În fundal, palatul regelui, cu balcon spre scenă. În faţă, manejul – oraşul, regatul său. Aici sunt clownii făcând giumbuşlucuri, în timp ce povestitorul ne introduce în atmosferă sau clownii se transformă rând pe rând în povestitori (preferabil aşa).

Povestitor 1:  Povestea spune că a fost, şi poate că mai este, un loc pe lume unde, încă din burta mamei, oamenii au o faţă albă, o gură mare şi scălâmbă şi un nas rotund şi roşu de clown adevărat.

Pov. 2            Un adevărat regat al clownilor.

Pov.1             Regele acestui regat este cel mai mare clown al tuturor timpurilor,

stârneşte râsul la orice pas şi este aplaudat şi admirat de toţi, însă, ca orice clown adevărat...

Pov.2             ... şi care se respectă...

Pov.1               ... este trist.

 

Pov.2             Şi-a învăţat supuşii toate jocurile şi giumbuşlucurile pe care le ştia, le-a împărtăşit cu generozitate toate cunoştinţele pe care le-a dobândit de-a lungul vieţii, pe care şi-a dedicat-o construirii acestui minunat tărâm al râsului şi bucuriei.

Pov.1             El nu-şi mai aduce aminte de unde vine şi cum a ajuns vestitul clown care este. Dar ştie precis că acesta este locul lui, aceasta e viaţa şi menirea sa.

Pov.2             Însă, de-o vreme, parcă totul s-a întors pe dos. Această lume care până mai ieri îi bucura sufletul, îl întristează profund. Oamenii, care se bucurau de bucuria celorlalţi şi de tot ce e bun şi frumos, încercând să facă totul pentru a se veseli şi a fi fericiţi împreună,

s-au schimbat aproape pe nesimţite.

Pov.1             Acum bucuria şi frumuseţea sunt umbrite de invidie, de răutate şi de tot ce e mai întunecat în sufletul omului.

Pov.2             Ziarele pe care le citea zilnic vorbeau doar despre lupte, intrigi, escrocherii, jafuri, procese, iar tristeţea de pe faţa regelui se cuibări în inima sa.

Pov.1             Nimic nu-l mai bucura, râsul a pierit de pe buzele sale, iar plictisul şi tristeţea îi luară locul. Simţea cum lumea lui se destramă, cum bucuria jocului şi a râsului sunt tot mai rare, căci plictisul şi tristeţea câştigau tot mai mult teren. Era frământat de nelinişte şi gânduri. Simţea că trebuie făcut ceva. Dar ce? Simţea că lipseşte ceva. Dar ce?

Pov.2             Şi într-o bună zi, în timp ce asista la prezentarea ultimelor producţii ale supuşilor săi, nu mai putu răbda şi răbufni de-a dreptul furios:

Regele:           Încetaţi! Ajunge! Nu mai vreau să vă văd, să vă aud! Nu mai pot să vă văd, să vă aud! Consiliu!

 

                       (clownii se adună în faţa regelui care se aşează pe tron)

 

Regele:           Ce s-a întâmplat cu voi? Nu vă mai recunosc. Sunteţi plicticoşi!    N-aţi mai putea stârni râsul nici unei curci bete! Nu mai aveţi bucuria jocului. Aţi devenit rutinoşi, banali, lipsiţi de orice însufleţire. Sunteţi nişte mecanisme goale, lipsite de orice fărâmă de viaţă. Nişte carcase fără consistenţă. Nici voi nu mai ştiţi ce faceţi şi nu mai credeţi în ceea ce faceţi. Unde a dispărut toată bucuria? Unde? Nu mai pot să vă suport aşa! Pieriţi din faţa ochilor mei! Să nu vă mai văd!

Clown:           Dar, Măria Ta...

Regele:           Nimic!

Clown:           Dar, ... noi nu ştim mai mult. Am învăţat de la tine tot ce ne-ai dat. Atât ştim să facem.

Regele:           V-am dat tot ce ştiu. Şi voi repetaţi la infinit doar cele învăţate. Nu v-aţi plictisit de voi? Sufletul şi sâmburele curiozităţii şi al căutării trebuie să-l găsiţi în voi. V-am dat tot ce ştiam cu speranţa că veţi duce mai departe, pe culmi mai înalte, arta jocului şi a bucuriei. Tot ceea ce v-am dat era doar un început, nu un final de capitol. Ce aţi făcut cu moştenirea pe care v-am dat-o cu atâta speranţă şi generozitate? O risipiţi în bârfe şi intrigi la tot pasul. Nu. Nu asta    v-am învăţat. (în tot acest timp, clownii trec de la nedumerire la un simţământ de vinovăţie) M-aţi dezamăgit cumplit. Sunt obosit. Plecaţi! Şi să veniţi doar atunci când veţi fi în stare să readuceţi zâmbetul pe faţa mea bătrână şi tristă, şi bucurie în inima mea sfărâmată. (se duce în dormitor mormăind, apoi se culcă şi adoarme) Sunt obosit. Sunt plictisit. Ce-aş putea face? Ce-ar trebui făcut? Ce lipseşte? Unde-am greşit? Of, of...

 

                       Clownii se retrag, în fundal apare imaginea oraşului cuprins de noapte. Apare Luna pe care stă cocoţată pisica Ketanu. Ochi imenşi de motan o urmăresc cu aviditate, iar ea cochetează dezmierdându-se.

 

Ketanu:          Miau, miii-auu... miau miau miauuuu...

 

                       Il vede pe rege dormind şi, devenind serioasă, renunţă la flirt şi coboară în dormitorul acestuia. Se apleacă deasupra lui şi începe un ritual magic.

 

Ketanu:          Bimbiribumburubambarabim, miau miau. Bambarabimbiribum, miau miau. Wuuu, uu, uu... O, rege al meu, îngăduie-mi să ridic vălul nedumeririi tale, dincolo de colina viorie, cu firişoarele sale minuscule, cu venele şi arterele sale portocalii, ba uneori chiar rozalii. Graţie ţie, bunul meu rege, eu pot sta aici, pe linia orizontului, unde luna mă poate vedea oriunde s-ar întoarce. Îngăduie-mi să-ţi arăt şi ţie partea nevăzută a lunii (şi-a lumii). Am învăţat să trec adesea dintr-o parte în cealaltă, călăuze fiindu-mi peştii şi ţestoasele mele, să primesc în somn mesajul nopţii. Acum a venit vremea să-l primeşti şi tu. Acum eşti pregătit. Să nu te sperii, să înveţi, să îngâni, să conturezi desenul acestui joc, al singurei puteri: lumina din întuneric. Voi fi alături de tine şi vom face împreună această călătorie. (aruncă praf de stele şi mai face câteva gesturi magice)

 

Între timp apar clownii care aduc decorul, apoi un bol de cristal în care e un peşte. Apare o umbrelă-meduză; întoarsă e plină de peşti. Regele se trezeşte şi o vede pe Ketanu.

 

Regele:        Ce bine că eşti aici.

Ketanu:       Vino cu mine. E vremea să pornim la drum. (pleacă la drum şi ajung la marginea apei. Aici se opresc, căci regele nu vrea să meargă mai departe.) Ei, hai, nu-ţi fie teamă. Hai să intrăm şi să cunoaştem lumea minunată şi misterioasă a apelor. Păşeşte fără grijă, eşti cu mine.

Regele (încearcă apa cu degetele şi se zgribuleşte): Ah, sssî... Ee e... udă. Şi... rece. Nu, nu, nu pot. De ce trebuie să intrăm în apă? N-am putea mai bine s-o ocolim?

Ketanu:       Ei hai, că n-o fi chiar aşa de rău. Şi apoi, cum altfel să cunoşti această lume? Unde ţi-e proverbiala curiozitate, dorinţa de cunoaştere şi curajul?

Regele:        Dar mi-e frică! Nu ştiu să înot. Am să mă înec!

Ketanu:       Nu-ţi fă griji. Suntem protejaţi de magie. Şi nu te mai smiorcăi atâta. Hai, hai. Sunt cu tine. Hai! Un, doi, trei! Şi... (îi dă regelui un ghiont şi amândoi cad în apă.)

Regele (bolboroseşte în timp ce se afundă în apă): Bîl bl bol ool ...auu blblbl...

 

                   Ajung pe fundul apei, unde sunt întâmpinaţi de regele-peşte. Acesta este însoţit de un alai de peşti, nimfe şi alte vietăţi acvatice. Regele se redresează cu ajutorul lui Ketanu.

 

Regele peşte: Cine eşti tu? Şi ce cauţi aici?

Regele (luat prin surprindere, se bâlbâie puţin la început): Eeeu, ăă, eu...(Ketanu îi dă un ghiont în spate)...ă, iiii-eu sunt regele clown. Şi sunt nefericit. Mă plictisesc şi nu mai pot să râd în lumea mea. Caut locul în care să mă simt fericit şi pe cei care mă pot face să râd. Unde să mă simt acasă.

Regele peşte: Aa... Bine ai venit în lumea apelor! Apa este elementul vital al vieţii, fără de care nimic viu n-ar exista. Apa este peste tot. (se întoarce spre alaiul de peşti) Haide, spuneţi-i!

Peştişor 1 (ca pe o lecţie învăţată): La început, pământul tot a fost acoperit de ape. Apoi, soarele a încălzit pământul şi o parte din apă s-a evaporat şi aşa s-au format norii, care din cînd în când se scutură şi ne dau ploile. Acestea cad pe pământ şi-l îmbibă. O parte e absorbită de plante, iar surplusul e absorbit în pământ şi alimentează izvoarele care ţâşnesc afară. Acestea formează pârâuri, apoi râuri, care la rândul lor curg în fluvii ce se varsă în mări şi oceane.

Peştişor 2:   Şi toate astea, la rândul lor sunt umplute de ploi. De aceea ploile sunt atât de necesare. Dacă nu plouă, apele secătuiesc şi tot ce e viu se usucă şi moare. Şi tu şi eu, la fel ca tot ce e viu, suntem făcuţi în mare parte din apă.

Regele:        Bine, bine, asta am înţeles. Apa şi lumea ei sunt foarte importante. Dar cu ce mă ajută asta pe mine? Cu ce mă face asta mai fericit? Aici nu e nimic de râs. Este joc în lumea voastră?

Regele peşte: Lumea apelor e o lume fascinantă. Plină de vietăţi minunate şi fantastice culori, cum nicăieri nu mai găseşti. E o lume fantastică şi plină de mistere ce incită imaginaţia spre aventura descoperiri şi cunoaşterii. Mările şi oceanele ascund misterioase comori ce-au pus şi mai pun pe drumuri o mulţime de aventurieri dornici să le descopere şi enigme ce încă n-au fost dezlegate. Avem frumuseţi nebănuite ce numai aici pot fi întâlnite. Muzica liniştitoare dată de susurul izvorului, de unduirea valurilor ...

Ketanu:       Îhî... şi cu vuietul şi mugetul înfricoşător al furtunilor pe mare cum e?

Regele peştilor: Ei, e doar un contrapunct. Ţine de mister şi aventură. Şi apoi, avem nimfe şi sirene ce încântă auzul cu glasul lor minunat şi ochiul şi inima cu dansul lor...

Ketanu:       Da da da... Şi sucesc mintea celor ce le-ascultă şi le privesc.

Regele:        Şi... de distrat cum vă distraţi?

Regele peşte: În fiecare zi, la miezul zilei, când soarele e sus pe cer, iar razele lui calde pătrund până în adâncuri, ne adunăm cu toţii şi sărbătorim lumina. Atunci dansăm, cântăm, râdem şi ne bucurăm. (le face semn sirenelor care încep un dans ademenitor).

Regele:        Îmm... poate că...

Ketanu:       Poate că ce? Ce gând te bate? Ai înnebunit? Vezi? Ţi-au şi sucit minţile.

Regele:        Dar...

Ketanu:       Abia am reuşit să te aduc aici şi acuma, gata, ai vrea să şi rămâi? Crezi că asta e lumea ta? Că vei găsi aici ceea ce cauţi? Ai râs măcar o clipă?

Regele:        Păi...

Ketanu:       Şi apoi, cum crezi că ai rezista? Tu nu ai branhii. Nici măcar nu ştii să înoţi. În doi timpi şi trei mişcări ai fi deja prânzul sau cina vreunui rechin flămând.

Regele (resemnat şi pus pe gânduri): Asta, cam aşa e...

Ketanu (către peşti): Ei bine, acum că ne-am lămurit, vă mulţumim frumos, dar noi trebuie s-o luăm din loc. (se întoarce spre rege) Hai! Să mergem mai departe. Mai avem atât de multe de văzut, de cunoscut. Suntem de-abia la începutul călătoriei şi tu... vroiai să te şi opreşti. Se vede că eşti depresiv. Noroc că mă ai pe mine. Of of... (îl ia pe rege de braţ şi-l trage după ea) Haide, hai. Să ieşim      de-aici. Mai avem drum lung de străbătut şi încă multe de văzut.

 

                   Ies la suprafaţă şi ajung pe mal, unde, pe nisipul plajei se odihnesc o clipă. Tatăl ţestoaselor îşi face apariţia precum un OZN şi aterizează în faţa lor. E însoţit de ţestoasa-mamă şi de o mulţime de ţestoase mici. Îşi scoate capul din carapace, apoi picioarele.

 

Povestitor:  Iată-l sosind pe Regele ţestoaselor cu familia sa numeroasă. Trăieşte în apă la fel de bine ca pe uscat. Nu se grăbeşte niciodată. E un mare înţelept, căci întotdeauna gândeşte înainte de-a vorbi.

Regele ţestoaselor:         Cine eşti tu? Şi ce cauţi aici?

Regele:        Eu sunt regele clownilor, cel mai mare clown al tuturor timpurilor. Dar sunt nefericit. Mă plictisesc şi nu mai pot să râd în lumea mea. Caut locul în care să mă simt fericit şi pe cei care mă pot face să râd. Unde să mă simt acasă.

Regele ţestoaselor: Da, da... am auzit de tine.

Regele:        Zău?

Regele ţestoaselor: Sigur că da. Cine nu a auzit de minunatul regat al clownilor? Regatul bucuriei şi veseliei...

Ketanu (ironic): Da, da ... al bucuriei şi veseliei...

Regele:        Aşa l-am crezut şi eu. Şi aşa l-am visat şi gândit. Din păcate, lucrurile nu mai stau chiar aşa. Tocmai în acest regat, regatul meu, nu mă mai simt acasă. Mă plictisesc, nimic nu mă mai face să râd şi să mă bucur, lumea mea s-a schimbat şi nu mă mai mulţumeşte.

Ketanu:       ...nimic nu-l mai mulţumeşte, bla bla bla... Iar se plânge.

Regele ţestoaselor: Şi asta-i pricina pentru care ai plecat în lume?

Regele:        Da. Ce era să fac? Nimic nu mai e aşa cum am visat, cum m-am străduit să construiesc...

Regele ţestoaselor: Poate că nu te-ai străduit suficient de mult.

Ketanu:       A-haaa...

Regele:        Cum nu? Ani întregi, toată tinereţea mea am sacrificat-o învăţându-i pe oameni tot ce ştiam. O vreme a fost frumos. Învăţăturile mele au dat roade, sau cel puţin aşa credeam. Acum, am îmbătrânit, am obosit şi văd cum lumea mea se duce de râpă. Simt că nu mai e lumea mea, lumea visurilor mele.

Regele Ţestoaselor: Aşa că, ai plecat în lumea largă.

Ketanu:       Vrea şi trebuie să regăsească lumea pe care a pierdut-o.

Regele:        Da, da. Viaţa mea e searbădă acum. Simt că am pierdut ceva, că trebuie să fie ceva mai mult de atât. Dar nu ştiu ce.

Regele ţestoaselor: Poate că ai ştiut şi ai uitat.

Regele:        Crezi?

Regele ţestoaselor: Ai uitat câtă bucurie îţi dădea o zi însorită, o ciocolată, o prăjitură, o carte bună, o întîlnire cu un prieten bun, ...

Regele (melancolic şi gânditor): Ai dreptate. Acum îmi dau seama că aşa e.

Regele ţestoaselor: În lumea mea lucrurile sunt simple. Ne ducem viaţa între apă şi pământ. Ne bucurăm de armonia minunatei şi misterioasei lumi a apelor şi de pământul scăldat de razele soarelui, de lumina lunii şi strălucirea stelelor deopotrivă. Am învăţat să învingem timpul, să trăim împreună cu vietăţile mării şi cu cele ale pământului. Să ne bucurăm de frumuseţile şi minunăţiile pe care ni le dă fiecare nouă zi. Să ne încânte unduirea apei precum şi a firului de iarbă, să ne minunăm de fiece boboc ce dă în pârg şi să admirăm floarea ce devine. Am învăţat să fim o familie. Să ne iubim şi să ne apropiem cu dragoste de tot ce ne-nconjoară. Să ne ajutăm în momentele grele şi să ne fim sprijin când suntem în impas. Să ne bucurăm de bucuria celorlalţi. Şi asta ne face să ne simţim fericiţi.

Regele:        E frumoasă lumea ta. Dar râsul şi jocul?

Regele ţestoaselor: Nu e viaţa însăşi un joc? Doar că trebuie să ştii să-l joci şi să te bucuri de el. Şi fiecare din noi îl joacă în felul lui. Îi poate aduce îmbunătăţiri sau îl poate schimba. În asta constă toată frumuseţea.

Regele:        Şi cum să ştii să joci jocul vieţii?

Regele ţestoaselor: Fiecare învaţă pe pielea lui. Să asculţi de bunul simţ şi de înţelepciunea înaintaşilor tăi. Să asculţi de ceea ce-ţi spune sufletul şi apoi să judeci cu mintea. Vei şti să faci astfel diferenţa între bine şi rău. Să nu uiţi niciodată să te bucuri de lucrurile simple, de fiecare dimineaţă care aduce o nouă zi, de fiecare surâs care îţi este adresat, să dăruieşti dragoste şi să nu uiţi să spui „te iubesc” celor ce-ţi sunt dragi. Să renaşti cu fiecare primăvară, să te pârgui în fiecare vară, să dai roade ca toamna şi să te purifici ca iarna, ca apoi să o iei de la capăt mai bogat, mai împlinit. E simplu. Ce păcat că atunci când înaintează în vârstă, oamenii uită şi se lasă purtaţi pe tărâmul de vânătoare, în marea minciună a maturităţii. Atunci, singura salvare e să înveţe din nou să viseze şi să se bucure de lucrurile simple.

Regele:        Vreau să învăţ şi eu. Dar cum? Am să rămân aici ca să mă înveţi.

Ketanu:       Ei nu... Iar?

Regele ţestoaselor: Poate că tocmai ai învăţat. Trebuie doar să-ţi aduci aminte.

Ketanu:       Şi pe urmă, cum să rămâi aici? Viaţa lor se derulează atât de lent. Te-ai sufoca şi ai înnebuni în ritmul ăsta. Nu ţi se potriveşte. Trebuie să-ţi găseşti propriul tău ritm.

Regele:        Of of... Mă înnebuneşti! Nu mă laşi nici să mor. Eram pregătit şi acum mă porţi în plină visare. Pe când cred că pot să mă opresc, mă iei iar la drum. Nu mă laşi deloc în pace.

Ketanu:       Trebuie să mai cunoşti ceva ce aici e cu neputinţă. Trebuie să cunoşti lumea din care vin eu. Mă aflu în situaţia unui înotător ostenit care luptă să-şi scoată din valuri un frate geamăn gata să se înece, zbătându-se inconştient spre moarte...

Regele:        Nu nu. Mă confunzi. Crezi că fac parte din aceeaşi tagmă cu toţi ceilalţi. Nu mă amesteca laolaltă cu ceilalţi, cu visătorii incurabili, eu nu sunt la fel ca ei, nu uita!

 

                   (regele se trânteşte la pământ înconjurat de puzderia de broscuţe, plânge şi geme ca un copil)

 

Ketanu:       Haide, nu mai e aşa de mult. Mai avem de făcut un drum. Vom merge în lumea cerului, a mişcării absolute şi a spiritului.

 

                   (în timp ce broscuţele se retrag la semnul regelui lor, luându-şi rămas bun, Ketanu face o incantaţie magică. Regele işi ridică privirea spre ea şi o vede cu ochii îndreptaţi spre cer şi asistă la toate transformările.)

 

Ketanu:       Aaaaaa... bbaaaaaaarrraaaaabaduummmdaram... oh, lună şi voi stele, îngăduiţi-ne să ne ridicăm la voi şi să pătrundem tainele cerului. O, tu rege al norilor şi al vântului, ridică-ne, ridică-ne în văzduh...

 

                   Se stârneşte o furtună magică. Ketanu şi regele sunt luaţi şi purtaţi în văzduh într-un fel de tornadă. Regele e ameţit şi speriat. Ţipă întruna şi scoate tot felul de onomatopee.

 

Regele:        Aa... au, uu... Ce-i asta? Ce s-a întâmplat? Nu, nu... nu vreau...   Mi-e frică! Au! Unde mi-e ciupilica? Vai! Botoşeii meeeii...! Au, au, au..!

Ketanu:       Nu te mai văita atâta!

Regele:        Cum să nu? Am să mă rup în bucăţi! Am să mă fac praf şi pulbere! Au!

Ketanu:       Ei na! Te faci bucăţi şi cazi pe pământ... Sau poate în apă.

Regele:        Vai, vai de mine! La rechini? Oricum am să mă spulber tot!

Ketenu:       Păi, ... parcă tot spuneai că eşti pregătit să mori...

Regele:        Păi..., da’ nu aşa! Să nu am parte de ultimul drum triumfal prin manej? Să nu mai ştie nimeni de mine? Să pier aşa în neant? Aoleu şi vai vai vai!

Ketanu:       Bine, bine. Hai, nu-ţi fie teamă, încă nu ţi-a venit ceasul. Şi-apoi, doar ţi-am spus că eşti sub protecţia magiei! Nimic rău nu ţi se poate întâmpla. Doar eşti cu mine! Hai, linişteşte-te acum. Lasă-te purtat de curenţii de aer şi savurează plutirea. Vom poposi în curând.

Regele (liniştindu-se): Mda, ... nu e chiar aşa de rău... Ba e chiar plăcut. Ha, ha..., parcă aş zbura. Iupii! (face o tumbă, se simte din ce în ce mai bine, mai liniştit. Se manifestă ca un copil bucuros. În final aterizează pe un nor.) Hopa! Uf!

                   În faţa lui apare un nor mare şi bătrân.

Ketanu:       Iată-l pe Norul Norilor, cel care le ştie pe toate, le vede pe toate.. Bine te-am găsit!

Norul Norilor: Ah, Ketanu! În sfârşit, aţi ajuns! Bine aţi venit! Da’ ştiu că aţi făcut ceva drum!

Regele (mirat):      Ne aşteptai? De unde ştiai că vom veni?

Norul Norilor: Cum să nu ştiu? De aici de sus le văd şi le ştiu pe toate. Şi apoi, circul mult, la fel ca fraţii mei nori şi norişori, purtaţi pe aripile vântului. Stăm la şuetă şi ne împărtăşim cunoştinţele şi impresiile despre tot ce am întâlnit şi văzut în drumurile noaste. Aici, în cer, e lumea armoniei perfecte şi a mişcării absolute.

Regele:        Aaa...!

Norul Norilor: Aici sălăşluiesc spiritele înalte care ne îndrumă, ne povăţuiesc şi ne veghează. Vorbim cu luna şi cu stelele, ne împărtăşim cu soarele. Uneori, când uită de el stând la taclale, razele lui încălzesc atât de tare pământul încât pârjoleşte tot ce-i stă în drum. Atunci avem grijă să ne punem în calea lui sau, şi mai bine, să lansăm o ploaie răpăitoare care să mai răcorească atmosfera şi să nu lase ca tot ce e viu să se usuce şi să moară. Trebuie să avem grijă unii de alţii, trebuie să avem grijă ca viaţa să nu piară, ci să renască mereu. În asta constă armonia naturii.

Regele:        Aha..., armonia...

Norul Norilor: E drept că uneori nu suntem de acord unii cu alţii, avem divergenţe de opinii şi atunci ies scântei, fulgere şi tunete. Dar ne trece repede şi soarele ne aduce pe toţi la gânduri mai bune şi ne aminteşte că putem să ne înţelegem, să ne respectăm şi să fim prieteni buni chiar dacă nu avem aceeaşi părere. Ba uneori ne vin cele mai bune idei tocmai atunci când nu suntem de acord unii cu alţii.

Regele:        Dar dacă nu vă mai înţelegeţi, dacă nu vă mai puteţi pune de acord, dacă fiecare dintre voi vede altfel şi-şi doreşte altceva?

Norul Norilor: Din păcate, uneori se întâmplă ca mersul lucrurilor, felul în care le vedem şi dezacordul dintre noi să ne despartă definitiv. Să nu putem merge pe acelaşi drum. Am învăţat că fiecare are un drum al său pe care trebuie să-l urmeze şi pe care doar cei de-un suflet şi-o simţire i se pot alătura şi că uneori trebuie să te desprinzi de tot ceea ce te ţine pe loc sau te abate de pe calea ta. Şi mai presus de toate, am învăţat să ne acceptăm unii pe alţii, cu toate diferenţele dintre noi, să ne iubim şi să nu uităm să ne minunăm de miracolul vieţii şi de tot ceea ce ne înconjoară.

Regele:        Mda, acum îmi dau seama... Aşa e. Acum văd altfel lucrurile. Ah, dacă aş mai avea o şansă...! Acum aş şti. Drumul acesta nu a fost în zadar. Căutam o lume în care să mă simt bine, să mă simt acasă şi mi-am dat seama că singura lume unde sunt acasă e lumea mea, aşa cum o port în sufletul meu. Acum aş şti să-mi găsesc drumul şi să-l urmez. Aş putea s-o iau de la capăt, nu-i aşa? Niciodată nu e prea târziu. Parcă eram tot în ceaţă şi nu vedeam bine, iar acum s-a ridicat şi pot în sfârşit să văd clar. E ca un miracol.

Norul Norilor: Ca miracolul să vină trebuie să fii pregătit să-l primeşti, să crezi cu tărie că uneori imposibilul poate deveni posibil. Să cauţi până ce vei găsi bucuria şi lumina în sufletul tău. Şi ce miracol mai mare poate fi decât miracolul vieţii şi al iubirii? Trebuie doar să-ţi îngădui să iubeşti cu generozitate şi să te laşi iubit la rândul tău. Să dăruieşti şi să primeşti. Iubirea e generozitate, e armonie, e însăşi viaţa. E-n toate lucrurile simple şi-n fiecare gest mărunt. Să nu uiţi! Miracolul iubirii! Asta e adevărata fericire.

Regele:        Da, aşa e. Acum ştiu.

Norul Norilor: Înseamnă că acum eşti pregătit. Aşa că... miracol! Mai ai o şansă!

Regele:        Oh, mulţumesc, mulţumesc! Voi avea grijă ca lumea mea să fie mai bună. Acum, că mi-am dat seama, mă simt altfel, renăscut. (se întoarce către Ketanu) Îţi mulţumesc din suflet. Fără tine n-aş fi reuşit.

Ketanu:       Ei... hai, hai. Gata. Pregăteşte-te. Te întorci acasă.

Regele:        Acum? Oh, ce bine! Abia aştept! (brusc îngrijorat) Şi tu?

Ketanu:       Eu?... Locul meu e aici. Acum nu mai ai nevoie de mine. Acum ştii. Şi sunt sigură că te vei descurca foarte bine.

Regele:        Dar...

Ketanu:       ... iar eu voi fi întotdeauna alături de tine şi voi veghea. Ştii bine. Va fi de-ajuns doar un cuvânt şi voi veni.

Regele (ca şi când ar ştii cuvântul, căci acum e o legătură spirituală între ei): Promiţi?

Ketanu:       Promit.

                   (se îmbrăţişează întru’ rămas bun, apoi Regele e purtat de norişorul său spre pământ împreună cu o mulţime de alţi mici norişori ce cad pe pământ ca o ploaie. Acolo unde cad se deschid în pământ mici cratere (utere primitoare), fiecare conţinând un mic fetus, o mică fiinţă ce urmează a se naşte. Regele aterizează şi el întrun astfel de uter. Stelele şi luna dispar treptat. Heblu. Soarele răsare, iar regele se trezeşte în patul său, copil. Se întinde, se freacă la ochi, apoi se ridică voios.)

Regele copil: Ah, ce zi frumoasă! Ce soare minunat! Ce culori încântătoare! Ce lumină! Unde sunteţi clownişorii mei dragi? Doar somnul nopţii ne-a ţinut departe şi deja îmi e dor de voi. Hai, veniţi să ne jucăm! Ce frumoasă este viaţa! Ah, cât vă iubesc!

 

                   (apar clownii, puţin dezorientaţi la început; nu ştiu cine e, nu-l recunosc, nu sunt obişnuiţi ca regele să fie bine dispus şi să fie trataţi cu atâta drag şi voioşie. Dar, cum tot ceea ce e bun şi frumos e bine primit, cum căldura pe care o emană sufletul e întotdeauna recunoscută, nu stau mult pe gânduri şi se apropie de rege cu voioşie şi încep să se întreacă care mai de care în giumbuşlucuri şi trucuri clownereşti. Regele e acum în mijlocul lor, nu-i mai priveşte de sus de la balcon, îl simt aproape de ei şi aşa, jocul şi bucuria înfloresc şi iau noi valenţe. Râsul izvorăşte spontan din inimile lor. Din când în când, regele se uită spre cer cu dor şi ... recunoştinţă. În timp ce se joacă împreună cu ceilalţi, o fetiţă clown se apropie de el mai sfioasă şi regele copil începe să se uite la ea cu atenţie şi uimire, simţind cum inima i se-nfioară şi dragostea se înfiripă.)

Ketanu (apare undeva sus pe cer şi priveşte cu duioşie): Ah, ce ţi-e şi cu iubirea asta. Te face să simţi că trăieşti... şi că trăieşti frumos. Iar lumea... e cu siguranţă mai bună.