Simfonia”La început a fost cuvântul” – spune Cartea Sfântă – și pentru că niciun muritor n-a știu ce-nseamnă ”dor”, Cerul a trimis printre oameni, poeții. Iubirea, curajul zeilor și nebunia muritorilor, acest amestec de plăcere și durere care-a împărțit lumea în infinit și nimic, le-a fost dăruită tot lor, împreună cu dorul, ca har și blestem. Și dacă a iubi înseamnă a muri doar pentru a renaște în celălalt, mereu altfel, din ce în ce mai aproape de propriul suflet, poetul este primul dintre oameni care a pus căpăstru timpului. Și l-a strunit, oferind în schimbul unei clipe de eternitate, cuvinte.
”Dezmiardă-te în profunzimea nopții, / Şi spune-i inimii, de vrei să-ți fiu iubită. / Iar de nu poți, scrie-mi în miez de-apus / Descoperă-mi mulțimea de cuvinte, / Ce vin pe-ascuns, să te alinte, / Când fiecare întrebare-i un răspuns!”

    De-un poet nu te poți apropia decât dacă încerci să-l înțelegi dincolo de poezie, îi aștepți întrebările și-i răspunzi în limba în care el îți vorbește sau dacă, aștepți să se apropie el de tine și asta se-ntâmplă numai când, între două arderi, simte nevoia de-a-și așeza tâmpla în palmele liniștii tale.

Aurelia Oanca si Carmen CocaAurelia Oancă ne aminteşte cât de minunate culori are curcubeul...

Aurelia Oancă ne propune cartea de poeme „Poezia picturii, pictura poeziei”, colecţia Poesis, editura eCreator.Pe autoare o cunosc de ceva timp, fiind o prezenţă constantă la manifestările culturale ale Băii Mari, în primul rând la lansările de carte ale colegilor de la Liga Scriitorilor Români, filiala Maramureş, dar şi ale colegilor epigramişti din Clubul Spinul. A fost de fiecare dată şi la întâlnirile literare ale Cenaclului „Petre Dulfu” din Satulung, sporind asfel importanţa şi valoare şedinţelor cenaclului sătesc. Îmi amintesc cu plăcere că şi-a prezentat două cărţi pentru copii la Şcoala Gimnazială din Mireşu Mare şi Lucăceşti. Este vorba de „Săniuţa fermecată”, Editura Eurotip 2012 şi „Două fete şi două zîne ...Miruna”, Editura Eurotip 2014.
Interesant este faptul că scriitoarea Aurelia Oancă, absolventă a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare şi a Şcolii Postliceale Tehnice Financiare, a funcţionat pe postul de contabilă la SC Phoenix, dar pentru Domnia sa prima şi ultima iubire o reprezintă beletristica, adică literatura pentru adulţi şi copii şi artele plastice.

Daniel Marian Calaretul Coperta Cu text 1Daniel Marian, în volumul călăreţul din zorii unei iubiri amânate se dovedeşte un postmodernist pur sânge datorită luării în răspăr a temelor abordate. Prima exemplificare distruge mitul lui Noe: ” acum că s-au dus ploile/ şi noe n-are nici o treabă/ bea liniştit la cârciumă/ încă un potop” (aici e locul cu tine).
Dar cea mai puternică amprentă postmodernistă poetul o lasă în viziunea unui rai cârciumă: „paradisul era o crâşmă de la ţară/ unde muştele se scobeau în nas/ băutura picura din tavan/ mahorca se fuma din pereţi/ visele în pielea goală/ ţopăiau în draci pe mese” (se trăia în vecinătatea vieţii).
Dumnezeu este un deus otiosus care s-a dus să doarmă puţin: „sau n-aţi auzit cum Dumnezeu/ a fost prins dormind/ la facerea lumii/ de aceea atâtea apocalipse/ şi nici una teafără(...)/ şi mai grav Doamne/ hai să vezi ce ai făcut!/ la jumătate de normă” (minciuna).
În această situaţie, poetul se revoltă împotriva condiţiei sale de om muritor:

Petrut Parvescu(Petruţ Pârvescu – „Păcala Făgeţelului”, 2019)

          Ceea ce se întâmplă de regulă pe coordonate mai greu de lămurit, cu trecerea de fusuri orare apărute din senin, se poate face dintr-o bucată de loc şi de timp, aici şi acum. Locul şi timpul pentru a dispărea animozităţile dintre punctele cardinale şi dintre limbile de ceas grăbite să se provoace inutil. Cum ar fi să (de)scrii fenomenul numit viaţă din punct fix, cum ai concentra şi transpune convex până la purificarea imaginii de ansamblu.
             Aceasta este arderea ideatică necesară şi care se impune fără rezerva întoarcerii în eventualitate/probabilitate. „Păcala Făgeţelului” reprezintă provocarea maximă, proclamarea unei autonomii categorice fără de voia stăpânirilor derizorii. Vrei eclipsă – este, ozn-uri – ia de aici, în timp ce eu, poetul „...mă uit/ văd şi aud prin peretele zilei//din păcala făgeţelului/ toate satele acestui neam sunt la fel/ lucruri şi fiinţe asemănătoare arhivelor/ mai mult semne şi noduri aruncate acolo pe răboj/ cu ţărani dobitoace morminte blide şi acte/ TOATE de-a valma au luat-o de o vreme la vale..” (uliţa nimănui).
             Monografia unei epoci pârguite, aidoma întregii istorii, poate călări până şi o singură silabă şi e de ajuns pentru a fi întreagă. Se naşte acea aromă îmbietoare-îmbătătoare rezultată de pe urma unei infuzii mature. Aerul obişnuit pentru o erupţie iminentă este propice şi inconfundabil şi suficient pentru a fi întreg.

posa1 (Eugen Posa – „Mă cheamă pământul, doamnă”, Ed. Amanda Edit, 2019)

             Fascinaţia romanului biografic este rezultatul arderilor la valori înalte şi nu va putea fi înlocuită prin niciun alt gen literar. De multe ori, biograficul a făcut istorie, reconstituirea unor epoci sau măcar a unor particularităţi ale acestora găsind aici suficientă materie primă şi suflu autentic. La Eugen Posa, care face un maraton cu obstacole concluzionând pe trei sute de pagini viaţa trăită pe un fir subţire aflat în bătaia vântului, cota de interes este una înaltă, determinată de un realism tulburător.
             „Mă cheamă pământul, doamnă” constituie expresia exerciţiului memorialistic necesar în sine şi cu atât mai mult într-o lume pretenţioasă şi îmbuibată căreia nu-i mai convine nimic, uitând să trăiască pentru că efectiv confundă frumuseţea trăirii cu beneficiile acesteia. Aici se găseşte frumuseţea trăirii nu pe un plan plantat cu roze, ci cu spinii lor!
             Urmărim un parcurs sensibil, pornit dintr-un halou ce încă nu a captat culori, trecând în cenuşiu, continuat în nuanţe de gri şi lăsându-se cu greu convins să încerce timid câte-un galben spre a avea curajul să se arunce până la verde, iar urcatul la albastru fiind cel mult posibil, nu neapărat previzibil; unde e roşul aici? exact în firul subţire aflat în bătaia vântului.