fd cop1      despre (IS)PĂȘIRI UȘOARE PESTE SAT de FLORIN DRAGOMIR

    Ispăṣirea emoţiei prin paṣii făcuţi pe drumul spre literatură în general ṣi poezie în mod special se face la Florin Dragomir cu timiditatea începătorului.
    Este lăudabilă strădania poetului de a se sustrage din rutina zilnică a trăitorului la sat (unde fiecare pas este purtătorul unei ṣovăieli pe care trebuie să ṣi-o înfrȃngă fiindcă este generată de o culpă care ţine de păcatul originar ṣi pe care numai prin bună-cuviinţă ṣi bună purtare poate fi ispăṣit, mȃntuit) care încearcă să-ṣi expliciteze emoţiile cu instrumentele poeziei.
    Fiind la început de drum îl sfătuim să-ṣi mărească substanţial bagajul lecturilor ṣi să-ṣi antreneze exprimarea poetică prin cȃntec spre a-ṣi cizela meṣteṣugul poeziei.
    Aṣa cum nu există zonă geografică care să n-aibă eroi de baladă (puternic ancoraţi în mentalul colectiv) aṣa ṣi zona Maramureṣului (ṣi mai ales Țara Lăpuṣului) n-ar putea fi completă fără legenda lui Pintea viteazul (iar toponimiile din această zonă sunt mărturii ale trecerii ṣi popasurilor făcute de Pintea ṣi ortacii săi: izvorul Pintii, casa lui Pintea, vȃrfu’ Pintii, piatra Pintii,etc.).


    Florin Dragomir este fascinat de partea eroică a locurilor natale ṣi-ṣi închipuie că ar putea fi conducătorul unei cete eliberatoare (“vom porni revoltă mare, / spre Bucureṣti din Baia Mare, / în trei apusuri de soare, / vom stȃrpi răul cel mare!” ṣi “corupţia o vom anihila”).
    Parcă jenat de apropierea fizică pe care ṣi-o doreṣte (în taină) faţă de iubita reală sau imaginară preferă să-ṣi asocieze dragostea împreună cu întreaga natură, departe de răutatea omenească, descriind-o ca nuntă a întregului univers -hieros gamos- (“doi iepuri / îndrăgostiţi / mi-au ieṣit drept / în cărare / mă uit la ei / sunt fericiţi / se pupă cu-nflăcărare” sau “pe-o creangă sus / două suflete, uṣoare, / de păianjeni / se iubesc”).
    Fericirea o înţelege corect (“fericirea nu e un număr … ea e formată din clipe”) ṣi ṣi-o închipuie în intimitate ṣi în afara judecăţii privitorilor (“dar tu mă ţineai strȃns de mȃnă, / iar de lume nici că ne păsa”), raiul el înţelegȃndu-l altfel de cȃt cel descris  în Biblie (“nu tresări, rămȃi cu pleoapele închise pe pieptul meu”, “ca să nu te trezeṣti ṣi să / îmi ceri vreun măr”…ṣi “nu mă alunga din rai iubito, lasă-mă să te sărut / mai mult pe frunte ṣi pe păr”).
    Procedează ca Sfȃntul Anton cȃnd i s-a arătat îngerul ṣi i-a zis “piei satană, căci cine sunt eu să mi se arate îngerul” fiindcă îndrăgostit ṣi uimit, să nu se prăbuṣească se reazemă “de-o stȃncă” strigȃnd: “tu nu eṣti femeie! pleacă de la mine / eṣti Zeie!” neizbutind să-ṣi răspundă întrebării stăruitoare: “din ce eṣti plămădită, cȃnd la un singur cuvȃnt / toate se opresc din cale-ţi: ṣi lună ṣi stele ṣi vȃnt! // ce minte pricepută, / cine oare te-a creat, / din ce lut eṣti tu făcută / cu aur amestecat?”.
    Atracţia fizică are ṣi în cazul lui aceeaṣi legitate, fiindcă nu ţine seama de etnie
- eludȃnd principiul sacru al nonhibridării – (vezi FATA DE INDIAN).
    Are îndrăzneala bărbatului matur în legătura cu iubita doar în vis (“caută-mă în vis / să ne-ntȃlnim iubito, aṣa cum ţi-am promis!”) fiindcă în somn nicio intenţie ṣi nicio voluptate nu-s reprimate deoarece totul se consumă oniric ṣi numai la nivel de promisiune (”ţinta…ni-s zorii!iar cȃnd cȃnd ne vom trezi din noapte / ṣi raze de lumini se vor răsfrȃnge printre ale tale pleoape / găsindu-ne în plin amor ṣi în poezie îmbrăţiṣaţi cu sete, / tu spune-i Dimineţii ca să nu ne certe! / c-avut-ai astă-noapte poetice simţiri, / căci te-a iubit Poetul, fantastice trăiri…”) lămurindu-ṣi iubita, explicȃndu-i CE E POETUL (“poetul adună în rime cuvinte din mare…făcȃnd stele să zboare”) ca individ capabil să dea sens grăitor sentimentelor ṣi să descopere pe cineva capabil să-i descifreze simţirea cȃnd “dorul greu din inimioară / după mȃndra bălăioară”, “mult aceluia aṣ da, / dar cine-n lume s-ar afla… / să-mi citească inima?”
    Ar fi bine dacă ar renunţa la o seamă de naivităţi ṣi la precizări gen “Poseidon, zeul mării” (fiindcă oricum n-am fi crezut că Poseidon ar fi fotbalist), deoarece este capabil să zămislească ṣi poezie adevărată: “în picuri de rouă căzuţi peste tine, / am văzut un înger care te privea, / iar haina lui, ţesută din mii de lumine, / mai tare ca soarele strălucea.” chiar ṣi atunci cȃnd este copleṣit de MELANCOLIE “toate v-aţi dus, cu anii v-aţi dus… / lăsȃndu-mi în suflet un dor de nespus, / doar printr-un cȃntec trist mai reaprind fiorul, / toate v-aţi dus cu anii, v-aţi dus…ducu-vă dorul!”.
    Florin Dragomir este deocamdată o promisiune a poeziei pe care prin strădanie ṣi exerciţiu sunt sigur că o va respecta.
    Să-i urăm succes ṣi să-l urmărim cu interes, ajutȃndu-l dacă va fi cazul să onoreze prin creaţiile sale Maramureṣul cel nobil, pur ṣi uimitor.