PLECĂRI CU MIROS DE VENIRE
Plecările au miros de VENIRE
pașii nesiguri îndoindu-se
de logica GPS –ului încorporat sub aripi
existenta se ofilește în aeroporturi de așteptare
construim conștienți castelele de nisip
le lăsăm moștenire
cu mult fast și apocrife înscrisuri
urmașilor urmașilor noștri
aranjăm viața în oglinzi paralele
ce reflectă chipul fotoshopat
aruncăm adevăruri
nemiloase peste bord
zîmbind profesional prin cabarete
la curtezane și paji
ignorăm brutal ideea de moarte
ce ne brodează tacit veșmîntul
în timp ce umbrele dau insistent tîrcoale
revendicînd dreptul de-a se întrupa
în ființa pe care-o dublează
ANIVERSARE
S-a mai împlinit un pas spre iarna homerică
o lacrimă tremură ezitînd să înainteze
beau vinul dedicat unei tardive aniversări
nimeni nu l-a adus ca ofrandă
eu l-am comandat la vinăria roz de pe colț
deci să ne amintim
cîndva mama a făcut o mică greșeală
regretată dar imposibil de returnat
pachetul acela mic și roz ce urla în gura mare
revendicînd ceva ce nu înțelegea nimeni
astăzi e ziua mea
în adolescență după o tentativă ratată
de a pleca definitiv în ultima călătorie
am hotărît totuși să rămîn alături de mine
pe tărîmul celor ce rîd iubesc și mor mai tîrziu
astăzi ar fi ziua mea
dar nu vă invit la nimic
cum nici voi n-ați împărțit
nicicînd vinul galileic cu mine
savurez și întrezăresc în gustul lui fin
zădărnicia dar și miracolul călătoriei
mă îmbată lent și -l tot mîngîi cu limba
cuvinte magice încep să susure
celebrul vals al lui Doga coboară din sfere
iubirea apare în rochie de gală
dansînd pînă la epuizare în brațele tinereții
unde eu nu mai sunt demult invitată
totuși e ziua mea
dintr-odată decorul idilic se schimbă
iar paharul devine plin de –un lichid vișiniu
seamănă cu hemoglobina sinucigașilor
poate că la anul în această unică zi
mă voi întinde împăcată pe iarbă
pipăind rădăcina lumii cu mîinile împreunate
și a venit timpul să cer iertare mamei
că la început am țipat spre univers
atît de tare fără ca cineva să știe ce durere
măcina deja începutul de viață
cocorii tocmai veniseră și dădeau tîrcoale
unde să așeze mama cuibul
coțofenele –mi vizionau viitorul
inima incipientă a gustat de la primele luni
oțetul prescris
pentru ungerea rănilor
implantate din naștere
oasele erau singurele
ce mă țineau în picioare
și mă tot înălțau an de an
pînă cînd creștetul s-a trezit singur
prin norii înșelători ai existenței
numele predestinat de mare sfîntă
n-a avut nici un cuvînt favorabil de spus
în ierarhia ororilor
doar cîinele mare și dresat al destinului
s-a aplecat nestingherit să-mi mănînce inima
fără grabă sau teamă că se va înroși
apoi a plecat în locul meu pe lungul drum spre Golgota
rătăceam deseori noaptea
anonim personaj în căutare de autor
pereții nopții erau super decorați
cu figurile lui Boch
ce reprezentau iadul cu fidelitate
la capătul expediției mă aștepta ziua
( asta pînă-ntr-o zi /sau noapte )
și priveam în extaz seninul
l-aș fi smuls din cer să-l ascund în piept
scriam deseori despre iubire
paginile îmbibate cu dragoste
înfășurau în jurul meu
un lichid roșu placentar
ca niște feșe
pe trupul unui faraon decedat
uscat la soare bătut de vînt și nisip
așezat cu pioșenie de către supuși
în incanțații și fum de tămîie
în lungul său itinerar spre infern/paradis
ascunse în pîntecul gros din piramide
CETatea pe care am construit-o
și-a lăsat de la un timp intrările vraiște
ieșirile sunt tot mai aglomerate
de cei ce se înghesuie să zboare spre infinit
au murit și paznicii tocmiți cu această
dificilă fișă de post
lanțurile ce baricadau pornirile intrușilor
au căzut în rugină și delăsare
în prăpastia unei ierni tot mai vecine
centrul ființei se deplasează cu viteza Titanicului
spre un nou continent
descris în amănunt de Dante
am prins din zbor glonțul ce -a trecut
milimetric pe lîngă urechea timpului meu
l-am pus la păstrare
în torpedoul cu inscrisuri asigurari și chitanțe
îl voi folosi chibzuit mai tîrziu
cînd voi crede că orice ieșire a fost blocată
și din reflexul acela profund de apărare
îl voi înfige adînc în armura sternului meu