Pogorârea-n Cuvânt îmi pare a fi rostul rostuit al neobositului căutător de sensuri și valori ascunse Valentin Lupea, noua sa carte de critică literară (con)sfințind mersul dinspre sine-nspre străfundurile unor opere ce deja stau drept în fața contemporaneității și postumității.
Cu dexteritate de bijutier și răbdare înmiită disecă acte artistice, explică, traduce, lămurește, fap ce-i mărește putința de-a fi mai ușor meditat timpului în vremea împământenirii scrierilor sale.
Are instrucția și educația necesară profunzimii, tocmai de aia îi sunt meșteșugite viziunile, un aer novator și profund aducând prezența Domniei Sale în spațiul creativ românesc.
Scrie cu ușurință despre tot și toate, își construiește atent cărțile, pândește nașterea tematică a acestora, tocmai pentru a maximiza doza de nemurire cuvenită demersului.
Este un profund căutător al esteticului, unul capabil să facă diferența dintre imaginea scrisului analizat sau (sus)pus analizei și imaginea proprie despre un înscris anume sau fapt împlinit artistic.

Meditează și cugetă, retrăiește, revede pagini și scoate la iveală nestemate ascunse-ntre cuvinte, astfel devenind liantul dintre cititorul grăbit și oprirea-n loc a acestuia în fața unui minunat act artistic.
E temerar demersul, nebunească e calea pe care merge-nspre sine și cu  propria creație în acest slalom făcut mereu printre propriile creații și creațiile altora, cel mai greu pas fiind (în)depărtarea de viziunile personale, minunată fiind constatarea că nici măcar nu le sugerează altora ceva, astfel respectând cu sfințenie calea fiecăruia.
Este un efort imaginativ liber asumat, o profundă meditație asupra sinelui propriu în cronicile sale, deși subiectul e altul mereu.