Pot să spun că eu am citit toate cărţile lui Suciu. Şi câteva dintre cele pe care nu le-a scris. Poezia lui Suciu este un copil sălbatic şi miroase a lemn din care se înalţă biserici.

Nu întâmplător are aromă de piele pentru că Suciu dăruieşte cu poezia sa corpuri femeilor.

Profetul popular este mai mult decât o bucată de hârtie care miroase a pământ. Şi a fost scrisă după ce Suciu l-a îmbătat pe Dumnezeu de câteva ori. Ştiu sigur. Şi împreună au trimis oamenii în iad numai pentru că nimic nu se naşte din bucurie. Şi până la urmă, ce mai contează când noi toţi suntem morţi şi îngropaţi, vorba poetului.

Fiţi cu băgare de seamă, dacă într-o zi Suciu se trezeşte după o beţie cruntă şi consideră că sângele nu mai trebuie irosit, atunci va da o dispoziţie ca pictorii să nu mai folosească roşu. Căci cum ar putea Suciu să stea liniştit şi să nu fie unul dintre acei nebuni care pot să facă lumea mai bine decât s-a făcut.

Profetul popular nu este o boală de iarnă, dar nici un tratament naturist. Am citit cartea de câteva ori, nu mi-am clarificat nimic şi nu am găsit vreo formulă invariabilă pentru tinereţea lui Suciu, dar absolut e mai tânăr. Şi decât mine. Până la urmă ce e poezia lui Suciu dacă nu modul în care îşi purifică toate păcatele.

Poate cei care au citit sau vor citi Profetul popular sunt de acord cu mine când zic că Suciu face cărări din oase de femeie de la un cimitir la altul, mă gândesc că o fi poate unul dintre cei care au fost informaţi că dragostea nu mai seamănă decât cu ziua de odihnă a măcelarului.

Suciu nu este foarte tulburat de patimile sale şi ne spune: Am scris şi am îndurat. Eu sunt cel ce nu sunt., fiind astfel muncitorul statornic în şantierul morţii reinventate de propriul pix. Poate să moară şi să reînvie de mai multe ori în aceeaşi zi. Un Iisus al poeziei răstignit pe o butelie de vin şi trezit de mirosul unor murături aşezate mlădios de o mamă vitregă. Pe Suciu îl vom găsi purtând la încheieturi, trase pe fir de mărgele numai îmblânzitoare de miei, gata pregătite să nască un copil numai de dragul de a da de lucru morţii.

O singură chestiune mai vreau să punctez spunând că nimic nu este mai firesc decât a da omului viu dreptul să probeze propriul sicriu, până la urmă noi, fiecare, suntem doar un indice static şi numai sufletul contează, vorba poetului.

https://ciceresc.wordpress.com/2015/09/12/slujba-de-lansare-a-profetului-popular/