Trebuie  să spun că  descoperind  acest minunat oraș, în 1955 și starea aceasta de repulsie, care mi-a dat o impresie de pustiu selenar (citit pe atunci cu Jules Verne în Mână) pentru mine ca un țânc care  eram, sigur că pădurile eminesciene nu aveau farmecul pădurilor  de aici din Nordul țării. Eu care ”îmi umpleam plămânii cu aerul curat al pădurilor”  culegând alune sau zmeură, adesea ciuperci, încercând să merg pe malul Săsarului, cum zilnic o făceam pe malurile  Someșului, efectiv m-am îngrozit, trecând pe locul unde acum este Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu” loc în a cărui albie se întâlneau vasarâșul minei  ca o urină de cal bolnav și cu  ce se ”scurgea” de la abator...

    După această expediție, la doi colegi i-au venit  părinții  și i-au luat de la școală. Ar fi venit poate și ai mei, dar eu nu aveam pe atunci așa ceva. Cum scriam mai în față, ce se făcea pentru mineri cam toate erau  improvizații și chiar construcțiile păreau ”desăvârșite” de oameni fără calificare. Abiea din 1939 când se deschide Mina Săsar s-a confirmat bogăția filonului Alexandru și se construiește ”Colonia Petre Gheorghe-Săsar”, unde se construiesc case pentru personalul tehnic și cu o estimare de circa 50 de ani de exploatare a minei Săsar și Aurum-Borzașul. Acestea erau case de cărămidă cu pereți de 50 cm de groși și noutatea noutăților aveau și baie și în baie aveau vană-cadă nu lighianul strămoșilor.
    Băimăreni au mai văzut vane și băi la Baia comună a orașului, dar acum erau în intimitatea locuinței lor.     Toate acestea erau făcute pentru ”domni” nu erau pentru fiecare.
    Apoi a apărut perforatorul Flottman (piatra Flottman din parcul Regina Maria) care ne-a adus silicoza cu ce a fost explicată  infectarea dar și evoluția ei de Dr, Colonel Matei Florian, care a organizat protejarea și vindecarea  în plan medical al localității Rodna, de unde s-a născut Dr. Matei care fiind trecut în rezervă a făcut primele comunicări științifice despre această maladie - cancerul minerilor.
    Dar să nu vorbim doar de rău orașul nostru, care  este adevărat că a dat silicoză minerilor săi, dar grija față de om era la un nivel ridicat, doar că practic se știa că este ceva la plămâni dar Ronghenul s-a descoperit târziu ca  aparat de detecție. Cu toate acestea datorită climei băimărene, în 1926 orașul este intitulat ”Stațiune de refacere a plămânilor” și unde s-a putut s-a făcut un stabiliment  cu băi termale care conțineau  ape sulfuroasă ce avea un izvor subteran și avea un miros pregnant de usturoi, care în oboseală și reumatism - alt cancer mineresc - a avut rezultate bune.     La valea Usturoiului se aflau camerele de hotel  și Parcul Regina Maria. Stabilimente de refacere erau mai multe, dar le-au desființat noile construcții.
    Grupul Școlar Minier avea el această „titulă”, dar era un complex școlar vast care pregătea  meseriile din minerit, dar și mici meșteșugari : frizeri, croitori, olari, construcții metalice, mecanici. Cu alte cuvinte  orice meserie cerea economia de atunci.
    Școala de pictură care de fapt își merita titlul de ”Academie de pictură” deoarece aici veneau pictori consacrați ca să vadă noile stiluri  și perfecționarea în arta picturii. Industria locală a avut  fabrica de marmeladă, unde se făceau compoturi, pireuri, gemuri și altele și erau  locurile de muncă ale doamnelor la care s-a cuplat : Filatura, Ceramica, Hala de confecții spălătorii, patiserii, localuri.
    Regret că nu pot  enumera toți pictorii cu  acest curent al „Școlii de pictură” și nu este vorba de pictorii naivi , acești pictori contemporani cu noi de abia au avut o singură expoziție, și-l scriu pe Muste și Mihăilescu, care sunt la apogeu și sunt prea puțin cunoscuți.
    Cel mai pur cupru din Europa aici se făcea și acuma  l-aș trezi pe Petru Rareș, care să pună întrebarea lui : ”AM FOST ȘI VOM MAI FI  ?” domnilor politicieni ? Care nu faceți nimic, ba unii nici nu dau bani împrumut.