Rondelul lunii

Iubesc privirea ta surprinsă
De zorii zilei ce inundă
Și nu îți lași ziua cuprinsă
De cei ce vor să te ascundă,
 
Dar știi să lași lumina stinsă
În nopțile cu lună scundă.
Iubesc privirea ta surprinsă
De zorii zilei ce inundă.

 
Și clipe torci, încet… Destinsă,
Cu visele pe altă undă,
Nu simți deloc că ești atinsă
De Eu-l meu ce te confundă.
 
Iubesc privirea ta surprinsă…


Mi-e frig...

E atâta frig în mine
atât de rece-i zăpada imaginată…

am căzut între suspine,
izolată între doruri.

Noapte aprigă de iarnă
ai venit să alungi ce
cândva ne unea?

Te iubeam în serile colorate
iar culorile erau vraja mea, stelele
îmi cădeau în palmă
și nu se topeau.

Acum
doar florile dau culoare sufletului,
iar tu nu le-ai cruțat.

Ai ferecat miile de culori
vise ai înghețat

Nu mai e loc
pentru tine, iarnă, îmi ajunge
frigul din mine!

Dar...
nu renunța la mine
într-o zi te voi iubi din nou …


Clipele din prezent

Când clipa care trece se-ngroapă-n amintire
Și clipa care vine se pierde-n viitor,
Aruncă-mă-n prezentul ce vrea să mă respire,
În palmă să-l contemplu, fiind nemuritor.

Forțează, tu, gândirea, dezleagă din visare
Și mintea mea blocată în visele de ieri;  
De dor îmi arde taina, îmi desfrunzesc cărare
Și-acele clipe tandre la care nu aderi.

Implică-mă în toate, veghează, tu, gândirea,
Nu mă lăsa să lunec spre liniști care dor;
Dă-mi bucuria vieții, trăind și azi menirea
Acestor clipe triste ce nu le mai ador...
Poate...          
E prea departe, poate, a noastră casă mamă
Sau poate prea aproape, ascunsă într-o teamă.
Poate de-ntinzii o mână ajungi s-atingi bolta, înalta,
C-o simplă reverență treci dintr-o lume-n alta.

Poate e prea devreme, în clipa prea târzie,
Sau poate prea târziu în astă erezie.
Poate jelim plecarea mai mult decât sosirea
Și nu deschidem ochii s-alegem mântuirea.

Poate e mult prea rece în noaptea asta caldă
Sau poate-i prea târzie și ochii nu-și mai scaldă.   
Privirile durute în astă lume oarbă
Cu înserări în aripi nimeni nu stă să soarbă.

Poate am luat repere din locurile bune              
Sau poate tocmai ele se-ascund în rațiune
Și cântăresc trăirea pe talerele pline              
De răutatea noastră ce nasc gânduri haine.      

Poate e întuneric în albul ce trăiește              
Sau mai multă lumină și iarăși ne orbește;
Și căutăm continuu pentru-a găsi iubirea
Prin astă lume care nu cere mijlocirea.

Poate e prea ușoară calea spre vechea casă
Și pierdem printre gene, trăirea nemiloasă,
Sau poate greutatea ne spulberă ideea
Și ne blochează visul și rătăcim aleea...


Rondelul cărții  

Mă uită într-o carte și lasă-mă-n visare –
Azi vreau să mă descopăr în versurile tale,
Să-mi împletesc o scară din verbele ușoare,
Să torn din adjective parfum peste petale.
 
Și numeralul sobru ce-mi lasă date clare
Adună și împarte din stările vitale;
Mă uită într-o carte și lasă-mă-n visare –
Azi vreau să mă descopăr în versurile tale.
 
Un substantiv uitat-am, scăpat din inventare,
La braț cu un articol, perechi primordiale
Le las amestecate, ajută-n declinare,
Adverbe când mai picur în clipe speciale
 
Mă uită într-o carte și lasă-mă-n visare.


Opriți războiul!    

Plânge cerul de durere înecat de-atâtea arme
Se răsfrânge în copiii ce nu știu ce este moartea
Pe când noi siliți de fapte privim sufletul cum doarme
Acceptând cu ignorare cum războiul își ia partea.

Își plâng mamele durerea, prunci și soți lăsați la vatră
Ce ucid și cad din Ceruri pentru-o patrie salvată
Și-s uciși de alte ființe cu o inimă de piatră
Ce-și vor cumpara o viață-n liniștea amanetată.

Cine pierde? Cine speră? Nu se știe niciodată!
În războiul fără suflet doar se moare fără vină
Totul piere și separă, iar iubirea e soldată
Totu-i gri și-i amăgire, totu-i gol când se termină.

A-nghițit prea mult pământul, trupuri tinere, curate
Ce aveau o viață-n față și o soartă minunată
Că erau datori în Ceruri și-s acum cu vieți furate
Cu iubiri nedăruite dragostea e ruinată.

Opriți focul și războiul! Opriți ura și minciuna!
Să-nflorească iarăsi Cerul, curcubee să aline
Armele să se transforme, să dispară iar ranchiuna
Și în locul lor apară clipe de iubire pline.

Doar Iubirea să decidă care-s clipe adorate
Cântece și veselie și iubiri împărtășite,   
Înveliți în armonie, cu petale presărate
Chipuri vesele sub Soare, zâmbete neofilite.   



Rondelul stropilor de ploaie

Ploua timid și stropii zideau timpuri prescrise
Ce lunecau spre mine, pe filele veline.
Lumina lor plăpândă se răsfrângea în vise
Și culegeam din timpul ce fost-a și revine.
 
Și litere stinghere strângeam din manuscrise
Și nu știam că ploaia aceasta va mai ține.  
Ploua timid și stropii zideau timpuri prescrise
Ce lunecau spre mine, pe filele veline
 
Și la fereastra lunii, citând versuri promise
Din vremile acelea ce nu țineau cu mine
Le culegeam în suflet și le lăsam doar scrise
Ca să vibreze-n strofe, cu litere aldine.
 
Ploua timid și stropii zideau timpuri prescrise…