Autorul Eugen Baciu, al cărui traseu în viață îl poziționează ca om cu experiențe variate, revine în spațiul literar cu cartea ,,Povestea unei dorințe”, publicată în colecția Proză la editura eCreator din Baia Mare.
După o carieră îndelungată, marcată de schimbări semnificative și domenii diverse de activitate, de la munca în industria minieră până la administrarea unei proprietăți și munca sezonieră în Grecia, scriitorul Eugen Baciu aduce în prim-plan o narațiune bogată și captivantă, unde elemente din realitatea sa pot fi intuite în subtextul operei literare.
Experiențele anterioare ale autorului Eugen Baciu contribuie la autenticitatea și complexitatea poveștii, conferindu-i o intensitate cu impact pentru sufletul cititorilor.
În „Povestea unei dorințe”, regăsim scriitorul cu talent nativ care se folosește de o varietate largă de simboluri și concepte, fie că este vorba de numele unui personaj, de mitologie sau de telepatie, pentru a ne oferi un tablou compozit al vieții personajelor.
Începem cu numele Loreley, al protagonistei cărții, care are rezonanțe profunde, evocând mister, seducție și frumusețe supranaturală: „fiul le explică clar că şi-ar dori ca fata lui să fie frumoasă ca o zână şi să aibă o voce magică. Aşa că fata se pricopsi cu numele de Loreley.”

Este posibil ca numele să fie un ecou al legendelor asociate cu Loreley, nimfa sau sirena care, conform legendelor germane, își seducea victimele cu cântecul ei irezistibil.
În acest sens, personajul Loreley din carte poate reprezenta o formă de seducție divină sau chiar predestinată, aducând cu sine enigme care își așteaptă dezlegarea în aprofundarea rândurilor acestei cărți.
Ielele, în mitologia românească, sunt ființe supranaturale, de obicei asociate cu noaptea și locurile necunoscute ale naturii, entități care își încântă și uneori își pedepsesc victimele cu aspectul lor fermecător. Integrarea ielelor în „Povestea unei dorințe” sugerează o incursiune în folclorul românesc, o abordare care îmbogățește textul cu un addendum de mitologie națională, conferindu-i o nuanță de taină și superstiție: „În acel moment mi-am adus aminte de poveştile cu iele ale bunicii însă era prea târziu ca să fug. Cea pe care ţi-am descris-o mai devreme deja mă cuprinsese în mrejele ei. Se desprinsese din acea horă. Cumva mă zărise stând acolo ascuns şi minunându-mă.”
În privința telepatiei, Eugen Baciu sondează conexiunile care transcend limitările comunicării convenționale.
Telepatia poate fi văzută aici ca un simbol al legăturilor substanțiale, inexplicabile dintre personaje, care se pot conecta la un nivel mai profund și mai intim, un nivel care depășește cuvintele și acțiunile obișnuite. Este, de asemenea, o invitație la investigarea limitelor minții umane și la interconectarea sistemelor vii.
Loreley comunica telepatic cu un corb, însă nu un corb oarecare, după cum veți afla din carte: „Încerca să comunice cu oamenii prin telepatie şi să le transmită stări de bine sau faptul că ea îşi dorea să comunice cumva cu ei. Şi câteodată chiar îi reuşeau aceste încercări care păreau imposibile. Iar acum această întâmplare cu pasărea o puse pe gânduri.”
Transformarea personajelor și călătoria în timp sunt elemente centrale ale cărții, îmbogățind complexitatea și plurivalența narațiunii.
Transformările arată evoluțiile interioare și exterioare ale personajelor, invitând la reflecții asupra condiției umane, maturizării și schimbării: „Atunci eu, fără să mai stau pe gânduri am spus: vreau ca din când în când să mă transform într-un corb şi să survolez înălţimile alături de pasărea mea care este şi ea tot un corb.”
Călătoria în timp, pe de altă parte, permite plasarea acțiunii în diferite momente esențiale pentru personaje, creând o dantelărie temporală sofisticată remarcabilă în care destinele personajelor se împletesc în moduri surprinzătoare: „Tu ai acum patruzeci şi şapte de ani, vei vedea că de acum încolo, în loc să îmbătrâneşti, se va face o reversie a anilor şi tu încet, încet cu fiecare an vei reîntineri până ce vei ajunge din nou la vârsta de treizeci de ani. Acolo se estompează reversia şi vei începe din nou să înaintezi în vârstă până ce vei împlini de data aceasta 50 de ani.”
Cartea oferă cititorilor o călătorie într-o lume ce pare obișnuită la prima vedere, însă se dezvăluie treptat ca fiind impregnată cu elemente supranaturale.
Calitatea relațiilor umane este analizată cu delicatețe și sensibilitate, prin accent pe valori precum inocența copilăriei sau intensitatea iubirii adolescentine.
Unul dintre meritele remarcabile ale acestei narațiuni este abilitatea autorului de a îmbina diferite contexte ale realității, creând astfel o paletă compozită de emoții și evenimente care reflectă diversitatea experienței umane.
Elementul supranatural vine în completarea firului narativ, aducând un plus de suspans și deschizând poarta către meditații intime despre existența umană și posibilitatea unei vieți după moarte.
De asemenea, cartea oferă o perspectivă detaliată și autentică asupra relațiilor interpersonale, investigând sentimente variate, de la relațiile de familie, la prietenie și dragoste.
Personajele sunt vii și bine conturate, fiecare cu particularitățile sale, evoluând pe parcursul poveștii într-un mod care le conferă autenticitate.
Un aspect interesant al acestei cărții este și felul în care sunt portretizate diferitele locații, cu o atenție specială acordată zonei Buzăului, stârnind curiozitatea de a vizita noi culturi și spații, și aducând un suflu de aventură în text.
Deși istorisirea aduce în prim plan momente luminoase și încântătoare ale existenței, autorul nu se sfiește să se aventureze și în zone mai întunecate ale experienței umane, propunând teme precum instabilitatea emoțională, cu refugiu în alcool și țigări, și trădarea. Această abordare echilibrată conferă cărții un grad ridicat de realism și capacitate de înțelegere, invitând cititorii la o introspecție care alege esența.
În carte, cititorul este îndemnat să traverseze pragul dintre modern și arhaic, între urban și rural, dezvăluind o lume în care granițele se estompează și în care fiecare element își are locul și rostul său, bine definite în context.
Peisajul pitoresc al satului evocă nostalgii ale timpurilor apuse, unde fiecare fir de iarbă, fiecare animal și chiar vântul care șuieră prin copaci sunt parte dintr-un dialog continuu cu omul.
Este o lume în care natura nu este doar un decor, ci un participant activ, un personaj care respiră, care simte și care comunică într-un limbaj ancestral, ce își găsește ecoul în sufletele locuitorilor săi.
La polul opus, pulsul efervescent al orașului modern aduce cu sine un ritm alert, plin de dinamism și de posibilități nesfârșite.
Clădirile înalte și străzile aglomerate creează un contrast puternic cu liniștea rurală, adăugând astfel un plus de complexitate în povestire.
Orașul devine un spațiu de cunoaştere a modernității, unde personajele își găsesc propriile căi de auto-descoperire în labirintul urban.
Ceea ce fascinează cel mai mult este modul în care Eugen Baciu reușește să unească aceste două lumi aparent contradictorii într-o simbioză perfectă, creând un univers în care comunicarea cu zânele și animalele devine la fel de firească și de posibilă precum conversațiile telefonice sau dialogurile urbane: „- Ce vrei tu mă corbuleţ? i se adresă fata în timp ce-i mângâia penele negre ca smoala. De ce ai venit la fereastra mea; oare doreşti ca să-mi spui ceva? Corbul întinse ciocul şi o prinse subtil de pielea de pe dosul mâinii apoi, ridicând capul, croncăni uşor. Numai el ştia ce vrea să spună.”
Legăturile supranaturale se nasc din credințele și tradițiile adânc înrădăcinate în cultura românească, ducând cititorul într-un dans ritualic unde zânele nu sunt doar ființe ale basmelor, ci entități prezente, entuziaste, care dialoghează cu oamenii, împărtășind secrete și înțelepciuni ancestrale.
Fiecare detaliu al acestei lumi complexe este descris cu o atenție minuțioasă la detalii, creând o atmosferă bogată și vie, în care realul se împletește cu fantasticul într-un mod organic și fluid.
Este o lume în care magicul nu este doar un element de basm, ci un aspect intim al realității, care se revelează în fața cititorului cu o frumusețe încântătoare și uneori înfricoșătoare.
Scriitorul ne invită astfel să pășim într-un univers unde granițele dintre lumea fizică și cea spirituală sunt permeabile, unde visul și realitatea se contopesc, creând un teritoriu al imaginației unde totul este posibil.
Este o meditație asupra vieții, o celebrare a misterului și a frumuseții care se află în fiecare detaliu al existenței noastre.
În concluzie, ,,Povestea unei dorințe” se dovedește a fi nu doar o operă literară remarcabilă, ci și un veritabil mozaic al experienței sufletului, o căutare adâncă și emoționantă a condiției umane, a iubirii, prieteniei și a trecerii într-o altă dimensiune.
Recomand această carte tuturor celor pasionați de literatură, în căutarea unei lecturi interesante.
Și, nu în ultimul rând, o recomand celor care cred că nu suntem constituiți doar din materie şi că nu comunicam doar prin mijloacele oferite de corpul nostru fizic.
Această carte este o dovadă că tot mai mulți oameni înțeleg că suntem ființe multidimensionale într-o lume fascinantă şi la fel de multidimensională.