Echim Vancea 1pe ruine umbră și rugă

într-ascuns își schimbă piatra culoarea
o noapte a nisipurilor a uitării în numele
tău ridică blestemul frunzei și nepăsarea
de pe umbra dojenind făgăduiala

îmi dă doamne la umbra crucii tale zăbavă
îndreaptă firul ierbii și-i pune floarea la loc
dintr-o apă străină umbra-mi bea otravă
ca întotdeauna prea departe ești de mormânt



lemnul de cruce culoarea pietrelor o acoperă
cu frunza florii de gheață ca noaptea să scape
să poată uita de piatra de pe liniștea ce suferă
de noapte din noaptea piciorului știrbit



contrapunct

în ochii mamei sub pălăria de floarea-soarelui
umbra pășea peste bârna de lacrimă otrăvită
deasupra urme de dinți înfipte-n coșul de fum

focul ardea o filă albă goală rece ca gheața
în fața ușii din fontă a șemineului
cămașa de mire se bălăcea în tăcere printre
razele fierbinți ale focului

tăcere era mantia de umbră de pe câmpul
de tunete zguduit
tăcere erau copacii strângând plini de mânie
bezna de ger
tăcere era zgomotul filei albe și goale
arzând între lumină și fum
tăcere era sunetul clopotelor
pierdute între miezul de noapte lumină și ceață

scaunul de fildeș
așezat în capul scărilor umbrite de frunze
zăcea abandonat de morți și de vii
pe umerii soldaților creșteau ghimpi acoperiți
file albe și goale
pe când umbra se înălța în lumină
de pe putredele buze

 
tăceri


am visat oase și peruci scăpându-mi
printre degete
tăceri mestecând fulgi de zăpadă sătui
de atâtea căderi
fără urme pe marginea lacrimii
tăceri bălăcindu-se în ape zălăzite
la marginea ploii
zăpezi însângerând malurile
cu talpa picioarelor știrbite
în spatele cărora
băltoacele-s asemenea prăpăstiilor
călcate-n dezordine
pe foaia întinsă a nopții
s-a așternut zăpada
și-un fulg a căzut
pe lista cu urcușuri și coborâșuri
de pe umărul umbrei
l-am simțit topindu-se
și dispărând
nefiind în stare să se apere
învinsă de forța
creatoare a tăcerii
zăpada cade
ca un chip fraged
între întrebările din miezul de noapte


alfabetul umbrei


umbra în albastru ca cerul
îl cheamă
și a răspunde nu răspunde nimeni
nărăvașa umbră
nărăvașa umbră
și alfabetul fără cuvinte
o filă albă și goală

pasărea
umbră fără hotar
din umbră în umbră și încă
întinsa umbră păgână –
care vrea să cuprindă avară
tot ce stă alături de tine
cu a ei mână
în ciuda beznei
și a strigătelor cu care înșfacă
pământul
și cei o mie și unu de morți



nocturnă


bezna în albastru ca cerul
cade peste lemnul de cruce
tăciunii se rostogolesc
peste urmele scrijelite pe gheața
apei de graniță
de sub pălăria florii-soarelui
se aude un ticăit
ce mângâie frunzele macilor singuri

albul opac
băltește peste câmpia
zguduită de tunete
de sus
lumina felinarelor se prăvale
peste umbra ce-mi împânzește pieptul

aici jos
lutul își schimbă numele
după sunetul clopotelor
moartea se frânge sub povara numelui
pământul nu răspunde
zăpada ține de mână copacii
încet prăbușindu-se

sub mesteceni
o pată de zăpadă neagră
veghează trădarea
unui smoc de iarbă neagră


doar timp


vezi nu e decât tăcerea fără de față
e prezent totul în alb în acest
apus
în care se infiltrează
semnele ce redau privirea invalidă
a unui spectacol
cu muzici pentru ochi
lumini și umbre pentru urechi

peste imaginea ce susține tăcerea
cade furia oficiului poștal
blândă și foarte discretă
acolo unde cuvântul nu se justifică
o apă cu gheață apasă
peste noaptea rămasă zălog
în ochii orbilor
și cade din timp
și șterge urma umbrei
apărată de valurile de întuneric
înzăpezit
între cărarea de oase
și largul apusului

la oglindă


o fereastră ascunsă
de șuvoiul luminii
se scufunda zi de zi
întunecată și rece
în noaptea înfrântă de lupii negri
nicicând nu a intervenit
unul sau altul dintre morții fără mormânt
pe lângă oglinda
în care se priveau cei fugăriți
pe când oamenii se întorceau acasă
să se adăpostească
de apele înecătoare

doar chipuri singuratice
apar
nu apar
pe lângă nisipurile ce apărau copacii
de nostalgia luminii
sfârșind în oglinda
trupurilor apropiindu-se cu ziua
și răspândindu-se prin locuri izolate
ca oricare

uneori
povestea lumii nu era îndeajuns
de nesfârșită
uneori
oasele înzăpezeau întunericul