Spuneam în cronica pe care am scris-o cu ceva timp în urmă celei de-a doua cărți a poetei Ica Gaftone - PREA DE VREME SĂ RENUNȚ, (Editura eCREATOR din Baia Mare, 2023) - că întreaga poezie a dânsei este o frumoasă poveste din lumea satului, a satului copilăriei, cu frumusețile lui, cu peisajele de neînlocuit, cu lunca şi imaşul înverzite, cu apa care curge lin, domoală, cu malul ei cu pescari, cu sălcii plângătoare şi cu arini.
Acum, răsfoind manuscrisul celei de-a treia cărți a poetei, TOAMNA VIEȚII, carte ce apare acum la aceeaşi editură, am putea spune - cu convingere - că orizontul poetic al doamnei Ica Gaftone s-a lărgit, nemaimărginindu-se doar la lumea satului, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele, extinzându-se asupra lumii întregi, o lume la o scară mult mai mare decât lumea satului, o lume amestecată şi ea, cu bune şi cu rele, mai mult rele, o lume care ne îndeamnă la meditaţie profundă, la analiză, la tipizare şi la generalizare, dând ocazia poetei să se ocupe de teme şi motive diversificate, de veniri şi plecări, de vremuri şi frunze, de pescari de idealuri mari, de secetă, timp şi controverse, cu primăveri tomnatice, cu probleme patriotice, cu toamne prinse-ntre haikuri şi aşa mai departe, aria lor lărgindu-se, ajungând la insomnii şi la meditații cu substanță filosofică, la dogmatism şi antidogmatism, la rolul şi menirea poetului într-o asemenea lume.
Şirul lung al acestei atât de diversificate tematici lirice se încheie cu o atenție deosebită acordată toamnei ca anotimp, dar şi ca simbol al curgerii timpului în clepsidra vieții, nelipsind total nici rămăşițele tematice din cartea a doua, din lumea satului natal, cu oamenii lui, cu prieteni şi duşmani, cu manifestări şi trăiri la modul individual, acolo în sufletul zbuciumat al poetei care, iată, prin poezie, prin cea de-a treia carte de poezie, începe să-şi găsească liniştea de care are atâta nevoie.
Da, poezia este un mare terapeut, deoarece, cu ajutotul ei vorbim despre valori şi nonvalori, despre umanitatea-n care trăim, despre armonie şi despre sensibilitatea noastră față de cei de lângă noi, făcând îndemnuri la introspecție interioară şi dând imbolduri la dialog, la pace şi la toleranță.
Ceea ce este foarte important, şi Ica Gaftone şi-a dat seama de valoarea aceasta, este faptul că prin poezie, eul poetic îşi permite acea evadare de a călători în voie prin mirifica zonă de sensibilitate, prin acea zonă în care semnificația cuvintelor se pierde în magie şi ceea ce este şi mai important, prin poezie putem privi în linişte în sufletul neliniştit al poetului, pătrunzând prin acele uşi ferecate în odaia frumosului şi-a iubirii.
Lumea despre care vorbeam, lumea Icăi Gaftone din TOAMNA VIEȚII, a treia carte de versuri a dânsei, este o lume amestecată aidoma unei picturi abstracte, o lume cu "Culori şi anotimpuri întrepătrunse / Printre frânturi de vieți ascunse / Unele mohorâte, altele vioaie / Curcubeie răsărite după ploaie / Clepsidre neîntoarse la timp / Aurori boreale formând un nimb / Aure pentru capete frumos strălucind" (PICTURI ABSTRACTE).
Numai că, după ce coborâm cu picioarele pe pământ, părăsind abstracționismul artei, lumea despre care eul poetic face vorbire, lumea reală, este o lume de nonvalori care ființează în alb şi-n negru, în clar - obscur şi care este populată de oameni ridicați în ranguri de nonvalori: "Timpul întors pe dos / Te laşi luat de vânt / Valorile nu le sunt de folos / Avansezi fără a scoate vreun cuvânt" (NON VALORI).
Eul poetic vorbeşte la persoana a doua singular şi-şi continuă exteriorizarea în acelaşi mod de expunere: "De creierul tare te ține / În lumea care nu apreciază / Eşti prea deştept să-ți meargă bine / Te dau la o parte, fără emfază. // Albul şi negrul, nonvalori / Puse pe diplome cumpărate / Urcă în ierarhia nonvalorilor / Se cațără multora pe spate..." (NON VALORI), ceea ce face posibilă rotația sistematică a nonvalorilor "pe la butoane".
Prin perindarea eului poetic printr-un asemenea tip de viață, experiența dobândită şi lecțiile învățate în urma trecerii nemiloase a timpului, îl face pe acesta să concluzioneze următoarele: "Ce-am făcut nu-mi pare rău / Îmi pare mai mult rău / Răul ce nu am făcut // Dar timpul încă nu-i pierdut / Nu-i vreme de păreri de rău, / Mai ai încă multe de făcut / Deci, tot înainte cu Dumnezeu, // Nu ține cont de ce-ai pierdut / De lecția ți-ai învățat / Altădată mai bine vei fi făcut / Nu te lăsa descurajat" (FĂRĂ PĂRERI DE RĂU).
La fel ca şi-n cartea anterioară, cu toate că starea intimă a creației Icăi Gaftone a evoluat în sensul pozitiv al lărgirii şi diversificării spectrului creativ, simplitatea stilului său şi sinceritatea desăvărşită în exprimarea şi redarea sentimentelor şi a trăirilor personale racordate la această lume impresionează şi aici prin nişte poeme uşor accesibile la prima vedere, la prima lectură, poeme simple în formă şi-n conținut, dar atât de adânci şi de complexe în imagini artistice.
Omul şi poetul Ica Gaftone este un om care trăieşte pe picioarele lui, un om stăpân pe sine, cu un caracter problematizat, veşnic nemulțumit de ordinea interioară şi exterioară a lucrurilor şi a mersului vremurilor, ceea ce este bine, zicem noi, un caracter mereu neadaptat şi neadaptabil la această micro şi macro lume, un caracter rebel, pe undeva, care îndeamnă la izolare, la singurătate, tocmai pentru a privi mai bine şi a analiza mai eficient pulsul şi pulsurile lumii, trăgând concluzii personale, în fond, concluzii general valabile pentru toți şi pentru toate.
Ori, toate acestea, spuneam eu undeva, le vom putea obține prin poezie şi numai prin poezie.
Ica Gaftone ştie lucrul acesta, motiv pentru care este convinsă de faptul că prin poezie poate aduce un surplus de rațiune în gândire, acea înțelegere despre noi, înțelegere pe care n-o mai credeam posibilă, îndepărtând marea tristețe a neînțelegerii de sine, precum şi a propiilir noastre valori.
Prin poezia dânsei, Ica Gaftone sondează sentimente, stări şi trăiri, consumate la modul liric, concentrând şi prelucrând prin versurile sale, lumi şi universuri.