16 septembrie (prima parte)
Pe bancă, lângă
malul abrupt al canalului,
sub o salcie.
Zero mișcări vizibile
în blocul de pe cealaltă parte,
unde poate chiar acum cineva moare,
dar presupunerea e atât de puțin probabilă
încât aproape că devine ridicolă.
Doar vântul și umbra împotriva căldurii,
numai umbra și vântul împotriva morții.
16 septembrie (partea a doua)
Bătrânul IR 72 s-a urnit
cu deja clasica întârziere,
legănându-se pe șinele mezozoice.
Tot cu Junky-n geantă.
Frânturi de conversație se disting
ca niște bolboroseli ininteligibile.
Pe o vreme aproape bună de plajă
în vagonul 434 media de vârstă
e mai scăzută decât ar fi cazul.
Voi pierde din nou legătura,
toamna va mai întârzia și ea o vreme
în această pustă searbădă,
fără început și fără sfârșit.
24 septembrie (prima parte)
Din nou în autogara
care arată exact așa cum
o știam.
Vreo trei autobuze au plecat
doar de când am ajuns
spre destinații care îmi
vor rămâne necunoscute.
Alte autobuze parcate,
câțiva oameni,
nelipsiții porumbei,
plus un oval floral,
pentru contrast.
Un cunoscut post de radio
poate fi ascultat la difuzorul
fixat deasupra băncilor.
Muzica se prelinge imperturbabil
în peisajul vag urbanizat.
Blugi avem,
ciorapi,
o geacă faină,
domnule dragă.
24 septembrie (partea a doua)
cerul era auster ca-n orice oraș
ca dintotdeauna și
cînd cred că se schimbă
se schimbă în funcție de dispoziția mea
(T.S. Khasis)
Puțină atenție, grăsane:
dacă pornești dinspre autogară
și traversezi pe pasarela care leagă strada Gării
de strada Dunărea, după care o iei la stânga,
apoi iar la stânga când ajungi pe Bogdăneștilor,
de-a lungul liniei moarte spre căile ferate, vei găsi
(nu ezita)
dovezile materiale ale ruinării tuturor speranțelor.
Toate semnele vor fi acolo:
ziua mohorâtă,
oamenii întâlniți pe drum puțini
(ploaia măruntă va cădea din nou
chiar înainte să ajungi în stația abandonată),
gunoaiele pretutindeni,
încrederea risipită
în toate cele patru zări.