lv2 Nopți înstelate

Noaptea, pe bolta cea mare, infinită
Zac stele, parcă cernute printr-o sită.
Stau culcată, privind cu drag spre ele,
Plutind, de-asemenea, prin gândurile mele.

Și le număr, le adun, le-nmulțesc, le scad,
Când ele, una câte una, de pe boltă cad.
La fiecare stea căzută îmi pun câte-o dorință,
Îmi doresc ce e mai bun pentru a mea ființă.



Încerc s-adun câteva, dar nu reușesc,
Când mă uit spre ele, simt că amețesc.
Sunt fermecată, de-a dreptul, de lucirea lor,
Și în clipa următoare mă simt de parcă zbor.

Stau așa, și le privesc, pân' ce ultima dispare,
Căci s-a crăpat deja de ziuă, și soarele răsare.
Dar la noapte-apar din nou angelicele stele,
Iar eu tot aici voi fi, privind cu drag spre ele.



Singurătate

Lacrimile-mi curg șiroaie
Pe obrajii înroșiți,
Sufltetul mi-e ca o ploaie
De tristeți, reci și fierbinți.

Nu mă-mpac cu gândul
Că m-ai uitat de tot,
Mai repede ca vântul,
Cu-al nepăsării ropot.

Inima mea plânge
Cu-n urlet de durere,
Mai e puțin... se frânge,
De-atâta neplăcere.

Mintea mea se-ndreaptă
Spre un trecut frumos,
Căci prezentul, iată,
E mult prea dureros.

Mă trezesc de dimineață
Și tu nu ești aici.
Ai ales o altă viață,
Ai ales să pleci...

Ai lăsat în urmă totul,
Până și pe mine.
Du-ți la-ndeplinire scopul,
Sper să-ți fie bine.

Viața să-ți trăiești cum vrei,
Mergi pe al tău drum.
Mi-ai pus în suflet norii grei,
Ce viața mi-o fac scrum.

Dar aici să nu te-ntorci,
Că n-am să te primesc!
Orișicât ai să mă rogi,
Am să te gonesc.

Lucirea fericirii

Din cer se coborî un înger,
Șoptindu-mi lin, încetișor
,,Eu m-am coborât din cer
Să-ți vin ție-n ajutor!"

Și m-a prins ușor de mână,
Și m-a luat cu el în zbor,
Am ajuns până la lună
Și la soarele-arzător.

Am ajuns până la stele,
Mari, lucioase și perfecte.
Minunându-mă de ele,
Am aflat că au defecte.

Apoi, îngeru-mi spunea
Povești vechi, liniștitoare.
,,Orice om are o stea,
Mai stinsă, ori mai sclipitoare.

Am văzut apoi o stea
Mică, stinsă, pricăjită.
Steaua era chiar a mea,
Și-arăta că-s necăjită.

,,Tristă ești, tristă e ea!"
Spuse îngerul deodată.
,,Fii lucioasă, ca o stea,
Fii o stea adevărată!"

Apoi m-am trezit din vis
Cu gândul tot la înger.
Pe bolta cea de nedescris,
Lucind steaua-mi ca un fulger.



Mi-e dor de tine

Mi-e dor de ochii tăi căprui,
De privirea ta, cum alta nu-i,
Atunci când mă privești tăcut,
Vorbindu-mi în limbajul mut.

Mi-este dor de vocea-ți caldă,
Răsunând ca o baladă
Când începi să povestești
Și să-mi spui că mă iubești.

Mi-e dor și de umorul tău,
De ajutor când mă simt rău,
Să rândem iară împreună
Când mai faci o glumă bună.

Mi-e dor de-a ta sinceritate,
Să îmi spui când n-am dreptate,
Să mă ții în brațe strâns
Și să mă oprești din plâns.

Mi-este dor de-acea sclipire,
Ce era-n a ta privire
Când prima oară ne-am văzut,
Ne-am privit și ne-am plăcut.

Mi-e dor de tine iar, și iar,
Sufletu-mi este amar.
Mă doare lunga ta absență
Și a ta indiferență.



O lungă așteptare

Privesc mâhnită pe fereastră
La bolta mare și albastră.
Iar îndată nori se-adună,
Apoi fulgeră și tună.

Iar apoi începe-a ninge,
Focu-n suflet mi se stinge
Când văd fulgii argintii
Zburând spre lumile pustii.

Și te văd apoi pe tine,
Colindând străzile pline
De troiene de zăpadă,
Fulgi de nea gata să cadă.

Deodată mă înveselesc
Fiindcă pot să te privesc,
Când treci îngândurat pe stradă
Prin troiene de zăpadă.

Când te văd, mă înroșesc
Și simt că mă regăsesc.
Voi sta și mâine la fereastră
Sperând să treci pe strada noastră.