După ce profesorul Dumitru Gherman făcu prezența, prezentă și lecția: problemele sociale. În mare parte, lecția este despre drepturile omului și probleme centrale în etică. Nu s-a întâmplat nimic extraordinar, până când, dintr-odată, îl aud pe profesor spunând:
  - Ce părere aveți despre problemele care sunt în această perioadă?
  Vlad, un coleg de-al meu, răspunde:
  - Eu cred că cea mai mare problemă este frica de îmbolnăvire. Consider că teama ne poate duce la eradicarea umanității.
  - Un răspuns foarte bun! spuse profesorul.

  Auzind aceste cuvinte, m-am simțit revoltat. Cu toții simțim frica de îmbolnăvire și uneori neputința de a lupta cu ceva ce nu cunoaștem încă. Totuși, nu cred că răspunsul lui Vlad este unul corect, dar mă resemnez, deoarece nu vreau să creez polemici. Mai mult de jumătate de oră s-a discutat pe această temă. Ce mă surprinde însă, este că toți aduc în față probleme fel de fel cu care ne confruntăm zilnic, dar nimeni nu a venit cu o soluție.
  În pauza dintre ore, am discutat cu bunul meu profesor:
  - Mi-e greu să cred că omenirea se duce spre pieire. Nu iau în considerare că întreaga specie umană ar putea dispărea. Însă, nu înțeleg, de ce maturii îmbracă adesea haina răutății? Îi văd adesea prea grăbiți pe străzile umbrite, orbiți parcă, trec nepăsători călcând în picioare o mică vietate. Au ochii goi, nici-o sclipire, de parcă sufletele le-ar fi capturate în temnița neputinței.
  - Acum trăim vremuri grele, pe care, poate, încă nu le înțelegi. N-ar trebui să-ți tulburi mintea cu astfel de gânduri, Marcu.
  - Poate aveți dreptate… Deși am multe idei, unele chiar plauzibile, nu cred că le va lua cineva în seamă.
  Profesorul căzu puțin pe gânduri, mă fixă cu privirea și cu mâna dreaptă îmi strânse puțin umărul.
  - Știi, eu chiar sunt curios de ideile tale. Ai vrea să le împărtășești cu mine? Nu se știe, poate pot să te ajut, sau, de ce nu, să mă ajuți tu.
  - Le consider mai mult niște teorii… Dacă oamenii nu ar alerga atât de mult după lucruri care nu le sunt cu adevărat necesare, poate ar avea timp să fie fericiți.
  - Da, dar toate sunt importante. De exemplu, oamenii merg la muncă pentru a face bani cu care aceștia își plătesc cheltuielile, întreținerea, haine, mâncare și așa mai departe.
  - Înțeleg asta, dar totuși, de cele mai multe ori, cheltuiesc pe lucruri care nu le sunt de folos. Cred că sunt prea absorbiți de dorința de a avea și au uitat să fie.
  - Ce te face să crezi acest lucru?
  - Pentru că toată lumea se bucură când își ia ceva și după, vrea altceva.
  - Și care consideri tu să fie soluția?
  - Cred că oamenii ar trebui să fie mai înțelegători, mai răbdători, să se bucure unii de ceilalți, să îmbrățișeze natura, să învețe iar ce înseamnă iubirea. Iubirea de tot ce ne înconjoară. Iubind doar lucrurile materiale, sufletul rămâne pustiu.
  Profesorul D. Gherman asculta cu interes, sau, cel puțin, așa lăsa impresia. În fața lui eram ca o carte deschisă; știa ce vreau să spun, dar mă lăsa să-mi duc ideea până la capăt.
  - Să presupunem că ai fi adult. Ce ai face în această situație? Cum ai proceda?
  - Nu m-am gândit la asta încă… Dar nu vreau să fiu ca ceilalți.
  - Dar cum ai vrea să fii atunci?
  - Aș vrea să fiu bun, să ajut pe ceilalți, să protejez natura și, cel mai important, să fiu lumină, să fiu iubire, aducând ”curcubeul” peste întreaga Românie.
  - Văd că ești patriot de mic, mă bucur! Totuși, sunt foarte curios, cum vei aduce ”curcubeul” peste România?
  - Teoria mea se bazează pe trei factori principali: credință, lumină și iubire. Dacă ne-am întări credința în Divin, am avea suficientă putere de a trece peste orice. De-am accepta cu toții lumina, nu am mai simți teamă și durere. Iubirea consider că este cel mai puternic medicament atât pentru suflet, cât și pentru trup.
  - Îmi place foarte mult teoria ta. Poate când vei fi mare, o vei pune în practică.
  - Când voi fi mare, dar deocamdată, sunt doar un copil.