MOȘ NICOLAE

-Te întrebi, Albert, când vine
Moșul bun și pe la tine?
-Înainte de Crăciun,
Atunci vine moșul bun!

-Dr el vine-n taină mare,
Nu îl vezi pe- a lui cărare…
Și- aduce la fiecare
Dulciuri multe,…portocale!

Dac-ai vrea să-l omenești,
Un ceai poți să-I pregătești,
S-așezi cana la fereastră,
Poate-așa o să se- oprească!

ÎNTREBĂRI

- Tăticule, spune-mi și mie,
De ce are pălărie
Omul de nea, ca și tine?
- Dacă-i om, poate să aibă:
- Pălărie, șapcă…barbă,
Costum, chiar și papion,
Cum are bunicul Ion!
Patrick mai întreabă o dată:
- Dar, dacă ar fi fost fată,
Ca și mama, dar de nea,
 Pălărie ar purta?
- Ar purta, dar de fetițe,
Rozalii și cu fundițe,
De sub care i-ar ieși
Codițele castanii!


GHIOCELUL ȘI SPÂNZUL

-Iarna-I încă în ogradă,
Chiar dacă nu e zăpadă.
Noaptea frigul le-mpresoară.
Ziua-i ceață, raza-i rară.

Zice un spânz îmbobocit.
-Mai bine stai sub pământ!
Ca, apoi, spre primăvară,
Te-oi trezi să ieși afară.

Și nu termină de spus,
Că tocmai dinspre apus
Se porni vântoasa , frate,
Ziua, parcă, era noapte.

Și-ntr-o mare de ninsoare,
Spânzu-i fericit, se pare.
Tocmai acum înflorește,
Gerul zdravăn îi priește.



GĂINILE DESCULȚE

Din coteț, pe ulicioară,
Ies găinile desculțe.
Lasă urme pe zăpadă,
Vulpoiul o să le vadă?
Că de mult le urmărește,
Să le-nhațe își dorește!
Că de când cu Postul  Mare
Ar mînca un copan mare!


PIȚIGOIUL

Pe-un buștean, în plină iarnă,
S-a așezat un pițigoi.
Țopăia pe el vioi,
Ca un acrobat pe bârnă.
Cred că-l înghețase, gerul,
Și acum se încălzea
Țopăind ici-colo, dragul,
Frigul așa-l alunga.
În  buștean, zări de-odată
O scorbură mica, iată!
-Cuib îmi fac acum în ea,
Să o căptușesc cu ceva!
Și-ncălzit adoarme-ndată.
Visele îi dau târcoale…
Până când, spre dimineață,
Auzi o ciocănitoare
Care-i bocănea în “bârnă”:
Boc, boc, boc! încă din zori.
-Hai, trezește-te, vecine,
Ți-au venit colindători!


CASA VECHE

După gardul prăbușit
Stă căsuța-mbătrânită
Cu acoperișul  scorojit
Și șindrila înnegrită.
Pomii dimprejuru-i  sunt
Martori la trecute vremi,
Își tot ‘nalță către ceruri
Crengile-n tăcută rugă.
Fost-au ei copii, odată,
Ca și casa, bunăoară,
Și văzură în pridvor
Mulți copii ce se  jucară.
Și se bucură și-acum
C-ați intrat să o vedeți:
- Mi-ați adus copilăria!
După ea demult tânjesc.


DARUL CERULUI

Sătucul s-a  trezit acoperit de ceață.
De- abia se mai zăresc căsuțele micuțe.
Pomii-mi par  fantasme albe, iată,
Hălăduind prin curți și prin grădini albite.

Dar înspre amiază, lâng-un petic de senin,
Nori pitorești  îndată se arată...
Ce minunat e că de astă dată
Ceru-mi dăruiește din paleta lui din plin.

Roz, azuriu, portocaliu și dalb,
Pe cer amestecate înspre seară...
- Vino, prietenă, puțin afară,
Că, poate, ești  sătulă de atâta alb.

- Îți mulțumesc,  ce bine c-am ieșit!
Sufletul acum mi-am primenit!
Și dacă ești drăguț, vin chiar și mâine,
Dacă mai ai culori iar pentru mine!


CARTEA

În biblioteca mică lumina se furișează
Și văd pe masă o carte ce-și răsfoia cu repezeală
Filele...Căutând o poezie grozavă
Pe  care s-o citească, mâine, copiii la școală.
- Demult n-au mai învățat o poezie.
Ce dor m-apasă, nimeni nu știe...
De când zăceam aici, pe masă,
Mă tot găndeam  la asta...Tristețea rău m-apasă!.
Era o  vreme când eram de-a dreptul  răsfățată,
Vedetă într-o bibliotecă minunată.
Umblam din ghiozdan în ghiozdan,
Din casă-n casă, cuvintele mele aveau har.
Copiii mă citeau și reciteau,
Pentru ei eram cel mai frumos dar.
Neprețuite, rare, alintate  și respectate,
Cărțile din bibliotecă o avere erau toate.
Acum stau și aștept cu nerăbdare
Ca un copil să mă scoată la plimbare.
Apoi, să mă ducă acasă, să mă răsfoiască,
Și când va crește mare, chiar să mă citească.
Să-i simt încă o dată iubirea din privire,
Să fiu iarăși utilă și prietenă pe vecie,
Să-mi caute povața acum și mai târziu,
Cuvîntul mi-e destinul, învățătură vreau să fiu.


    BRADUL DE CRĂCIUN

Aveau  atâtea cărți în casa lor
Pe care le-au citit și recitit,
Prietene adevărate le-au  devenit,
Era comoara lor de neprețuit.

Adeseori  se adunau la ei
Alți prieteni vechi, aleși de vremi.
Acolo în fotoliu așezați
Printre file poposeau cu mult nesaț.

Era-n Ajun de Crăciun... Dar ei citeau
Ocrotiți în  a timpului  cuibar.
- Dar n- avem brad...Unde  să mergem, oare,
La ora asta să găsim e lucru mare!

Atunci răsare ca din eter  ideea:
- Din cărțI îl facem!îi spuse femeia.
Așa că luară cărțile și le așezară
Pe fiecare în așa fel  ca brad să pară.

Dostoievski  e jos, urmează Lev Tolstoi,
Arghezi și Minulescu pe rîndul…doi,
Rîndul al treilea, Blaga și Topârceanu
Peste care-l așezăm pe Liviu Rebreanu.

Și tot așa, așezau și potriveau… Bradul  fu gata.
- Ce costrucție interesantă, ar trebui luminată
Cu lumânări pe fiecare creangă,
Să ne rugăm bunului Dumnezeu  pentru cultura-ntreagă!

Iar în vârful bradului, în loc de stea ,
Eminescu  ferice  pe toți îi  lumina.