ecreator Împreună cu informatică și medicină. La nivel de Nobel. Adică, știință, tehnologie de vârf. Geniu și altruism. Intuiție, vrednicie de top. Da` și răutate până peste poate. Fanatism și crimă. În numele credinței. Structuri oculte și dogme. Mesianism maladiv. Lipsă de orizont defectuoasă. Limitată, păguboasă. Sau, sintetizând, involuție și evoluție, în dispută...
 Evident, fantezie, realitate. Inspirație, documentare, din plin. Adrenalină, acțiune, cursivitate. Imaginație, culoare, echilibru-n relatare. Ușurință-n scriitură, niciun pic de umplutură. Un roman de aventură din cele de soi. Deși un debut, succes nesperat, deloc efemer...
 Plăsmuit chiar pentru noi și veacul acest`. Michael Cordy, autor. Un englez născut în Ghana. Și umblat bogat prin lume. Care a anticipat și a valorificat, cu rezultat adecvat. A chibzuit, rostuit o narațiune cu tâlc, întrebări și perspective. Nelipsind accentele etice și anticiparea. Căci am vrea leac pentru cancer. Însă ce-o să facem dacă maladia dispare? Ne va mai ține pământu` pe toți? Apa, hrana și oxigenu` ne-or mai ajunge după nevoi?

IRR PaiucVolumul de poezii ” Prizonierii cuvântului”, ne prezintă doi nonconformiști ai poeziei. Este vorba de Ioan Romeo Roșiianu și Iustinian George Paiuc.
Până aici nimic nefiresc. Un timp, o dată, un consens care s-a materializat frumos. Nimic nu este întâmplător. Dar... de aici începe să se manifeste esențialul. Chiar dacă quintesența este reprezentată de acel strigăt care cere și înfierează, modul de transpunere este diferit.
Dacă Ioan Romeo Roșiianu dialoghează cu divinitatea și expune într-un mod plastic unduirile Vieții și Morții, Iustinian George Paiuc are tendința de a protesta vehement printr-o trivialitate frumoasă ce șochează prin acuratețea ei.
De aici și nevoia de a analiza separat fiecare poet  Nu facem critică doar din nevoia de a ne exprima, o facem din dorința de a arăta cititorului avizat un alt fel de a privi nuanțele subtile ce pot scăpa la un moment dat.

dinaEste neîndoielnic că apariția unui nou volum de versuri reprezintă o sărbătoare a spiritului pentru un cititor de poezie. Lectura unui asemenea volum devine o trăire afectivă unică, unicitatea ei manifestându-se și acum, ca dintotdeauna, fiindcă sentimentul, născut în mod firesc, unește bătăile a două inimi animate de fiorul estetic, autorul și lectorul realizând un tandem complementar, primul oferind, iar al doilea receptând intensitatea simțămintelor, profunzimea trăirilor sufletești, semnificația temelor și a fondului ideatic surprinse în fiecare poezie.

            Am trăit toate aceste stări citind volumul „Cândva, în Arcadia”, publicat de DOMNIȚA NEAGA la Editura Neuma (2019), urmând altor patru volume originale și unei antologii de autor în perioada 2000-2017, iar, de curând, unei antologii cuprinzând creațiile a zece scriitori teleormăneni printre care se află și poeta roșioreancă. Nu uităm volumul de cronici de întâmpinare („Lecturi în lumină”) în care autoarea se dedică exercițiului critic, fără a-și aroga calitatea de critic literar, ci numai pe aceea de cititor avizat, ca profesor de limba și literatura română.

cop 1 Dinu Într-o epocă de inflație lirică, protocolul critic de întâmpinare este obligat să funcționeze cu discernământ și decentă seriozitate. Cu discernământ pentru a identifica textele cu potențial artistic și cu seriozitate, asumându-și curajul deciziei de a sancționa și respinge textele inepte artistic.
Practicând în cadrul acestei exigențe se poate depăși riscul evaluărilor excesiv subiective și ajunge mai repede la definirea identităţii artistice a aspiranților la gloria eternă prin literatură.
Dacă inflaţia literară poate duce creația în derizoriu, datoria criticii de întâmpinare rămâne aceea de a face ordine valorică în spațiul poeziei.
 Având fixate aceste repere, am procedat la lectura poeziilor lui Gabriel Dinu.
 L-am cunoscut ca elev și, după o consiliere artistică, dacă mă pot exprima astfel, ne-am reîntâlnit după destui ani.
 Câteva dintre aceste poezii au apărut, cu ani în urmă, în revista Viața Românească.

cop 1 DinuÎn urmă cu douăzeci de ani,am avut bucuria și onoarea de a-l debuta în „Viața Românească” și sunt încântat de acest gest al meu și azi.Acum,maturul artist își pregătește volumul prim cu titlul „Câinele cu ochii albaștri”.Durata  de la apariția în revistă și cea dintre coperte este aproape la fel de mare ca în cazul lui Tudor Arghezi.De mai multe ori,Gabriel Dinu a vrut să renunțe la artă,dar mesajul său genetic nu i-a dat pace.
Scrierile pe care le are sunt foarte periculoase pentru autor și probabil că îl sperie până și pe el uneori.
Nu știu cum va sfârși poezia lui Gabriel Dinu,dar ea a început bine și mă simt solidar cu acest autor,pe care îl simt al meu și căruia îi doresc succes.