L-am aflat într-un timp dificil, l-am citit cu nesaț și l-am ascultat pe măsură. M-a atras erudiția. Ideile multe și vaste. Îndeosebi stilu` fără cusur. În publicistică mai ales. Mi-a fost cumva mentor. Chiar de nu eram mereu de acord cu opțiunile lui. Exasperante, uneori. Realmente incomode pentru mulți. Puse însă strălucit în foaia de ziar. Pilde jurnalistice oricând. Valabil îndreptar pentru toți din breaslă. Ce se alătură fără fisură cărților sale suave. Superbe-n melancolia lor. Picturale pur și simplu. Mustind de mitologii. Subiective, poate, da` cu tâlcuri cert. Adânci. Fascinante de-a pururi...


 Din păcate, vine o clipă când viața, ca într-o coridă, sfârșește și cu toreadoru` răpus. Când, vrei sau nu, iți cresc ”aripi până la nori”. Ajungi undeva, pe o stea, și-n urma-ți rămâne deșertu`. Pentru totdeauna. Ei bine, după scepticu` din Lisa, nici vorbă de așa ceva. Spre norocu` nostru. Căci CĂRTURARII nu mor niciodată cu adevărat. Se duc doar să stea lângă Domnu`, da` ne lasă-n inimi și-n inimi slove veșnic vii. Cu siguranță, OCTAVIAN PALER e unu` dintre ei. Iară rândurile astea, de tomurile-i faine-s iscate, desigur. De titlurile lor vădit sugestive. Întru cinstire și amintire, deplin cuvenite...