almDedicație

Eşti doar un pretext pentru
O nouă poezie
E suficient de mult pentru
A trăi în cuvintele-mi care răsar.



Dialog clandestin

-Ce mai faceţi, frumoasă Doamnă a Destinului meu hoinar?
-Încerc să smulg câteva seminţe de cereale din sufletul meu fără chei.
-Le-ați depozitat demult?
-Cele cu termen expirat demult au fost extirpate.
-Aveţi diverse seminţe?
-Doar de-un singur fel: boabe de pâine care au încolţit.
-Inima Dumneavoastră este încolţită?
-E verde precum ochii mei.
-Aş putea să mă plimb prin ea cu talpa goală a visului meu îmbătrânit ca să fac cărare spre credinţă?
-Şi dacă cărarea se face un rid?
-Ridurile sunt şi ele cărări ale experienţei. Frumoasa mea Doamnă,
dacă a-ţi permite m-aş plimba pe inima Dumneavoastră încolţită
ca din urmă să crească izvoare.
Aş lua-o cu mine în palme de rugăciune
Ca în zori s-o sfinţesc cu roua privighetorilor obosite de cântec doinit
Şi-apoi renăscută să V-o dăruiesc ca s-o purtaţi ca pe-o icoană
Cât de mult mi-aş dori să Vă plimbaţi pe fiecare geană a mea ca pe o singură scară a lui Dumnezeu!
Cu talpa piciorului Dumneavoastră dezamăgit
Să-mi culegi roua albastrului ploii din ochi
V-aş înălţa ca să stingeţi stelele
Şi să aprindeţi doar un singur felinar în acest abator de vise - sufletul meu care arde ca para  
Încât celelalte planete să-şi încălzească degetele de la picioare ca la o masă a tăcerii divine
Şi-n acest imens haos al sentimentelor infernale
Să fim doar noi doi -
Două suflete ce-au pierdut cheia destinului.

Dorul nu poate fi extirpat
El poate doar să dispară
Când cel de care ţi-e dor
Vorbeşte cu tine.

Dorul nu poate fi invocat
Oricând vrei
El s-au locuieşte în tine avându-şi viză de reşedinţă
În ţara cu nume de doină - Iubire
Şi domiciliu permanent
Pe strada Îndrăgostiţilor nebuni
Sau nu există deloc.

Dorul nu poate fi cântărit
Nu poate fi oferit pe o tavă
Pentru a demonstra cât de greu şi scump este

Dorul se priveşte în ochi
Şi se citeşte pe retină
Ca o telegramă ce o dictează
Sufletul cu un alfabet Morse.

Dorul nu se urlă, nu se declară
Ca un imn
Nu se aduce ca o sentinţă irevocabilă.

Dorul este cadenţa pulsurilor
Ce se aud izbindu-se
Pentru a fi mai aproape

Dorul se îngănă uneori fără note dintr-un portativ pustiu încă
Dorul se spune uneori fără cuvinte
Pentru că şi ele aleargă
Şi nu se pot alinia într-o propoziţie exclamativă

Dorul nu se cerşeşte
Şi nu se vinde pentru flacoane de promisiuni decolorate
De-atâtea fraze rostite de mai multe ori
În fața bujorilor din obrajii
Fiinţelor inocente şi ne-experimentate.

Dorul este ca şi metalul
Nobil – aurul
Care chiar dacă este aruncat în glod - aur rămâne.

Dorul meu întotdeauna va fi dor
Chiar dacă vei avea atâta îndrăzneală
Să-l stropeşti cu  noroi
Dintr-un vocabular infectat de bacterii lexicale.

Dorul meu va rămâne dor
Chiar dacă îl vei respinge
Într-un joc de cuvinte
Cum respingând ludic
Manole o zidea pe Ana în murii mănăstirii blestemate.

Dorul meu are culoarea ploii
Ce leagă cerul de pământ
Cum ne-a legat într-un nod Dumnezeu.

Dorul meu are distanţa pe care
O măsoară cu sfori de ploaie
Ca să le strângă în ghem
Şi să le facă bulgăr de soare..

Dorul meu a stins flacăra din ochi
Dar a aprins stelele speranţei din ochii mei verzi
Pe care încă-i mai crezi...