icp           Ioana Cîrneanu ne propune un volum inedit de proză scurtă, ce aparține literaturii pentru copii, gen literar pe care Hristu Cândroveanu l-a definit ca fiind o literatură formativă, mai exact ,,suma, ‹‹întruparea›› nostalgiei vârstei noastre dintâi pe care o purtăm în noi, cu noi, fiindcă în definitiv rămânem toată viața niște copii mari, tânjind perpetuu după o arcadică, neuitată și mereu necesară ‹‹recreație mare››... Și ar fi fost o tristețe și nefericire - să nu putem rămâne așa!.”
             Cartea Ioanei Cîneanu a  apărut la editura ,,eCreator” din Baia Mare, în anul 2021 și face parte din colecția ,,Copilăria”. Așa cum reiese și din titlu, volumul cuprinde povești scurte pentru cei mici, povești ce conțin numeroase morale, unele explicite (cele mai multe), altele implicite. Pe lângă acest aspect, apar și diverse ilustrații realizate de Bianca Voicu Ionescu și Maria Sorana Bîrsan pentru aproape fiecare poveste în parte, pentru a le face cât mai atrăgătoare și cât mai plăcute ochiului cititorului.


            Întreaga scriere a autoarei este presărată cu multă iubire și dăruire, creionând o lume asemănătoare cu cea a fabulei, unde sunt personificate animale, plante, obiecte sau fenomene ale naturii (ursul, veverița, stelele, luna, vulpea, pomul, stejarul, păsările, lumânarea, raza de soare, vântul, Luceafărul au diverse calități umane: vorbesc, suferă, au sentimente etc). Totodată, scrierea e similară ca tipar textual și cu un basm, cu personaje cu puteri excepționale, supranaturale, care poartă valori simbolice, reprezentând binele și răul și în care elementele reale se împletesc armonios cu cele miraculoase (,,Uneori, pe drum vedeau cum se plimbă un urs care ținea în palmă o veveriță. Veverița părea tare fericită, privea totul în jur cu nesaț și le zâmbea oamenilor. Tare mirați erau oamenii de neobișnuita prietenie” – ,,Povestea celui mai frumos Ținut - Ținutul din palmă”; ,, Pe când se juca de-a v-ați ascunselea, pitită după un norișor, Steluței i se păru că aude plânset acolo jos în păduricea de lângă baltă. Când s-a uitat mai bine a văzut cinci pui de rățușcă, care ieșiseră din ou de vreo șapte zile și care erau tare amărâți și măcăneau a plâns. Îi învălui cu razele sale de lumină albă și bobocii galbeni ca de aur își ridicară ochii înlăcrimați” – ,,Povestea Steluței care a primit aripi”; ,,Era la vremea când vulpea și veverița împărțeau aceeași vizuină, fiind crescute de aceeași mamă. Toți le știau pe surorile roșcate cu cozile înfoiate. Păreau tare asemănătoare, dar în fapt erau tare diferite”- ,,Rița Veverița și Roșia Vulpița”; ,,O pasăre mică și cam stingheră se așeză pe pământ. Fusese înfrântă de vânt, aproape că-i rupsese micile aripi. Se așeză ostenită la poalele unui stejar falnic și își lipi trupușorul de coaja sa, care-i păru caldă.  Acum era la adăpost. Ridică ochii spre înaltul stejar și-i spuse: - Mulțumesc, domnule Stejar, fără ajutorul dumitale m-ar fi risipit vântul!” – ,,Povestea lui Fir de Pom și prietena sa Cioc-Doc”; ,,Fir de lumânare sta așezată în dreptul micuței ferestre și privea departe, se gândea la albine. Soarele se ridicase în culmea cerului și o rază cam năzdrăvană, care nu avea ce face, zări puiul de lumânare în geam” - ,,Povestea Lumânăricii și a Razei de Soare”) și altele.
            Toate cele treisprezece povești pentru copii ale Ioanei Cîrneanu sunt însoțite de o explicație/ idee extrem de sugestivă, care rezumă întregul conținut al poveștii. Se regăsește între paranteze, după titlul fiecărei povestioare: ,,Povestea celui mai frumos Ținut - Ținutul din Palmă (sau grija pentru cel de aproape)”; ,,Povestea Steluței care a primit aripi (sau despre răsplată)”; ,,Rița Veverița și Roșia Vulpița (sau despre prefăcătorie)”; ,,Povestea lui Fir de Pom și prietena sa Cioc-Doc (sau despre ajutor)”; ,,Povestea Lumânăricii și a Razei de Soare (sau despre rostul lucrurilor mici)”; ,,Ținutul poveștilor fără cuvinte (sau despre speranță)”; ,,Povestea Toamnei (sau despre puterea de a renaște)”; ,,Ziua de naștere a Asfințitului (sau îndemn la visare)”; ,,Povestea Luceafărului (sau despre rostul fiecăruia)”; ,,Povestea lui Bob de Grâu și drumul spre mai departe (sau despre rostul întunericului)”; ,,Povestea băiețelului care a îmbrăcat haina lui Nimeni (sau despre dreapta măsură)”; ,,Povestea Vrăbiuței și a Mămicii Furnică (sau despre toate viețile sunt egale)”; ,,Povestea celor șapte daruri (sau despre iubire)”. În acest fel, informațiile ce se regăsesc între paranteze pot fi interpretate și ca niște didascalii  pentru cititor. Ele sunt chintesența tuturor textelor.
                În povestioare se vorbește despre fapte bune, despre răsplată, despre grija și ajutorul către aproapele nostru, despre importanța lucrurilor mărunte, despre puterea de a spera și de a visa continuu, despre egalitatea și șansa tuturor la viață și în fața lui Dumnezeu, despre iubire, care e pretudinteni.
              Relatările autoarei sunt alcătuite dintr-o bază biblică solidă, care e completată cu elemente mitologice. Binele va învinge întotdeauna răul, iar finalul va fi unul fericit, bazat pe bunătate, pe recunoașterea și corectarea greșelilor, pe iertare și pe sinceritate.
  Ultima povestire din ciclu, ,,Povestea celor șapte daruri (sau despre iubire)” reliefează ideea conform căreia Dumnezeu a creat lumea în șapte zile, hotărând să-i dăruiască omului ,,cele șapte daruri” de preț, unul câte unul, în fiecare zi a săptămânii.
Astfel, luni, omul a primit darul cunoașterii și puterea minții; marți, omul a primit de la divinitate darul curajului și voința de a merge mai departe și când urgiile îi vor fi potrivnice în cale; miercuri, omului îi este dat darul compasiunii; joi, omul ,,primi darul de a deveni făuritor de frumos, cu ochii, cu auzul, cu  mâna, dar mai înalt din toate prin cuvânt”; vinerea, ce era considerată ,,o zi fastă, cea mai sfântă zi dintre zilele lucrătoare ale săptămânii” ,  Dumnezeu a oferit omului puterea de a ierta, acesta învățând să ierte și să întindă mâna spre împăcare. Sâmbăta, ce e privită ca ,,o zi nefastă, pentru că este sfârșitul săptămânii; este considerată ziua morților” , Dumnezeu i-a oferit omului darul de a privi în sine. În ultima zi a săptămânii, duminica, care ,,este ziua Domnului, și reprezintă totodată zi de încheiere și de început a săptămânii, având un caracter pozitiv și creator” , El i-a oferit omului iubirea, cel mai profund sentiment. Creatorul a întregit ființa umană în toate cele șapte zile. Numărul șapte e privit ca o cifră magică, ca semnul lui Dumnezeu, ce poartă și aduce noroc, belșug. Este semnul lumii complete, al unității originare.
              Așadar, Ioana Cîrneanu ,,trezește” cititorii și-i îndeamnă să mediteze mai mult asupra vieții și nu numai, prin ,,povestioarele sale cu tâlc”, ce pot fi considerate niște adevărate parabole.