Alexa Gavril BaleRăzboiul cotidian

Războiul cotidian pe care-l trăim
O multiplicare a suferinței în mii de scântei
Milioane de scântei fierbinți
Ca un escadron al disperării
Ce bântuie tăcut prin lume



Războiul este pretutindeni
El s-a cuibărit în  noi
Cohorte de gânduri
Ni se luptă în spatele frunților
Legiuni de celule mor in fiecare zi

Un război global
Ce include războaiele noastre mai mici
Ne acoperă ca o pătură cazonă
Și șușotind în fiecare din noi
El plutește amenințător peste țări

Nu vom scăpa nici unul
Din războiul acesta ingrat
Ce ne îmbracă într-o ceață
Neagră si rece:
Este uniforma morții




Crăciunul trist din țara mea
cu iezle goale în  care
Pruncuțul Sfânt tremură de frig
nici vite blânde să-l încălzească
cu răsuflarea caldă nu mai sunt
şi nici cai să-i tulbure cu tropote
somnul lin şi mântuitor

popor ce a primit cu drag
în sufletul său să se nască Isus
popor ce l-a strâns la piept
şi l-a purtat prin veacuri
flacără vie pâlpâind
prin grelele încercări

dar cețuri negre
din hăuri adânci scăpate
siluete vagi învârtejindu-se
în groaznice legiuni năvălesc
căutându-l prin lume
pe Isus cel veşnic
a doua oară să-l omoare

l-au găsit la poporul meu în suflet
adăpostit prin sate
în  bisericuțele de pe dealuri

infernul a gemut adânc
şi-a năpustit atunci
soldații negrii cu ochi de foc
pe Isus cu crucea Lui cu tot
departe să-L alunge

erau conduşi de armata cea de iude
de cei momiți cu arginți și  onoruri
pentru care sângele de frate
trist suspinând din țărână
nu e decât o tină de care-și şterge
bocancii pe iarbă

ei ne-au pustiit țara
şi ne-au vlăguit poporul
pe Isus din suflet
să ni-l scoată vor

mă uit la iezlele pustii
şi la rarii colindători
la Craciunul trist
ce se aşterne pe sate
un suspin aud ce străbate prin veacuri
popor viteaz şi mândru
nu  lăsa pe Isus să-l  alunge
nici fibra ta să moară



Lumea minunată

privind la apusul ce arde
precum o secure uitată de fierar
pe jăratec
înroşit apusul pâlpâie
prevestind mari vărsări de sânge

focuri ard orizonturile inimilor
ura  izbucneşte-n din piepturile seci
ia formă de ciupercă
şi plouă cu moarte peste lume

clipocitul amar al morții
în discursurile găunoase ale politicienilor
cei ce se cred puternici și  întelepți
bântuie prin conştiințe
îmbrăcați în negru
ca nişte îngeri ai pierzaniei

de la mare depărtare
planeta pare un ochi de foc
ce clipeşte dogorind
la tâmpla părții ăsteia de infinit

miliarde de inimi vor înceta să bată
miliarde de buze vor înceta să Te laude
miliarde de frunți nu se vor mai pleca
în fața Ta Doamne cel de dincolo de infinit
miliarde de ochi vor plânge şi vor clipi vinovați
oceane de foc peste oceane de lacrimi

iar când ar fi trebuit să se ivească zorii
sa cânte cocoşii cei țanțoşi
şi să răsară soarele de după munți
doar un abur străveźiu se va înalța
răsfirându-se printre stelele oarbe
amintind că aici a fost odată o lume minunată



Verş

Vom muri: o, câtă splendoare
în lina plutire peste clopoţeii albi ai ghioceilor
peste ierburile fragede

vom fi abur ce trece fără umbră
albina ce ne va bâzâi la ureche
nu o vom băga-n seamă
atenţi fiind doar la jocul mieilor
de pe pajiştea întinsă

vom muri: o, câtă splendoare
în lina plutire
peste cireşii plini de rod
şi peste câmpurile cosite
în faţă lanurile-şi vor pleca fruntea
dar în spatele nostru
nu se va ridica pulberea
iar din urmele noastre
nu va putea bea boul apă

vom muri: o, câtă splendoare
în lina plutire printre frunzele veştede
peste dealurile arse
şi nu vom putea pleca
cu păsările călătoare către sud
cu obrajii șficuiţi de brumă

vom muri: o, câtă splendoare
în lina plutire peste zăpezile întinse
peste merii acoperiţi de chiciură
haitele înfometate nu ne vor putea lua urma
iar podul de gheaţă de peste râu
subţire sub paşii noştri nu se va rupe

vom muri: o, câtă splendoare
în lumea în care ne vom naşte a doua zi

(verş: text versificat  care se cântă la înmormântare, bocet)