ch3           Calendaristic primăvara începe odată cu prima zi a lunii martie, însă sunt și persoane care sunt de părere că primăvara începe când se sfârșesc zilele babei Dochia, respectiv la Alexii (17 martie) și ea ține până la Sf. Onofrei, ce se sărbătorește în data de 12 iunie. Alții consideră că primăvara vine abia după ce trec treisprezece săptămâni numărate din ziua de Crăciun. Indiferent de cum se ia în considerare începutul acestui anotimp, el este așteptat de către toată lumea după o iarnă grea și lungă.
           Luna martie sau cum mai este cunoscută ca Mart, Marte, Mărțișor, Făurel sau Germănariu este văzută ca fiind cea mai capricioasă lună din an, în special din cauza vremii instabile: ,,Este o lună foarte capricioasă, alternând zile cu ploaie, zăpadă și zile însorite, sau chiar revărsări de râuri cu consecințe negative pentru oameni; Făurel (martie) spune că, dacă nu i-ar fi rușine de fratele mai mare, Faur (februarie), ar degera vițelul în vacă, oala la foc și copilul în pântecele mamei; dar el e numai iute, nu are putere pentru a-i veni de hac Babei Dochia, împrumută una sau două zile friguroase de la februarie;

pentru aceste două zile, pe care martie refuză să le dea înapoi, cei doi frați se iau la bătaie în zilele Babei Dochia […].”  Sătenii din Ținutul Pădurenilor (județul Hunedoara) credeau că dacă în martie este un timp uscat, cu atâta există posibilitatea ca luna aprilie să fie una ploioasă, umedă, iar roua din martie să aducă ploaie pe tot parcursul anului. Bătrânii din satele momârlănești din Valea Jiului (județul Hunedoara) erau de părere că dacă se auzea cucul cântând în prima parte a lunii martie, tot anul urma să fie unul cu mult belșug și roade bogate.
            Totodată, luna martie este cunoscută și ca luna ,,buruienilor de tot felul”: urzici, ștevie, grăușor, ghiocei, micșunele, lalele, viorele, fragi și brebenei. În Valea Mureșului, era tradiția ca fetele în ziua de 1 martie să strângă diverse flori și buruieni în mici buchețele și să le arunce pe o apă curgătoare, rostind un descântec: ,,spre a le duce apa în sânul lor, pentru iertarea păcatelor și întâlnirea ursitei.”  Fetele din Țara Zarandului aveau obiceiul ca în acestă primă zi a primăverii să adune apa de ploaie și să se spele pe față și pe păr cu ea, ca să fie frumoase, dar și să aibă pielea întinsă și catifelată pe tot parcursul anului.
           Tot în martie se spunea și se credea că este timpul când șarpele apare, în ipostaza de personaj mitologic, cu puteri supranaturale și miraculoase, că el ar fi ,,bun de leac”, de descântece împotriva frigurilor și bolilor. Șarpele putea ocroti întreaga comunitate, atâta timp cât nu era alungat lovit sau vânat de către oameni. În Țara Hațegului (județul Hunedoara), se zicea că cine atinge șarpele cu mâna, putea să rămână sănătos tot anul.
            Luna martie marchează și un moment propice pentru începutul muncilor agricole. Începutul anului agricol avea legătură directă cu viața oamenilor prin fenomenul babelor, adică prin alegerea a șapte până la douăsprezece zile din luna martie. Atunci când fiecare își alegea o zi anume, ea avea menirea de a arăta caracterul oamenilor, dar cu precădere a ursitorilor. Zilele începutului de an agricol erau privite ca repere fixe pentru mediul: spiritual, material, social sau educațional.
           Începutul lunii martie este caracterizat de prezența babelor cosmice, care timp de 12 zile sunt responsabile cu restabilirea ordinii cosmice, a tipului astronomic al anotimpului încărcat de numeroase schimbări bruște de vreme. Cele 12 zile ar fi împărțite în mod egal în 6 zile mai friguroase (primele din luna martie) și 6 zile mai călduroase (următoarele din martie), marcând timpul agrar firesc – sfârșitul iernii și începutul timid al primăverii. Babele sunt considerate de societatea rurală ca fiind cosmice, deoarece au capacitatea de a restabili un ciclu natural al vieții. În același timp, ele sunt privite ca o ,,exercitare a puterii oraculare asupra oamenilor pentru aflarea viitorului.”  
          Prima parte a lunii martie e constituită din prezența personajului feminin Baba Dochia, despre care s-ar crede ca are origini dacice, că ar reprezenta zeița fertilității și că ar fi protejată de Zeul Soare. Din data de 1 martie și până în 7 sau 12 martie, oamenii își aleg o babă. Zilele pot fi: urâte, ploioase, reci sau frumoase, călduroase, însorite. În funcție de vremea din ziua respectivă, persoanei respective putea să-i meargă bine tot anul sau mai puțin bine. În unele zone etno-folclorice, se aleg 12 zile ce reprezintă echivalentul celor 12 luni ale unui an. Numărul 12 semnifică și simbolizează în credința populară o cifră magică, cosmică, purtătoare de noroc.
          În unele zone din județul Hunedoara, sătenii considerau că babele ar începe odată cu postul Paștelui și nu la începutul lunii martie. De exemplu, în Țara Hațegului, se considera că babele sunt în prejma Paștelui și țineau nouă zile, iar a zecea era menită să fie cea a Babei Dochia.
         Se considera că zilele babei ar fi prielnice și pentru făcut sau desfăcut de descântece:,,zilele Babelor erau bune pentru făcut și desfăcut de dor, pentru ursit, că trebă să știi de cu noapte când să așezi la geam ,,,că vine Baba și-i spune fetii care-o fi iubitu' și în ce zi s-or lua (căsători) și cum o fi zâua aceeea: urâtă, posomorâtă sau luminoasă, cu soare” , după cum a afirmat o informatoare din zona Hunedoarei.
          Baba Dochia este o zeitate arhaică cunoscută în credința populară ca fiind cea care asigură protecția timpului tânăr izvorât din cel trecut, timpul bătrân. De-a lungul timpului, personajul întruchipat de Baba Dochia a condus la tot soiul de povești și legende, care mai de care mai interesante și inedite. Într-una dintre legende ar fi vorba chiar de etnogeneza poporului român. Astfel, apare în scenă mitul ,,Traian și Dochia”. Se presupune că Dochia, fata lui Decebal i-a căzut dragă lui Traian, cuceritorul Daciei. Ea a fost urmărită de trupele de armată puse de Traian, iar ca să scape, ea s-a ascuns cu oile ei în munți, unde ar fi fost transformată într-o fată bătrână cu ajutorul Maicii Domnului (sau cu ajutorul lui Zamolxis, în unele surse).
           O altă legende vorbește de faptul că Dochia ar fi întruparea unei soacre rele, care de 1 martie și-a trimis nora să culeagă fragi și mure de pe munte. Nora, după mai multe peripeții, e ajutată de un moșneag (se presupune că ar fi chiar Dumnezeu), care îi oferă fetei o mână de fragi. Baba Dochia a crezut că a venit primăvara și și-a pus pe ea 9 (sau 12) cojoace, a urcat muntele împreună cu oile sale. Vremea călduroasă de primăvară o face pe Dochia să își înlăture rând pe rând câte un cojoc (de aici, rezultând tradiția celor 9 sau 12 babe). După cele 9 sau 12 zile, vremea se schimbă, răcindu-se brusc afară. Astfel, Baba Dochia și oile ei au înghețat din cauza gerului. Aceste zile sunt cunoscute ca fiind zilele Dochiei sau Babele, când vremea e capricioasă, din cauza caracterului schimbător al protagonistei. Semnificația poveștii cu nora și baba reprezintă un conflict dintre anul vechi și anul nou, dintre anotimpul rece (iarna) și anotimpul primăvara. Această ,,luptă” sugerează confruntarea dintre sterilitate și fecundate, dintre trecut și prezent.
           În satele din județul Hunedoara, obiceiul Babelor cosmice este mult mai bine păstrat decât în zonele urbane. O informatoare din comuna Stănija, Țara Zarandului a povestit că: ,,Babele se țân la noi de către muieri mai mult, da' copiilor le place cel mai mult; nu-i sărbătoare prea mare, da-i bine să nu se lucre că se poate face pagubă în holde…că baba poate da cu frig și chiar neauă; să ți-o zâc pe adevăr: nu-i bine să te pui rău cu cu Baba că odată dă cu neauă și se strâcă tot din grădină și livadă … ce mai, la tăți ni-i frică.”  Cu toate acestea, zilele babei sunt unice, deosebite, în care soarele are un rol esențial: ,,sunt altu felu, nu ca în tăt anu' ” , după cum susținea un localnic mai în vârstă, de pe Valea Mureșului. Soarele e prezent în numeroase tradiții și obiceiuri populare, fiind un semn concret ce e asociat cu lumina, cu speranța, cu o nouă viață. Soarele mai e perceput și ca fiind un element de construcție, dar și un element de deconstrucție calendaristic în ciclul anotimpurilor anului.
           Întaia Babă cosmică, din data de 1 martie e cunoscută sub numele de ,,Cap de primăvară”, marcând începutul timpului tânăr.
           Începutul primăverii e caracterizat și de prezența mărțișorului pe lângă babele cosmice despre care am discutat în rândurile anterioare. Mărțișorul nu este ,,altceva decât calendarul sau funia anului ce adună și împletește cele 365 de zile ale anului în două anotimpuri, iarna și primăvara, simbolizate de cele două fire colorate în alb și roșu.”  
           Prima mărturie descriptiv-explicativă a mărțișorului e dată de către Iordache Golescu, care a afirmat că: „Mărțișorul este și luna martie, dar și o ață împletită cu fir alb și altul roșu care-l (iau) la gâtul, la mâinile copiilor, în luna martie, spre pază, spre depărtarea de orice boală, de deocheat, de fermecat”.
           Purtarea mărțișorului este un obicei străvechi, ancestral care e celebrat în toate colțurile țării noastre, care repezintă ,,contracararea forțelor distructive ale soarelui alb, orbitor și rece care <<a  ținut iarna în spate>>.”  Acest obicei se regăsește sub mai multe denumiri, astfel, în Argeș și Neamț se numește ,,mărțișor”, în Dobrogea îi spune ,,mărțiguș”, iar în Prahova se numește ,,marț”.
            În Muntenia, Dobrogea, Moldova și Bucovina, la 1 martie, femeile legau copiilor lor, indiferent de sex, la gât sau la mână, o monedă de argint sau de aur. Moneda era prinsă cu un fir roșu sau cu un șnur împletit din fire de mătase roșii și albe sau dintr-un fir de arnici roșu și unul din bumbac alb. Scopul era ca micuții să aibă noroc tot anul, să fie feriți de forțele răului, de boli și necazuri. În zonele Mehedinți, Teleorman și Argeș, mărțișorul se leagă copiilor dimineața, până a nu răsări soarele.
            Inițial, cei care purtau  mărțișorul erau copiii, însă, odată cu trecerea timpului, obiceiul  s-a extins, ajungând la fete și femei de toate vârstele. Mamele dăruiau mărțișoare pruncilor lor, iar mai apoi, femeile dădeau mărțișoare și altor copiii, iar ele la rândul lor primeau de la bărbați. În unele zone, cum ar fi Moldova veche sau Bucovina, obiceiul este ca femeile să dăruiască mărțișoare și bărbaților, ceea ce în alte zone nu se întâmplă așa ceva (județul Hunedoara).
            În zona Orăștiei din județul Hunedoara, mărțișorul era purtat vreme de 12 zile ,,până la venirea berzelor”, iar apoi era agățat într-un pom înflorit, cel mai adesea într-un prun. În alte zone din țară, ,,copiii din Gorj și Suceava îl țin la gât până când văd un pom înflorit și atunci îl lasă pe ramurile acelui pom, ca să fie sănătoși și frumoși ca florile pomului; alți copii din Mehedinți și Gorj îl țin până când înflorește porumbarul și păducelul, atunci mamele pun mărțișorul pe porumbar sau păducel, crezând că astfel copiii lor vor fi albi precum florile acestor
plante; în Dobrogea, mărțișorul este ținut până vin cocostârcii și atunci îl aruncă după ei rostind:<<Na-ți negrețele/ Și dă-mi albețele!>>, dar în acest moment fetele nu trebuie să fie văzute de soare, pentru că le înnegrește.”  În zonele Arad, Ialomița, Gorj, Brăila și Gorj, mărțișorul se ținea toată luna martie, iar după ce îl dau jos, acesta era așezat pe ramurile spinoase ale unui trandafir înflorit, crezând că vor fi roșii la față asemenea acestei plante. În Suceava, mărțișorul se purta până în momentul când se auzea cucul cântând, fetele dând jos șnurul colorat și-i dau foc.
            Astfel, odată cu acest obicei al mărțișorului și al Babelor cosmice, întreaga societate dorea să fie sănătoasă și curată tot anul, să întâmpine cu bucurie primăvara. Obiceiul mărțișorului este propriu românilor, luna poartă numele zeului Marte (la romani), el fiind ocrotitor al câmpului și turmelor, personificând renașterea naturii.
           Martie și începutul primăverii marchează numerose momente de bucurie, de renaștere și de purificare a sufletului și a minții. Martie este poate cea mai capricioasă lună a calendarului, însă este cea care ne imprimă emoții puternice.



Bibliografie

1.    Antonescu, Romulus, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, Iași, Editura Tipo Moldova, 2016, ediție digitală, 2016.
2.    Lapteș, Marcel, Timpul și sărbătorile țăranului român, Editura Corvin, Deva, 2009.
3.    Lapteș, Marcel, Anotimpuri magico-religioase, Deva, Editura Corvin, 2011.