DIALOGURI NOCTURNE

(...cu amicul nocturn care apare când am insomnii... )
Poezia vine din umbra unei alei părăsite
în care numai noaptea trece un tramvai luminat
vatmanul nu are vârstă și mișcă clopoțelul
invitând pe cei uitați să urce într-o direcție necunoscută
Poezia mea nu are somn nu obosește ca mine și aleargă aleargă
să-l prindă pe Dumnezeu ascuns în imagini
tu știai că anotimpurile dorm în tablouri și rămân tinere
iar întunericul fuge de culorile celor buni
și ascunde necazuri sau spaime care noaptea sunt la vedere
rareori vorbesc cu amicul nocturn care apare când am insomnii
și când îmi plâng de milă

suntem mulți așa că mine biete vieți de noapte
în noi nimic nu începe nimic nu se termină
este un dans cu flăcările din voi din mine
venim la întâlnire când lacrimile noastre plâng în neștire
și ne învârtim într-un carusel care cântă
atunci apare vocea lui Dumnezeu care ne luminează
dimineața viața voastră este odihnită
pe străzi florăresele vând flori parfumate
și strigă că iubirea este poezie cu miros de fericire
iar noi suntem știm noi cum suntem


NĂSCUȚI DIN ACEIAȘI COASTĂ

(omul vrea să fie gol și după naștere)
draga mea
suntem născuți din aceiași coastă
din aceleași defecte-uneori ascunse
ideea că suntem diferiți
este secretul din fiecare
supus dezbaterii publice
pentru că omul vrea să fie gol
și după naștere
iar povestea lui este importantă
când ți-am spus că te iubesc
aveam degetele încrucișate
credeam că minciuna nu are păcate
nu știam că nevinovata minciună
aduce drame care nu pot fi îmbrăcate
orice rostire care disecă adevărul
este un sărut cu pungile pe cap
în care lamele de ras
nu lasă timpul să respire
draga mea
suntem născuți din aceiași coastă
pentru că numai femeia poate să nască
și să povestească despre iubire


FERICIRE ÎN VALURI

(este ca apusul care se retrage când vrea)
când se deschide o scoică
soarele se bucură
pentru viața care este la fel
chiar dacă nu are perle
dar este ca apusul
care se retrage când vrea
nopțile în care aud sunete în mare
când iubirile nu mai au hotare
număr firele de nisip nemuritoare
pentru că aici nu există timp
doar iubire în valuri de fericire
când se deschide o scoică
pierd speranța dincolo de zenit
încă o ploaie din care m-am trezit


CALUL TROIAN

(un cal invizibil care aleargă în istorie pentru salvarea iubirii)
poezia este o fortăreață
Homer știa asta
iubirea trebuia furată
atunci a vorbit de calul troian
care a atacat poezia
părea o metaforă ascunsă de timp
cine lasă urme în istorie
și cine folosește calul în războaie
pentru ce ne batem noi
în afară de hrană
Homer avea dreptate când spunea
că cineva s-a strecurat în poezie
pe un cal invizibil
care aleargă în istorie pentru salvarea iubirii


DINCOLO…

ne vom întâlni acolo
unde vom avea multe jocuri
nu vom mai fi copii
vom fi nu se știe ce vom fi
multe generații
ne adunam la bunicii tatei
împărțeam pâine de vatră
și fructe de pădure
de pe câmpia bunicii
alergam prin iarbă și prin noi
până adormeam ca mușuroaiele
bunica ne număra
știa că vom încolți în
astă viață
noi nu știam ce este războiul
pentru noi era un joc
unde bărbații se întorceau acasă
sau adormeau pe alte câmpii
ne vom întâlni acolo
iar aici cineva
ne va păzi pământul
cu străjeri de marmură
sub formă de cruci
străinii – rudele noastre
vor pune flori pe cruci
Dumnezeu le va încolți
El tatăl nostru cel mare
calea pentru orice plecare