Mitologia are un rol deosebit de important în cultura universală, ea constituind fundamentul marilor capodopere artistice, în general, și literare, în special, mitul originar sau etno-religios fiind un izvor inepuizabil de inspirație pentru literatura de orice fel, mai ales pentru cea folclorică, fiind sursa primară a motivelor și temelor basmelor, legendelor și baladelor populare: “Pentru a obține o anumită viziune și efectul estetic corespunzător, literatura împrumută tipuri de personaje, teme, motive, imagini, simboluri proprii mitului, împrumută, odată cu acestea, ceva din dimensiunea sacrului acreditat de mit.”[1] Trecerea mitului etno-religios în literatură și artă s-a realizat pe măsură ce acesta și-a pierdut valența universală a simbolurilor sacre devenind sursă de inspirație, literatura preluând, asimilând, transformând dar și creând, în același timp, mituri.
Evoluția miturilor etno-religioase dar și influența lor asupra literaturii au cunoscut o continuitate progresivă, ele manifestându-se, mai întâi, în creația populară apoi, prin pătrunderea formelor lor simbolice în literatura cultă, miturile și-au continuat parcursul și influența în mod ascendent, ajungându-se pana la ipostaza de a se crea noi mituri literare, astfel încât personaje de tipul celor ca Don Juan, Don Quijote, Faust sau Tristan și Isolda au devenit eroi mitici veritabili, prin aceasta creându-se impresia că mitul se naște chiar în și din literatură.
Influența mitologiei originare asupra literaturii este conturată, așadar, de două tipuri de mitologii noi-apărute: mitologia literară și mitologia literaturizată. Romulus Vulcănescu definește mitologia literară ca fiind “o mitologie creată, inventată de un literat…”[2], iar prin mitologie literaturizată înțelege “eforturile unor cărturari români de a înviora literatura cultă, preluând, fragmentele de mituri, legându-le între ele într-o lucrare mai mult sau mai puțin unitară și accesibilă marelui public”.[3] Philippe Sellier stabilește câteva diferențe între mitul originar și cel literaturizat, mitul etno-religios fiind “o povestire fondatoare, anonimă, colectivă, considerată adevărată și care, la o analiză atentă, dă naștere unor serioase opoziții structurale. Când trece în literatură acest mit își păstrează saturația simbolică, organizarea compactă și aspectul metafizic, pierzând, în schimb, caracterul fondator, veridic. În plus operele sunt semnate…[4]”
Mitologia literaturizată s-a realizat, într-o primă etapă, prin demitizarea mitului originar, baladele, basmele și legendele populare, în primul rând, preluând majoritatea temelor și motivelor mitului, mai ales legendele – acestea din urmă fiind considerate urmașele legitime ale mitului etno-religios – au constituit punctele de legătură ale miturilor etno-religioase cu literatura cultă, absorbția miturilor din literatura populară în creațiile culte constituind un fenomen care a cunoscut o amploare considerabilă în literatura secolelor XIX și XX, tot secolului al XIX-lea datorându-se și primele apariții ale mitului literar în literatura română.
Elementele caracteristice ale miturilor etno-religios, literar și literaturizat
Între miturile etno-religios, literaturizat și cel literar există nu numai deosebiri, ci și asemănări. Principalele caracteristici ale acestor trei tipuri de mit sunt redate în tabelul următor pe care îl propunem :
Mitul etno-religios |
Mitul literaturizat |
Mitul literar |
este considerat a fi o povestire sacră și adevărată |
nu este considerat sacru și adevărat |
este considerat ca fiind profan și neadevărat |
are legătură cu ritualul și apare după acesta |
se distanțează de ritual
|
este detașat de ritual și de cult |
are origine necunoscută, cu rădăcini în credințele primitive, fiind o formă arhaică a conștiinței religioase |
este creat în contextul conștiinței mitice, originea lui fiind mitul etno-religios pe care îl prelucrează în mod poetic, schimbând ponderea simbolurilor și introducând altele noi |
nu este format în cadrul unei conștiințe mitice, ci este creat de scriitor ca forme simbolice ale culturii; creează impresia că ia naștere chiar în sânul literaturii |
apare ca o necesitate a omului arhaic, primitiv, de a da o explicație fenomenelor și obiectelor a căror existență depășește sfera lui de cunoaștere |
apare ca rezultat al interpretării mitului etno-religios, având ca model tocmai nucleul acestuia |
apare în mod voluntar din dorința scriitorului de a da o tentă artistică unui eveniment istoric, fenomen social, stare de spirit, mitizându-l și mistificându-l |
eroii sunt atemporali, nemuritori și universali, de regulă, zei sau alte ființe supranaturale și, doar uneori, oameni
|
personajele reflectă trăsăturile eroilor mitici, dar ponderea oamenilor e mult mai mare și sunt localizate temporal și spațial |
eroii au, de obicei, aceeași forță magica ca și la mitul etno-religios, primind, astfel, statutul de veritabili eroi mitici; sunt localizați istoric și propun modele simbolice și semnificații existențiale. |
are funcții integratoare, socio-religioase (supuse unei logici a imaginarului) explicative, legitimatoare, conservatoare, educative |
are, în general, funcțiile mitului etno-religios căruia ii adăuga, după caz, funcții compensatorii, manipulatorii, mobilizatoare și perturbatoare |
are funcții controlabile și incontrolabile; este, în general, involuntar generat și voluntar structurat și manipulat |
mitul creației are loc într-o epocă străveche și include creații primordiale |
are loc în timpuri mai noi și cuprind creații de data recentă (biserici, poduri etc.) |
au loc mult mai aproape de zilele noastre și includ creații de dată recentă (orașe, popoare etc.) |
presupune un timp circular, reversibil, inaccesibil auditorului și autorului |
presupune un timp vag, nedefinit (ex.la basme) dar și un timp identificat sau identificabil |
timpul este identificat |
mesajul e receptat în câmpul realului, ca o istorie adevărată, receptorul nu ține seama de granița dintre lumea reală și cea imaginară, în percepția lui acestea se confundă |
mesajul este receptat în câmpul esteticului, al frumosului nu mai este receptat ca istorie adevărată |
mesajul e receptat în câmpul fantezistico-artistic și nu e receptat ca istorie adevărată |
reflectă concepte primitive și are un rol social activ în viața omului din societatea arhaică
|
primește conotații noi în funcție de concepțiile și idealurile epocii, condițiile social-istorice, personalitatea autorului și nu are un rol social activ în viața omului |
reflectă concepte moderne suprapuse celor moștenite, fără a avea rol social activ în viața omului |
este o povestire fondatoare , anonimă și colectivă
|
nu fondează nimic, este atât anonim și colectiv (literatura populară), cât și semnat și individual (literatura cultă) |
nu fondează, nu e anonim (poartă semnătura unui scriitor) și nici colectiv |
[1] Silviu Angelescu, Mitul și literatura, Editura Univers, București, 1999, p. 32.
[2]Romulus Vulcănescu, Mitologie română, vol. 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1987, p. 76.
[3] Ibidem.
[4] Apud Daniel- Henri Pageaux, Literatura generală și comparată, Editura Polirom, Iași, 2000, p. 127.