Dorul
Foaie verde de mohor
Cine n lume n are dor?
De căsuța părintească
De mușcata din fereastră
Dor de sufletul iubit
Ce i prin lume rătăcit
Și in fiecare seară
Il aștepți să vină iară
Dor de a ta țărișoara
Unde întâi rostit ai mamă
Și oricât ți ar fi de bine
Dorul fuge după tine
Să strigăm iubirea
De ar putea povesti natura
Câte povești de iubire a văzut
S ar scrie veșnic poeme,iar ura
Ar fugi rușinată de pe pământ
Iară plopiicei far de soț și castanii
Teii cu îmbătătorul lor miros
Martori sunt trainiciei ei , iară
anii
Trec mereu ducând povestea lor ,ca folos
Să nu lasam iubirea să ne o fure
Acei cu suflet negru de catran
Chiar dacă multe suferințe o să indure
Îndrăgostiții, să îndepărtăm orice dușman
Să alergăm desculți prin iarba verde
Iubirea nebuni să ne o strigăm
Să nu ținem cont de cine ne vede
Că nu banul e stăpânul lumii ,o să le demonstrăm
Revenire
Plec si mă intorc împreună cu toamna
Din mine cu gandul pribeag
Iar frunzele arse ale ei mă îndeamnă
Sa trec mereu al casei din mine,prag
Să nu rămân zăvorâtă in ganduri
Ce nu mi aduc nici un folos
Sa zburd mereu printre rânduri
Aducand vieții si iubirii prinos
Pot oricand și oricât de departe
Pe aripa lui să călătoresc
Pe mine de el nimic nu mă desparte
Nici timpul cel veșnic fugar și firesc
E să călătorim împreună
Pe aripi de vreme și un colț
De lume să ne o facem bună
De nimeni pătrunsă...