dragomir Ignat.(...) Am pornit cu o curiozitate şi o nerăbdare specifice copiilor în a asculta poveşti spuse seara de bunici, în a citi „prima creaţie literară” din 2012 a scriitoarei Florica Bud, „Secol de vânzare – pamflete” tipărită la Editura „Maşina de Scris”, Bucureşti.
 Încă de la început observăm autoironia fină, cu care ne-am obişnuit să o găsim în cărţile autoarei maramureşene, ca şi multa poezie din frazele scrise în cele 42 de pamflete ale cărţii.
Personal, nu m-am putut opri din citit, deoarece Florica Bud nu se protejează deloc şi, în numele adevărului, spune tot, cu riscul de a-şi face duşmani mai apropiaţi – vezi reproşurile vizavi de Casa de Cultură a Sindicatelor, de clădirea Primăriei Băii Mari, de şantierul de pe 22 Decembrie, de Someşul poluat, de drumurile judeţene, etc. – sau mai îndepărtaţi, printre  cei prezenţi în paginile volumului, scriitori, vedete, vipuri de tot soiul, dar şi politicieni ce ocupă un scaun în Parlamentul României, precum şi în instituţiile care, prin prestaţia lor, fac rău imaginii ţării.

innomenirea cuvintelor  „Mai ştii când te-am rugat să pleci, dar să-mi laşi amintirile în ordine” scrie Ioan Romeo Roşiianu în poemul „Scrisoare despre dragoste rurală” din volumul „Înnomenirea cuvintelor”, Editura Ceconi, Baia Mare, 2014. Acum revine în Literatura Română Mare, în anul de graţie 2015 cu un nou volum de-a dreptul interesant şi valoros, atât prin formă cât şi prin poemele incluse în el!
       Volumul este o antologie cuprinzând şi texte inedite „Scrisori de dragoste neexpediată”, cel mai nou ciclu şi „stil” ale poetului, poezii citite şi în cadrul şedinţei Cenaclului Scriitorilor Maramureş recent.
 În volumul de debut „Unghi al durerii” apărut la Piatra Neamţ în 1994, în colecţia de poezie a Casei de Editură „Panteon”,poemele sunt de regulă scurte, cu titluri pătrunzătoare, mizând pe impactul unor sintagme sau versuri scurte. Exemplific: „Într-o/ ultimă/ icoană veche/ îngerii îşi plâng veşnicia/ strecurat-n vopsele/ uscate.” ( pag. 16 ) sau „Dăinuie-n mine amintirea cuvintelor spuse.” ( pag. 20 ), ori „la o masă de joc/ a tăcerii/ cumpărând de-un singur bănuţ/ o altă viaţă viitoare.” ( pag. 22 )
      Următorul volum „Naşterea insomniei” apărut la Casa Odeon din Bucureşti, 1996, păstrează stilul din volumul precedent şi s-a bucurat de aprecieri critice consistente dacă amintim doar numele lui Nicolae Prelipceanu, Henri Zalis, Traian T. Coşovei.